Înapoi în Dubai

Am început cu un împachetat lung, probat rochii de business care nu-mi mai vin și îndesat de materiale promoționale în valiză. Pe la 11:00 noaptea am realizat că îmi lipsesc bluzele de pijama cu mânecă lungă, așa că am pornit mașina de spălat. Nu că, nu ar fi suficient de calde nopțile de iunie în Dubai, dar experiența dormitului cu poloneze în cameră m-a învățat că, pentru ele aerul condiționat funcționează până la temperatura de peste 20 de grade C. În febra împachetărilor la prima oră am uitat de micul dejun, ronțăind doar câteva felii de mango în fugă. M-am grăbit la aeroport, căci nu am mai apucat seara să-mi fac check-inul.

Înaintea zborului spre Malta de luna trecută, am observat că în curând îmi expiră documentele poloneze, buletinul în august și pașaportul în septembrie. Mi-a trecut prin cap să mi-le schimb, dar cum schimbatul documentelor în pandemie este o durere de cap cu toate restricțiile legate de Covid, mi-am zis să mai aștept. În fond, doar pentru a primi viză trebuie să le am valabile 6 luni, mi-am zis eu, după ce m-au lăsat să intru în Malta cu ele, iar ]n Dubai sunt înregistrată la Smart Gates. Ei, nu chiar, avem să aflu la aeroport, fix înaintea zborului spre Dubai. Conform regulilor din UAE, trebuie să ai pașaport valabil cel puțin 6 luni, ca să poți intra la ei în țară. Ups!

Am despachetat rapid materiale de marketing și le-am înmânat colegilor, după care am făcut ce fac polonezii, m-am ciondrănit ușor cu tipul de la Sas, care după insistențe și agresivul meu ”deci nu doriți să mă ajutați”, mi-a spus că mă poate trimite la Copenhaga, iar de acolo mă pot târgui cu cei de la Emirates. Va fi decizia lor dacă mă urcă sau nu în avionul spre Emirates. Dar, nu mai am zbor direct în aceeași zi înapoi. Eram decisă să renunț când a apărut proprietarul companiei și mi-a spus să încerc. În cel mai rău caz, mă întorc din Copenhaga mi-a zis el cu zâmbetul pe buze. Și, cum sunt eu de felul meu mai aventuroasă, am zis: de ce nu? În cel mai rău caz îmi adun mile pe card, deși zborurile celor de la Sas nu sunt prea bine punctate. Ca să mă încurajeze, mi-a rezervat prin secretara lui bilet de întoarcere în aceeași zi.

M-am urcat în avionul spre Copenhaga cu speranță, dar fără stres sau tristețe, doar ușor intrigată de atitudinea proprietarului noii firme la care tocmai am început munca, cu două săptămâni în urmă.
Perspectiva de a rata călătoria spre Dubai chiar îmi surâdea un pic mai mult decât aceea de a o realiza. Șansele erau 50-50 așa că mi-am luat bagajul în primire de la hală în Copenhaga și am alergat spre chceck-in. Am așteptat cu o ușoară emoție să-mi vină rândul și în fața domnișoarei simpatice m-am argumentat că pașaportul este încă valabil și am bilet de întoarcere peste patru zile. După ce și-a sunat șeful mi-a spus că mă poate îmbarca.

Am aterizat în Dubaiul plin de amintiri, doar ca să aflu două zile mai târziu că trebuie să-mi extind călătoria cu încă o săptămână. Salutări calde de la piscină.

Coincidențe

Ne-am întâlnit întâmplător la piscină. M-a salutat și i-am răspuns mirată de prezența lui în Dubai.  I-am prezentat-o pe colega mea care mă însoțea și care tocmai se întorsese la de la training. Stătea în zona de fumat la o țigară, așa că ne-am alăturat și noi, mai ales că, colega-i fumătoare înrăită și trage cu plăcere de fiecare dată când are ocazia. Ne-a povestit scurt că-i în trecere prin Dubai și s-a oprit o zi în plus să se relaxeze. Ce mică-i lumea, mai ales in Dubai, am concluzionat toți trei surprinși!

