Faima

Simt ca blogul acesta o sa-mi paveze calea spre succesul public. Sa citesc din când in când, mai ales după o zi plină de întâmplări, ca sunt zdreanță, e ca un dus rece al faimei. Și cu cât le primesc mai des, cu atâta ma afectează mai puțin.

Lucrez la o colecție de haine de ceva timp. Colecția e controversata și nu ii pot găsi un nume. Cumva refuz sa mi-o asum, sa-mi pun numele meu pe ea și sa-mi aparțină. La început am crezut ca ma simt prea rușinată, apoi ca nu îmi place sa-mi dețin succesul, ca in final sa-mi admit ca, reținerea vine de la critica pe care anticipez ca am sa o primesc, cu succesul. Doar ca nu e critica, e ura.

Se zice ca trebuie sa-ți dezvolți o piele groasa in relațiile cu publicul, mai ales publicul tău, dar e greu. Nu critica obiectiva doare, ci ura, jignirile și înjosirile pe care semenii le proiectează asupra ta, ca un răspuns la propriile lor neajunsuri.

Am devenit tot mai indiferenta, înțelegând ca ura creste proporțional cu adorația, iar expunerea însemna asumare, pe care dacă ajungi sa o posezi, însemna ca ești foarte bine tu cu tine. Înseamnă ca te accepți și nu ai de ce sa îți fie frica sa te expui, pentru ca nu mai ai nimic sub preș de care sa îți fie rușine, jena sau frica. Te accepți cu toate imperfecțiunile și lucrurile frumoase pe care le posezi.

Eu sunt conștientă de valoarea mea, știu cine sunt, ce reprezint, care îmi sunt slăbiciunile și care îmi sunt punctele forte. Îmi cunosc realitatea și știu ca in tot ceea ce fac sunt eu. Nu am nevoie nici de acceptare și nici de confirmare.

Iar cea mai mișto parte e ca, scriu rândurile acestea din Dubai, unde ma plimb pe strada, cu o echipa vesela de oameni. Mergem iar pe jos, ca sa găsim un restaurant. Ar trebui sa încetam sa ne mai plimbam pe jos in Dubai, dar suntem prea europeni.

Și ca niște europeni autentici, am acceptat înfrângerea si ne-am urcat într-un taxi, ca sa ne ducă la același restaurant libanez pe care îl știam deja 😅.

33 de gânduri despre „Faima

  1. O intrebare intamplatoare, cum tastezi atat de mult de pe telefon?
    Sau te plimbi cu laptopul in brate?

    Si altceva, intelege ca nu totul e ura.

    Unii pot avea un sistem de valori diferit de al tau si asa cum si tu in anumite situatii poti manifesta dezaprobare, dezgust, detasare, etc. fata de altul pe care nu-l poti inelege/accepta, asa fac si ei.

    Si nici macar nu sunt cei mai ‘rai’ oameni, chestii care au fost spuse aici si te-au deranjat fara doar si poate au fost gandite fara sa fie spuse vreodata de oameni care au fost inauntrul tau. La propriu.

    Oameni mai putin idelalisti si mai cinici, care inteleg cum arata si functioneaza anumite lucruri, se folosesc de ele si isi vad de ale lor mai departe. Nu se opresc sa critice, nu se chinuie sa indrepte ci le iau asa cum sunt si vad latura profitabila.
    Faptul ca nu spun ce gandesc cu adevarat sau spun chiar opusul nu e nici macar politete, tine de strategie.

    Apreciază

  2. Cine te-a facut zdreanta? Ai sters comentariul sau mai e pe-aici? Si pana la urma ce inseamna „zdreanta” pentru tine?

    Vezi ca la o colectie de haine conteaza nu atat modelul si croiala cat materialele si intrarea in piata (magazine). Desi modelul, croiala si materialele sunt cele mai importante, cel mai greu e sa iti ajunga produsele pe raft, ca de vandut direct nu prea merge, nu poti sa faci volum si fara volum nu poti sa tii costurile suficient de jos. E un domeniu care mi se pare printre cele mai dificile, calitatea produsului are cea mai mica influenta asupra succesului.

    Apreciază

  3. (partea a doua)
    Ura nu e proportionala cu adoratia decat poate in mintea manelistilor, doar aia au dusmani si valoare.

    Iar feedbackul poate fi al naibii de dureros, asta e foarte adevarat, dar numai atunci cand te surprinde: ori te surprinde ce afli (si nu stiai), ori persoana de la care vine: cu cat e mai apropiata, cu atat e mai dureros feedbackup negativ. In acelasi timp ingrosarea obrazului nu e o actiune pozitiva si in nici un caz nu te face mai populara. Asta daca tragi linie intre feedback si injuraturi, ca pe ultimele poti sa le ignori cu spor.

