Am obosit să lupt pentru dreptate

peppa-core-landscape

Aseară am așteptat două ore în mașină poliția. Tocmai ieșisem de la bazin după cursul de scufundări, când am decis să mă delectez cu o înghețată. Am cumpărat-o de la magazinul de lângă care îmi parcasem mașina și o mâncam liniștită pe scaunul șoferului. Mi-am tras și un selfie, pe care urma să-l trimit unei prietene, când mi-am întors capul spre drepta ca să vă un Audi cum intră din plin în partea stângă a mașinii mele. Am simțit lovitura și am ieșit agitată din mașină. La volan un băiețel de 19 ani cu taică-său pe bancheta din spate. M-am dus direct la tată, pentru că se vedea că băiatul era neexperimentat, întrebându-l cum de își lasă copilul să conducă, dacă vede că nu știe, din moment ce drumul era lat și el mă luase din plin. Băiatul a declarat pe loc cu tupeu că nu s-a întâmplat nimic și că ei pleacă, iar eu am format rapid 112 și am raportat situația, precizând că vinovații vor să părăsească locul accidentului. Ne-am contrazis până când m-a auzit o cunoștință ce era în apropiere și care mi-a sărit în ajutor, certându-se cu tatăl băiatului ce deja ne aducea jigniri și începea să nege că mi-a lovit fiu-său mașina. La final și-au luat catrafusele și tatăl mi-a întins cartea de vizită prin geamul mașinii. Nu a uitat să mă întrebe de unde sunt, dar de data asta am fost pregătită ”din Polonia, e vreo problemă, sunteți xenofob?”. A dat înapoi la răspuns și nu a mai deschis subiectul, iar eu am așteptat două ore apusul soarelui și echipajul de poliție. Singura parte pozitivă a întregului eveniment au fost polițiștii, tineri, frumoși și foarte drăguți, care mi-au luat declarația, mi-au notat datele și au încercat să mă încurajeze, pe când eu pozam într-o domnișoară în suferință. Nu eram departe de adevăr, fiind obosită să lupt cu toate canaliile nedrepte din Polonia, dar preventiv, am luat înfățișarea care se așteaptă de la toate femeile de aici, cea de suferindă neajutorată, de preferință fără funcții pompoase, așa că mi-am cosmetizat și locul de muncă, ca să pară mai modest. Domnișoarele neajutorate sunt de cele mai multe ori ajutate, mai ales de domnii polițiști, iar când am spus că sunt divorțată și singură, mai că li s-a făcut milă de mine și dacă aș mai fi cochetat un pic cu polițistul tânăr și stângaci ce-mi nota datele, m-ar fi invitat la o cafea de consolare.

Eram însă prea supărată și prea obosită cu întreaga situație. De la începutul anului am probleme cu mașina, mi s-a stricat cutia automată, ceea ce-i jale și mă cert cu mecanicii cărora le-am decartat o căruță de bani  și care nu mă bagă prea tare în seamă, iar în martie am omorât-o pe verișoara locală a purcici Peppa, când mi-a sărit inopinat în fața mașinii. Orașul nu a vrut să-și asume responsabilitatea pentru porcul mistreț ce mi-a avariat mașina, așa că sunt pe minus cu reparațiile, plătite parțial din auto-casco. Ce-i sigur este că am obosit.

15 gânduri despre „Am obosit să lupt pentru dreptate

  1. Nu cred că are cum un oraș să plătească despăgubiri pentru pagube provocate de un animal sălbatic, dacă nu are responsabilități directe – gen administrează vreun fond de vânătoare sau existau măsuri obligatorii pentru evitarea accidentelor de genul. În România trebuie declarat accidentul la poliție și se decontează integral dacă ai casco, sau trebuie să dai în judecată pe cel ce se ocupă de animalele din zona aia.

    Ar trebui să mergi cu mașina la un service mare, cunoscut – genul care are un lanț de service-uri – pentru că acolo de la un punct discuți cu conducerea, nu cu mecanicii. Ca regulă de bază, dacă te întâmpină un mecanic, nu e service-ul pe care-l cauți. Nu că la alea mari e totul perfect, dar măcar ai cui cere socoteală. Strict legat de problema ta, schimbă cutia sau vinde mașina.

    Eu încă n-am reușit să fac vreo femeie să înțeleagă vreodată ceva legat de mașini (probleme/reparații), dar na, am încercat.

    Apreciază

  2. @dam167 – este responsabil orașul pentru problemele care apar pe drumurile sale, nu eu. Eu sunt responsabilă să-mi plătesc la timp taxele.
    Cat despre mașină, nu o pot vinde cu cutia defectă, se simte, poate un cumpărător neexperimentat nu o simte, dar se simte. Nu știu exact unde este problema, dar bănuiesc și tipul de la service mi-a dat dreptate, însă nu avea chef să desfacă a treia oară cutia, pentru că sunt 3 zile de muncă și își bloca un angajat pe reclamația mea. Însă nu m-am lăsat și până la urmă o va desface din nou în septembrie.

