Din astea cu #metoo

Am un coleg la muncă, care are comportament hărțuitor sexual, genul #metoo. De când și-a început cariera aici nu a vorbit niciodată cu mine ceva concret, cu substanță, legat de muncă sau de viață. Foarte rar mi-a cerut să-i trimit materiale sau informații, iar când îl apuca vreo dilemă, de fiecare dată îi întreabă pe băieți care este rezolvarea, ca ulterior ei să mă întrebe pe mine și să-i spună lui. Nu mă dau cu fundul de pământ ca să-i arat cât sunt de bună și cum le știu eu pe toate, dar este deranjant când singurele texte pe care mi-le adresează țin de felul în care arat, presărate cu propuneri indecente, glume deocheate și ironii sexuale. La început nu l-am prea băgat în seamă, fiind obișnuită cu textele deplasate din adolescență. De multe ori glumesc și eu, ne fiind genul ofticată, ba chiar piperez cu plăcere discuția, însă totul într-o limită a bunului simț. O glumă cu tentă sexuală poate fi amuzantă când se întâmplă într-un context prielnic, dar repetată obsesiv de aceeași persoană, în orice circumstanțe, devine sâcâitoare. Când genul acesta de glume reprezintă singurele texte pe care un bărbat este în stare să i-le adreseze unei femei, respectivul are serioase probleme la mansardă.

De fiecare dată când mănânc ceva dulce, tipul îmi aplică textul lui clasic „ți-se duce sesia foto din Playboy”. Când port fuste, deseori îmi sugerează că ar trebui să le scurtez, iar câteodată îmi spune că mi-ar trebui o plesneală bună peste cur, oferindu-se să mi-o dea. După ce i-am răspuns de câteva ori în același stil, ironizându-i textele, într-o zi am decis să schimb placa și i-am spus direct să înceteze cu aluziile sexuale, pentru ca nu pot avea respect pentru el când face asta. Până acum nu a priceput mesajul din păcate.

Sunt obișnuită cu glumele sexuale dintotdeauna, că doar am crescut în România, unde fluieratul pe stradă era considerat un compliment. Doar că, de când m-am mutat de acolo a mai evoluat lumea, ne-am mai educat un pic cu toții, am mai crescut mai mari, au mai venit și obiceiurile din vest peste noi în est, ba chiar și #metoo. Înțeleg că aluzii sexuale sunt pentru mulți o formă de comunicare, atunci când nu-și găsesc cuvintele, un fel de-a propune ceva, ce nu sunt capabili să propună direct, însă folosirea lor ostentativă și repetitivă deranjează, chiar și pe cineva obișnuit cu asta. Și, în plus este ciudat să ai parte de astfel de texte aproape zilnic la muncă, în locul în care astfel de conversații nu își prea au rostul și nici sensul. Dacă până nu de mult toleram comportamentul acesta, fiind obișnuită din adolescență cu existența speciei de libidoși ce trebuiesc evitați, acum am obosit. Am obosit, să mai tolerez un astfel de comportament de cacat cu texte penibile al tuturor nefutuți în costum. În comportamentul gunoiului de la mine de la muncă, nu mă deranjează atât de tare faptul că ar vrea să mă fută și că-mi propun sex, cât faptul că nu-mi vorbește niciodată normal. Nu mă tratează niciodată ca pe o persoană care gândește, ca pe un om, ci doar ca pe o pizdă indisponibilă pentru el, ce-i creează frustrări și căreia el i-se adresează exclusiv cu texte pline de conotații sexuale.

Este trist că există astfel de frustrați sexual ce văd femeile exclusiv ca pe niște obiecte, locuri de băgat și scos, surse de mândrie când le fuți și curve când te refuză.

