Relație

Ne știm de vreo 3 luni și am început deja să-și spăl hainele pe care le are la mine. Are haine la mine de ieri și mai are și, periuță de dinți, asta de mai de mult.

M-a informat că-i permanentă la mine, la scurt timp după ce mi-a propus, să-mi elibereze un raft pentru lucrurile mele la el acasă, sau chiar un dulap, dacă vreau. Nu am lucruri la el, dar se pare că el ar vrea să am.

I-am zâmbit și i-am mărturisit că sunt un pic speriată de rapiditatea cu care se mișcă relația. Apoi m-am corectat, mai degrabă îngrozită.

Marți i-am mărturisit groaza, iar azi îi spăl hainele. Și tot azi, m-am dus special la cumpărături la un alt Lidl din zona mea, ca să-l și văd cum arată (adică, ca și orice alt Lidl), doar pentru că el l-a proiectat. S-ar putea ca orgasmele să-mi fi luat mințile. La plimbare, cum ar veni.

51 de gânduri despre „Relație

  1. @Sorin – ce prostii vorbești? Astea sunt texte ieftine ale oamenilor auto știutori. Cum adică sunt pe drumul cel bun? Am fost dintotdeauna pe drumul cel bun pentru mine, în funcție de momentul in care mă aflam.

    Apreciază

  2. Nu știu de ce ai impresia că te jignesc când îți deschid ochii? Îți place să trăiești intr-o bulă imaginară? De ce trebuie să-ți fie rușine că te-ai combinat cu un average polish man?

    Apreciază

  3. Să spui că ai fost întotdeauna pe drumul cel bun sună a ignoranță – mă refer la modul general, nu la discuțiile de pe blog. Dacă e doar pentru Sorin asta e altceva, dar în general nu înțeleg de ce ai spune așa ceva, că nu cred că ai cum să fii tot timpul pe drumul cel bun.

    După 3 luni ar trebui să știi deja dacă vrei sau nu o relație, iar dacă vrei, nu-i nici o rapiditate acolo. Chestiile ce țin de haine și locuințe sunt normale la oamenii serioși, iar reticența e privită ca îndoieli la a intra într-o relație – și e normal să fie așa după o vârstă. Corect pentru amândoi ar fi să te gândești la ce anume te îngrozește și să treci peste, într-un fel sau altul.

    Apreciază

  4. Nu poți fii arogant dacă n-ai și ceva acoperire, iar ceea ce am descoperit de curând e ca domnișoara noastră nu prea are. Trist.

    Apreciază

  5. Mie personal nu-mi plac oamenii aroganți, indiferent cât de deștepți sau capabili sunt, iar dacă am de ales cau oameni care nu au această trăsătură. Poți fi arogant indiferent de ce ai în spate, iar unii confundă aroganța cu siguranța de sine.

    Ma rog, dacă nu o cunosc ca persoană și nu am habar de mediul în care trăiește (cică e mai fain ca în România 🙂) eu unul nu-i contest alegerile. Când nu înveți din greșelile altora le simți pe pielea ta (dacă e cazul), așa că vede ea dacaă trebuie sau nu să schimbe ceva.

    Apreciază

  6. Caut moto știutori. Pentru ca auto știutori cunoaste @vpt.

    Sperietura de viteza cu care se misca relatia e un semn de batranete. Cand eram student mi se muta cate o tipa pe cap dupa prima noapte (adica nu mai pleca), aia da sperietura; dupa 3 luni e chiar prea mult.

    Si cum ziceam acum ceva vreme, Mazel tov!

    Apreciază

  7. De-aia ai plecat din țară și te-ai chinuit cu doctoratul ca să ajungi să speli izmenele la un neica nimeni? Auzi tu, m-am dus să văd cum a proiectat lidl. Cat de penibila poti să fi, așa se comporta o femeie puternică cum te lauzi pe aici ca ești? Te fute ăla fără nici o cheltuială și tu aberezi romante pe aici. Măcar, dacă ti-a mai rămas un pic de rațiune marita-te cu el și baga-l la rate la apartament să nu-și imagineze că a găsit o proastă să o futa moca. Uite că ai reușit să mă enervezi! Scuze de limbaj dar sper sa-ti vina mintea la cap.

