Gânduri din Pafos

Suntem pe final de vacanță și am început împachetarea. Două săptămâni în Cipru au trecut repede, mult prea repede. Odată ajunși la căldură, soare și la marea cu apă sărată și clară, am uitat de obligații, probleme, așteptări și urgențe. Nici nu mi-am amintit de muncă, decât parțial când mi-a scris un client cu o rugăminte pe Whataspp. În schimb am petrecut serile cu o sticlă de vin pe terasă, privind la luna luminoasă și liniștită de pe cerul calm și întunecat. Noaptea se lasă repede aici, pe insula aridă și muntoasă dintre Africa și Europa în care s-a născut Afrodita.

Am experimentat aici în primul rând viața de familie, activitățile zilnice alături de copii, dormitul împreună, momentele critice și clipele de relaxare. A trebuit să mă descurc cu toate, să fac față crizelor copiilor și ale mele, a nevoilor lor, ale lui și ale mele, precum și provocărilor întâmpinate în aventurile noi pe care le-am experimentat. M-am simțit din nou și după mult mult timp ca într-o familie, în care am avut obligativitatea și plăcerea să-mi asum rolul de mamă.

Vacanța în Cipru

Cipru este o insulă aridă, interesantă și pustie. Lipsesc turiștii străini, iar plajele frumoase cu nisip fin și apa clară sunt doar pe jumătate pline de localnici, majoritatea fugiți din Nicosia fierbinte și părăsită. În a doua parte a lunii august orașele Ciprului nu sunt recomandate pentru vizitat, temperatura din timpul zilei făcând imposibila plimbarea pe străduțele lor arzătoare, cu magazine închise și clădiri în ruină. În centrul Nicosiei am găsit vreo 5 străzi populate, în Larnaca 4, iar în Limassol vreo 3. August este în schimb o lună excelentă pentru scufundări. Apa este caldă și clară, pești sunt frumoși, iar peșterile subacvatice create în stâncile de calcar, foarte interesante. Este o lună bună de stat la plajă, apa limpede a țărmului fiind plină de peștișorii.

Cea mai interesantă vizită a fost la un sat local, frumos construit printre dealuri, decorat cu migdali, măsli și cactuși cu fructe moi.

Mâncarea nu m-a impresionat în mod deosebit, deși am optat pentru pești și fructe de mare. Proaspete, dar nu special gătite.

Cipru

Sunt de câteva zile în vacanță într-o casă plină de copii gălăgioși și amuzanți, ce urlă de la primele ore ale zilei, mănâncă mult și adorm repede ascultând povești. Nu știu ce zi este sau cât timp a trecut de când sunt în vacanță, soarele fierbinte al Mediteranei curățându-mi mintea de noțiunea timpului.

M-am scufundat ieri de două ori. Prima dată până la 17,5 m în jurul stâncilor, iar a doua oară până la 12 m în trei peșteri subacvatice. Scufundarea în Mediterană a fost total diferită față de scufundarea în lacurile din Polonia. Apa, mai clară și mai caldă, cu vizibilitate excelentă și viață marină mult mai bogată. M-am stresat înainte de prima scufundare, obosindu-mă și căratul echipamentului pe o căldură toridă, printre stânci, dar m-am calmat după ce am intrat cu capul sub apă, începând să respir regulat din automat. M-am ajutat mult ghidul, un englez simpatic si relaxat, stabilit în Cipru, care m-a ghidat pe tot parcursul scufundărilor, mai ales la prima, reglându-mi jacheta sau prinzându-mă când am început să înot haotic.

După scufundări m-am relaxat la plajă, construind alături de copii castele de nisip și admirând peștișorii ce înotau în apa joasă și caldă de lângă plajă.

Mâncare din Cipru nu este prea deosebită, peisajul este destul de arid și se găsesc mai rar plajele frumoase cu nisip și apă fără valuri mari.

Salutări din Cipru

Mă plângeam în urmă cu ceva timp de avioanele și serviciile Lot, asta până am aterizat într-un zbor Ryanair. Și ca să fie petrecerea completă, am nimerit într-un zbor de vacanță plin de copii gălăgioși și părinți transpirați.

