Dragoste îi lovește pe toți

O amică a fost recent la ceva atelier despre singurătate și s-a întors profund dezamăgită de acolo, atât ea, cât și restul participantelor. Tipa care a ținut atelierul, în loc să le vorbească despre cum să-și accepte singurătatea, să se împace cu ea și s-o îmbrățișeze, le-a dat sfaturi despre cum să-și caute un soț pe portalurile de întâlniri. Vorbitoare din Belarusia, cu o abordare tipic est Europeană a zdrobit sistemul audienței din Polonia, cu o abordare tot mai vest Europeană.

Dacă nici 500+ nu stimulează ovulația, e grav rău în Polonia 🤣🤣🤣.

 

Dragostea și încercarea

117554425_2743403132592615_1796292108920970946_n

M-am întins lângă el pe pătură cu cartea deschisă în mână. Parcurgând colile colorate despre istoria frumuseții m-am gândit la frumusețea peisajul cu lacul calm în care tocmai făcusem baie și soarele fierbinte adiind printre ramurile copacilor verzi, uscându-ne pielea. Am așezat un sărut pe brațul lui, iar el mi-a răspuns cu altul pe creștet. Este frumoasă și dragostea, mirifică de-a dreptul.

Am intrat în cabinetul ei cu zâmbetul pe buze, bine dispusă și am început sesiunea povestindu-i amuzantă că tocmai încercase să mă agațe un biciclist pe stradă. Sportiv și simpatic, m-a invitat politicos și aproape convingător să-l însoțesc la o plimbare cu bicicletă până pe insulă, ori măcar să-i dau numărul de telefon. I-am mulțumit pentru ofertă și l-am informat că sunt ocupată. Cumva, printr-o ironie a sorții, cavaleri simpatici și interesați mă abordează inopinat și deschis tocmai în perioadele când sunt implicată în relații stabile, neavând astfel de aventuri când sunt singură și în căutare. Dacă aș fi fost singură sau nesigură pe relație, probabil i-aș și fi dat numărul de telefon, dar acum nu era cazul.

Ai o aură de mulțumire în jurul tău îmi spune ea, arați foarte fericită și mult mai calmă. Se vede că îți servește relația. Am reflectat la cuvintele ei, înainte de-a mă împotrivi cu textul standard al femeilor trecute prin multe situații neplăcute și pe care le-au rezolvat singure independente ”sunt foarte fericită și singură”. Într-adevăr a fi în relație îmi priește, am recunoscut, acceptând că în ciuda independenței și nevoii mele de libertate, cel mai bine îmi este când sunt în relație. Sunt femei pentru care a fi în relație sau a fi singure nu este prea diferit, însă eu nu fac parte din aceea categorie. Chiar dacă nu-mi place să o recunosc, a fi în relație este pentru mine mai natural, mai plăcut și mult mai benefic, decât atunci când sunt singură. Cu condiția să fiu în relația corectă, căci așa cum o relație potrivită mă înflorește și-mi dă echilibru, una nepotrivită mă ofilește și mă acrește.

Niciodată nu mi-am dorit să fiu singură și nici nu mi-am imaginat viața trăită pe cont propriu, de aceea nu am încetat să caut, chiar și atunci când numărul crescător al întâlnirilor repetitiv de nereușite de pe Tinder mă obosea. Și nu doar că mă obosea, mă iritau de-a dreptu. Ajunsesem să merg cu silă la întâlniri, dar totuși am mers, refuzând să accept folclorul popular, cum că nici unul nu-i bun. În ciuda tentației extrem de mari de a visa la fantomele relațiilor trecute, un obicei uzual atât al celor singuri cât și a celor în relații nesatisfăcătoare, am insistat să-mi ofer încă, și încă și încă o șansă la dragoste. Mi-am dorit un partener care să posede acele calități care să mă mulțumească, lângă care să mă pot trezi dimineața și să-l găsesc  cel mai grozav bărbat din lume. Mi-am dorit o persoană al cărei comportament față de mine să fie așa cum mi-l doresc, oferindu-mi stabilitatea, echilibrul și încrederea de care am nevoie ca să-l pot iubi. Mi-am asumat că, pentru a-l găsi trebuie să depun efort, să scormonesc adânc și mult, schimbându-mă în primul rând pe mine, redefinindu-mi nevoile, prioritățile și parțial așteptările. Cel mai greu mi-a fost să ies din zona de confort, trecând printr-un lung șir de experiențe ciudate și uneori neplăcute. M-am forțat să cunosc și să leg conversații cu diverși indivizi, cărora a trebui să le dau măcar o șansă, ca să mă poată dezamăgi. Au fost momente când mergeam la întâlniri chiar dacă știam că nu va ieși nimic, doar ca să nu-mi ies din ritm, să nu mă închid în coconul inaccesibilității, în care intră multe femei (și mai apoi uită să iasă), considerându-se prea bune pentru a se apleca să sărute toate broaștele râioase. Este neplăcut să săruți broaște râioase și poate fi chiar jenant să admiți că te-ai întâlnit cu un șir lung de ciudați (aici m-a ajutat blogul, dându-mi posibilitatea să fac măcar haz de necaz), dar dacă nu încerci, nu ai cum să reușești.