    Apreciază

  4. (partea a 3-a)
    Cum e Dubai fata de Doha, daca ai fost in ambele si poti sa le compari? Vreo cativa colegi il tot lauda, dar nici nu au putut sa faca o comparatie directa (nu au fost in Doha) si nici nu au avut motive prea serioase (ba „shopping”, ba „masini misto”. de parca totul se invarte in jurul masinilor si cumparaturilor). Eu am fost doar in Doha (cu treaba, nu ca turist) si nu m-a impresionat, e la fel de cenusiu ca desertul sau ca multe orase arabe prin care am fost, drept pentru care Dubai nu m-a convins sa ii fac o vizita, prefer un orasel din Franta. Dar, daca gasesc vreun motiv bun, o sa imi iau un bilet de avion ca sa ma duc pana acolo.

    Apreciază

  5. Ceea ce face profitabila o colectie de haine e brand -ul.
    Presupunand ca ai rezolvat cu design -ul, productia de masa, distributia (deloc usor, deloc ieftin) – partea cea mai costisitoare e publicitatea.
    Chiar daca esti o vedeta si iti scoti numele in fata, e posibil sa nu functioneze cine stie ce.

    Ce poate sa functioneze este publicitatea directa – daca umbli prin cercuri de oameni cu bani si ii convingi sa cumpere pentru neveste 🙂
    In cazul asta trebuie sa le faci nesimtit de scumpe ca simbol al calitatii de marca 🙂

    Era una care zicea ca asa a reusit cu un brand de bijuterii handmade.

    Desi cu bijuteriile e mai usor, hainele au particularitati care le fac mai greu vandabile.

    Apreciază

  6. Dubai e un oraș foarte dezvoltat și modern (în continuă dezvoltare), așa că tot ce ține de cultura urbană e dus la extrem. Cum mall-ul a devenit un simbol al orașelor, normal, astea sunt cel mai ușor de recunoscut și de ținut minte. Depinde de ceea ce îți place să vizitezi, de ce servicii vrei să ai parte și care sunt activitățile pe care vrei să le faci în vacanță.

    E clar că Dubai nu are o istorie bogată, așa cum au multe orașe din Europa, dar asta nu înseamnă că trebuie să se excludă unele pe altele. Ce ai în orășelul din Franța n-ai în Dubai și invers și e normal să fie așa. Am văzut multă lume care nu știe dacă e atrasă sau nu de ideea unui oraș pe steroizi, mai ales că toată ziua stai într-un oraș și când mergi în vacanță parcă vrei să vezi altceva, dar probabil ar trebui să te hotărăști mai întâi ce vrei de la vacanța respectivă.

    Apreciază

  7. „Eu sunt conștientă de valoarea mea, știu cine sunt, ce reprezint, care îmi sunt slăbiciunile și care îmi sunt punctele forte. Îmi cunosc realitatea și știu ca in tot ceea ce fac sunt eu. Nu am nevoie nici de acceptare și nici de confirmare.” – asta, în afara contextului de aici, e o idee greșită. Zic în afara contextului pentru că am înțeles ce vrei să zici în cazul ăsta: știu că răutățile care se spun nu sunt adevărate și nu mă las afectată de orice se aruncă spre mine.

    Valoarea e dată de restul, nu de tine, tu ai devenit conștientă de ea doar pentru că a existat acea confirmare la un moment dat, că ai văzut că ești apreciată acolo unde ai vrut. Iar realitatea ți-o cunoști pentru că e a ta, e o proiecție creată de tine, care e foarte subiectivă. Realitatea aia e un mecanism eficient de protecție împotriva celor din jur, dar nu e bine să fie ceva închis pentru că n-ai să evoluezi. Internetul a scos la iveală multe lucruri negative despre oameni și e un mediu destul de transparent dacă ești atent – unii aleg să fie răi în loc să fie buni, iar alții sunt foarte ușor împinși spre ceva, adică manipulați să facă sau să creadă ceva. Cred că e totuși important să suferi și să accepți chestia asta, pentru că la un moment dat ceva te va face să suferi, chiar și involuntar. Toată lumea are nevoie de acceptare și confirmare, doar că modul în care se realizează asta depinde de individ.

    Legat de blog, probabil că mesajele nu se vor opri aici, poate unii îți vor scrie chestii urâte în mailuri sau pe alte site-uri, multe lucruri neadevărate poate. Asta e problema cu expunerea în societatea în care trăim – ticăloșia poate distorsiona realitatea în ochii unora și nici măcar nu mai e versiunea ta, ci una fabricată. Sau poate nu e neapărat ticăloșie, ci doar percepție sau interpretare. În plus toată lumea judecă la un moment dat – uite chiar și aici sunt oameni care au niște idei foarte clare despre ce înseamnă o relație între doi adulți, și orice nu se mulează pe șablon e greșit/deplasat/împotriva firii. Ai zice că nu e treaba lor să se bage în viața altora dar vezi, e totuși un loc public.

    Apreciază

  8. Cred ca m-am prins partial de unde vine treaba, am mai citit un pic in urma. Vezi ca nu esti persoana publica, faptul ca scrii anonim ceva catre public nu te face in nici un fel persoana publica. O persoana publica e cunoscuta cu nume si prenume si o gramada de detalii, gen politicieni, cantareti, actori etc.

