Lună: septembrie 2018

În drum spre Kuwait

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

O noua țara, o noua experienta … o pula, sunt intr-un zbor de Emirates, in care urla de zor un țânc pe care ma-sa, nu știe sa-l calmeze, in timp ce din spate ma lovește cu sarcasm in scaun o câcăcioasa de fetița, needucata de mă-sa, înfofolită in cârpa neagră. Bunele maniere nu-s pe lista, dar cum sa-și pună voalul islamic e vital.

Cu cât petrec mai mult timp printre ei, cu atâta îmi displac mai mult. Cu cât ii recunosc și cunosc mai bine, cu atâta sunt mai putin impresionata de ei si ceea ce reprezintă. Le știu pe de rost retorica, le anticipez mișcările și le recunosc aburelile. Sunt obosita de ei, deși mi-e atât de ușor sa-i inteleg, sa comunic cu ei și sa-i aburesc in retur, pentru ca știu ca mint la greu și le place sa fie linși in toate găurile, numai ca sa-și estompeze temporar frustrările. Alea multe pe care le au.

Sună atât de grandios sa trăiești in Dubai, să lucrezi in Dubai, dar de fapt nu-i o mare scofală și nici mândria națională. Dubai e glamuros, privit din afara, savurat dintr-o piscina cu apa rece, in timp ce temperatura din aer trece de 40 de grade, dar in substanță e banal, murdar și obscur, dacă tragi cu ochiul după bloc. Totul e aparenta, superficialitate, iar oamenii sunt mult mai religioși, îndoctrinați și ipocriți, decât par. Și chiar, se străduiesc sa nu pară. Nimic nu-i așa cum ti-se prezenta la prima vedere pe aici, de la locali la expanzi, toți prezintă o realitate falsă. Expanzii ăștia glamurosi, modele, stewardese sau ingineri, sunt toti intr-o oală, aceea a străinilor, divizată in funcție de naționalitate și salariul lunar. Toți faimoși in țara lor, vedete locale pe acolo (și știu ca-i moda in Romania pe gema asta), sunt terfeliți aici de localnici, care le dau muie stilat și de la distanta, cu reguli clare și rasiste, impuse fără drept de apel.

Calatoresc din Dubai in Kuwait, o țara mult prea lăudata de locuitorii ei, in timp ce musafirii au desființat-o fără de mila. Cei care ii displac pe arabi, le imputa lipsa de cultura, istoria inexistenta și civilizația superficiala, creată pe litrii de petrol, fără substanța sau spirit. Sunt curioasă, dacă o sa le dau dreptate.

…

Câteva ore mai târziu, după un film slab și mâncare locală in avion, aștept sa-mi primesc viza pentru Kuwait. Aștept printre alți străini, majoritatea asiatici, câțiva europeni și niște americani. Personalul de la vize se mișcă in reluare – standard in țările arabe, iar in fundal urla un alt copil. E frig și eu ma bucur ca am avut inspirația, sa îmi iau o pereche de blugi pe sub rochia elegantă. Mi-am mai tras și o bluza din trening peste, deci ma potrivesc perfect cu decorul. Arat ca o tigancă. In Europa stilul meu ar fi trezit controverse, dar aici faptul ca nu arat piele, indiferent ce am pe mine, ma face una din mulțime. Pentru ca, Kuwait nu e Dubai, și asta se simte de la intrare. Si in Dubai ești privit și etichetat după îmbrăcăminte, deși ți-se spune ca nu e așa, iar mulți vizitatori est europeni o iau de buna, dar dacă nu păstrezi măcar aparent impresia, ți-se trage covorul de sub picioare și nu știi de ce.

Cam atâta despre arabi, deși poate ar fi util de precizat ca visurile erotice ale româncelor, ca se mărita cu arabi sunt visuri și cam atât. Aici căsătoriile se fac pe interes, de obicei cu o consoarta locală, ca sa își păstreze privilegiile și beneficiile. Asta cu referire la localnici, adică cei cu bani, ca restul in belitea pulii, săraci și fără drepturi, iar aia ar lua cu plăcere o consoartă europeana, mai ales pentru viza Schengen. Iar dacă cumva, se nimerește vreunul sa încalce tradiția, fii sigura că o sa treci brav la islam, iar asta e valabil și in cazul săracilor.

In drum spre Dubai

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Ascult Cohen și beau Amarula. Sunt trista, obosita și sătulă. Am scris un text bun pe care nu l-am salvat din neatenție. Am încercat sa-l refac dar nu merge, după prea multă Amarula 😓.