    Apreciază

  8. Mi se pare trist sa citesc atata hate in comentarii, neaparat trebuie sa ii „deschideti ochii” si sa ii stricati fengshui-ul. Daca chiar e vreun lache flausat se prinde si singura pana la urma ca nu e proasta.

    Apreciat de 1 persoană

  9. @Sorin – sunt acrii rău strugurii, sau cum? Mai ales când nu ajungi la ei. Mie mi s-a părut romantic să vizitez un magazin pe care l-a proiectat un gagiu cu care mă întâlnesc. Vizitez cu plăcere si unul proiectat de tine, dar stai … nu știu de fapt cu ce te ocupi, că ai omis să ne spui.

    Apreciază

  10. Mi-ar fi plăcut sa-ti văd reacția când ti-aș fi arătat cât câștig, ai ratat ocazia și asta doar ca sa-ti ofer un reper pentru alegeri romantice mai inspirate.

    Apreciază

  11. @Sorin – nu știu de ce nu te-ai prins deja, dar mi-se rupe de cât câștigi. Pentru tine câștigi și nu pentru altcineva, în nici un caz nu pentru mine. Ce treabă am eu cu banii tăi?
    Hai să-ți spun un secret Sorin, o femeie cu o un pic de minte în cap, nu se uită la cât câștigă un tip, ci la cât este el dispus să investească în relația cu ea, iar aici nu mă refer doar la partea materială.

    Apreciază

  12. Valoarea unui bărbat e direct corelată cu cât câștigă. Știu că nu e corect din unele puncte de vedere dar asta e realitatea. La ce te poți aștepta să investească într-o relație un sărăntoc?

    Apreciază

  13. @mik, x, y, și z sau care mai sunteți, nu va mai băgați în seamă că nu mă interesează părerea voastră. Aici vorbim despre domnișoara tinder.

    Apreciază

  14. @Sorin – se vede că nu ai cunoscut prea mulți oameni bogați la viața ta, pentru că ai ști că, dintre ăia sunt unii dintre cei mai zgârciți. Mai ales la bani.
    Iar, dacă tot vrei să te licitezi, vezi că eu am avut gagii care zburau doar la business sau first class, iar Wizzair nu prea are diviziunea asta din câte știu eu ;).

    Apreciază

  15. Aha, deci faptul că m-am dus cu wizz deja ti-a aprins un beculet că nu sunt în ordine. Acum îmi place de tine. Dar ce să fac dacă, companiile mai smechere n-au zboruri directe. Mă descurc și eu cum pot între flydubai și wizz. În plus, ca să vezi că nu sunt figurant cu banii și nu mă stresez să zbor cu low cost când nu am alte alternative de zboruri directe.

    Apreciază

  16. @Sorin – ai Emirates direct la București, la ore convenabile, ce tot îndrugi acolo. Sorine, dragul meu eu știu și cât poți tu să câștigi acolo, că doar ești posesor de pașaport românesc, și știm amândoi foarte bine, ca rafinați cunoscători ai lumii Golfului că, salariile se stabilesc în funcție de culoare pașaportului. Dacă erai pe un pașaport american, canadian sau australian era o altă mâncare de pește, dar ești pe pașaport românesc, deci știm amândoi că ești în categoria a treia, după vest europeni.

    Apreciat de 1 persoană

  17. Nu există zbor direct din UAE la București. Nici din dubai nici din Abu Dhabi. Doar low cost. Te rog, sunt aici de câtiva ani buni și nu l-am găsit. Emirates sunt pe codesharing cu flydubai la București.

    Apreciază

  18. Nu lucrez în poziție de management, am mai spus. În plus unde sunt eu nu e nici o discriminare intre expati. Doar intre localnici și expati. Ai fi surprinsa să știi că sunt englezi care câștigă mai putin decât mine.