Whatsapp și viața socială

M-am uitat la Her, doar ca să-mi dau seama cât de mult mă aseamăn cu eroul principal îndrăgostit de un calculator. Nu am ajuns la etapa de-a face sex la telefon, dar sunt aproape, căci sentimental îmi proiectez toate trăirile prin Whatsapp. Sunt maestră a flirtului și a conversațiilor online, preferabil scrise și nu grăite. Am o listă consistentă de bărbați cu care conversez regulat și întotdeauna la ore târzii, flirtând și glumind despre nimicuri și o de femei cu care disec tot ce ține de viață, experiențe, frustrări, supărări, planuri, iubire și bărbați. Practic trăiesc prin telefon, menținând activ contactul cu oameni aflați la sute și mii de km depărtare, povestindu-le despre mine detalii mult mai intime și mai private, decât spun celor care sunt fizic în jurul meu. Mă simt prea sătulă, plictisită și obosită, ca să o iau de la capăt cu relațiile de prietenie acum și aici. Dezamăgirea de a fi aruncată în neant odată cu divorțul de fostul soț, mi-a tăiat apetitul pentru prieteniile și contactele fizice.

De doua ani sunt în trecere pe „acasă”, adică locul în care locuiesc momentan, numărând cu nerăbdare zilele până la următoarea plecare. În fiecare an țelul este să fiu plecată lunar din Polonia, ba chiar de două ori pe lună dacă se poate. Când călătoresc, sunt „regina vieții”, cum îmi zic colegii ca să revin o supusă oarecare de fiecare dată când mă reîntorc. Și atunci, pentru că realitatea-i insuportabilă, evadez din ea în telefon, trăind cu mintea la km depărtare. Câteodată mă sperie lipsa mea de socializare locală, mai ales la caracterul meu guraliv, expansiv, deschis și super prietenos, normal fiind întotdeauna încântată să cunosc noi oameni, doar că nu de aici. Local, nu mă regăsesc, evit oamenii și conversațiile inutile, refuzând să socializez. Poate că, nu vreau să prind rădăcini, după ce mi-au fost tăiate odată, și tot ce-mi doresc de fapt este să plec aici, să o iau de la capăt, într-un loc nou, cu oameni noi și un început diferit.

Evoluție

Photo by Paul Gilmore on Unsplash

O aștept pe fiică-mea sa iasă de la proba de balet. Este soare, tocmai mi-am terminat lattele machiato și micul dejun, servite într-o minunată priveliște de primăvară, înconjurată de copaci și iarbă pe un fundal cu muzica bună. Mă uit în reflexia unui geam și văd o gagică mișto, stilată, relaxată, pe care o doare la bașcă de toți și toate. Acum exact doi ani mă aflam în același loc, pe același fundal, dar în loc să servesc micul dejun, urlam la telefon a disperare, cu fața mânjită de lacrimi și plină de nervi. Eram încă măritată, încă foarte hărțuită de fostul soț și foarte neechilibrată emoțional. Am învățat cu greu să mă pun pe mine pe primul plan căci, deși mă credeam asertivă și instinctiv tânjeam după asta, nu eram, fiind de fapt puternic constrânsă de propriile limite și limitele impuse de cei din jurul meu. Am învățat de asemenea să mă detașez, să ies din lanțul emoțional creat de o relație abuzivă, să recunosc acest model de comportament și sa mă îndepărtez de el. Și încă învăț să mă relaxez, să-mi gospodăresc timpul fără grabă, să mă bucur de moment și să renunț la griji.

Nunta din mai

Photo by Zoriana Stakhniv on Unsplash

17 mai

În urmă cu zece ani eram mireasă într-o rochie de culoare șampanie, cu broderii albe, ținând în mână un buchet de trandafiri și lăcrimioare. Zece ani mai târziu, în mașină aud un cântec și mă gândesc la el, nu fostul soț, si nici amantul cu care l-am înșelat, ci la următoarea mare dragoste, care a venit la pachet cu câteva kg de dopamina, administrate regulat și cu atenție sporită.

A fost interesant să fiu mireasă, într-un amestec de iluzii împrumutate din folclorul popular, căci eu nu prea m-am văzut în acest rol niciodată, multe și mărunte așteptări ale celor din jur și o totală lipsă de romantism dintre noi, tânăra și frumoasa pereche. Îmi amintesc ca ne-am certat cu plânsete din partea mea (îmi intram deja în rol) în seara dinainte nuntii, căci la restaurant nu puseseră suficiente mese, pentru numărul de invitați. Cumva vina aceasta (ca și multe altele ulterior) a căzut pe mine, pentru ca nu mi-am dat eu seama, mai devreme de greșeala altora. În noaptea dinainte nuntii mi-a venit ciclul, dimineața am întârziat la coafor, la biserica am pronunțat greșit cuvântul „credincioasa”, în timpul petrecerii mi s-a rupt rochia, cusută mai apoi cu ață galbenă, iar după ce am dansat cu toți invitații și ne-am retras în cameră ca doi porumbei ne-am pus la somn. Căsătoria am continuat-o cam in același stil pompos în afară, unde totul strălucea artificial și jalnic interior, absent și steril. După nuntă am avut plăcerea de-a petrece una dintre cele mai puțin plăcute vacanțe din viața mea, în care dorințele mele boeme de tânără mireasă s-au ofilit sub cruda realitate a soarelui Turciei. A fost probabil cea mai lipsită de sex săptămână de miere din câte au existat vreodată.

