Lună: martie 2020

Mama: Eu

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

A terminat pe fesa mea, ca mai apoi să mă prindă cu brațele lui puternice de la spate. Așezându-și capul pe umărul meu, mi-a sărutat îndelung și zgomotos pielea moale. Mi-a pupat creștetul, iar eu am închis ochii, ascultându-i ritmul respirației. Mi-am alungit picioarele pe lângă ale lui, și atingându-i tălpile, am început să respir în același ritm cu el, rar și adânc, relaxându-mă într-o stare de bine, îmbrățișată, iubită și satisfăcută. Ne-am savurat goliciunea trupurilor în liniștea amiezii, îmbrățișați printre așternuturile moi, cu mâna lui desenând curbele corpului meu. Am rămas așa întinși minute bune, mereu prea scurte pentru mințile noastre amorezate, dar suficiente ca serotonina să ne invadeze corpurile calde și satisfăcute de efectul dopaminei. Când ceasul a bătut ora de plecare, l-am pupat râzând pe frunte, strângând-i capul la pieptul meu gol și obraznic, mărturisindu-i că-mi place de el foarte mult. Și mie de tine mi-a răspuns el calm.

Impulsiv am vrut să-i spun ceva mai mult, dar m-am abținut în ultima clipă. Îmi era dor de el, căci nu-l văzusem de două zile, de când ne-am jucat de-a familia cu copii. Venise la noi împreună cu fiu-său, ca să instaleze un program pentru lecțiile online ale fiice-mi. Și în timp ce el meșterea ustensilele electronice de prin casă, iar copii se jucau bucuroși Uno, eu am pregătit cina, pe care am mâncat-o toți patru la lumina difuză a lămpii, cu apusul soarelui în fundal.

”Fucking family” mi s-a întipărit în minte în timp ce puneam vasele în mașina de spălat, ștergând urmele gătitului din bucătărie. El începuse să alerge pe copii prin casă, iar eu am respirat adânc și greu, înțelegând că sunt prea încordată pentru momentul frumos pe care îl petreceam împreună. În țipetele și râsete de bucurie ale copiilor, am realizat că trebuie să-mi las scutul de acritură fricoasă deoparte și să mă bucur de rolul inevitabil pe care mi-l alocasem cu mulți ani înainte, cel de mamă. Rol de temelie al familiei, nu avusesem ocazia să fiu cu adevărat mama în nici una dintre relațiile pe care le cultivasem până acum, inclusiv căsătoria. Și totuși, în această ”familie improvizată” în care mă aflam acum și pe care o alcătuiam involuntar, încorporată pe rămășițele a două relații eșuate, pe dureri adânci, răni parțial deschise și pe temeri generate de dezamăgiri otrăvitoare, eram mama. Am mai tras odată aer în piept, scoțându-mi masca morocănoasă. Am înlocuit-o cu un zâmbet până la urechi, în timp ce am început să alerg și eu, împreună cu tata și copii prin casă, jucându-ne leapșa. Obosiți de la alergat, ne-am relaxat construind inimioare și fluturași, iar mai apoi copii au cerut ca tata să-i arunce pe pat. După ce și-au primit fiecare pe rând turele de rigoare, a cerut și mama, iar tata a aruncat-o cu brio pe salteaua moale. Când am aterizat, am râs bucuroasă la amintirea copilăriei, când săritul în pat era una dintre cele mai hazlii activități.

Primul poem

~ Căpşunăriţa

Când mă îndrăgostesc, am obiceiul de a scrie poezii pentru și despre bărbații pe care îi las să pătrundă în inima mea. Am scris în felul acesta unele dintre cele mai frumoase poeme ale mele, cu unele câștigând concursuri și publicându-le în ziare, reviste ori cărți.

Fiecare persoană care-mi pătrunde în inimă îți primește poemul aferent și aici nu mă refer doar la bărbați. I-am scris poeme și fiicei mele și prietenelor mele, doar că cele pentru bărbați sunt mereu mai dramatice, mai intense, ca un cuțit, pe care după ce-l înfigi în rană, îl mai și învârți, ca să fii sigur că va rămâne o cicatrice serioasă acolo, iar iubirea nu-și va lua zborul neobservată.

Azi i-am scris lui T. primul poem.

Să fi fost oare de la prima seară romantică petrecută împreună fără sex?

No sex = Creație 😊

Miroase a criză

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

Miroase a criză. Pute de fapt, apropriindu-se cu pași repezi și siguri. Toți sunt preocupați de sănătate și este normal, căci în primul rând trebuie să trăim ca să o apucăm, deci după ce vom supraviețui ziua de mâine, vom experimenta noua situație economică în care am intrat pe nesimțite de ieri.