    Apreciază

  19. @Sorin – Poți lua de la Emirates cu business class. Am verificat chiar acum, ia încercă. Și zi merci, că te ajut să călătorești mai comod 🙂 și mai prinzi și un film. Apropo, la Wizz dau ceva filme pe zborurile astea mai lungi sau nu există ecran la avioane?

    Apreciază

  20. @Sorin – deci la non-management Europa este o categorie, că totuși bănuiesc că pe americani nu-i baga în aceeași oală. Sau poate nu prestează ei la joburile respective.
    Spune-ne totuși ce faci, dacă nu-i secret de stat.

    Apreciază

  21. Dacă nu e zbor direct nu mă interesează. Am fost de curând și cu turkish cu stopover în Istanbul dar e mai obositor. Nu mă uit la filme în avion, prefer să ascult muzica. Doar qatar are zbor direct la București, nu există la emirates, doar flydubai.

    Apreciază

  22. Nu în construcții, acolo lucrează negrii. Sunt într-un plant pe partea tehnică, proiecte, training.
    Te-ai lămurit pană la urmă că emirates n-are zbor direct în România?

    Apreciază

  23. Nice show.
    Sorin moare ca a ratat ocazia sa puna mana pe o bunaciune (crede el) cand era sigur ca o cunoaste pe bunaciune si stie exact ce vrea si el are ce vrea ea (bani).

    „Bunaciunea” pretinde ca nu o mai intereseaza banii (ar fi absutd sa zica ca n-a interesat-o niciodata ca sunt atatea postari despre..) dar in schimb moare sa afle ca ce lucreaza tipul – de fapt si indirect cat castiga.

    In rest, omg, sa te sperii de cateva haine, pai daca tipul doarme acolo e normal sa aiba haine, periuta, e o chestie ce tine de utilitate – fute, face un dus si sare in haine noi, pe urma pleaca in treaba lui fara sa mai dea o tura pe acasa, oicum mai putin de speriat decat faptul ca ti-o trage fara prezervativ de exemplu.
    Hainele alea dispar intr-o secunda daca e sa se rupa firul relatiei care in definitiv e futai-based, nimic fancy, nu contracte care sa implcie drumuri la tribunal, nu drame cu copiii de impartti, fara boli cu transmisie sexuala de tratat, etc.
    Cel putin deocamdata.

    Si Sorine, nu inteleg de ce sa plateasca tipul, sugerezi ca @autoarea o face pe bani in general sau cum?
    Cu siguranta culege aceleasi bucurii, ba chiar mai mari ca na, orgasmul femeii dureaza mai mult si chiar poate sa aiba mai multe pana termina tipul prima data deci poate invers cu plata… 🙂

    Apreciază

  24. Training la localnici că dacă era la negrii nu mă mai plăteau ăștia atâta, e simplu de înțeles, nu?
    Dacă încă nu te-ai lămurit cu emirates uita-te pe pagina aeroport ului din București să vezi ce aterizează acolo din dubai sau Abu Dhabi.
    @j, de ce sa înlocuiești gașca de handralai 30+ care mutau patul în actiune cu un obosit la 40+ ?

    Apreciază

  25. Pai se pare ca tipul nu e obosit deloc.
    Si la cataratul pe stanci, si ala pe piz..

    Si trebuie sa recunosti ca femeia are un fond bun, uite, a lasat bariera jos, s-a indragostit, a devenit o idee mai putin materialista..

    Dar tu, chiar nu te inteleg, e singura femeie la care aveai si tu o speranta?
    BTW, nu lua asta ca pe o lectie de viata, nu toate femeile se pot ‘converti’ asa.

    Si la ea, sa vedem cat tine, cum trece de prima cearta 🙂

    Apreciază

  26. „Dar tu, chiar nu te inteleg, e singura femeie la care aveai si tu o speranta?”
    Am zis că vreau să o întâlnesc, nu că aș fi interesat atâta timp cât ea nu vrea să se mute în emirate și nici eu în polonia. Cât despre bacău nu știu ce să zic, slabe șanse.