Am povestit și o a doua țigară, după care noi ne-am așezat pe șezlongurile noastre, doar ca să ne reîntâlnim cu el în piscină. Am petrecut mai bine de o oră cu el împreună, la taclale ușoare, iar înainte de despărțire i-am sugerat colegei să-l chemăm cu noi la cină, că poate plătește, am aruncat eu scurt momeala. Ea a răspuns încântată că-i sugerează la țigară, dacă tot duhăneau împreună. Ne-am strâns lucrurile, iar el a venit să mă salute de plecare, iar eu l-am invitat să ne însoțească seara la cină. Am propus Al Safadi, unul dintre restaurantele mele preferate din Dubai cu mâncare libaneză, aproape de hotel. Am stabilit că ne vedem la opt seara și ne-am retras toți trei să ne pregătim de cină.

Mi-am pus o rochie neagră cu spatele brodat, sandale cu tocuri și ruj roșu. M-am machiat cu precizie, ascultând pe fundal încântarea colegei mele legate de Dubai și experiențele minunate pe care le-a dobândit în călătorie. În timp ce-ți număra primele dăți, prima dată cu Emirates, prima dată la cinci stele, prima mâncare în avion și prima dată în afara Europei, zâmbea bucuroasă la cât de mică-i lumea și ce norocoase suntem să dăm peste un tip mișto în același hotel cu noi, care să ne însoțească la cină. Am zâmbit aprobatoare și m-am parfumat din plin cu aromă de sare și caramel.

Am coborât din cameră precum două Seherezade moderne, cu calm și stil, iar el ne-a așteptat în hol ca un desăvârșit gentleman arab, cu țigară în colțul buzelor, deschizându-ne cu eleganță toate ușile și făcând în jurul nostru toate aranjamentele. La restaurant am mers pe mâna lui,   comandându-ne feluri alese de mâncare, pe care mai apoi nu le-a servit în mod tradițional. A combinat gusturile și aromele în delicate shaorme sau pita sandwich-uri, pe care ni le-a făcut cu pasiune, privindu-ne încântat cum le mâncam seduse de gusturile orientale. I-a adus colegei trabucuri cubaneze, din care am tras și eu un fum, iar când am lipsit de lângă ei, mi-a povestit ea ulterior, i-a cerut numărul de telefon, fiind amândoi încântați de câte coincidențe îi leagă: farmaciști de profesie, specializați în plate și fumători înrăiți. Am vorbit despre ierburi, hașiș, opium, marijuana, melatonină, Xanax și Fairouz. El ne-a povestit despre Alepo, Kuwait și anii lui de studenție. Printre zâmbete ne-a istorisit cum a introdus din greșeală în Kuwait niște frunze de marijuana, pe care le uitase accidental în buzunarul de la cămașă. Venea din Franța și la schimbarea zborului în Istanbul și-a amintit că nu luase frazele din cămașă, petrecând următoarele 5 ore într-un stres fantastic, până a ieșit din aeroport zdravăn și liber.

Ne-am întors două stații de metro pe jos, oprindu-ne la un scurt store check, la rugămintea mea, ca o dedicată angajată ce sunt. La hotel i-am dăruit o sticlă de alcool din bagajul meu, dar prezentată ca și de la amândouă, dar ne-a refuzat politicos, informând-ne că nu vrea să mai ducă nimic ilegal în Kuwait, nu după emoțiile cauzate de frunzele.

Am mai rămas câteva minute cu el în lobby, ca să vorbim despre o potențială colaborare, în timp ce colega a urcat în cameră. Ne-am despărțit zâmbind și i-am mulțumit pentru o seară minunată. A doua zi colega mi-a povestit încântată despre impresia bună pe care i-a făcut-o, remarcând că în afară de burta inestetică, arată foarte bine, mai ales la față, fiind un bărbat bine pe ansamblu și foarte stilat. Mi-a spus că, i-a scris, să-i mulțumească pentru seara petrecută împreună, iar el i-a răspuns cu aceleași sentimente pozitive. Ba chiar a rugat-o să nu-l uite. M-a întrebat dacă e căsătorit, iar eu m-am limitat doar să remarc lipsa verighetei. S-a arătat încântată de perspectiva de a-i face lui un training, iar eu i-am promis că voi face ce-mi stă în putere să ne lipim cumva cu businessul de el.

***

Ne-am întâlnit la piscină. Am lucrat de dimineață, ca mai apoi să mă pot întoarce la hotel mai repede, bucurându-mă în liniște de piscină pentru care am ales hotelul și de compania lui, căci pentru asta l-am chemat în Dubai. Ultima dată ne văzusem în Kuwait, în miez de noapte, când m-a așteptat două ore ca să petrecem dimineața până la răsărit în holul gol am hotelului.