În loc de-o încheiere filosofică, îmi permit un sfat din modesta mea experință pentru domnișoarelor singure care se plâng că nu există bărbați eligibili: încercați și atunci când nu mai puteți și vreți să vă confirmați teoria, încercați din nou. Nu va face nimeni asta în locul vostru și sunteți responsabile de propriile alegeri și propria fericire. Sfatul este valabil și pentru bărbați, căci de la o vreme am început să intru în contact cu un număr tot mai mare de bărbați interesanți, frumoși, deștepți și singuri, care au aceeași părere despre femei, că nu există singure eligibile.

Despre atașare și siguranță în relații

attached

După-masă merg la cățărat, mi-a spus el, invitându-mă să-l însoțesc sau sugerându-mi să ne vedem după sesiunea de sport. I-am mulțumit pentru invitație, răspunzându-i că am nevoie de timp pentru mine în ziua respectivă. M-a mirat și în același timp bucurat maturitatea mea, dar  mai ales siguranța cu care am cerut timp separat. Am făcut asta, fără a mă simți în vreun amenințată în stabilitatea mea amoroasă, într-un moment de bucurie profundă, fiind pe deplin mulțumită de relație și încântată de dinamica, cu care se dezvoltă, dar mai ales liniștită în privința ei și sigură pe afecțiunea celuilalt.

În urmă cu câțiva ani nu aș fi crezut că acest lucru este posibil, deoarece priveam relațiile mele primordial prin perspectiva anxietății (la început, dar a evitării ulterior), percepând timpul petrecut individul ca o amenințare, un gol ce trebuie permanent umplut de celălalt. Paradoxal umplerea timpului meu cu prezența celeilalte persoane ducea de fiecare dată la o sufocare iritantă, ce creștea odată cu relația și care ajungea ca, după luna de miere a amorului, să mă afecteze mai tare, decât potențiala lipsă pe care nu o lăsam să se nască. În această manieră a extremelor, oscilând între intensitatea nerăbdării și saturația evitării, mi-am purtat toate relațiile. Fără să-mi pun problema echilibrului, mă balansam între extreme, mintea mea asociind stabilitatea cu moartea pasiunii. Am înțeles târziu, după un amalgam de legături și iubiri nesatisfăcătoare că pasiunea nu se întreține primordial prin instabilitate și nici relații satisfăcătoare prin prezență fizică permanentă.

În a-mi găsi echilibrul și mai ales stabilitate m-a ajutat enorm cartea Attached, a new science of adult attachement and how it can help you find and keep love, scrisă de Amir Levine și Rachel Heller. Am înțeles datorită ei mult mai bine stilurile de atașament (nerăbdător, evitantă și stabil) și cum influențează ele armonia și dinamica din cuplu.

În carte sunt analizate situații concrete, oferindu-se soluții de detensionare a conflictelor și rezolvare a problemelor ce se nasc din faptul că avem nevoi diferite. Lectura științifico-practică, îmbină elemente academice de cercetare cu chestionare și exerciții de înțelegere a propriilor nevoi, precum și a nevoilor persoanei de lângă noi, cu sfaturi concrete de modelare a gândirii și exprimării ce pot ajuta la detensionarea tensiunilor din relație. Scrisă pe stil științific și foarte bine documentată, cartea merită citită atât de către persoanele care își doresc o relație, pe care le poate ajuta să facă alegeri mult mai conștiente și potrivite a viitorilor parteneri, cât și de către persoanele aflate în relații, pentru a-și îmbunătăți comunicare și a-și găsi stabilitatea. O recomand cu căldură.

