Dialoguri masculino-feminine

”Mi-am promis, că dacă mă voi decide să mă recăsătoresc din nou, sesiunea noastră foto va fi cum facem sex 😋”

”Atunci trebuie să-și găsești pe cineva ca și mine 😉 ”

”Crezi că există pe lume o copie a ta 🤔”

”Se presupune că fiecare dintre noi are geamănul său :)”

”Nu știu dacă merită să caut. Cu siguranță ești foarte interesant, deștept, atrăgător și bun la pat, dar să fii tu sau geamănul tău jumătatea mea, asta nu știu. Aș vrea să fiu în sfârșit cu un tip care are ouăle mai mari ca și ale mele. Nu am cunoscut un asemenea bărbat până acum.”

”Poate ar trebui să fii tu tipul și să-ți cauți o tipă 😉”

”Am un pic de înclinații lesbiene și cu siguranță aș aduce o tipă în patul nostru, dar din păcate eu iubesc doar bărbați. Pur și simplu îmi doresc un bărbat care să mă merite.”

😘

Ea

Photo by Ahmed Zayan on Unsplash

Am sosit mai repede decât mă așteptam la piatra cărămizie pe care era înscris numele ei. M-am pierdut pentru un moment cu ochii fixați pe dată, trecuse exact un an, apoi l-am ajutat să scoată florile și lumânările din sacoșa de plastic. El a aprins răbdător lumânările încăpățânate, iar eu am curățat piatra mormântului de pământul și frunzele uscate ce se aflau pe ea, aranjând florile și lumânările pe care le adusesem lângă cele care erau deja acolo. Și-a încrucișat brațele în jurul pieptului, pierzându-se cu privirea peste mormânt, cu gândul probabil la ea. L-am îmbrățișat peste brațele lui, strângându-l tare și l-am rugat să-mi povestească ceva frumos despre ea. Mi-a spus că era o persoană pozitivă, veselă și creativă. Am stat acolo așa uniți clipe bune, într-o simbioză în care eu eram cea care oferea suportul și nu cea care îl primea.

Ne-am reîntors acasă pe un drum lung prin pădure, povestind și discutând de ale noastre, el povestindu-mi bucăți din viață despre ea. Din descrierile lui știu că mi-ar fi plăcut, dar așa a fost dat să nu ne cunoaștem, eu întâlnindu-l pe el la mai bine de o lună după trecerea ei în altă lume.

Sânzi-Ana

IMG_6152

Mă gândesc la ea cu melancolie și o ușoară undă de tristețe. Nu am mai apucat să o văd în anul în care a murit, căci s-a dus înainte să ajung eu ”acasă”. Nu sunt supărată că a plecat, știu că și-a dorit asta de câțiva ani, chinuită de boli, durerea de picior, accidentele vasculare și imposibilitatea de a fi ea însăși.

Am iubit-o cel mai mult pentru că m-a îngrijit, m-a alintat, a fost bună cu mine și m-a iubit necondiționat, fără o vorbă, un gest sau un gând de brutalitate. A fost singura persoană care nu m-a bătut, nu m-a înjurat și nu m-a pedepsit niciodată. A fost pur și simplu bună și darnică. Ea m-a învățat să spăl haine cu maiul în albia râului din fața casei, să fac pătură din tăieței cu sucitoarea și să frământ aluatul.

Cel mai mult îmi plăceau diminețile în care cocea pâine, când mă trezeam ca să găsesc micul dejun din dovlecei răzuiți pregătit pentru mine pe masă din bucătărie și aluatul dospind în ligheanul scobit din lemn. Înfulecam la repezeală doi dovlecei, ca să pot alerga mai iute la cuptorul de lut ce stătea la loc de cinste în curte. Ardeau în el de la primii zori ai dimineții lemnele pentru jar. Când jarul era pregătit, ea îl distribuia în mod egal pe suprafața cuptorului cu lopățică specială, aranjându-l cu atenție. În fundul cuptorului întra prima dată pâinea, cu aluatul moare și alb turnat în vase mari. Apoi, veneau cocoroadele umplute cu prune din prunii din spatele casei sau mere răzuite, iar la gura cuptorului erau puși pupii, împletiți de mine din ultimele bucăți de aluat și copți pe frunze de nuc proaspăt culese. Pupii ieșeau primii din cuptor, de aceea stăteau și lângă ușă, iar eu și înfulecam goi, calzi și moi, pentru completarea ospățului de dimineață. Pe la amiază ieșeau din cuptor cocoardele, pe care le serveam în loc de prânz, iar târziu, spre seară erau gata pâinile, mari, serioase și pregătite să țină pentru o săptămână întreagă.

