Aniversar, despre relația care îmi place

Primii doi ani au trecut repede și frumos. Ne-am plăcut din prima clipă și avem o chimie specială între noi, care la prima vederea pare modestă, dar în intimitate este explozivă. Am știut că vreau să fiu cu el după prima noapte de dragoste, când m-a așteptat în pragul ușii casei lui desculț, cu pantalonii suflecați pe glezne și un pahar de vin în mână. Atunci m-a intrigat, dându-mi seama că bărbatul din fața mea are mai multe calități decât lasă la vedere. Îmi place la el inteligența, calmul, stabilitatea, stilul, creativitatea și mai ales modul în care mă iubește, cum face dragoste cu mine și cum mă îmbrățișează. Ador să pun capul pe pieptul lui, să mă simt în siguranță lângă el, să dorm lângă el, să-l simt lângă mine, să-l sărut și să-l îmbrățișez. Iubesc, să-l iubesc.

Relația a evoluat foarte repede pentru stilul cu care eram eu obișnuită înainte. Ne-am prezentat de la primele întâlniri cu copii, apoi membrii familiei și prietenii, ceea ce a fost o pătrundere neașteptată și bruscă în intimitate pentru mine. Am făcut rapid pași care ne-au unit cuplul, fără să ne gândim prea mult la pașii în sine, ce ne-au venit natural, ci la efectele lor pentru cei din jurul nostru, în principal pentru copii. Aceasta este singura relație în care mi-am adus copilul și am făcut-o de la început. Din fericire, și-a găsit locul imediat, plăcându-se atât cu partenerul cât și cu copilul lui, ceea ce ne-a ușurat relația, ba chiar ne-a sudat-o în momentele dificile.
Cu excepția copiilor, pe majoritatea i-a luat prin surprindere viteza relației noastre, dar asta se întâmplă în relațiile mutual dorite, pur și simplu funcționează totul fără obstacole artificiale.

Construind relația și bucurându-mă de stabilitatea pe care mi-o oferă, am avut și puterea să învățat să selectez și alți oameni de lângă mine, alegând mai înțelept cu cine să-mi petrec timpul și pentru cine să-mi consum energia. Simțindu-mă iubită și apreciată în relație, nu mi-a mai fost frică să cer respect, suport și înțelegere și de la alți oameni din viața mea. Unora le-a plăcut schimbarea și chiar au încurajat-o, altora mai puțin. Cu această ocazie în început să învăț că, alegerile altora în a-mi percepe viața mea nu-mi aparțin, sunt ale lor de dus în spate.


Am trecut prin momente mai grele în relație și vom mai trece, însă nu am avut crize foarte mari cu despărțiri sau urlete, jigniri ori scandaluri. Am știut de la început că nu ne mai dorim asta, mai ale eu fiind foarte sensibilă în acest aspect după o căsătorie abuzivă. Iubirea nu se construiește prin dramă dusă la extrem, instabilitate emoțională sau violență verbală, de aceea am făcut tot posibilul ca să nu trecem de un anumit nivel al limbajului dintre noi, căci cuvintele odată spuse nu mai pot fi luate înapoi. Am învățat de mult că în relații încrederea odată distrusă, nu va mai fi niciodată refăcută pe deplin. Am făcut greșeli amândoi, am căutat soluții neadecvate, am avut bagaje neîmpachetate, uneori am fost egoiști, alte ori răsfățați sau teribiliști, în multe situații speriați, dar pe ansamblu în momentele grele am făcut tot posibilul să păstrăm decență, calmul și speranța că iubirea noastră va învinge.


