Am scris puțin pentru că sunt obosită. Muncesc enorm. Am scurte reprize de relaxare în weekendurile fără copii și cam atât. Am evitat să scriu și pentru că nu am chef și cu atât mai puțin nevoie, de părerile unor străini. De obicei mă amuză aberațiile din unele comentarii de pe blog, dar acum doar mă obosesc. Sunt prea epuizată să mai fac și treaba asta cu blogul, iar liniștea pe care mi-o găseam în scris altădată, mi-se pare un efort în plus momentan.

Renovez de patru luni și acum sunt într-un moment critic de epuizare, stres și probleme acumulate. Din iunie anul trecut am început să-mi erodez nervii la un loc de muncă foarte stresant. Apoi am început renovarea unui apartament într-o casă de dinainte de război, care practic a trebuit curățat până la cărămidă și este momentan în curs de refacere. După patru luni, în sfârșit sunt tencuiți pereții și este turnată noua podea cu beton. Cam acesta este stadiul lucrărilor. Între timp vecinii, sătui și ei, ne-au făcut capul calendar de nenumărate ori, pentru chichițe sau chestii mai serioase, muncitorii au greșit unele detalii, m-am îmbolnăvit de Covid, cu efecte secundare ce m-au ținut o lună, iar apoi mi-am și pierdut locul de muncă. Ca să nu rămân pe gol, am început două joburi noi, care împreună nu mă plătesc cât la fostul loc de muncă, deci mai mult timp de tras la jug și mai puține momente de tras sufletul.

Sunt epuizată, nervoasă și îmi sare foarte repede țandăra. Conștientizez și câteodată mai iau calmante, alte ori pilule pentru somn, uneori explodez, iar de cele mai multe ori doar dau din cap nepăsătoare. Sunt la fundul sacului cu epuizarea mentală și fizică, dar problemelor nu le pasă de starea mea. Rezolv câte una, doar ca să fac loc altelor două de nerezolvate, ce apar în locul ei.

În timpul acesta, mă deprimă și vremea. Februarie și martie sunt groaznice în Polonia, ploioase, noroioase și friguroase. M-am refugiat o vreme în citit, dar acum nici pentru asta nu mai am răbdare.

Mă obosesc oamenii răi, intrigile inutile, fițele și fumurile. Nu mai am chef nici de glamour și nici de sacrificii. Apreciez în schimb liniștea și somnul. Iau vitamine cu pumnul și odată pe săptămână merg la yoga. Mi-am mai permis o mică plăcere, de-a juca squash în weekenduri, și a merge la saună, dar de când partenerul s-a rănit la braț, am pus și plăcerea asta în cui. Sunt la fundul sacului cum ar veni și am impresia că încă mă aflu în coborâre.

Știu că este o situație temporară și am planuri mărețe să-mi revin în formă, și mentală, și fizică, însă acum când se năruie totul în jurul meu, iar eu funcționez pe modul de supraviețuire, planurile acestea par vise îndepărtate. Glumim, cu prietenul meu, a cărui stare nu-i prea departe de a mea, că dacă supraviețuim renovării acesteia, vom face față la orice împreună. Apartamentul pe care vrem să-l construim împreună, ne costă bani, efort, timp, nervi și stres enorm. Este o provocare fantastică și mult mai serioasă decât am evaluat-o la început. M-am cam aruncat cu capul înainte în acest proiect, iar acum îi simt consecințele pe fiecare milimetru al corpului meu obosit și în fiecare ascunziș a minții mele obosite.