Percepții

Blogul acesta este un exercițiu de scriere, dar și un loc terapeutic, in care îmi povestesc experiențele, gândurile, pățaniile sau părerile. Încerc sa fiu sinceră si să mă cenzurez cât mai puțin, admițând, nu de fiecare dată cu plăcere, adevăruri dureroase, greșeli prostești și repetitive, ori fapte rușinoase. Nu aș spune ca iau de cele mai multe ori, cele mai bune decizii, ori ca viața mea e cea mai fantastică, minunată sau cutezătoare, că nu am momente de plictiseală, îndoială sau pur și simplu lene, dar sunt cu siguranța una dintre cele mai originale persoane pe care le cunosc. Nu mi-se pare că ceea ce trăiesc e deosebit de interesant, deși admit că am evoluat mult. In viata de zi cu zi, fac tot posibilul să-mi diversific experiențele, să-mi îmbunătățesc cunoașterea, gândirea, să-mi fac viata atractivă pentru mine, oferindu-mi activitățile și lucrurile la care am visat, pe care mi le doresc și care eu le consider importante.

Eu, dintotdeauna am fost mai diferită având curajul să ies din mulțime și să gândesc altfel, să spun ceea ce-mi trece prin cap, să-mi pun întrebări și să admit neplăceri. Pentru mine raționalitatea gândirii tronând orânduirii sociale, regulilor sau cutumelor. Eu am ales mereu să-mi trăiesc emoțiile, hrănindu-mă cu ele în mod abuziv, câteodată prea intens, ca mai apoi să le disec logic, trăgându-le prin roata analizei fără de milă și cu rușinea la vedere, ca mai apoi să le pot dispersa mai ușor.

De când am început sa scriu aici, m-a preocupat mereu faptul ca poate mă expun prea mult, că sunt prea directa sau că, povestesc prea deschis din ceea ce fac și gândesc. Expunerea privată încă se asociază în mintea mea cu un sentiment de jenă, pe care l-am dobândit în copilărie, față de afișarea intimității, dar și un sentiment de frică, pe care l-am dobândit în adolescență, față de semeni. Când alții îți cunosc intimitatea, devii vulnerabil, indiferent de cât ești de detașat și independent, pentru ca ura și jignirile deranjează, pe oricine și pe fiecare. Pentru că după colț, va fi întotdeauna cineva care să-ți fută una, când te aștepți mai puțin. Sau poate am doar eu paranoia asta, pe care am dobândit-o cândva, pe vremuri, undeva, prin ceva experiențe, pe care nu am reușit să le înțeleg încă, ca să pot scăpa de ele.

În mod ciudat, preocupările mele de scriitor că îmi expun prea public viața reală, au un feedback total opus in mintea unor cititori de-ai mei, care cred că fabulez. Am fost acuzată de câteva ori că îmi construiesc o imagine despre mine, ce pare foarte atrăgătoare și că, poate nu mă ridic în realitate la nivelul așteptărilor. Blogul acesta e anonim tocmai pentru ca e o reflexie cât mai exactă a gândurilor mele oneste, căci în mod normal nu merg lejera pe stradă și le spun oamenilor ce cred eu despre ei și viață, deși mai am câteodată darul sincerității, în special în momentele când nu mi-se cere asta. Am opinii puternice, cu personalitate cum s-ar zice, și sunt elogiată, invidiată, fascinantă sau enervantă, de multe ori concentrată doar pe mine și în viața de zi cu zi. Nu trec neobservată, asta cu siguranță, deși am momente în care sunt foarte naivă ori inocentă. Încă mă descopăr și nu am ajuns nici măcar într-un punct de echilibru, deși știu că nu-i prea departe. Mă preocupă cum mă văd alții și m-a preocupat mereu, dar cu trecerea timpului tot mai puțin, realizând că nu mai vreau să știu, ori să cunosc opinii negative despre mine. De aceea, prefer ca cei care cred că fabulez cu talent și din imaginație, să creadă asta. Nu e nici rolul meu și nici țelul meu să-i conving de contrariu. Fiecare e liber să creadă și să aleagă după propria lui putere.