Pe baza experienței personale și a studiului făcut pe subiect, există un element în carte cu care nu sunt de acord și anume introducerea idei că nepotrivirea de caracter dintre o persoană evitantă emoțional și una anxioasă este cauza responsabilă pentru un comportament abuziv în cuplu. Consider concluzia falsă și ideea pripită. Accept similaritatea între comportamentul evitant și cel abuziv, dar consider că ele sunt delimitate de anumite granițe foarte clare și consider că o persoană anxioasă poate fi la fel de abuzivă ca si una evitantă.

Căpșunărița

TVP_2

Nu mi-e rușine să fiu Căpșunăriță! Și nu pentru că nu culeg căpșuni, ci pentru că nu mi-e rușine de muncă. Interesant cum munca a devenit de ceva vreme o rușine pentru unii români, dar asta-i o altă discuție.

Când am pornit aventura mea internațională într-un autobuz cu zilieri direcția Spania, nu exista nici o diferență între mine, care mergeam la cules de educație și alte tinere la fel de naive și speriate, ce mergeau la cules de căpșuni. Ba, le-am luat și eu calea la munca de jos, lucrând la cantina universității, unde spălam vase alături de studenții săraci, pentru că sistemul educațional din România avea grijă să-și trimită copii cu burse incomplete în străinătate. Așa că, studenții sau cadrele didactice, românii  ce nu beneficiau de susținere financiară, își completau bursa cu munci studențești în aventura lor educațională.

Odată cu redenumirea blogului, am decis să-mi revizuiesc și scrierile anterioare, corectând, modificând, adăugând și completând articolele pe care le-am publicat de la început. Erau greu de citit fără diacritice, pline de greșeli gramaticele și scrise brut, cu expresiile unei limbi neexersate. Recitindu-le, mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat în acești trei ani de când scriu pe acest blog, atât ca stil de scris (mai am mult de schimbat aici), cât și ca mod de gândire.

La final mă recomand pe Facebook. Puteți să dați un like paginii create pentru acest blog și să mă urmări acolo, unde republic aventurile mele de la începuturi, revizuite și câteodată mai detaliate.

Știri din Polonia – turul Poloniei 2020 – accidentul cauzat

Văzând în presa din România că se vehicula idea de accident, m-am simțit datoare să corectez informația (ce să faci, dacă nu-i fotbal, nu se cere să fie precisă informația). După la minutul 4:28 se vede cel mai bine acțiunea, cum l-am împins în nici un caz  accidental cu fairplay-ul din umăr direct în gard. Interesant este că sunt amândoi olandezi, deci putem spune că și-au rezolvat disputa națională pe teren străin.

 

 

Beirut

Am fost în Beirut în 2017 și m-a impresionat profund, regăsindu-mă complet în acest oraș mediteranean mirific. Din păcate am petrecut doar trei zile în acest loc, dorindu-mi de atunci să mă reîntorc. Impresia deosebită pe care mi-a creat-o acest teritoriu de basm a fost umbrită de realitatea dificilă pe care o trăiesc majoritatea locuitorilor ei, divizați economic în elita minoritară și foarte bogată și majoritatea săracă.

Plin de contraste, Beirutul m-a răscolit prin combinația de lux și sărăcie, într-un amestec de frumusețe și degradare, atât umană cât și arhitecturală, clădirile elegante cu geamuri din sticlă colorată făcându-și loc printre blocurile cu apartamente înghesuite, ale căror geamuri și balcoane erau acoperite de cearceafuri albe. De un stil aparte, Beirutul este plin de oameni frumoși, aranjați și eleganți, foarte amabili și joviali, dar divizați profund de povara urii și neîncrederii pe care și-o poartă reciproc pe baze religioase. Am aflat destul de repede că în Beirut afacerile se dezvoltă și relațiile se construiesc pe baze de credință, creștinii preferându-i pe creștini, iar musulmanii pe musulmani. De aceea o afacere de succes acoperă toate preferințele religioase, a trimite un musulman la un creștin ne fiind o mișcare inspirată sau de efect. Mândrii de moștenirea lor franceză, libanezii sunt un popor orgolios, cu o bucătărie delicioasă, una dintre cele mai bune din lume, și un gust aparte pentru artă, muzică, film, arhitectură și în general bunul gust. Libanezele sunt de-a dreptul fascinante, cu o preocupare aparte pentru aspect, aceste splendide nimfe ale frumuseții se prezentă mereu elegante, aranjate și manierate.