    Apreciază

  27. Te porti ca un copil care a pierdut jucaria si desigur, jucaria e de vina.

    Mai mult, traiesti si cu impresia proasta ca ai gusturi bune la femei..

    Apreciază

  28. Domnișoara tinder promitea multe, dar de când faza cu spaghetele și apoi cu arhitectura lidl trebuie să recunosc că a început să mă dezamăgească.

    Apreciază

  29. Sunt dezamăgit că nu e femeie puternică adevărată ci doar vrea să creeze aparența că este. În plus se pare că standardul ei e mult mai jos decât se laudă pe blog. E mai clar acum?

    Apreciază

  30. Nu a fost niciodata o femeie puternica; exista asa ceva, dar sunt extrem de rare si ea nu e una, asa ca nu ai de ce sa fii dezamagit. Faptul ca a vrut sa creeze aparenta e normal, modestia nu mai e la moda de foarte multa vreme, toata lumea se supra-apreciaza (doctor agramat spune ceva?), in special femeile (hypergamie) si in special in anumite situatii (aproape de 40, divortata). Nu a ascuns nimic din astea vreodata, daca asta ai inteles tu e doar vina ta, nu a ei. Nu ai 15 ani sa iei tot ce auzi drept realitate, nu?

    Apreciază

  31. Are o bula a ei in care este femeie puternica. Problema e cand iese de acolo..

    Si da, ultimele 20 comentarii a lui Sorin arata ca in materie de femei are 15 ani, si nu de experienta.

    Apreciază

  32. Eu sunt doar dezamăgit dar voi doi văd că o desconsiderati. Nu vreau să devin avocatul diavolului dar pana la urma femeia a pornit de jos, a trecut printr-un divorț și a reușit să se realizeze într-o tară cu o limbă de care nu m-aș apropia. Că a rămas cu sechele în urma procesului asta e altă treabă.

    Apreciază

  33. Lol! Nu vorbeste corect in nici o limba de pe planeta, nu vad marile realizari, nu stiu ce vrei sa spui cu „a reusit sa se realizeze”. Respira, deci exista, asta e tot.

    Apreciază

  34. Divorturile nu sunt rare in ziua de azi si de trecut treci oricum, cum treci e partea a doua si aici ar fi o discutie mai lunga si nu cred ca ti-ar avantaja idolul.
    In romania cam toate generatiile precedente au pornit „de jos” si s-au realizat – acum depinde si ce intelegi prin asta, daca inseamna sa ai o diploma, o casa, o masina si un copil, da, e ceva f. comun.

    Nu o deconsidera nimeni, problema e ca tu o supraapreciezi, fiind putin cam nf si „pastiele” erotice aruncate pe ici pe colo te-au cam „blurat”, rationa vorbind si cum zicea altcineva, parca esti un adolescent care a aflat pentru prima data de pasarica ce si cum.

    Apreciază

  35. Mă bufnește râsul, crezi că dacă sunt nf ultima mea speranța e domnișoara? În plus dacă urmăreai discuția s-a lăudat că nu se încurcă cu admiratorii de pe blog din motive de prestigiu și e valabil și pentru dubai nu numai pentru Bacău.

    Apreciază

  36. Ultima nu, dar in oirce caz dupa reactia ta cand s-a cuplat cu tipul asta era una destul de mare 🙂

    Ah, si nu cred ca a zis asta in orice caz, nu la modul serios sau ma rog, daca tu asa ai inteles-o inca nu cunosti femeile.

    Si observ ca ai o a doua obsesie majora.. 🙂

    P.S. Nu-ti pierde speranta, n-ar avea nici o problema sa-l lase pe tip daca apare „the better one”.
    Acum nu ca ai fi tu ala dar na.. zic si eu, ai putea fi urmatorul pana la „even better one”,

    Apreciază

Lasă un comentariu