Este zborul ieftin ar corporatiștilor aspiranți la vacanțe călduroase, departe de soarele cu dinți al Poloniei. Scăpați din birourile climatizate pentru zece, din cele douăzeci și șase de zile de concediu anual la care au dreptul, ajung din nou îngenucheați, de data asta în privat, de către copii lor râzgâiați și prost educați, la grădinițele private tot mai înfloritoare, unde părinții cu spor la vinovăție inutilă își lasă un sfert din salariu.

M-am îmbarcat fără prea multe așteptări de la noua linie pe care aveam să o testez, imaginându-mi un alt Wizzair, ca să dau peste ceva și mai slab. Ryanair nu oferă nici măcar o revistă de citit reclame, iar când avionul a luat-o la goană, pilotul voinic și probabil prost plătit, a prins toate turbulențele posibile, ca după trei ore să ne aterizeze în Cipru cu o frână sănătoasă.

Am scăpat de o țeapă la închiriatul mașinii pe care obraznica recepționată de la Europcar insista să ne-o dea cu tupeu și după două ore de condus pe partea stângă ne-am cazat într-o vilă locală. Cea mai plăcută parte a cazării a fost sticla de vin ce ne aștepta pe masă. Pansamentul mental din strugurii insulei a lipit ideal iriatarea din mintea mea cauzată de tantrumul insistent în miez de noapte al copiilor.

Sunt în prima mea vacanță “de familie” și am decis să-mi încep diminețile în stil polonez, cu o bere :).

Vacanță

Am început vacanța pe aeroportul plin de copii agitați și gălăgioși, ai căror părinți au fost testați de Covid. Îmbrățișez delicata iritare pe care o port cu mine în această vacanță diferită de stilul meu din ultimii ani, încăpățânându-mă să nu mă despart total de el.

Dragoste îi lovește pe toți

O amică a fost recent la ceva atelier despre singurătate și s-a întors profund dezamăgită de acolo, atât ea, cât și restul participantelor. Tipa care a ținut atelierul, în loc să le vorbească despre cum să-și accepte singurătatea, să se împace cu ea și s-o îmbrățișeze, le-a dat sfaturi despre cum să-și caute un soț pe portalurile de întâlniri. Vorbitoare din Belarusia, cu o abordare tipic est Europeană a zdrobit sistemul audienței din Polonia, cu o abordare tot mai vest Europeană.

Dacă nici 500+ nu stimulează ovulația, e grav rău în Polonia 🤣🤣🤣.

 

Dragostea și încercarea

117554425_2743403132592615_1796292108920970946_n

M-am întins lângă el pe pătură cu cartea deschisă în mână. Parcurgând colile colorate despre istoria frumuseții m-am gândit la frumusețea peisajul cu lacul calm în care tocmai făcusem baie și soarele fierbinte adiind printre ramurile copacilor verzi, uscându-ne pielea. Am așezat un sărut pe brațul lui, iar el mi-a răspuns cu altul pe creștet. Este frumoasă și dragostea, mirifică de-a dreptul.

Am intrat în cabinetul ei cu zâmbetul pe buze, bine dispusă și am început sesiunea povestindu-i amuzantă că tocmai încercase să mă agațe un biciclist pe stradă. Sportiv și simpatic, m-a invitat politicos și aproape convingător să-l însoțesc la o plimbare cu bicicletă până pe insulă, ori măcar să-i dau numărul de telefon. I-am mulțumit pentru ofertă și l-am informat că sunt ocupată. Cumva, printr-o ironie a sorții, cavaleri simpatici și interesați mă abordează inopinat și deschis tocmai în perioadele când sunt implicată în relații stabile, neavând astfel de aventuri când sunt singură și în căutare. Dacă aș fi fost singură sau nesigură pe relație, probabil i-aș și fi dat numărul de telefon, dar acum nu era cazul.

Ai o aură de mulțumire în jurul tău îmi spune ea, arați foarte fericită și mult mai calmă. Se vede că îți servește relația. Am reflectat la cuvintele ei, înainte de-a mă împotrivi cu textul standard al femeilor trecute prin multe situații neplăcute și pe care le-au rezolvat singure independente ”sunt foarte fericită și singură”. Într-adevăr a fi în relație îmi priește, am recunoscut, acceptând că în ciuda independenței și nevoii mele de libertate, cel mai bine îmi este când sunt în relație. Sunt femei pentru care a fi în relație sau a fi singure nu este prea diferit, însă eu nu fac parte din aceea categorie. Chiar dacă nu-mi place să o recunosc, a fi în relație este pentru mine mai natural, mai plăcut și mult mai benefic, decât atunci când sunt singură. Cu condiția să fiu în relația corectă, căci așa cum o relație potrivită mă înflorește și-mi dă echilibru, una nepotrivită mă ofilește și mă acrește.