    Apreciază

  3. Nu e neapărat orașul responsabil, depinde de drum – uneori administratorul drumului e altul, cum în România e CNAIR. Dar și așa, pădurea de lângă drum poate fi și ea administrată de altcineva, iar animalele de acolo iarăși de altcineva. S-ar putea ca primăria să vrea să te despăgubească, dar nu cred că poate da bani pentru ceva ce nu era în răspunderea ei. Nu știu cum e legislația la voi acolo, dar poate fi mai complicat. Cel mai normal era să iei toți banii de pe casco, dacă tot aveai.

    Apreciază

  4. In Romania responsabilitatea de a evita animalele salbatice care pot traversa drumuri publice e a conducatorului autovehiculului; pentru animale domestice, e raspunderea proprietarului (ex: vaca pe drum). Singurul caz in care exista responsabilitate a administratorului drumului (gen primarie) e daca e drum ingradit prin lege (ex: autostrada are obligatoriu garduri laterale) si ingradirea e deteriorata si a permis intrarea animalului pe drum. La caprioare, de pilda, administratorul nu e responsabil pentru ca o caprioara poate sa sara peste gardul construit conform normativelor europene. E foarte posibil si in Polonia sa fie la fel, din cate stiu in SUA e la fel cel putin in statul in care avem noi sediu (colegii au accidente cu caprioare foarte des).

    Masina poti sa o vinzi si cu cutia stricata, sunt cumparatori interesati daca pretul e bun si defectul e facut cunoscut din anunt. Sunt unii care cumpara masinile pentru piese, daca e cautare pentru model, sau ca sa le repare – un var in Cluj e inginer RAR si mai face chestii din astea cand are timp, cumpara masini defecte pe care le repara si le revinde, e rentabil pentru ca nu plateste impozite pe reparatii si nici pe diferenta intre pretul de cumparare si cel de vanzare.

    Apreciază

  5. Btw, in Romania o masina noua (Dacia Sandero) era vreo 7,500 de euro in dotarea de baza si spre 10,000 cu ceva optionale. Nu e o avere, e aproape maruntis, o masina de clasa medie pleaca de pe la 30 si ajunge la 45-50,000 noua. Dracia aia de Sandero nu e fabuloasa, dar motoarele sunt fiabile, consuma putin si te tine vreo 10 ani linistita, chiar si mai mult daca nu iti bati joc de ea, ca tipul ala care ieri a intrat cu una din asta in mine si s-a facut armonica.

    Apreciază

  6. @W – nu cred că-mi voi cumpăra vreodată Dacia. Pur și simplu nu-i stilul meu. Dacă ar fi să-mi schimb mașina pe banii mei, ceea ce încerc să evit, m-aș uita mai degrabă spre ceva hibrid. Cât despre marcă, eu sunt mai mult pe Volvo, Lexus, BMW, Mercedes, VW, Opel, Toyota. Dacia sau Fiat sunt total excluse din zona mea de interes.

    Apreciază

  7. Schimb-o pe banii altuia 🙂

    Nici eu nu mi-aș lua Dacia, în loc de una nouă aș prefera ceva SH care ar fi mai mașină din toate punctele de vedere, la banii ăia, normal Dacia sunt bune și ieftine, dar nu pentru cei cu pretenții cât de cât și probabil nu pentru drumuri lungi (din cauza lipsei de confort).

    Cu mărcile mi se pare că le-ai enumerat doar așa, să sune bine, că au filosofii diferite și caracteristici diferite. Vrei fiabilitate, alegi japoneze (Toyota, de exemplu). Vrei ieftin, VW, Opel, Skoda; dotări multe la bani puțini? Renault, Citroen. Ceva mai sport, BMW. Vrei să porți des mocasini? Volvo.

    Apreciază

  8. @dam167 – am avut Mercedes, VW si acum am Chevrolet și am mai condus regulat Volvo. Deci, care-i faza cu mărcile?
    Eu vreau să o schimb pe cea mai bună mașină, iar la aia nu am pretenție la marcă. Știi care e?

    Apreciază

  9. Nu există cea mai bună, ci bună la ceva anume (drumuri lungi/scurte, ambele, tipuri de drumuri etc.) și ține de bugetul pentru cumpărare și cel de întreținere – Volvo de exemplu e scump la ambele și nu merită pentru unii. Dacă ai condus Mercedes, VW și Volvo ar trebui să o idee despre diferențe. Mai contează și service-ul, anumite operațiuni se fac în general la cel autorizat – de exemplu schimb de lichid de frână la modele de Mercedes sau (cred) schimbatul uleiului în cutia de viteze – iar dacă n-ai unul aproape poate fi incomod.

