Ce caută lumea pe Tinder? Studiu calitativ despre intimitate.

Tinder este una dintre cele mai populare aplicații de online-dating din timpurile curente. O înțelege mai complexă a acestei noi forme de contact si a interacțiunilor, care au loc între utilizatorii aplicației, este necesară și binevenită. Cunoașterea dobândită dintr-o astfel de cercetare, ne poate ajuta să anticipăm schimbările, ce vor avea loc în evoluția contactelor sociale, pe termen scurt și lung din perioada următoare.

Pentru a înțelege cât mai complex fenomenul Tinder, a fost condus un studiu calitativ, desfășurat pe o perioadă de un an și jumătate, in care s-a folosit următoarele tehnici de cercetare: interviul, observația și studiul de caz.

Metoda de selectare: s-au selectat pentru studiu persoane care foloseau aplicația Tinder, în urma unui răspuns pozitiv la două poze ale unei femei, prin alegea opțiunii „Like”. Subiecții au fost în proporție de 90% de sex masculin, iar 10% de sex feminin, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Aria geografică de selecție s-a concentrat în mare parte pe Polonia (80%), cuprinzând adițional România, Italia, UAE, USA și Canada. Naționalitățile subiecților cercetați au fost doar parțial stabilite, o mare parte dintre participanții la studiu fiind polonezi, italieni, români, germani, englezi, suedezi, americani, francezi,  norvegieni sau turci.

 Interviurile au avut loc online sau față în față, întrebările fiind deschise, iar subiecții fiind încurajați să se exprime liber. Observația s-a realizat în mare parte în mediul online, cercetătorul căutând să identifice modele de comportament aplicabile pe scală largă subiecților. Studiul de caz s-a limitat la o mică parte dintre subiecți, cu care cercetătorul a decis să își extindă interacțiunea.

Limitele cercetării au fost date de imposibilitatea de a stabili naționalitatea fiecărui subiect, aria geografică limitată de folosirea opțiunii gratis a aplicației, alegerea subiectivă a participanților pentru studiul de caz.

În urma studiului, s-a stabilit că, participanții caută diverse tipuri de intimitate pe Tinder. O parte dintre ei caută doar sex. Câteodată ți-o spun direct, fără vrăjeală inutilă, mai ales dacă sunt vest europeni, în trecere prin zona de reper sau cu stabiliți cu munca pe perioadă limitată. Genul asta te invită fără ocolișuri la hotel sau la ei acasă, la duo sau trio, in funcție de programul serii.  Am întâlnit unul, care mi-a scris din primele mesaje că, caută o gagică în seara respectivă pentru un trio cu prietenul lui și că locuiesc în zona X. Vreau sa vin? Polonezii de obicei se fâțâie, preferând să se invite insistent la tine acasă (deducem ca locuiesc in masa) sau să te invite pe tine la ei.

Sunt alții care își caută amantă. Am mai scris despre asta, iar însurații respectivi sunt conștienți de costuri, și chiar pun trocul direct in descrierea profilului lor. Bărbat însurat, caut XYZ ofer ABC. Ăștia sunt de obicei ascunși sub poze de gen:

img_4681img_4680img_4679img_4678img_4677img_4676img_4675img_4674img_4671img_4672img_4669img_4673

Sub același tip de poze,  se ascund și urâții cu spume conștienți de moaca lor, știind ca ar respinge gagicile la care ei aspira. Așa că o dau pe curiozitate, încercând să câștige fata cu personalitatea lor mirifică, iar mai apoi să îi dezvăluie realitatea cruda, după ce și-au crescut semnificativ șansele, sau cel puțin așa cred ei ca sunt crescute.

Următoarea categorie e a celor care caută validarea. De obicei cu o prietenă la bord și îndreptându-se spre o relație serioasă cu inel pe deget, vor să mai arunce o privire pe Tinder, ca să fie siguri că nu pierd marea cu sarea.

O bună parte însă, caută afecțiune, majoritatea, sperând să întâlnească pe cineva de care să le placă și mai ales care, să îi placă pe ei. În funcție de vârstă, necesitate, si disperare, recunosc direct sau lasă să se întrevadă asta din gesturile și cuvintele lor.

Va urma …

Notă de subsol: Mă gândesc să dezvolt un articol științific din treaba asta, doar că momentan mi-e prea lene să-l scriu singura in întregime.

20 de gânduri despre „Ce caută lumea pe Tinder? Studiu calitativ despre intimitate.