Ne-am așezat bucuroși la soare, sub umbrela găurită și au curs poveștile, cu mâinile lui atingându-le delicat și accidental pe ale mele. Am glumit, am râs, el a fumat, eu am înotat, iar după trei ore petrecute împreună l-am informat că vine colega mea de la training și că trebuie să o aștept în cameră, unde teoretic lucram și ei la ora respectivă pentru prezentarea de a doua zi. Dar, vom veni la piscină, l-am asigurat cu zâmbetul pe buze. Și ce facem, s-a mirat el? Pai, ne întâlnim aici, i-am răspuns firesc. Accidental, l-am asigurat de probabilitatea coincidenței cu un zâmbet și am urcat în cameră, să-mi usuc parțial slipul cu uscătorul de păr și să-mi despachetez geanta de plajă. Voiam să las impresia că o așteptasem în cameră, trândăvind în fața monitorului o prezentare pentru a doua zi.

You are crazy, mi-a zis el zâmbind cu o notă de bucurie. And you like it, a adăugat cu o strângere de mână, în timp ce mă îndepărtam.

***

A intrat în magazin în timpul store check-ului meu, șoptindu-mi că a informat-o pe colegă-mea că vrea să vorbească, cu mine, despre o potențială colaborare după ce ajungem la hotel. Am zâmbit, fără să confirm și am mai pus câteva întrebări vânzătoarei.

Mi-a transmis să-mi verific telefonul cu un glas domol, după care a urmat-o pe colegă afară pentru încă un fum de țigară tras adânc în piept la 37 de grade. Am deschis doar ca să citesc că vrea să rămână singur cu mine. Am zâmbit și câteva minute mai târziu am încheiat seara cu mulțumiri. Colega a urcat prima, iar după ea a urcat și el, doar ca să revină cu un cadou frumos împachetat. În cutia Swarovski am găsit un lănțișor cu o stea din cristale albe și o lună din cristale albastre. Am zâmbit surprinsă, mulțumindu-i încântată pentru gestul frumos și cadoul minunat. I-am spus ca nu era nevoie, dar mi-a amintit ca si eu i-am făcut un cadou când ne-am văzut data anterioara.

A doua zi, de la piscină i-am trimis o poza cu lănțișorul strălucind frumos pe bustul meu sub razele dimineții.

Welcome to Dubai

M-am cherchelit un pic mai mult pe durata zborului de la Varșovia la Dubai, impulsionată de Amarula și popcorn, ca tot serveau la bord în cantității nelimitate pasagerilor drăguți, ce mai întrebau personalul despre viața lor și de unde sunt de o ard în Emirates Airline 🤪.

M-am cherchelit atât de bine că am început o conversație la liber cu un Săgetător de 49 de ani,  polonez vesel din scaunul învecinat. Proprietar de firma ce vindea brichete, ne-a dat și nouă vreo 3 bucăți (nu știam că pot fi trecute la bagaj de mană), se îndrepta prietenii și nevasta la pachet spre Nairobi. Nu stătea lângă nevastă, un trend normal din ce observ la ăștia cu două cifre la relație. În conversație l-au acompaniat și doi prietenii, întrebând curioși ce pot face în Dubai după aterizare. Și ieșitul de la controlul pașapoartelor, și colectat bagajul, și ajuns la hotel la 12:00 noaptea, le-am completat eu orarul. Ei visau la centru, doar că Dubai nu are ”un centru”. Păi, puteți comanda o curvă, le-am zis eu sincer și practic, că după 12 noaptea în Dubai pe lângă aeroport nu prea ai ce altceva să faci. Cam pe șleau, dar sincer, am vrut să le dau onest o mână de ajutor. Le-am și comunicat clasamentul, chinezoaicele fiind cele mai ieftine, iar rusoaice se găsesc la orice colț de stradă.