    Germane: Audi, Mercedes sau BMW, Prosche dacă vrei mai sport.
    Japoneze: care vrei, eu am una și nu mi-aș mai lua pentru că nu-mi place cum arată (majoritatea mi se par urâte, nu sunt încă așa bătrân cât să nu-mi pese de asta).

    Dacă nu te constrânge bugetul, poți trece peste Skoda, Opel, Ford, Chevrolet etc.

    Trebuie să începi și de la clase, că în funcție de astea mai elimini din mărci, dar contează mult preferințele. Mi s-a părut ciudat că ai amestecat mărci „budget” cu alea mai scumpe.

    Apreciază

  10. E greu de gasit o masina buna la toate, asa ca trebuie sa analizezi ce faci mai mult si sa alegi in functie de asta. La un moment dat am cumparat 2 masini, un Audi sh (vreo 6 ani vechime) si o Dacie noua pentru ca faceam drumuri lungi (600 km din Bucuresti in Bucovina, 8 ore de condus) la care Audi era perfect, dar si drumuri scurte pana la Auchan cand motorul de la Audi (2.5 litri, 180CP) se incalzea cand eram deja inapoi acasa.

    Dimineata daca aveam de plecat undeva aveam de ales intre motocicleta (traversat Bucurestiul), Dacie (cumparaturi) sau Audi (in afara orasului). Nici unul din vehicule nu le putea suplini bine pe celelalte, asa ca vreo 15 ani le-am tinut pe toate 3 (acum 15 ani aveam un Mercedes, inlocuit mai tarziu de Audi), apoi Dacia am facut-o cadou, pentru Audi caut inlocuitor (nu mai fac drumuri lungi), iar motocicletele le schimb din cand in cand daca apare un model nou interesant. Dar pentru asta trebuie sa ai locuri de parcare suficiente, zilele astea tocmai extind parcarea ca sunt 6 masini in curte si numarul de motociclete incepe sa creasca si el, daca as fi stat la bloc era cam nasol.

    Pentru oras as lua ceva ieftin, pe benzina, de capacitate mica si cu tractiune fata. In Europa nu sunt prea multe masini cu cutie automata in genul asta, asa ca ar fi mai putin important, dar cand stai in trafic un motor mare si puternic sta la fel ca unul mic si slab, iar cand parchezi balena de Audi in care incap schiuri lungi inauntru nu e tocmai masina ideala, Dacia avea parca 1 metru mai putin. De asemenea pentru oras benzina e mult mai buna si pentru poluare, cat si pentru faptul ca nu ai ocazia sa faci cicli de curatare a filtrului de particule Diesel (se fac automat cand mergi constant pe autostrada). Masinile hibride sunt prea scumpe si prea proaste pentru ce fac (Prius e excelenta pentru hipsteri cretini care nu se pricep la nimic), iar la electrice Tesla 3 e ideala pe hartie, dar are o fiabilitate proasta confirmata de sondaje in SUA unde e cotata cea mai slaba masina ca fiabilitate din vreo 250 de modele luate in calcul. De pilda, daca treci printr-o balta apa iti zboara bara din spate, sunt filme pe Youtube despre asa ceva; balta, nu groapa.

    Apreciază

  11. Ca bărbat mi se pare penibil să pozez în amarastean ca sa mă ajute poliția sau statul în general. Mă rog, la femei sunt alte reguli se pare.

    Apreciază

  12. @Sorin – nu-mi zi ca tu te luai la bătaie cu trei? Căci erau trei in mașina: juniorul mai in vârsta la volan, unul mai tânăr lângă și tatăl in spate. Te luai la bătaie cu ei? Pentru ce, ca sa primesti și tu o amendă?

    Apreciază

  13. Iar ai uitat sa-ti iei pastilele.Ce scriu eu si ce intelegi tu. Nu inteleg atata timp cat dreptatea era de partea ta de ce trebuia sa te agiti ? Pur si simplu ii faceai cateva poze , te prezentai frumos sunai politia si asteptai. Nici nu aveai nimic de argumentat cu ei. Cand venea politia le prezentai situatia detasat ( ca pana la urma zici ca nu esti in romania ). Milogeala , ofticarea , teatrul ieftin, nervii , de ce erau necesare ? De ce trebuie dramatizata o situatie adversa care se poate intampla in mod uzual ? Iti recomand niste sesiuni extra de yoga si de meditatii se pare ca alea vechi nu au avut efect.

    Apreciază

Lasă un comentariu