  1. O intrebare, daca esti interest si sa porti o discutie interesanta , generala sau intr-un domeniu care sa nu ajunga neaparat la futut, gasesti asemenea personaje pe tinder ? Adica te intalnesti cu un tip care nu vrea sa te futa din prima, fara vrajeala.

    Apreciază

  2. Cred că e greu să împarți totul în mai multe nuanțe când e vorba, până la urmă, de o un mediu cunoscut ca fiind pentru cuplat. Orice e teoretic posibil, dar e totuși un mediu pentru cuplat unde alegi, din câte am înțeles eu, persoana cu care vrei tu să discuți după un profil – care ar fi frumos să aibă o poză cu o femeie drăguță (așa cum spunem noi bărbații) că na, doar o privești în ochi când discuți. Pe lângă că sună oarecum dubios, ca femeie poate primești zeci de oferte de discuții, deci mai e și o chestiune de cât timp aloci fiecărui pretendent.

    Pentru discuții și cunoscut efectiv oameni, mai degrabă Reddit, pentru că sunt deja spații dedicate pentru mai toate subiectele de discuții. Vrei să corespondezi cu cineva, vrei să discuți o anumită idee sau un subiect sau doar să pierzi vremea, probabil că găsești mult mai multe acolo.

    Apreciază

  3. Eu cred că ține și de cultură (geografic vorbind) ceea ce caută oamenii. Hook up în lumea civilizată nu înseamnă ștengăreala aia adolescentină în care plimbi o fată prin oraș cu scopul de a-i intra în pantaloni (cum era o discuție la o postare precedentă), ci e căutatul persoanelor care vor același lucru – și e important asta pentru calitatea întâlnirilor și a sexului.

    Eu unul sunt mai curios de eșantioane și prelucrarea statistică a datelor decât de tinder ăsta.

    Apreciază

  4. Lol, exact asta inseamna, minus plimbatul prin oraș.
    Asta cu fetele doresc același lucru ca băieții este legenda urbană, echivalentul lui Mod Crăciun.
    Chiar dacă doresc același lucru, sex fără (prea multe) complicații sigur nu doresc in același fel cum ar vrea băieții. Cred ca Tinder-ul oferă iluzia asta, cel puțin băieților. 🙂
    Nu dați cu pietre ca nu folosesc, doar dau și eu cu părerea.

    Dacă te pasionează statistica ca disciplina, cred ca sunt inclusiv cursuri online care te pot iniția sau duce chiar mai departe. Sa fii pregătit totuși, este plicticoasa ca și probabilitățile. 😀

    Apreciază

  5. Nu am cunoscut pe cineva carea vrea doar sa discute. Discuția e un canal, un instrument pe care il folosești ca sa ajungi la un scop. Discuția ca si scop nu exista, cel puțin nu pe Tinder. Mai am ceva concluzii, astea sunt doar primele, asa pe scurt.

    Apreciază

  6. Marturisesc ca nu inteleg cum poti face analiza calitativa neluand in seama aspectul cantitativ.
    Ma rog, poate ca merge facuta, dar nu ar suna ca in bancul despre expertul perfect, (care stie absolut totul despre absolut nimic).

    Nelegat de subiectul acesta, sa stii ca ti-am inselat asteptarile. 🙂

    Apreciază

  7. Analiza cantitativa e o mancare de peste, analiza calitativa e un alt fel de mancare. Fiecare analiza are propriile ei avantaje si dezavantaje, aplicandu-se in functie de ceea ce vrei sa studiezi si de posibilitati. Sunt lucruri care se pot descoperi doar in analiza calitativa si aspecte care se pot stabili mai corect in analiza cantitativa.
    Un studiu mix, bazat pe ambele metode este de obicei preferat, dar ca sa pătrunzi in amănunte ai nevoie de analiza calitativa.

    In ce sens mi-ai înșelat așteptările?

    Apreciază

  8. Nu stiu cat de interesanta poate fi discutia atata timp cat ambii se gandesc cum sa ajunga eventual cat mai repede in chilotii celuilalt.
    Ok, asta e scopul final, categoric, dar si discutia trebuie sa aiba un rost in sensul in care dincolo de vrajala sa aiba si ceva substanta, un schimb de idei, impresii reale , nu doar vrajeli .

    Apreciază

  9. @Jack Daniel: Nu prea vreau să citesc despre statistică, m-aș mulțumi să prind câte ceva din zbor, pe cât se poate. Mi-au trebuit la un moment dat niște noțiuni generale de prelucrare statistică dar am reușit să le ocolesc (sper) pe moment.