Tot amețită am reușit să trec rapid prin Smart Gates, să colectez bagajul și să ameninț taximetristul cu poliția, după ce ne-a tras în piept cu o ocolire spectaculoasă a hotelului. Bangladesh-istul tupeist a auzit doar comunicatul colegei cu first time in Dubai și crezut că a dat peste două fraiere, apăsând pedala și trecând cu brio pe lângă hotel, ca mai apoi la protestele mele să facă drepta la întoarcere. Probabil că dacă nu-i ziceam nimic ne ducea până în Business Bay și întorcea acolo. Dar cum nu-i prima țeapă de genul acesta pe care am luat-o în Dubai, i-am spus că a ocolit intenționat, informându-l cât am să-i plătesc maxim pentru cursă și povestindu-i că vin des prin Dubai și știu unde e hotelul. Și mai știu și că pot suna poliția la fazele astea. A fost rapid împăciuitor, mai ales la auzul cuvântului poliție, care funcționează în mod miraculos într-un stat polițienesc precum Dubai.

De luni dimineata

Sunt în tren spre Varșovia. Pe geam se văd câmpurile cu grâne ale Poloniei și pădurile cu brazi. Printre nori răzbat razele vesele de soare, dar e rece pentru cea  mai călduroasă lună din an. De două ore lucrez la prezentare, dar îmi merge anevoios și nu am prea avansat. Lângă mine colega de muncă pute a țigări de fiecare dată când își deschide gura. E frumoasă, permanent machiată și îmbrăcată cu gust. Îmi place de ea, doar că azi dimineață m-a călcat pe nervi, prezentându-se cu o mini valiză să ia produsele pentru training, după ce i-am spus în prealabil să ia o valiză mare. I-am zis de la obraz că-i neprofesional și ca trebuia să spună dinainte că nu are alta, căci erau vreo două în biroul pe care le putea împrumuta. Îmi place cum toți se cacă pe ei că vor să călătorească în destinații exotice, dar nu sunt în stare să se ”organizeze”. Nu am timp să-i țin prelegeri existențiale, pentru că între timp am fost informate că materialele pentru training sunt reținute la vamă în Dubai, iar clientul a început să mă întrebe pe whatsapp dacă poate anula trainingul, că cică are o urgență. I-am spus că nu, deși perspectiva de a împărți camera cu o fumătoare, nu-i tocmai cea mai grozavă. Duhănește la greu și în locuri nepotrivite, odată fiind pe cale să piardă îmbarcarea din cauza asta. Între timp în tren niște copii urlă la greu și bat cu jucăriile în scaune. M-am ridicat să le atrag atenția părinților ce stăteau flexați unul lângă altul cu multă rupere de pulă.

Am nevoie de o vacanță, că mă prea irită toți proștii.

Tânjesc după piscina de la Condrad și este singurul motiv pentru care mă încăpățânez să nu anulez călătoria. Oare merită să zbori 6 ore, doar ca să-ți pui curul într-o piscina pentru două?

Cuvânt cheie: Dubai

E micuț de înălțime, măsliniu la piele și are o barbă neagră, în care îi rămân firimituri de mâncare sau stropi de supă. Pe nasul plin de coșuri negre, poartă ochelari cu ramă albă, iar sub el, o pereche de dinți strâmbi și gălbui.  Are părul rărit de chelia în devenire, purtându-l de obicei mai lung pe creștet și mereu nespălat. Zâmbește viclean în timp ce își pune ceasul Emporio Armani la mână, adidașii Boss în picioare și se da cu sprey Rexona peste cămașa albă de la Boggi. E inteligent, citește oamenii ușor, știe ce sa le spună, dar e grețos in înfățișare si foarte abuziv, înșelător si egoist in comportament.

Le-a aburit în mai puțin de 5 minute, comunicându-mi scurt că merg în alt club. M-am uitat la ele cu mirare, nevenindu-mi să cred că, au picat fix ca două muște într-o ciorbă foarte amară. Erau blonde, cu cerceii lungi și bluzele despuiate. Vânau prin cluburi după mintea lor și erau probabil convinse că au tras lozul câștigător la auzul cuvântul Dubai, ieșit pe gura unui străin. Erau lângă mine doi vechi amici, întâlniți accidental în club și cărora voiam să le explic că, ”musafirul” meu arab este din Kuwait, nu din Dubai cum tocmai se lauda el blondelor, dar nu am apucat să termin propoziția, că și s-au cărat, informându-mă scurt in ce club merg. Mi-am exprimat mirarea legată de plecarea lor subită cu un necunoscut, dar restul m-a liniștit. Cică-i normal la poloneze, nu de alta, dar ”pică” repede la străini.