Azi dimineața, uitându-mă pe fereastră, am văzut-o în fața ochilor sclipitoare, frumoasă și albastră. Clădirea, care până aseară era inundată de panouri comerciale cu reclame pompoase la vacanțe de lux și apartamente noi și scumpe, era goală. În două zile s-au redus la jumătate numărul panourilor publicitare din oraș, în timp ce firmele de retail și-au trimis angajații în concedii forțate pentru cele două săptămâni de izolare în care sunt închise școlile. Căminele studențești și-au dat afară ocupanții, iar centrele medicale și-au informat din timp potențialilor pacienți să stea mai bine acasă, decât să le viziteze, ca să nu se îmbolnăvească nedorit. Străzile orașului sunt pustii, băncile vorbesc despre plata întârziată a creditelor, dar care tot vor avea o zi de scadență amară, iar la TV și în media se numără vii și morții infectați.

Pe lângă criza medicală în care ne aflăm, suntem și în criză economică, sectorul turistic fiind deja serios afectat, ba chiar pe butuci. Urmează sectorul comercial, unde non-utilitățile au început numărătoarea pagubelor. De data aceasta se va ajunge mult mai repede la sectorul imobiliar, mai ales în orașele turistice, unde o bună parte a imobilelor au fost achiziționate pentru chiria pe termen scurt, în regim hotelier. Oricum prețurile erau umflate artificial de câțiva ani, iar aroganța vânzătorilor atinsese cote astronomice, deci criza va readuce casele la valoarea lor reală și poate accesibilă muritorilor din clasa medie. Se va lăsa cu concedieri, din alea surpriză anticipată, unele chiar în grup. Concedierile se vor derula în stilul clasic, peste ceva timp, când firmele vor număra pierderile mai exact, iar angajații se vor întoarce fericiți la muncă, bucuroși că au scăpat cu viață și frecând menta delicat în așteptarea reluării ritmului standardizat al rotițelor economice oprite forțat de statele intrate în carantină. Îl vor relua, dar undeva peste cel puțin 2 sau 3 ani, după ce va mai trece un val de criză medicală și o parte din criza economică va fi ameliorată. Între timp euro urcă, iar dolarul american imediat după el. Brace for impact!

Și în timpul acesta eu fac afaceri din greu, vânzând la supra preț și negociez nemilos achiziții.

Wrong

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Îndreptându-mă azi spre muncă, în mașina mea recent șifonată de un porc mistreț, pe străzile pustiite de Coronaviris ale orașului, mi-a apărut în față BMW SUV. Admirând frumusețea din fața mea, am realizat că: I’m in the wrong place, driving the wrong car and going to the wrong job.

Mai am 20 de ani de carieră, și nu știu ceea ce vrea să fac, dar știu ceea ce nu mai vreau să fac. Și acesta este un punct de start foarte bun.

Intimitate

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

M-a cuprins cu mâna lui puternică, strângându-mă la pieptu-i gol și sărutându-mă călduros pe creștet. Eu i-am pupat brațul, ghemuindu-mă lângă el, goală, onestă, fragilă  și iubitoare. Ne-am uitat mai departe la film, dezbrăcați de haine și gânduri, într-o atmosferă de liniște și armonie deplină. Eram în brațele lui de câteva ore, atinsă, sărutată, satisfăcută și cu dopamina în sânge, într-o stare de bine și siguranță.

Spre sfârșitul filmului, când mai rămăseseră vreo două minute până la final, a primit câteva mesaje pe telefon și le-a deschis. M-am îndepărtat în primă fază din brațele lui, m-a chemat înapoi, dar în loc să revin am început să mă îmbrac. M-am îmbrăcat atât de repede, că el nici nu a realizat ce să întâmpla, până m-a văzut ieșind pe ușă. Am auzit telefonul în geantă, dar nu m-am oprit din viteza pe care o luasem, continuându-mi drumul nestingherită. Trecând strada am realizat că nu sunt supărată, poate un pic deranjată de momentul nepotrivit al telefonului, dar aș fi putut să-i spun să-l lase din mână și ar fi făcut-o. Până am ajuns acasă mi-am amintit că la plimbarea pe care o făcusem cu o zi înainte împreună prin pădure, dar și la cina petrecută la el acasă acum câteva zile, eu m-am cam lungit cu discuțiile de afaceri la ore târzii și nu a fost nici o problemă. Am conștientizat că plecarea mea urgentă are de fapt rădăcini mult mai adânci, decât un banal moment în care omul de lângă mine se uită la telefon pentru trei minute. Era altul motivul pentru care plecasem val vârtej din brațele lui. Dar, care?