    Nici eu nu înțeleg cum poți face o analiză pe un eșantion nereprezentativ, de aici și curiozitatea mea. Cât despre expertul care nu știe nimic, pentru cineva care nu are tangențe cu cercetarea, ea pare o formă fără fond pentru că nu ajungi direct la lucruri concrete. E logic odată ce ai pășit în direcția asta pentru că n-o să poți trage niște concluzii generale fără a lua în calcul absolut toți factorii și toate variabilele – ceea ce e imposibil.

    Apreciază

  10. Cum am scris și in articol, nu toată lumea vrea sex. Unii caută confirmare, a lor sau a partenerilor pe care ii au. Alții atenție, in afara cuplului, ca nu se inteleg cu consoarta, dar nici nu divorțează ca $$$$$$$$$$.

    Apreciază

  11. Faci confuzie între cercetarea cantitativa și calitativa. Cercetarea calitativa, e ca și cum ai lua o probă dintr-un tot și a o pune sub microscop. Pe proba respectiva poți aplica anumite proceduri, care iti permit sa afli detalii din ce consta proba, in cazul de fata, in ce vor cu adevărat oamenii. Dar detaliile respective nu le-au spus ei, ca subiecții nu sunt onești, și de multe ori nici ei nu știu ce doresc de fapt, le extrage cercetătorul. Și aplici asta ulterior la majoritate, ca sa testezi dacă e corect ce ți-a ieșit. Cât despre eșantion, la cercetarea calitativa sunt multe modele de selecție, care diferă de selecția in cazul cercetării cantitative.

    Apreciază

  12. Am înțeles asta, dar ce vor „oamenii” e de fapt ce vor ăia 5-10-20-100 de la care ai luat tu informații, nu e reprezentativ pentru ce caută o majoritate – aici intră eșantionul. Dacă scopul e să evidențiezi ce caută vs. ce crede x că caută, probabil că n-ai nevoie de altceva. Ca să aplici la majoritate mă gândesc că alcătuiești un fel de profil, dar din nou e ciudat să faci un profil bazat pe puține informații.

    Nu contest că ai respectat regulile specifice, doar că, inginerește vorbind, dacă dai de un ciudat acolo dorințele lui o să aibă o pondere mai mare decât ar trebui pentru simplul fapt că eșantionul e mic. De asta omul de rând nu are încredere în studii. În domeniul meu de activitate, de exemplu, nici o analiză calitativă nu se va aplica unei majorități fără prelucrare statistică – în general cu fractili – și rămâne valabilă doar în cazul respectiv.

    Apreciază

  13. Poti sa faci o analiza pe un esantion nereprentativ si sa tragi concluzii. Esantionarea si dimensiunea esantionului sunt factori diferiti, iar dimensiunea esantionului iti da marja de eroare statistica; la un esantion suficient de mare e de cateva procente, apoi marja de eroare creste atat de mult incat concluziile nu au nici un sens.

    Poti sa separi o analiza in cantitativa si calitativa. Cea cantitativa iti da niste predictori, cea calitativa iti spune doar cauzele in anumite circumstante, dar nu poti sa tragi nici o concluzie generala din asta. Gen „din analiza a x exemple pe Tinder s-a descoperit ca y”, fara a putea spune ca y e o exceptie, o regula, o minoritate sau o majoritate.

    De pilda, la accidentele auto urmate de incendiu riscul de deces e de 10 ori mai mare daca porti centura de siguranta. Daca nu stii cat de dese sunt astfel de accidente ai fi tentat sa nu porti centura. Analiza calitativa iti spune de ce ai sanse foarte mari sa mori in accidentele astea, fara sa iti dea la final o concluzie gen „mai bine nu purta centura”.
    PS. Exemplul e real.
    PPS. Nu trageti concluzii de pe urma articolului. Spune doar „am identificat cateva cazuri”. Nu spune cat de reprezentative sunt si ce alte cazuri exista. Studiu calitativ. Partea de mai jos e doar bullshit, respectiva cunoastere nu permite predictii. In schimb toate virgulele din text sunt inutile.

    „Cunoașterea dobândită dintr-o astfel de cercetare, ne poate ajuta să anticipăm schimbările, ce vor avea loc în evoluția contactelor sociale, pe termen scurt și lung din perioada următoare.”

    Apreciază

  14. Doar nu te așteptai sa scriu un articol adevărat si sa-l pun pe blog? Eu am dat parametrii in mare al unei posibile cercetări, pe care ar putea-o scrie in baza experienței avute.

    Apreciază

Lasă un comentariu