– Și probabil și mai repede la străini din Dubai, am adăugat eu. Dar, nu o să le dea nimic, am reflectat reală, știind cât e de viclean, zgârcit și jegos.

– O să afle la dimineață, mi-au răspuns ei zâmbind.

Cel mai probabil tipele alea nici nu știau ce-i aia Kuwait, deci ce rost ar fi avut să le spună adevărul. Dacă ar știut, probabil ar fi sărit și mai aprige pe el.

Dubai in Ramadan

Ne-am trezit rupte în gură, cu durere de cap îngrozitoare, junghi în spate, diaree și amețeală de voie bună. M-am ridicat din pat și am băgat răcoare, căci clima arată 25 de grade C obositoare, în timp ce indianul a intrat la baie. Dormise în pat cu și peste colegă-mea. Colegă-mea, poloneză prin sânge și internațională prin caracter, care în Polonia prestează cu normă întreagă într-o relație cu oale și ulcele la un polonez cizelat, semeț ca bradul, din familie cu avere, domn director general de hotel, iar prin Dubai, prestează cu jumătate de normă la un indian din Bombai, mijlociu printre cei șapte frați ai lui de-acasă, ceva proiect manager pe la târguri, cu viză Schengen pe pașaport.

M-am pus din nou la somn, ca să-mi revin din mahmureală, dar nu am reușit. Cândva indianul a plecat, iar eu m-am târât până sub duș cu câteva minute înainte de ora 9:30, ca să prindem micul dejun măcar de la ora 10:00, căci la 10:30 se dădea închiderea, iar perspectivele pentru stomac în Rammdan sunt sumbre până și în Dubai.

La micul dejun am dat-o pe reluare, încercând să identific mintal, cauza stării de adâncă mahmureală, oboseală și diaree la care ajunsesem amândouă. Ne-am întors la hotel undeva după ora trei, sau poate era deja patru, dar cine stă să mai numere? Aveam mintea buimacă, de la amețeala ce m-a cuprins când am urcat în taxi, undeva prin JBR, Jumeirah Beach Residence, pentru cei care nu le au cu Dubaiul. Ieșisem din Hilton, asta îmi aminteam cu siguranță pentru că, colega-mea, amețită bine și cu mâna în părul meu, de care mă trăgea cu plăcere, a întrebat indianul la ce hotel suntem. El îi spune că no, mean no, în timp ce ea îmi viola în continuare părul. I-am cam dat pace, cunoscând agresiunea slavelor la băutură și evaluându-mi corect starea destul de precară, cu care abia reușeam să mă țin bine pe tocurile dureroase din picioare. Fuseserăm pe terasa unui pub, cu vedere spre Jumeirach Beach, unde am prestat un somn relativ adânc de vreo oră, în voie și deranjată parțial de muzica îngrozitor de tare.  Am dormit ca și o adevărată Seherezada, în pub-ul pe stil europeano-american, unde se serveau băuturi localo-indiene, gen tiki-packa-tuka-buku (cam așa am reținut eu numele cocktailului ce dădea gata și un elefant). Localul, pe jumătate gol, avea muzica dată la maxim, personal foarte serviabil și clienți europeni, vestici și estice. Ajunsesem acolo ruptă de obosită, flămândă și cu o sete aprigă în gât, așa că am băgat două pahare de suc de mango, 3 creveți și