Beirut e un amestec de lux și sărăcie, într-un borcan frumos, ce clocotește la soare, scăldându-și țărmurile în Marea Mediterană. Străzile din Beirut nu sunt simple drumuri aglomerate, gălăgioase și pline de afișe, ci adevărate atracții turistice. Parcurgându-le te poți bucura de priveliști încântătoare presărate cu palmieri semeți, clădiri impunătoare prin eleganță și stil arhitectural, ori valurile albastre ale mării, ce se îmbină într-un dans elegant cu țărmurile roșiatice ale stâncilor. Beirutul oferă splendoare, mașini scumpe, femei frumoase, muzică încântătoare și posibilități nelimitate celor care au bani. Beirut e pentru unii mumă și pentru alții ciumă. În spatele străzilor principale, se ascund blocuri ciuruite de gloanțe, balcoanele pline de haine puse la uscat și perdele groase, ce acoperă geamurile apartamentelor fără climă. Străzile Beirutului mai puțin turistic sunt pline de graffiti și de copii, care vând sau cerșesc ceva, orice, numai ca să aibă ce mânca. Zonele turistice sunt liniștite, cu puțină lume și pe alocuri cu poliție, hotelurile având porți pentru metale plasate la intrare, în timp ce zonele locale sunt aglomerate, prăfuite și gălăgioase.

În Beirut am vizitat cele mai luxoase spitale, al căror aspect și servicii te ducea cu gândul la hotelurile de 3-4 stele, fiind dotate cu aparatură de ultimă oră, camere private pentru bolnavi și familia lor, paturi cu sisteme de auto-reglare, curățenie impecabila, mâncare ermetic sigilată pentru fiecare bolnav în parte și personal plăcut, respectuos și foarte bine pregătit. În spitalurile din Beirut ai impresia că ești într-o alta lume, mai ale în Clemenceau Medical Center, care te întâmpină la intrare cu o expoziție de flori naturale, ca mai apoi să te poarte în lifturile moderne, pe holuri largi, curate și frumos amenajate. Uiți că ești în spital când te afli acolo. Uiți și că te afili în Beirutului, până ieși din parcare hotelului spitalului și te duci câteva străzi mai încolo, ca să vezi cum arată viața celor mai puțin privilegiați.

Cafarnaum este un film al cărei acțiune nu se petrece pe străzile principale din Beirut, neincluzându nici marea, nici spitalele și nici hotelurile cu multe stele. Cafarnaum e un film care se întâmplă pe străzile laterale, pe care turiștii se rătăcesc doar ca să-și cumpere alcool la ceas de seară, din dubițe special amenajate. Este un film despre familie, despre părinți și copii, despre dragoste, instincte și supraviețuire, recorelând cu nimic în mintea mea legat de Beirut, deși cunoscând relativ țara, am înțeles mai ușor condiția și situația speciala a emigranților de acolo.

Cafarnaum m-a dus în schimb cu gândul la propria mea copilărie, ce simțeam când mă băteau ori mă jigneau părinții, la relația cu verișorii mei mai mici pe care îi uram, pentru că mama lor îi trimitea mereu pe capul meu, și de care, îmi era în același timp îmi era milă, pentru că erau mai puțin îngrijiți, educați și iubiți decât mine. Mi-am amintit de copii de la casele de copii, pe care îi vedeam câteodată în parc, fără cercei și stigmatizați social de la naștere. Cafarnaum este un film despre copii și oameni mari, ce nu are nici o legătură cu o țară anume, nici cu un oraș anume, ci cu simpla relație dintre un părinte și copilul lui.

Cel mai real moment din film pentru mine a fost când sugarul caută sânul cu mâna, dar nu-l găsește, pentru că mama lui nu-i acolo.

Am vrut să trimit filmul unui amic libanez, dar m-am răzgândit pentru că nu au de fapt nimic în comun, el trăindu-și copilărie în Kuwait.