Pe când l-am resunat, din liniștea casei mele, știam deja răspunsul și încercam să-l accept. M-a întrebat telefonic ce s-a întâmplat, asigurându-mă că ar fi lăsat telefonul din mână, dacă i-aș fi spus că asta nu-mi convine, explicându-mi că a fost cuprins de curiozitate, deoarece primise emailuri la miez de noaste de la muncă în legătură cu Coronavirus. I-am răspuns că nu sunt supărată, mărturisindu-i că îmi conștientizez exagerarea și încercând să-i explic, ceea ce era și pentru mine un mister, de ce plecasem de fapt.

M-am pus în patul meu moale, rece și atât de cunoscut. Nu am regretat reîntoarcerea bruscă acasă, ba chiar m-am bucurat de ea, înțelegând din acest gest ciudat, pueril, brutal și instinctiv enorma frica pe care o am față de intimitate. Telefonul nu a fost mai mult decât un pretext, găsit accidental și construit subconștient ca pe o scăpare din mrejele intimității ce se crease între noi la cote alarmante. Eram prea fragilă, prea goală, prea onestă și prea îndrăgostită, ca să pot controla emoțiile cu care mă confruntam, așa că am luat-o la goană. Fugisem de mine și nu de el.

Târziu în noapte i-am scris:

”Sunt momente în care am nevoie să fiu în centrul atenției tale. Am nevoie să mă simt în siguranță în brațele tale, să simt că ai grijă de mine și că pot avea încredere în tine. Am nevoie de asta ca să mă pot deschide în fața ta și să te iubesc. Sunt sinceră în momentele intime și foarte delicată, mă tem să nu fiu rănită.”

Dimineața mi-a răspuns:

”Am priceput și voi aplica.”

Coronavirus în Polonia

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

În Polonia s-a instalat panica. Ieri, după ce au anunțat că de luni se închid școlile pentru două săptămâni, oamenii au luat cu asaltat magazinele, cumpărând cum două mâini tot ce nu era perisabil. La muncă au început să curgă emailurile cu noile reguli și regulații despre călătoriile în străinătate și carantina la proaspeții sosiți. Unele firme au interzis călătoriile private în străinătate angajaților, desigur că într-o formă delicată de șantaj indirect, obligându-i la carantină forțată din concediul propriu sau concediu neplătit, pentru două săptămâni de la întoarcere.

În timp ce hârtia igienică dispare din magazine cu viteza luminii, iar la măști este interzis exportul, vânzarea la produsele care nu sunt de utilitate urgentă intră în stagnare. Vine apocalipsa economică, mult prezisă și parțial așteptată. Până primesc ordine să lucreze de acasă, oamenii fac șezători la muncă, dându-și cu părere despre timpurile ce au să vină.

În timpurile acesta tulburi eu mă spetesc să fac ceva tranzacții cu măști, zahăr, hârtie igienică și produse antibacteriene. Piața cere, eu ofer.

De 8 Martie

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

De 8 Martie m-am plimbat pe faleză admirând marea cu vântul în pletele-mi răzlețe, scăpate de sub șapca de primăvară. Am pășit pe lângă apa albastră și liniștită, privind cerul însorit și norii pufoși, având lângă mine bărbatul, cu care schimbam sărutări pe furiș și în față copilul gelos pe trotinetă.

Am respirat aerul călduț al primăverii, i-am strâns mâna bărbatului, am pupat copilul și am contemplat la banalitatea vieții, la aceste momentele de ”famile”, atât de simple, naturale și neapreciate în relațiile lungi. Neapreciații catalizatori ai relației, când nimic nu-i extrem de intens, dar nici dramatic, cu doar familial. Există un confort și o siguranță incontestabilă pe care aceste momente le dau, o stabilitate dureros de necesară ce vine din parteneriat, acoperind nevoia aparținerii la un cuib, dorința de a fi parte a unei construcții și răspunsul unei conexiuni.

În orele petrecute la malul mării și în momentele de după, am făcut față cu brio la crizele de gelozie ale copilului, căci în viața mea și-a făcut apariția o altă persoană importantă, situație pe care ea o gestionează dificil, cu lacrimi, crize de furie și multe ”te iubesc”. Momentele de liniște, discuțiile calme și pupăturile furișate m-au ajutat să-mi reglez parțial comportamentul și așteptările față de bărbatul de lângă mine, cu care încerc să construiesc o relație, proces extrem de greu, anevoios, dureros, imprevizibil, cu multe momente frumoase, dar și pline de încordare.