Experiența Covid în Polonia

anshu-a-yAXbfq1wI7I-unsplash

Photo by Anshu A on Unsplash

Ne-am așezat cuminți la coada de la restaurant, când tipul din fața noastră cu mască pe față s-a întors parțial înspre noi ca să ne spună să păstrăm distanța, încheind cu textul sugestiv You do not want to have what I had. Am comentat în poloneză că-i textul pe care îl folosesc și eu când găsesc oameni ce așteptă la mine în scara de bloc, dar am păstrat cu sfințenie distanța. Căutând o masă liberă, am găsit una fain lângă domnul ce tocmai a sugerat că ar fi avut Covid. Deși eram în aer liber și la distanță, m-am așezat cu o oarecare ezitare. Tipul și-a scos între timp masca și conversa liniștit cu două gagici. Era posibil să fi spus la vrăjeală, mai degrabă părea genul, dar dacă era adevărat? L-am privit cu o ușoară preconcepție, ca pe un fel de paria socială, un ”lepros” al vremurilor curente, ca mai apoi să reflectez la atitudinea mea instinctivă.

De la începutul perioadei de Covid și chiar înainte să se declanșeze în Europa, am încercat să mă feresc pe cât am putut. Am purtat mască la ultimele două zboruri în ianuarie și februarie și am fost foarte atentă la igienă în timpul perioadei de izolare a Poloniei, spălându-mă pe mâini regulat. Am evitat întâlnirile în grupuri, locurile aglomerate sau apropierea fizică de oameni. De la alegeri situația Covidului în Polonia s-a ameliorat considerabil. A câștigat partidul populist, numărul de cazuri a început să scadă, iar prețul unui test la cerere s-a stabilizat la 500 de zloți. Lumea poartă mască ocazional, obligatorie în cabinetele medicale și în unele magazine mari, ce o oferă la intrare clienților, dar alegere în centrele comerciale, supermarketuri și pe stradă. Polonezii evită să călătorească în străinătate, înmulțindu-se turiștii la mare și la munte, iar restaurantele și locurile de agrement mai practică încă un număr limitat de locuri. Școlile se vor deschide din septembrie și așteptăm să vedem ce o să iasă.

Ceva filme

Am terminat de văzut aseară filmul despre Marie Curie, Radioactive, care a fost dezamăgitor. Deși începuse interesant, s-a stricat pe parcurs sub influența schimbării abrupte a cadrelor, de la stilul clasic la cel modernist, într-un amestec fără noimă. Partea tristă este că acele secvențe moderniste, derulate pe o muzică fără gust, au încercat fără de succes să prezinte momente și acțiuni cruciale din viața savantei, ieșind o cacealma. Pe același stil de alternare a clasicului cu modernismul forțat a fost construit și Tesla, un alt dezastru biografic.

Am găsit ostentativă și de prost gust a doua alternare prezentată în film, a vieții cercetătoarei, cu efectele ulterioare ale descoperirilor ei. Idea, interesantă și promițătoare, este ruinată de modul în care este pusă. Pe de o parte se încearcă să se expună publicului o femeie de o inteligență sclipitoare, modernă și pasionată, ce luptă pentru a-și putea continua munca și descoperirile, în speranța că vor folosi omenirii, asuprită de societatea științifică și masa populară, ce o judecă pe baza unor valori pe care ea nu le împărtășește, cum ar fi fidelitatea. Pe de alta sunt prezentate atât efectele benefice cât și cele malefice ale descoperirilor cercetătoarei, asupra cărora ea nu are de fapt influență, căci ce omenirea alege să facă ulterior cunoașterii binelui și a răului, nu este în reponsabilitatea celuia care îi înmânează această cunoaștere.