am dat-o pe nani-nani, bucuroasă că mi-am scos sandalele din picioare. Eram deja sănătos altoite, mai ales eu, de la burbonul băut înainte și amestecat în mod incorect cu vinul alb, că practic ne îndrăgostisem de sticla de plastic în care păstram licoare magică și din care mai trăgeam câte o dușcă, pe ascuns, printre aleile luxoase ale Dubai-ului, ca niște veritabili oameni ai străzii cu pretenții. Refuzasem să aruncăm comoara, mai ales eu, ofticate în amorul propriu, la intrarea într-un club de fițe, când ne-au găsit cu sticla in geantă la colega. Nu am putut să o terminăm pe loc, că ne-ar fi lăsat late, și pe noi și pe indian, așa că am luat-o spre un alt local, unde tiki-packa-tuka-buku ne-a pus capac, mai ales colegei, că eu am intrat în somn de recuperare. Posed eu talentul acesta de a adormi oriunde, când sunt obosită, de la o motocicletă, până la un bar cu muzica dată la maxim sau un scaun de birou. Un talent foarte util, căci după ce mă trezesc reiau distracția de unde am lăsat-o, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Începusem seara cu stil, eu îmbrăcată în Seherezada, ținută exersată deja in Kuwait, iar colega în poloneză elegantă, la un Siddharta Lounge by Buddha Bar, unde ne-a invitat o potențială clientă ca să ne impresioneze. A mai chemat și un pakistanez stilat și plin de aere, ceva CEO la ei la o firmă, care face naveta între Dubai, Kuwait, Jeddah și New York, ca să ne povestească despre cum lucrează el cu Vogue USA și New York Post. Și aproape că i-a mers, pentru că noi eram foarte pozitive, mai ales după ce băgasem burbon la bord pe stomacul gol în hotel, licoare magică pe care am și luat-o cu noi în sticlă de apă, că doar trebuie să fie omul pregătit de Ramadan in Dubai, iar apoi am împărțit vinul alb cu ea, dacă nu ne-ar fi comandat șmecherește mâncarea, cât să ne ajungă la fiecare pe-o măsea. Adică e scump sushi peste tot și cu siguranță în Dubai, dar repezeala cu care a comandat pentru patru persoane, mâncare cât pentru doi, ne-a cam băgat la bănuieli despre veridicitatea poveștilor și promisiunilor prezentate. Alcool a fost din plin, pentru că pakistanezul stilat, ca un adevărat musulman ce se ține, și-a comandat sticla proprie de vin roșu, căci albul era prea dulce pentru el. Ca să fie seara completă, ne-au vizitat și două modele, un băiat și o fată frumușei, care au schimbat țigările celor de la masă cu Davidoff, într-un joc din ăsta promoțional prin localurile de lux. După ce am terminat cina, mai repede decât anticipam și nemâncate, la îndemnurile colegei bine motivate ”hai, că aici nici o apă nu ne permitem”, l-am așteptat pe o bancă din apropiere, pe amicul nostru indian, cu gustările din dotare: țigări și burbon. Ne-am afumat bine, și la plămâni și la stomac, într-un cerc vicios de amețeală. Nu știu ce aveau țigările alea în ele, dar eram deja bine afumate când ne-a ridicat indianul de pe bancă.