Niciodată nu mi-am dorit să fiu singură și nici nu mi-am imaginat viața trăită pe cont propriu, de aceea nu am încetat să caut, chiar și atunci când numărul crescător al întâlnirilor repetitiv de nereușite de pe Tinder mă obosea. Și nu doar că mă obosea, mă iritau de-a dreptu. Ajunsesem să merg cu silă la întâlniri, dar totuși am mers, refuzând să accept folclorul popular, cum că nici unul nu-i bun. În ciuda tentației extrem de mari de a visa la fantomele relațiilor trecute, un obicei uzual atât al celor singuri cât și a celor în relații nesatisfăcătoare, am insistat să-mi ofer încă, și încă și încă o șansă la dragoste. Mi-am dorit un partener care să posede acele calități care să mă mulțumească, lângă care să mă pot trezi dimineața și să-l găsesc  cel mai grozav bărbat din lume. Mi-am dorit o persoană al cărei comportament față de mine să fie așa cum mi-l doresc, oferindu-mi stabilitatea, echilibrul și încrederea de care am nevoie ca să-l pot iubi. Mi-am asumat că, pentru a-l găsi trebuie să depun efort, să scormonesc adânc și mult, schimbându-mă în primul rând pe mine, redefinindu-mi nevoile, prioritățile și parțial așteptările. Cel mai greu mi-a fost să ies din zona de confort, trecând printr-un lung șir de experiențe ciudate și uneori neplăcute. M-am forțat să cunosc și să leg conversații cu diverși indivizi, cărora a trebui să le dau măcar o șansă, ca să mă poată dezamăgi. Au fost momente când mergeam la întâlniri chiar dacă știam că nu va ieși nimic, doar ca să nu-mi ies din ritm, să nu mă închid în coconul inaccesibilității, în care intră multe femei (și mai apoi uită să iasă), considerându-se prea bune pentru a se apleca să sărute toate broaștele râioase. Este neplăcut să săruți broaște râioase și poate fi chiar jenant să admiți că te-ai întâlnit cu un șir lung de ciudați (aici m-a ajutat blogul, dându-mi posibilitatea să fac măcar haz de necaz), dar dacă nu încerci, nu ai cum să reușești.

În loc de-o încheiere filosofică, îmi permit un sfat din modesta mea experință pentru domnișoarelor singure care se plâng că nu există bărbați eligibili: încercați și atunci când nu mai puteți și vreți să vă confirmați teoria, încercați din nou. Nu va face nimeni asta în locul vostru și sunteți responsabile de propriile alegeri și propria fericire. Sfatul este valabil și pentru bărbați, căci de la o vreme am început să intru în contact cu un număr tot mai mare de bărbați interesanți, frumoși, deștepți și singuri, care au aceeași părere despre femei, că nu există singure eligibile.

Despre atașare și siguranță în relații

attached

După-masă merg la cățărat, mi-a spus el, invitându-mă să-l însoțesc sau sugerându-mi să ne vedem după sesiunea de sport. I-am mulțumit pentru invitație, răspunzându-i că am nevoie de timp pentru mine în ziua respectivă. M-a mirat și în același timp bucurat maturitatea mea, dar  mai ales siguranța cu care am cerut timp separat. Am făcut asta, fără a mă simți în vreun amenințată în stabilitatea mea amoroasă, într-un moment de bucurie profundă, fiind pe deplin mulțumită de relație și încântată de dinamica, cu care se dezvoltă, dar mai ales liniștită în privința ei și sigură pe afecțiunea celuilalt.

În urmă cu câțiva ani nu aș fi crezut că acest lucru este posibil, deoarece priveam relațiile mele primordial prin perspectiva anxietății (la început, dar a evitării ulterior), percepând timpul petrecut individul ca o amenințare, un gol ce trebuie permanent umplut de celălalt. Paradoxal umplerea timpului meu cu prezența celeilalte persoane ducea de fiecare dată la o sufocare iritantă, ce creștea odată cu relația și care ajungea ca, după luna de miere a amorului, să mă afecteze mai tare, decât potențiala lipsă pe care nu o lăsam să se nască. În această manieră a extremelor, oscilând între intensitatea nerăbdării și saturația evitării, mi-am purtat toate relațiile. Fără să-mi pun problema echilibrului, mă balansam între extreme, mintea mea asociind stabilitatea cu moartea pasiunii. Am înțeles târziu, după un amalgam de legături și iubiri nesatisfăcătoare că pasiunea nu se întreține primordial prin instabilitate și nici relații satisfăcătoare prin prezență fizică permanentă.