După plimbare ne-am întors acasă. Copilul s-a pus să lucreze la un proiect școlar, bărbatul la un pui de somn, iar eu  la cratiță (haha – m-am întors la cratița familiei, după mai bine de 6 ani de hoinărit). Am gătit cu plăcere, cu un pahar de vin roșu în mână, o mâncare foarte delicioasă, pentru ”familia în construcție” (și aici, chiar acum scriind aceste rânduri am o mică înțepătură la inimă de frică), pe care am servit-o pe masa ornată cu un buchet frumos de lalele, primite de la bărbat.

Sertarul meu

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

La ceas de seară, cu lampa aprinsă, mi-a mărturisit că are compartimente, ca niște sertare fictive pentru toate gagicile pe care le întâlnește:

În primul sertar intră cele fără nici o șansă – genul de dat la stânga, dacă le nimerești pe Tinder;

În al doilea sertar intră temporarele – gagicile cu termen de expirare scurt, după un futai sau două;

În al treilea sertar intră cele cu potențial de prietenă, dar se mai gândește, așteptând Paștele cailor să se convingă;

În al patrulea sertar intră cele cu perspective de locuit împreună.

”Și pe mine în care sertar m-ai plasat?”

Viața în doi – un nou film în regia Căpșunărița

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

S-au așezat, cu două cești de ceai în față, și au început să dezlege ițele încâlcite ale lumii lor comune și ale gândurilor lor separate. Au realizat rapid că trăiau în universuri paralele, în mințile lor rulându-se filme opuse, pe scenarii diferite, dar cu multe cadre jucate în comun, de aceiași. Dacă în filmul regizat de el, tipul îi pregătește tipei un dulăpior la el acasă pentru lucrurile ei, pe care se așteaptă ca ea să-l umple în orice clipă, în cel regizat de ea, peria de dinți a tipului, strategic lăsată la ea în baie, aterizează cu brio la coșul de gunoi. Diferențele cresc cu cât ne adâncim mai mult în scenarii, care deși cadrele sunt filmate de comun acord, fiind însă plasate total diferit. În filmul cu dulăpiorul, tipul plănuiește vacanțe cu tipa, peste două luni în Grecia și peste șase în Tenerife, dar eșuează în a-și organiza săptămâna curentă în așa fel încât să se vadă cu ea mai mult decât 6 ore închegate, cu toate că locuiește la exact 350 de metrii de casa lui. În schimb, reușește fără efort să-și întâlnească amicii și amicele, cu copii de vârste similare cu copilul lui. În filmul cu periuța de dinți, tipa are nevoie de ajutor într-un moment mai dificil prin care trece, dar din comportamentul tipului observă că nu se poate baza pe el, mai ales când el uită să se intereseze dacă ea a ajuns cu bine acasă la o oră târzie, după o seară pasionantă petrecută la el. De aceea, nici nu-i cere ajutorul și în consecință nu-l primește, ceea ce o frustrează, o întristează, dar îi și șlefuiește ținta, nimerind din prima cu periuța în coș. În filmul lui, perspectiva unui trai în comun este umbrită de planurile ei pe termen lung, de-ai lua tălpășița de pe meleagurile curente, iar în filmul ei, perspectiva traiului în comun este compromisă de viața nomadă pe care ea a dus-o dintotdeauna, domicilierea și domesticirea fiind sinonime cu o conotație negativă pentru această eroină boemă și sofisticată.

Un observator abil ar spune că sunt evident îndrăgostiți unul de celălalt cei doi regizori-actori, trădându-i pasiunea cu care-și regizează și joacă rolurile, supărarea ei evidentă și rapiditatea lui de reacție, revizuindu-și automat planurile când i s-a comunicat că-i o problemă gravă de producție.

El a întins mâna peste masa din tei, iar ea și-a așezat palma în palma lui. El i-a luat delicat mâna, a dus-o la buze și-a pupat-o gentil. S-a spart gheața. Au continuat mărturisindu-și sentimentele, intense la amândoi, dar și temerile, izvorâte din experiențele dureroase ale unui trecut de peste 20 de ani, adunat în timpi similari, prin locuri paralele, cu oameni diferiți. Apoi au creionat cu atenție și răbdare nevoile comunicării dintre ei, el optând pentru informații directe și clare, ba chiar brutal trasate, pe care ea s-a angajat să i-le furnizeze, promițându-i, deși el nu a solicitat asta, să o facă, calm, pe baza faptelor, fără impulsivitate și alegându-și cu mai multă atenție cuvintele decât în relațiile precedente, ca să nu încarce relația aceasta, importantă pentru amândoi, cu rezidurile clasice ale relațiilor pasionale.

Va urma…