De prin Dubai

Ne întoarcem într-un tren gol, obosite, pline de adrenalină și foarte încântate de realizările noastre. Suntem pe high, dar de adrenalină, atunci când faci ceva mișto, care îți place și care nu a fost ușor. Eu scriu acest text în timp ce colegă-mea editează filmele din seara precedentă pentru social media. Sunt filmele în care eu mă produceam de zor pe scenă în Dubai. Pe față încă mai purtăm amândouă urmele machiajului de ieri, făcut la peste 4 mii de km distanță. Am avut doua zile intense, în care ne-am distrat și am muncit la cote maxime, trecând de la safari și sisha, la petreceri cu influețatori, memorat discursuri, umflat baloane cu heliu și pacificat indieni certăreți.

Am ajuns în Dubai cu o misiune dublă, să verificăm câteva puncte de vânzare și să organizăm evenimentul de promovare. Ne-am trezit în Dubai cu o listă de locații fără adresă, puțin timp la dispoziție, fără suficienți bani schimbați și într-o zi de vineri, când aproape totul era închis. Colega voia să facă și jumătate de oră de turism local prin suk, eventual să meargă și cu barca pe râul de lângă. E voiam să dorm, să stau la soare și să înot în piscină măcar câteva ore, dar surpriză, tocmai mi-a venit ciclul. Așa că am dat-o pe planul ei, și am luat-o spre Deira, de data asta cu taxiul, ca toți oamenii civilizați ce o ard prind prin Dubai, nu ca niște turiste hipsterițe rătăciți. Am vizitat câteva locații, am schimbat bani, am trecut râul și ne-am întors cu misiunea îndeplinită gata de safari. Nu știu de ce aveam noi în cap idea că o să vomităm la safari, așa că nu am mâncat nimic toată după amiaza, de teamă că ne vom goli mațele inoportun, într-o pungă pe bancheta din spate a unei mașini. Pe la 3 după-masă, rupte de foame, ne-am urcat într-o Toyota albă condusă de un paki emancipat și am început distracția. Tipul, a condus mișto prin deșert, ne-a povestit curiozități interesante, ne-a organizat sisha în tabără și ne-a ajutat să prindem un loc de frunte la mâncare.  Plimbatul cu mașina peste dune este frumos, amuzant, cu adrenalină și intens. A durat vreo 5 minute, cât m-am bucurat de distracție la maxim, pentru că m-a lovit gândul că, ce stupid ar fi să fac un accident la distracția respectivă. Știți poveștile alea cu cei care fac vreo prostie și se mai și filmează, așa m-am gândit că putem păți și noi, și mi s-a cam tăiat din chef. După vreo 40 de minute printre dune ne-am dus la o tabără, unde ne-am tras un tatuaj cu henă, promițător la prima vedere, dar care a doua zi a arătat ca o mâzgălitură cu căcat. Cum ne era foame și mâncare nu se servea, ne-am pus la fumat șisha, fiind singurele femei între bărbați de acolo. Normal că am fost servite ultimele și nici nu a vrut nenea cu cărbunii să ni-i schimbe, numai după ce a intervenit șoferul, care ne-a ținut companie bucuros. Era vineri, deci tabăra era plină cu indieni, care plătesc între 40-65 dirhami să meargă cu un autobuz și să mănânce într-o astfel de tabăra amenajată turiștilor, mâncare de supraviețuire servită la îmbulzeală în farfurii de hârtie. Pentru ei statul în tabără era atracția principală, în timp ce noi am fi înlocuit treaba asta cu plimbatul prin deșert. Mâncare nu a fost rea, dar ne era foame, deci nu am putut-o evalua corect, că am fi cam mâncat orice la ora aia. Pe drumul de întoarcere colega a schimbat numărul de telefon cu șoferul, ea în scopuri turistice (ca să cumpărăm safari direct de la sursă și fără tabăra), el în speranța unui futai, cum aveam să ne dăm seama ulterior, după numărul de mesaje cu care a scăldat-o.

Și cum în viața după plăcere urmează durere, a doua zi de dimineață, ne-am trezit cu o mulțime de chestii lipsă, organizate în cel mai pur stil de incompetență de către secretara noastră. La faza asta am început eu improvizarea, specialitatea mea de altfel. Prin contacte am rezolvat ca un român ce locuiește în Dubai și pe care nu-l cunoșteam, prieten de-al unui prieten, să mă ducă în ceva zonă dubioasă după niște butelii de heliu pe care le-am luat de la niște indieni. Bine că nu am mers cu taxiul, că adresa inițială era greșită, și dacă aș fi avut noroc prost, m-ar fi dus ăla, la ceva viol în grup. La colegă i-am organizat ajutoare de la distribuitor, care a trimis doua malaieziene harnice și o supervizoare indiancă, puturoasă, care stătea cu brațele încrucișate și se uita la alea. În timp ce umflam baloanele cu heliu, mă gândeam ce o crede supervizoarea aia despre noi, mari managerițe, care o ard în munca fizică, cu malaiezienele la un loc, fără grețuri. Ne-am transformat noi in dive ulterior, dar din păcate nu am inspirat-o decât să-și pună curul mare pe un scaun și să certe cu o altă indiancă la împărțitul pe gift box-urilor primite de la noi. Am mai primit ceva ajutoare de la hotel, care făceau un lucru și dispăreau, deci trebuia să-i caut de fiecare dată când doream ceva nou, pana am lăsat-o balta. Mi-a scris colega discursul și la ora 4 p.m. eram deja machiate, ca două păpuși, după standardele din Dubai, cu gene false, tocuri cui și selfie-urile încărcate pe Instagram. Colega s-a pus pe coordonat malaieziene, explicându-le ce să facă în timpul evenimentului, iar eu m-am pus pe repetat discursul, cu paharul Jim Beam în mână – stresată să nu-l uit și încercând să mă relaxez.

Am ținut-o în glamour toată seara, pe stilul Dubai, cu mii de poze făcute aiurea și cu oricine, într-o țară în care fiecare pierde-vară e faimos și un star de Instagram. M-am relaxat văzând nivelul, de fel competitiv al evenimentului, și gândindu-mă că, chiar dacă voi spune public o prostie, oricum nimeni nu mă cunoaște.

Jim Beam a ajutat la modul serios, discursul a ieșit bine și l-am urcat și pe Linked-in.