    Apreciază

  9. Vezi ca ai o perceptie redusă despre ce înseamnă public. Ieri am cunoscut o faimoasa bloggeriță beduină, care nu își expune fata in moda deschis iar fanii ei nu știu cum arată.

    Apreciază

  10. Da, mai ales dacă comentează regulat. De exemplu @Me – el transmite un mesaj clar despre el, o viziune, publica. Suntem in era publica, sunt mai multe persoane publice decât private. Expunerea te face public.

    Apreciază

  11. Vrei sa fi o persoana emancipata sexual , libera , publica , in cazul asta de ce iti ascunzi fata ? Acuma sa nu facem legatura cu arabetii ca acolo sunt alte reguli, blogarita aia de care zici daca o descopera cine nu trebuie a incurcat-o rau. Dar in cazul tau, eu cred ca atata timp cat n-ai curajul sa-ti expui public fata ( sa te cunoasca cititorii ) totul e doar ipocrizie. Ai incredere in tine, iti place cine esti, dar iti ascunzi fata ??? Ceva nu se leaga aici .

    Apreciază

  12. E o alta diferenta intre barbati si femei pe care tu nu o poti intelege iar feministele nu o pot accepta.
    O femeie e mult mai vulnerabila, mai ales cand provoaca.

    Si chiar daca nu ar fi femeie, consider ca nu exista nici un motiv valid pentru care sa-ti oferi identitatea reala online, mai ales cand te infingi in niste arii controversate.
    Au patit-o unele urat, momentan nu imi vin in cap cazuri si cu „unii” dar probabil ca exista.

    Nu e ipocrizie, e siguranta.

    Apreciază

  13. E alegerea mea. Mori tu de ciuda dacă nu vezi cum arat sau care e faza? Am Instagram și sunt foarte publica acolo, îmi arat moaca cât cuprinde. Dar și văd fetele celor care scriu acolo.

    Apreciază

  14. Si daca ti-ai arata-o aici care ar fi problema ? Ti-e frica , ca o mana de romani care-ti citesc blogul o sa-ti creeze probleme in Polonia ? Serios ? Eu zic ca ar fi mai bine, pentru publicitate sa fii cunoscuta, daca te intereseaza asta. Altfel o sa ramai in anonimat si ideile / experientele tale raman doar beletristica.

    Apreciază

  15. Sorin, nu te mai agita atata cu trucuri din astea infantile.

    Convinge-o sa-ti dea poza in privat daca esti mort sa stii cum arata 🙂

    Apreciază

  16. Mie mi se pare ca și ceilalți comentează destul de regulat și își articulează “viziunile”.
    Cred ca ar trebui sa va cer tuturor un autograf, sa fiu asigurat pentru ziua când veți fi cunoscuți in toată lumea. :))

    Apreciază

  17. La temele pe care le abordezi tu pentru a face blogul mult mai atractiv e nevoie de mult mai multe poze. Nu neaparat deocheate dar asa doar texte , idei nu e sufficient. Traim in generatia youtube , Ipad si trebuie sa te adaptezi ca sa supravietuiesti online. Daca abordai subiecte delicate , politice, hacking sau alte chestii hai sa zic ca incognito era o optiune, dar in cazul tau nu e. Asta e sfatul meu, decizia e a ta.

    Apreciază

  18. L-am ignorant dar tot se baga in seama. Adica, serios acum eu cred ca esti sufficient de matura si cu experienta ca sa raspunzi singura la intrebari si sa iei deciziile sau crezi ca ai nevoie de cineva care sa te avertizeze si sa-ti spuna ce sa faci ?! Confuzia de exprimarea cu decizia e din cauza mistoului lui.

    Apreciază

  19. Opinia e una, sa faci misto cu aere de superioritate de ce a scris altul e altceva. Am impresia ca s-a comportat asa si pentru ca l-ai laudat. Iti face placere din cate observ sa fi inconjurata de asemenea indivizi ( care-ti ridica mingea la fileu cum se spune ), iar cei care vin cu opinii diferite ii tratezi fie de sus fie in categoria „romanilor” which is not fair.

    Apreciază

  20. Hehe…si de cate ori am venit cu opinii diferite..si cate de diferite, autoarea poate sa confirme 🙂

    Sorinel, te comporti ca un copil, argumentatia ta e de un copil, gen …vrei bomboana baga poza, daca ai curaj si vrei sa bat din palme, baga poza, etc. si totul pentru capriciul si satisfactia ta, nu te intereseaza ce riscuri isi asuma celalat daca ar fi sa se ia dupa tine.
    Seriously, grow up.

    Apreciază

  21. Unii romani se schimba , evolueaza altii raman la fel, decizia e a ta ( ca vad ca-ti place exprimarea ) in ce categorie te incadrezi.

    Apreciază

Lasă un comentariu