Măcar zborul e placut, in cel mai mare avion de la Emirates. Nu am simțit nimic la decolare, iar stewardesele zâmbesc aducându-mi următoarele sticluțe. Zâmbesc și eu, ma anesteziez și mai bag un film, deși le-am văzut pe toate care erau bune.

Amintiri

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

M-am așezat pe partea lui din pat, între așternuturile albe, calde și răcoritoare, simțindu-i parfumul delicat in nări. Ljubljana e un oraș frumos, liniștit și viu, in care am tras o cearta și o împăcare, am ras cu gura pana la urechi și am plâns împietrită pe o bancă.

„Se pare ca trebuie sa zbor azi, mâine nu exista nici un zbor cu locuri libere.”

Când am citit mesajul, tocmai coboram de la castel, obosita de la plimbarea pe caldura și inca nerefăcută după 2000 km pe motocicleta in șapte zile. Furia mea a atins instant cote maxime, iar perspectiva ca, după tot tacâmul de amantlâc, trăit la cote extreme, in situații dificile, ma lasă cu ochii in soare, mi s-a părut groaznică. Știam de ce incerca să își schimbe zborul, nu voia sa rămână din moment ce eu plecam, iar pentru ultima noapte trebuia sa-și găsescă un alt hotel, aici neavând camere disponibile. Și totusi, mi s-a părut o nesimțire sa plece cu o zi inaintea mea, după ce el m-a adus special aici.

Așa ca i-am urat frumos o călătorie plăcută și m-am deconectat de la internet, ca sa-mi pot smiorcăi furia in liniște.

Da, mai era varianta in care ma dădeam cu curul de pământ in fata lui și îl întrebam elegant, dacă vai, numai zborul asta e disponibil, și dacă nu ar putea totusi, sa caute alte variante, poate îl chiar si rugam sa mai rămână, sau ii ziceam că nu se cade să mă lase singură pe aici, și alte cacaturi din astea penibile, pe care orice femeie normala le-ar face, cum mi-a zis cu jumate de gura mai apoi.

Doar ca, eu nu sunt o femeie normală și nici nu plănuiesc sa fiu. Suntem amândoi adulti și știe foarte bine care ii sunt limitele și posibilitățile, dorințele și deciziile. Inutil sa ma dau eu cu curu de pământ, dacă vrea sa cumpere bilet azi, tot îl ia, oricât as fi vorbit eu in pungă.

În loc să mă smiorcăiesc in fata lui, m-am smiorcăit singură, pe doua bănci, in frumoasa Ljubljana, și după ce am obosit, m-am îndreaptat spre hotel. Pe drum, la vreo 100 de m de destinație, când eram prea ocupată sa-mi bag căștile in urechi, ma prinde cineva de mijloc, ma ia pe sus și mă sărută. Era el, porcușorul mistreț, care a mai stat o oră la telefon, până și-a găsit zbor in ziua următoare, așa cum discutasem inițial. Nici nu m-am obosit in explicații, i-am spus doar ca sunt nervoasa. Și eram. Câteva minute mai târziu, când mâncam obosita niște cartofi prăjiți, ma cumpara cu o jucărie – o cumpărase pentru fiica-mea, ca sa ma mai îmbuneze. Mi-a trecut supărarea, dar a rămas un gust de tristețe. Tristețea neîmpliniri, intr-o relație deja consumată.

Polonezele

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Una dintre cele mai dificile chestii cu care inca ma acomodez in Polonia sunt polonezele. Fiinte delicate, frumoase, aranjate, mereu orientate pe succesul personal, polonezele sunt niste perfide absolute. Prieteniile lor, intotdeuna false, sunt dictate cu o precizie absoluta de catre interes. Daca le stimulezi suficient interesul, le vei gasi roind in jurul tau, in rol de prietene, de amice, de confidente, umere calde pe care sa-ti pui capul si sa plangi la nevoie, sfatuitoare intelepte si mame inlocuitoare, vitrege in inima, dar atat de calduroase in aparenta.

Cum mine de obicei is cam pun pata, ca e misto si social interesant sa posezi o prietena straineza in dotare, care vorbeste limba ta, si pe care o poti sfatui de la inaltimea premaritei tale pozitii sociale, profesionale si interioare. Altele, cred ca vor sa imi fie prietene doar ca sa nu imi fie dusmane, ca sa ma indulceasca, iar eu sa le tolerez calitatea slaba a serviciilor pe care le livreaza. Ca o paranteaza pentru ele functioneaza relatiile un pic ca la romanace, prietene sau dusmane, neexistand neutralitatea pe care am intalnit-o atat de des la portugheze. Fereasca insa sfantu’, ala la care se roaga ele regulat duminicile, ca intr-un moment de slabiciune al tau, sa te arati mai puternica decat ele, mai buna la munca, mai iscusita in pat sau cu mai multi bani in cont. Atunci ai belit-o. Atunci se cade ca ele, imediat sa-ti corecteze comportamentul, dojenindu-te frumos si direct:

  • Si bine ca suferi, ca asa se intampla, daca umbii cu barbatul alteia. Gandeste-te la nevasta-sa, imi spuna ea, care si-a inselat sotul cu unul insurat ani la randul si astepta ca ala sa-si lase nevasta, dar in loc a mai facut un copil in casatorie. Am aplecat capul si i-am confirmat caa are dreptate.
  • La prima prezentare eu vreau sa fiu cu tine, ca sa vedem exact ce spui si cum, imi zice alta plina de inganfare si habarnista pe subiect, afona in engleza si fara fututu ala de doctorat, pe care eu totusi il am. Am facut mai multe prezentatii la viata mea decat tine, am vrut sa-i spun, dar mi-am muscat limba.
  • Si data viitoare, sa nu mai imi dai sfaturile tale despre cum sa schimb prezentatia de fata cu seful, imi arunca inveninata, dupa ce i-am sugerat o modificare la un slide. Am inghitit cacatul si mi-am prezentat scuzele, ca intre timp linsese oricum seful, iar daca nu o opream mai avea putin si trecea la o muie.

Da, cam asa e cu polonezele. Cat timp se simt deasupra e ok, te iubesc si te adora, pentru ca au ele in mintea lor un avantaj asupra ta. Iar tu esti amica aia, straineza de pe undeva, ce le da lor culoare. Doar ai grija, sa nu-si piarda superioritatea mentala, ca atunci jar mananci, nu de alta, dar ele nu ar accepta in veci ca o straineza sa le fie deasupra.

Si scriind randurile astea, am inteles, de ce mi s-au evaporat toate amicile poloneze casatorite dupa divort. E greau sa fii frumoasa uneori…

Despărțire

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

I-am șters toate mesajele, doar ca sa le recuperez accidental câteva zile mai târziu, când mi-am schimbat telefonul. Și acum, nu mai vreau sa le șterg. Am dat înapoi și in regresul meu nu vreau sa renunț la prezența lui inutila din viața mea. Încerc totuși sa merg mai departe, ca după fiecare despărțire pe ca mi-o fixez in minte. Asta e deja a treia la care lucrez din anevoios și care merge greu, într-un deja-vu obsedant de repetitiv. Formula e aceeași. Ma anesteziez cu munca in cursul zilei, in trafic mi-se face întotdeauna dor, așa ca dau voie melancoliei sa ma lovească, in timp ce seara gătesc, ca sa am o ocupație sau o dau pe scris, ca sa-mi descarc simțirea.

Tradițional am sa plec iar in Dubai, unde pot sa-mi jelesc in hoteluri de 5 stele și restaurante selecte, inima frântă. Ironic, el nu-i suporta pe arabi, după ce a locuit o perioada in Kuwait, socotindu-i primitivi, needucați și fără de respect pentru femei.

Later edit: am șters din telefon mesajele. Am sa șterg și filmele, și pozele. Simbolic am îmbrăcat o rochie neagră, de înmormântare. Și iubirile pierdute se plâng…

Memories

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

I am in red. A red dress curved around my body, match my high-hill red sandals, while my shoulders are covered by a red jacket, matching my red lipstick. I walk delicately between  the rooms, leaving a sweet and sorrow taste of my perfume behind me, while people smile and dogs shook their tails at my appearance. I receive the admiration compliments from women and the sexual desire from men with a delicate smile on my face. I know that I am beautiful, playful and intriguing. I have the million dollar look and a two million dollars smile. I am fabulous, I know it, I feel it and it does not move me. Not even an inch.

You are there. You are sitting at your desk miles away, in another time zone, with other people surrounding you, with other needs and expectations, with other plans and thoughts. You are far away, unreachable and unavailable, sleeping when I wake up and active when I go to bed. You are the heavy stone pressing on every bone from my fragile, delicate body, you are the second thought that emerges from my mind, you are the one I involuntarily dream about every night. Your my star, but not a shining one.

Constelații familiare

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Am ajuns și la constelații. Prima dezamagire, toate sunt femei. Cumva mi-e greu sa suport compania exclusiva a femeilor, mai ales cand nu le cunosc. Ma obosește prezenta lor exclusiva intr-un fel aparte, filosofiile lor lungi și seci, ca o balta fără peste, dar tare mlăștinoasă. De multe ori prefer bărbații, pentru ca sunt mai maleabili.

Aflu ca e „acțiunea femeilor” și am deja primul deja-vu. Poate nu am dat banii degeaba, dacă o sa am despre ce scrie, îmi zic imfumurată.

