Încă măritată

Photo by Estefania Solveyra on Unsplash

Timp. Niciodată nu de acordăm timp ca să înțelegem, să ne vindecăm, să decidem sau să ne bucurăm.

Mi-a luat aproape trei ani ca să realizez că sunt încă foarte activă în relația cu fostul soț și chiar dacă nu îmi doresc, sunt încă bine măritată cu el. De aceea, când ne vedem începe circul, căci este singurul mod de comunicare la care răspundem amândoi. Ne știm rolurile bine definite și ne simțim în elementul nostru atunci când urlăm unul la celălalt. Nici unul dintre noi nu dorește să meargă mai departe, ținându-se cu tărie de ceea ce posedă și cunoaște: o relație defectă, o comunicare incompletă, frustrările amare ale nemulțumirii și o profundă  nefericite interioară profundă. În fapt un alt model de viață copiat de la părinții noștri și aplicat la noi. Doar că noi, și mai ales eu, suntem mai independenți și emancipați decât au fost ei, iar în loc să ne înghițim nemulțumirile, le-am vomitat. La mijloc este și un copil, a cărui personalitate se creionează acum, pe baza a ceea ce-i transmitem, deci am nimerit excelent pe urmele părinților noștri.

Câteodată avem momente de sclipire, speranța unei alte relații, clipe de luciditate când ne dorim cu adevărat sa ieșim din această smoală. Sunt momente rare, în care câteodată ne decidem să încheiem, să ne despărțim cu adevărat, să trecem peste resentimente, oprind cearta și privind lucrurile de la distanță cu indiferenta, calm și toleranță. Doar că, nu ne sincronizăm momentele respective și când unul iese la liman, celălalt îl trage din nou în mocirla dulce și foarte amara a dragostei de mult evaporate. S-ar putea să trebuiască să ne eliberăm împreună, dar cumva fiecare refuză asta individual.