Dorințe

-S-ar putea să fie o dorință veche, mi-a zis ea. Ceva ce ți-ai dorit cândva, iar acum nu mai este actual.

Am privit-o cu mirare și i-am cam dat dreptate. Într-adevăr, mi-am dorit asta foarte mult anul trecut. Mi-am dorit proiectul acesta în State de pe vremea când mai cochetam cu amantul meu transatlantic, căci orice staționare acolo mă ducea mai aproape de el, ori mai aproape de momentele ”noastre”. Am petrecut cea mai bună parte din clipele noastre intime în State. Tărâm al dragostei noastre, acolo eram mai mult decât doi amanți cu obligații și copii pe acasă în grija unor jumătăți mai mult sau mai puțin înșelate. Acolo erau un cuplu, frumos, fericit și întotdeauna bine dispus, când polonez, când canadian, când un mixt etnic, în funcție de moment și dispoziție. În State eram noi, goi, sinceri și îndrăgostiți, ori mai corect spus, cea mai bună versiune a noastră.

Anul trecut nu mi-a ieșit lipeala cu proiectul. În schimb, anul acesta am fost acceptată destul de ușor, iar planurile mi-au mers fără complicații, până la un punct. Până la punctul în care am început să am îndoieli serioase, dacă este chiar o idee bună să dau o căruță de bani pentru o experiență, care momentan se preconizează îndoielnică.

Cuvintele ei mi-au dat de gândit legat de extra fascinația mea cu Statele, căci o fascinație am avut dintotdeauna. Probabil o bună parte din dorința mea a fost impulsionată de fosta poveste de dragoste consumată transatlantic, iar acum, de când dezvolt fascinații mai locale, s-ar putea să-mi doresc altceva. Pe de altă parte proiectul în sine este interesant, va fi clar o experință unică și foarte piperată la buzunar.

PS: fascinația mea locală, arhitectul, a plecat în Vietnam. Mi-a propus să-l însoțesc, acum vreo 2 luni, când a luat biletele, însă l-am refuzat politicos pentru că așteptam răspunsul de la proiectul din US.