Femeile astea au un lucru in comun, sunt toate aranjate. De diverse vârste desigur, cu stiluri diferite, dar aranjate, stilizate, cu poșete pretențioase și apa la dieta.

Sa descriem lumea: una e cu copilul după ea, alta cu geanta Vuitton, una e din aia fit cu abdomenul lucrat la vedere și unghii de fiert apa și nimic mai mult, o alta mai in vârsta toarnă deja filosofii și da diagnostice de cuplu, o blondina pe la 30 își bea calma cola, o tanti mai plinuță și stilata butonează telefonul, ca și mine de altfel, o doamna mai modesta in converși își bea cafeaua liniștita și pare cea mai normala, una noua care tocmai a intrat are o rochie fain, alta e in transă deja, una e ajutorul terapeutei și face pe polițistul de serviciu, inca o doamna care pare normala, cosmeticiană mea, cea care mi-a recomandat terapia și inca vreo doua-trei omise, dar prea neutre ca sa îmi stârnească creația. Cumva seamănă pe aici cu un club de muieri independente, din alea fără de bărbat in dotare, deși s-ar putea sa ma înșel, și sa fie toate măritate și fericite in căsătorie, dar atunci nu prea ar avea ce cauta pe aici.

Constelațiile astea sunt mai mult o întâlnire in care oamenii se aduna, plătesc și pe baza câtorva trigeri emoționali furnizați de persoana care coordonează sesiunea, dau drumul la emoții. Adică in loc sa o faca acasă, pe strada sau la munca, unde i-ar vedea copii sau partenerul, care au ei nevoie de suport, ori unde i-ar judeca străinii sau șefi i-ar considera slabi, oamenii ăștia o arzd intr-o întâlnire instututionala, și plâng in voie, in șervețele plătite la suprapreț, fără deranj.

In timpul asta sesiunea se dezvolta și la nivel de bârfa, cu persoane care se cunosc, analizând povesti puerile despre banalitățile zilnice. Probabil am sa plâng și eu, însă nu ma pot debarasa inca de sarcasmul, ce-mi stimulează inspirația, cu care scriu aceste rânduri.

***

In constelații se pune una pe un scaun, îndruga acolo vrute și nevrute, rupte din filmul vieții pe bucăți nedefinite, pana coordonatoarea ii taie macaroana, și-i prezintă o alta problema, o alta realitate pe care ea o ignora cu zel, împiedicându-se in niște banalități. Și omul, pus fata in fata cu realitatea, pai ce sa facă, are o revelatie și o da pe bocit, acceptându-și intr-un final neputința și durerea.

***

După o zi de terapie, am ajuns la concluzia ca sunt un carusel de sentimente, pe care le neg și nu ma pot decide încotr-o sa o apuc. Pana ma apuc eu sa ma decid, măcar am ocazia sa observ lumea și sa conștientizez ca sub armura indiferentei, toți au probleme emoționale nerezolvate, care ii frământa, frustreaza, și-i încarcă cu energie negativă. Am avut ocazia sa fiu empatica, sa ies din bucla mea de flu-flu, lăcuită cu narcisism și surdă, ca să ii observ pe alții, sa le simt durerea, sa le împărtășesc fricile și sa le hrănesc speranțele. Și spre surprinderea mea, persoana care îmi displăcea cel mai mult la început, e tocmai aceea cu care ma identific cel mai tare. Si ea cu mine.

***

A doua zi dupa constelatii, m-am intalnit la serviciu cu o colega: eleganta, frumoasa, scumpa, stilata, directoare, extrem de dezichilibrata emotional. M-am uitat la ea si am vazut-o atat de clar ca mi-a starnit tristetea.

Gomboti cu prune vs gagiul agatat in masina

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Ma suna gagiul ala agatat in masina. Eu am si uitat de el, nici macar nu-i trecusem numarul in telefon si tipul ma suna, miscat, de parca a descopert Amercica, sa ma intrebe obsesiv, daca mergem la el sau la mine, la vin (bine ca nu cu mana goala). Ca el vrea sa ma vada acum, macar pentru o jumate de ora. Say what? Lol.

Mi-ar fi fost greu sa ii explic adevarul, ca eu sunt deja fututa pe luna asta si acuma imi astept toata zen ciclul. Si pe deasupra, ma mai si uit la un fil misto cu mafia din NY, si mai gatesc si gomboti cu prune. Adica, hai sa fim seriosi, gomboti cu prune vs un gagiu cu ceva barba, ce imi cersea un sarut cand ne-am cunoscut? Adica alegerea e logica! Pana si la barbati dragostea trece prin stomac, iar a mea pentru gomboti cu prune e puternica.