Din când în când primesc câte un email că m-a mai citat cineva pe Google Scholar. Da, știu că am scris o lucrarea mișto, în engleză, cu o cercetare unică și cu câteva idei noi, ce merită încă explorate. Am scris-o atât de mișto, că nici nu era gata și promotorul meu a și plagiat-o, rupându-mi o idee și un grafic din ea, pentru un articol de-al lui. Pentru o clipă te-ai fi putut gândi că i-a venit ideea să facă același grafic pe care îl făcusem eu, ori că măcar s-a străduit să-l deseneze singur, dar nu s-a obosit nici măcar să facă asta, a dat doar copy paste. De unde știu? Pentru că graficul avea o mică eroare de design, cu o linie prea lungă într-un loc, pe care am remediat-o ulterior pentru lucrarea mea finală.
Mi-a picat nașpa plagiatul respectiv, la fel de nașpa cum mi-au picat plagiatele ulterioare. Azi am avut ”plăcerea” să citesc un articol în poloneză inspirat în totalitate și cu o bună parte din bibliografie de la mine din lucrarea. Ironia este că materialele pe care le-am citat sunt foarte greu de găsit și sunt convinsă că nici nu s-a sinchisit să le citească, ci doar a luat de acolo ideea mea și citatele mele, în jurul cărora și-a construit 20 de pagini de lălăială. M-a citat accidental, cu un articol pe care l-am scris integral și pe care ne-am semnat împreună.
Îi mulțumesc pentru că m-a ajutat să fac un doctorat, că m-a susținut și m-a îndrumat, dar știu că munca lui a fost plătită și cu bani de la universitate, și cu favorurile științifice din partea mea, doar ca la final să-mi spună că nu există un loc la Universitate pentru mine că nu am avut articole în lista A. Ok, respect asta, poate ar fi trebui să mă străduiesc un pic mai mult, dar mi-am asumat schimbarea cărării profesionale, iar la final nu m-a mai interesat. Ce nu-mi doresc însă să facă este să-mi plagieze munca, terfelindu-mi lucrarea și ideile în articolele lui de doi bani, doar ca să-și umple el norma anuală. Un bou profitor.
Mă doare furtul acesta. Mă doare pentru că ia idei de ale mele, în care eu am investit creativitatea mea, munca mea, gândirea mea. Idei pe care le-am construit cu neîncredere, ca mai apoi să le descopăr valoare, idei pe care el nu le-a recunoscut, ci doar le-a furat, ca să-și umple golurile lui creative. Când cineva îți fură creația doare cel mai tare. Arde.
Căpşunăriţa 
Din păcate asta înseamnă cercetarea prin universități – normă. Am prins și eu discuții unde cei trecuți prin așa ceva spuneau să trebuie să ai grijă la materialele tale pentru că vor spicui toți din ele, inclusiv referenți. Cât despre plagiat, depinde și de publicații, unele mai închid ochii, altele sunt mai stricte din punctul ăsta de vedere.
Acum ideile se fură tot timpul, în toate domeniile, nu poți avea pretenția să fie continuate numai în măsura în care vrei tu. Nu te bloca în ce ai făcut la un moment dat, pentru că aia reflectă ce ai putut face atunci și nu potențialul tău – acum ai putea face mult mai mult și asta e mai important.
ApreciazăApreciază
Se poate si mai rau.
Stiu un caz in care profesorului indrumator i-a placut atat de mult ideea in ca a luat practic toata lucrarea si si-a pus numele pe ea iar tipa a luat un sut de la universitate + amenintari daca spune cuiva ceva…
Si de la o cariera promitatoare in neuro a luat-o pe undeva pe la statistici, asistenta sociala, etc.
Si eu am fost furat cu ocazia asta ca ideea a fost a mea 🙂
Ma rog, initial a tipei – dar era impracticabila, eu i-am dat sugestia prin care a luat o cu totul alta turnura..
ApreciazăApreciază