Femeile și Pasărea Vopsită

Sunt multe elemente în cartea lui Kosiński, care mi-au rămas în minte, dar cu siguranță uciderea Ludmilei, a avut pentru mine o conotație aparte. Pentru că, doar o femeie, poate înțelege cu adevărat ura altei femei, brutalitatea și forța ei de propagare. Ludmila este un personaj din cartea Pasărea Vopsită, o femeie nebună ce cutreieră pădurile, ademenind bărbații. Ea fute tot ce prinde, câteodată mânată de o dorință nebună pentru sex, iar fiecare bărbat însurat ce își bate cu succes nevasta, visează să se termine între picioarele ei. Povestea Ludmilei nu reflectă atât de puternic caracterul ei, marcat de un viol în adolescența timpurie, pe cât reflectă caracterul general al femeilor, ale nevestelor bătute de soți, umile, slabe și molcome în fața bărbatului, dar pline de ură, răzbunătoare și puternice față de alte femei, potențiale rivalele posesoare de bărbați ademeniți. Aceste femei slabe, firave și supuse ce se lasă bătute și violate de soți în tăcere, o jupoaie de vie pe Ludmila, în miezul zilei, pline de ură și frustrare. Și nu, nu pentru ea, ci pentru soții lor neglijenți, abuzivi și trădători.

Femeile sunt creaturi curioase, urmașe ale Evei, păcătoasa supremă, au fost pedepsite cu o lipsă de raționament grotească în privința bărbaților. Prietene la cataramă, vecine de nădejde și surori în suferință, ele devin neînfricate dușmance, rivale otrăvitoare și ucigașe fără de milă, când bărbatul, acest măr al discordiei delicios, este prins la mijloc. Cazul clasic de infidelitate în cuplu este cu prietena nevestei, care râvnește în tăcere la a poseda între picioare, tot ce are mai bun sora ei de suflet, vecina de scară sau amica, cu dinții mai albi, știindu-se printre femei că, un bărbat luat, e garanția calității.

Se spune că femeile se aranjează pentru bărbați, că se machiază și se împodobesc pentru a le atrage atenția, pentru a-i cuceri și a le intra în grații. Nimic mai fals, căci bărbații, creaturi primitive și oneste, sunt cel mai mult atrași de o femeie goală, naturală, eliberată de corvoada machiajului excesiv sau a hainelor de firmă. Femeile se împopoțonează pentru ele, pentru propria lor vanitate, într-o luptă acerba de rivalitate cu consoartele lor.

Femeile sunt stâlpii societății, temelia ordinii și orânduirii sociale, pe care nu o conduc și pe care nu și-o asumă în mod deschis, dar pe care o susțin printr-o complicitate tăcută, mânate de o gelozie acută pentru potențialele rivale. Ele nu sprijină alte femei din invidie, mai ales atunci când le lipsește bărbatul sau sunt nemulțumite de ceea ce el le oferă.

Kosiński ca orice scriitor sofisticat, alege să exploreze femeia în starea ei pură, sălbatică și dezinteresată de bărbat. O alege pe Ludmila, al cărui sistem de valori și raportare în relațiile umane a căpătat o nouă conotație după actul violului. Valorile și nevoile ei s-au alterat, mutându-și punctul de echilibru de la nevoia de a avea un bărbat la nevoia acută de sex, de plăcere fizică individuală. Femeia fără de bărbat e un radical mult prea liber, mult prea periculos, de unde și nevoia dominantă a consoartelor de a o anihila.