În a-mi găsi echilibrul și mai ales stabilitate m-a ajutat enorm cartea Attached, a new science of adult attachement and how it can help you find and keep love, scrisă de Amir Levine și Rachel Heller. Am înțeles datorită ei mult mai bine stilurile de atașament (nerăbdător, evitantă și stabil) și cum influențează ele armonia și dinamica din cuplu.

În carte sunt analizate situații concrete, oferindu-se soluții de detensionare a conflictelor și rezolvare a problemelor ce se nasc din faptul că avem nevoi diferite. Lectura științifico-practică, îmbină elemente academice de cercetare cu chestionare și exerciții de înțelegere a propriilor nevoi, precum și a nevoilor persoanei de lângă noi, cu sfaturi concrete de modelare a gândirii și exprimării ce pot ajuta la detensionarea tensiunilor din relație. Scrisă pe stil științific și foarte bine documentată, cartea merită citită atât de către persoanele care își doresc o relație, pe care le poate ajuta să facă alegeri mult mai conștiente și potrivite a viitorilor parteneri, cât și de către persoanele aflate în relații, pentru a-și îmbunătăți comunicare și a-și găsi stabilitatea. O recomand cu căldură.

Pe baza experienței personale și a studiului făcut pe subiect, există un element în carte cu care nu sunt de acord și anume introducerea idei că nepotrivirea de caracter dintre o persoană evitantă emoțional și una anxioasă este cauza responsabilă pentru un comportament abuziv în cuplu. Consider concluzia falsă și ideea pripită. Accept similaritatea între comportamentul evitant și cel abuziv, dar consider că ele sunt delimitate de anumite granițe foarte clare și consider că o persoană anxioasă poate fi la fel de abuzivă ca si una evitantă.

Căpșunărița

TVP_2

Nu mi-e rușine să fiu Căpșunăriță! Și nu pentru că nu culeg căpșuni, ci pentru că nu mi-e rușine de muncă. Interesant cum munca a devenit de ceva vreme o rușine pentru unii români, dar asta-i o altă discuție.

Când am pornit aventura mea internațională într-un autobuz cu zilieri direcția Spania, nu exista nici o diferență între mine, care mergeam la cules de educație și alte tinere la fel de naive și speriate, ce mergeau la cules de căpșuni. Ba, le-am luat și eu calea la munca de jos, lucrând la cantina universității, unde spălam vase alături de studenții săraci, pentru că sistemul educațional din România avea grijă să-și trimită copii cu burse incomplete în străinătate. Așa că, studenții sau cadrele didactice, românii  ce nu beneficiau de susținere financiară, își completau bursa cu munci studențești în aventura lor educațională.

Odată cu redenumirea blogului, am decis să-mi revizuiesc și scrierile anterioare, corectând, modificând, adăugând și completând articolele pe care le-am publicat de la început. Erau greu de citit fără diacritice, pline de greșeli gramaticele și scrise brut, cu expresiile unei limbi neexersate. Recitindu-le, mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat în acești trei ani de când scriu pe acest blog, atât ca stil de scris (mai am mult de schimbat aici), cât și ca mod de gândire.

La final mă recomand pe Facebook. Puteți să dați un like paginii create pentru acest blog și să mă urmări acolo, unde republic aventurile mele de la începuturi, revizuite și câteodată mai detaliate.

Știri din Polonia – turul Poloniei 2020 – accidentul cauzat

Văzând în presa din România că se vehicula idea de accident, m-am simțit datoare să corectez informația (ce să faci, dacă nu-i fotbal, nu se cere să fie precisă informația). După la minutul 4:28 se vede cel mai bine acțiunea, cum l-am împins în nici un caz  accidental cu fairplay-ul din umăr direct în gard. Interesant este că sunt amândoi olandezi, deci putem spune că și-au rezolvat disputa națională pe teren străin.