Am lucrat și lucrez mult și cu mine, ca să pot să ofer cea mai bună versiunea a mea în această relație. Mi-a luat mult timp ca să conștientizez, să înțeleg și să accept că problemele și nemulțumirile ce păreau externe și cauzate de către alții, erau de fapt temerile, fricile, nesiguranțele, durerile și rănile mele interioare proiectate în relație. Același lucru este valabil și pentru persoana de lângă mine. Am lucrat și încă lucrez enorm la a-mi comunica dorințele, nevoile, nemulțumirile, nesiguranțele și așteptările, persoanei de lângă mine. Cel mai greu este să spun ce-mi doresc cel mai mult, pe un ton calm, echilibrat, prin cuvinte corecte și direct. Efortul aceasta este însă pe deplin răsplătit de către partenerul meu, care îl apreciază și îl ia în serios. Este prima dată într-o relație când sunt capabilă să comunic direct și calm exact ceea ce îmi doresc. Și, este prima dată când simt că persoana de lângă mine face tot posibilul ca să-mi satisfacă cerințele și nevoile.
Nu-i ușor și nimeni nu-i perfect. Relația este ca un proiect al vieții în permanentă mișcare, o mașinărie umană ce explorează câteodată teritorii virgine, alteori bătătorite, descoperind noi surse de energie și lăsând în urmă merele discordiei. Pentru mine, cel mai important este ca armonia dintre noi să se mențină, să ne dorim să fim împreună, să fim mereu îndrăgostiți, să fim fericiți și să ne bucurăm de momentele vieții împreună.

Când îți iubești cu adevărat munca

În diminețile reci și întunecoase de toamnă poloneză, când mă așez în fața laptopului la prima oră din zi, stoarsă deja de chef și energie, apăs butonul calendarului și număr zilele până la următorul salariu. Gândul la transferul semnificativ ce va apărea cu verde în aplicația mea mobilă la începutul fiecărei luni este singura motivație pe care o am, ca să nu-mi iau catrafusele și să mă car din acest birou modern cu multă lume și becurile mereu aprinse, fără ca să mă uit înapoi. În mod normal nu ar fi contat atât de mult banii, dacă nu aș fi în datorie, cu casa nouă neplătită și multe facturi ce vor apărea în curând precum ciupercile după ploaie, lucindu-și termenele de plată la conturile mele semnificativ subțiate.

Am schimbat locul de muncă în principal pentru bani și din câteva motive auxiliare, cum ar fi o nouă provocare ca să ies din rutină, o poziție mai strategică în firmă, mai multă libertate în luarea deciziilor și descotorosirea de mișeliile șeful prăfuit și frustrat. Decizia de-a accepta provocarea, mi-a răsturnat strategic toată rutina, inclusiv pe cea necesară, punându-mă în situația de a-mi dori cu ardoare libertatea de-a mă căra la alt loc de muncă, doar că alții nu-i dau atâția bani. Am scăpat într-adevăr de un șef frustrat pe model vechi, dar am dați peste alți șefi pe model nou, care nu-și acumulează frustrări, pentru că nu sunt filtre pentru crizele de mobbing ale proprietarilor, ci reflexii ale lor.

Ca de multe ori în viață, motivul principal a substituit rapid motivele auxiliare cu duritatea rece a posteriori, prezentându-mi fără drept de apel un nou contur al realității mele. Intenția principală a rămas, restul pierzându-se în ceață. Îmi lipsesc camarazii de la vechiul loc de muncă, foștii clienți cu dilemele, problemele și provocările lor banale, produsele interesante de care să mă pot bucura și eu, și mai ales liniștea dată de stabilitatea unui domeniu pe care îl cunoșteam, unde știam cum să mă mișc, părțile pe care trebuie să le manevrez și mai ales cum să anticipez.

Într-un fel, aș putea însuma concluzionând că m-am vândut pe bani mai mulți, chiar dacă nu-mi prea place acum tranzacția, am făcut-o, mi-am luat angajamente pe baza ei și cu cât mai repede o accept, cu atâta voi reuși să o înțeleg, să o îmbrățișez și să scot ce-i mai bun din ea.

În lumea dură a afacerilor nu-i loc pentru sentimente, idealuri mărețe, libertăți sau discuții de complezență. Pe nimeni nu interesează viziunea personală a angajaților, creativitatea lor artistică sau corectitudinea față de partenerii de business. Contează doar tranzacțiile oamenilor și a mărfurilor. Ești bun cât timp produci, când aduci clienți și generezi rotație de bani. Trebuie să fii loial și relativ supus față de proprietarul tău, în timp ce ești impetuos față de colegi și mai ales față de subordonați. Pe acest criteriu sunt aleși de fapt șefii, nu pe criterii de cunoaștere sau competențe.

Pe la amiază se așterne deja lumina, natura zâmbind sub razele unui soare cu dinți de toamnă poloneză roșcată. Număr orele și mă gândesc cu un dram de plăcere la activitățile după amiezii pe care le aștept cu nerăbdare, chiar dacă ele nu presupun mare lucru.