Jucarii pentru copii

Băieților le place să construiască, să facă poduri peste ape și tuneluri prin stânci. Băieților le place să repare, telecomanda cu butoanele nefuncționale, radio fără de semnal sau mașina stricată. Știu treaba asta din copilărie, de pe vremea când eu și frate-meu primeam fiecare câte o jucărie. Eu o luam pe a mea, mă jucam cu ea până mă plictiseam, apoi o puneam într-un loc de cinste, frumos aranjat și la vedere, în caz că mă mai interesează de ea pe viitor, ceea ce rar se mai întâmplă. El se juca, cu a lui, până se plictisea, apoi o dezmembra cu plăcere, numai ca, ulterior să o reasambleze la loc, câteodată în întregime, alteori parțial.

Unor băieți le place să repare femei. Când găsesc o femeie pe gustul lor o iubesc cu patimă, până se plictisesc, apoi decid că a venit vremea să o dezasambleze, puternic interesați de construcția ei interioară. După ce o fac ferfeliță, dezmembrând-o în bucăți, încep procesul de reasamblare. Cu ocazia asta, și cu cele mai bune intenții in minte, decid că e momentul să-i aducă îmbunătățiri, de aceea au tendința de o monta la loc după gustul și preferințele lor. Când procesul e aproape complet, realizează că produsul asamblat nu tocmai cel scontat, așa că trudesc și mai intens să-și perfecționeze realizarea, angajându-se si mai profund în muncă. După ce obosesc, iau o pauză, doar ca să observe o altă jucărie, tentantă de dezasamblat.

Pasiune

M-am trezit în liniștea dimineții după un vis intens cu el. Mă visase și el. Ne-am visat reciproc. Stătuse de atâtea ori in fața mea și spre surprinderea-mi abia acum începeam să-l văd cu adevărat. Recunosc că, eram prea orbită de iluzii și vanitate, ca să fiu real  interesată în a-l cunoaște. Sau poate că nu voiam de fapt să-l cunosc, plăcându-mi prea mult aura lui bravă, cuceritoare și indisponibilă.

În răcoarea dimineții de vară, simțeam încă în mine dâra de pasiune cu care mă îmbătasem  noaptea trecută de la vinul de rodie. Mă străpunse atunci, o intensă dorință de-al sugruma, cu mâinile mele firave încolăcite în jurul gâtului lui gros. Și stând deasupra lui, cu el în mine, mi-am lipit mâinile de gâtul lui, doar ca să-mi realizez neputința. Atunci, pe loc, cuprinsă în mrejele orgasmului, am tânjit cu ardoare după un pumnal, ascuțit și argintiu, ca și cel cu care îmi deschid scrisorile.

Am căzut într-o visarea, în care îi înfigeam cu sete amară pumnalul în gât, răsucindu-l ușor și privindu-l calmă, în timp ce sângele lui roșu și gros îi curgea șiroaiele pe parul cărunt al pieptului. M-ar fi privit mirat, furios și totuși ușurat, flatat de pasiunea mea aprinsă și intrigat de curajul meu rece.

Îl iubesc și îl urăsc, într-un amestec de sălbăticie, dorința și plăcere, ura și răzbunare. I-am și spus a doua zi ca l-aș putea răni cu plăcere, înfigând un cuțit în el cu plăcere. Mi-a reproșat că nu-l iubesc, că in copilul tău nu ai înfige un cuțit, iar eu i-am răspuns filosofic, sa-și ia o amantă spanioloaică, ca sa înțeleagă pasiunea sângelui latin și că el nu e copilul meu. E amantul meu și îl iubesc cu o alta măsura. Nu exista dragoste fără durere, fără zbatere și fără răzbunare. I-am mărturisit entuziasmată nu m-ar deranja sa fiu strangulată de vreun iubit gelos si zelos, căci pentru mine pasiunea vine la pachet cu iubirea și ura, într-o combinație irezistibilă de sare și piper.