Scufundări

116869909_2466756290281806_7079566981652610967_n

Am terminat în weekend cursul de open water diver cu o coborâre până la 18 m. Este limita până la care pot să mă scufund pe baza cursului pe care l-am făcut. Scufundarea a fost destul de scurtă deoarece apa lacului era rece, cu o vizibilitate sub un metru. Coborârea am făcut-o în mijlocul lacului, primii 10 metri pe verticală până la platformă, iar apoi am urmat o frânghie orizontală până la 18. Cei opt metri pe fundul lacului, deasupra nămolului și în al doilea strat de termoclină au fost cei mai dificili. Apa rece mi-a înțepat fața în bezna pe care-o luminam cu lanterna mereu ațintită pe frânghia abia vizibilă pe care-o țineam cu două degete, în timp ce celelalte două erau încleștate puternic în jurul degetelor partenerului meu de scufundat. Mărșăluind cu toată forța în beznă pe frânghia abia vizibilă am încercat să nu mă gândesc că eram pe fundul unui lac cu apă rece și densă, în întuneric, respirând cu greu dintr-un tub cu aer compresat. Am încercat să mă concentrez doar pe țelul scufundării, spunându-mi în minte că trebuie să înot cât mai efectiv ca să ajung cât mai repede la platformă. Pe când am simțit umezeală în gură, de la obrajii mei calzi ce-au aburit la temperatura scăzută de pe fundul lacului, am ajuns la platforma de 18 m. Acolo i-am găsit și pe ceilalți scafandri, dar am făcut repede cale întoarsă, partenerul meu rămânând cu prea puțin aer pentru a efectua o întoarcere în siguranță. Pe drumul de întoarcere nu am eliminat suficient de repede aerul din vesta de flotabilitate și într-o clipă de neatenție m-am dezlipit de frânghie, începând o ascensiune involuntară. Am avut noroc că m-am prins strâns de degete partenerului, care m-a tras înapoi pe fundul lacului și am reluat înotatul pe frânghie, de data asta ținând-o mult mai strâns. Înainte să ajungem la platforma de 10 metri am simțit schimbarea termoclinei, intrând într-un val proaspăt de căldură, iar odată ajunși pe platformă am trecut imediat pe frânghia de ascensiune. Am urcat lent până la 5 metri, unde am așteptat pe orizontală ca să treacă minutele dedicate decompresiei. Am respirat și mai ales expirat cu repezeală la urcare, ca să evit o posibilă supra dilatare. La pauza de decompresie am observat că partenerul meu folosea aerul instructorului, butelia lui fiind aproape de punctul critic, cum aveam să aflu mai târziu. Ultimii cinci metri de ascensiune i-am făcut încet, mult mai relaxată în apa călduță și știind că suprafața este aproape.

După ce am ieșit am avut un sentiment de împlinire, bucuroasă că am reușit să completez acest curs care nu a fost cel mai ușor și câteodată chiar neplăcut, necesitând din partea mea concentrare și exercițiu. Pentru că nu știu să înot bine am avut probleme cu scoaterea și punerea măștii sub apă (instinctiv trăgeam aer pe nas), precum și cu înotul corect din șolduri. Am făcut cursul la SSI, citind materialele din aplicație în limba română, ceea ce m-a ajutat să înțeleg mai bine o parte din terminologie.

Pentru cei interesați să facă un intro în scufundări, recomand mult calm și o respirație cât mai lentă posibil. Intro-ul este cea mai bună variantă, ca să afli dacă îți place și dacă ți-se potrivește sau nu acest hobby. În Polonia intro costă 200 PLN și se face de obicei în lac, cu un instructor care te coordonează sunt apă, unde de fapt nu faci nimic, pentru că el îți reglează nivelul de aer din vestă și plutirea propriu zisă. Scufundările nu sunt recomandate celor care au probleme cu plămânii sau tensiunea, fumătorilor și nu ne scufundăm când avem muci în nas :).

Ciganeczka

Există în ochii ei o sclipire de dorință nesătulă când zâmbește, ce-mi dă fiori. Îmi place s-o găsesc dezarmată și delicată, ca să pot eu prelua controlul, alintând-o și mângâind-o până devine pasională în brațele mele. Dar, când pofta ei este fecundă, iar puterea-i în creștere, mă macină o gelozie crudă, inspirată din propria-mi nesiguranță și licărirea lucidă din ochii ei căprui.

Am venit la mine suferindă, ca să o alint și să o ascult. Am glumit, am râs și am mâncat împreună prăjitura, pe care a adus-o încă caldă, cu înghețată. Apoi am cuprins-o în brațele mele ocrotitoare, mângâind-o delicat în timp ce ne-am uitat la un film. Există între noi o chimie aparte, o naturalețe care ne unește în mod plăcut. Îmi place energia ei, pasiunea cu care trăiește, găsind prezența ei veselă firească.

Hai la culcare iubito, am chemat-o, ca s-o alint în brațele mele. Îmbrăcată cu tricoul meu, am acoperit-o cu plapuma și am sărutat-o delicat pe creștet. Am dormit adânc cu ea lângă mine, în timp ce ea nu a închis un ochi toată noaptea, învârtindu-se în pat de pe o parte pe alta.

”Văd că nu prea te descurci cu somnul când dormi lângă mine. Cum este posibil?”