Vise erotice

Câteodată, doar câteodată, îmi imaginez cum ar fi, să-i fut câteva securi în cap fostului soț. Să i-le dau direct în țeastă, frontal, frumos și elegant, iar apoi să-l privesc în timp ce se îneacă neputicios în propriul sânge. O namilă urișă și solidă ca el, de 1,80 și 105 kg, îngenunchiat cu securea în frunte. I-aș lăsa-o acolo, frumos așezată, cu mânerul roșu țipător la vedere, in timp ce aș fuma calmă o țigară. După aceea, aș stinge scumul țigării sub pantoful meu elegant, i-aș scoate securea din vârful creștetului și i-aș sparge cu ea farurile de la Range Roverul lui roșu și obosit, doar pentru plăcerea de a ști că i-am făcut și mai multă pagubă, chiar și după moarte. Nu, nu l-aș scuipa, pentru că sunt o doamnă, dar i-aș fute câteva tocuri in hoit, așa de probă, ca să fiu sigură că, nu se mai mișcă de bună voie.

Mă văd mai apoi, îmbrăcând o rochie neagră, bine mulată pe corpul meu firav de 50 de kg, acoperindu-mi delicat bratele, lungă până la nivelul genunchilor. M-aș încălța cu pantofi eleganți, din piele colorată, cu tocul cui, foarte ascuțit și înalt. Un șirag lung de perle albe, primite cadou de la răposatu, mi-ar împodobi gătul și cercei din bobițe de perle albe, primiți cadou de la mă-sa, urechile. Pe cap aș purta pălăria negră cu broderie, cumpărată în urmă cu mulți ani de la Iași, iar pe ochi, perechea de ochelari de pisică, pe care i-am achiziționat astă vară, modificați optic, ca să-i văd foarte bine sicriul, când îi coboară groparii în trumnă și să fiu sigură că, nu se intoarce de acolo niciodată.

Dar, toate astea sunt vise erotice, speranțe deșarte, ca și alea că voi rămâne văduvă înainte să apuc să divorțez. În realitate astfel de vise împlinite sunt mai rare ca lozurile câștigătoare la loterie.

Oamenii cu adevarat inteligenti

Cand l-am cunocut pe fostul socru, stiam ca nu are o opinie buna despre mine, pentru ca eram romanca, mai stiam si ca gagiului meu ii e frica de el, si ca acest autoputernic tata e foarte dur, cu afacere proprie si nemilos, avand o opinie scazuta despre majoritatea oamenilor.

Dupa ce am am dat mana cu el, fiind primita cu zambetul pe buze, ne-am urcat in masina si el a codus vreo ora. Ne-am oprit la un local, unde fostul socru a comandet ceva de mancare pentru toti. Gagiul meu, ce imi facuse descrierea dura a lui taica-su de cateva lui, mi-a zis intrigat in engleza, daca imi pot inchipui, cu s-a adresat taica-su chelneritei. Prin cap imi treceau tot felul de cuvinte jignitoare, cand el imi zice „frumoas-o”, asa i-a zis. Automat am avut un scurt circuit in minte, unde informatiile nu se potriveau. De ce omul asta care ii considera pe restul semenilor idioti (nici un dezacord aici), vorbeste asa frumos cu o chelnerita cu sortul unuros?

A trecut ceva apa pe Vistula pana am aflat raspunsul direct, si anume, ca sa-i de-a cea mai prospata bucata de carnat si sa nu-i scuipe de noroc in varza murata. Si, a mai inghetat Vistula de cateva ori, pana am aflat raspunsul indirect: oamenii cu adevart destepti nu se lasa cititi de restul. Aia pe care chiar ii duce capul si sunt echilibrati, sunt politicosi cu prostimea, pentru ca stiu ca protimea se hraneste aprig cu politeturi, mai ales cand pierd bani. Daca treci peste vanitatea de a te simti important, realizezi cat de mult poti castiga, facandu-i pe altii sa se simta importanti. Unii cu banii, altii cu vanitatea.