Poate o fi de la mai, cică aduce ghinion la nunti, conform tradiției poloneze.

Ce am experimentat în Dubai și câteva filosofii de eficiență

Când sunt în călătorii de afaceri timpul se scurge de doua ori mai intens. În Dubai am stat patru zile, dar impresia pe care o am este ca ar fi trecut opt. Și e un sentiment normal, când lucrezi opt ore, petreci alte opt, iar restul le împarți cumva între îngrijirea personală și somn, deși în ultima noapte am renunțat să mai dorm, pentru că trebuia să împachetez. Cu timpul, am dezvoltat un sistem de eficiență în muncă și la distracție, ca să am timp pentru amândouă, mai ales când sunt în diverse locuri prin lume. Pentru că am un caracter activ, îmi este foarte greu sa stau într-un loc și sa nu fac nimic, deci orice așteptare la o coadă fără ceva de citit mă irită. De asemenea sunt genul cu o puternică nevoie de explorare și experimentare. Îmi place și să fiu la timp, să nu întârzii, să fac lucrurile rapid și eficient, și nu suport molâii, care se mișcă prea încet sau zenii, cărora le ia timp pentru orice, oriunde si oricând, genul după care se așteaptă filosofic. Am și eu momente când mă scot din priză, mă lovește atunci de obicei o stare de oboseală, dar este după o perioadă intensa de agitație.

Astea fiind zise, în cele patru zile petrecute în Dubai am experimentat:

Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire construită de om, frumoasă, interesantă și mult prea similara în experiență cu Empire State Building din New York sau Willis Tower din Chicago. În Dubai este important să ai o zi cu aer curat pentru vizită, preferabil de foarte dimineață sau în sezonul „rece”, căci te lovește soarele în cap pe balconul amenajat la ultimul etaj turistic și praful din aer scade considerabil vizibilitatea.

Plaja – cu nisip fin și apa caldă. O ora și jumătate este suficientă ca să te prăjești ca un rac rumenit, căci după mai mult timp te ia cu amețeli de la căldura și înăbușeala locală. În mare nu prea poți să înoți, căci valurile sunt prea dese și violente, de aceea tot procesul de udare este mai mult un joc cu valurile, care vin și vin, iar tu sari tot masi sus ca să nu-ți intre apa sărată în ochi.

Restaurantele – libaneze, japoneze, italiene sau cu sea food, toate scumpe, cu mâncare excelentă. În topul preferințelor: humus și sushi 😋😋😋

Toaletele – toate și de peste tot unde am fost sunt curate, au hârtie igienica și funcționează robinetul. Toalete sunt excelente in Dubai, fiind singurul loc din lume în care am întâlnit un standard minim de curățenie la orice toaleta din orice loc.

Viața de noapte – un amestec de cafenele cu sisha, în care bărbați și femei de toate vârstele și etniile duhanesc la greu, și cluburi de noapte, colorat umplute.

Siguranța – la întrebarea daca putem lasă ceva bagaje într-un loc pentru câteva minute fără ca nimeni să nu le ia, ni s-a răspuns ofensat că „this is Dubai”. Am aflat de la o expandă ca în Dubai politia este peste tot, iar dacă se întâmpla ceva intervin imediat, amenzile fiind pentru orice chestie extrem de usturătoare. La diversitatea etnică pe care o au și sistemul de guvernare pe care îl practică, ca să mențină totul sub control au nevoie de o politie puternică.

Cerșetorii sau oamenii fără casă – lipsă. Nu există cerșetori în Dubai sau oameni care să doarmă pe străzi.

O doză de Dubai pe un termen mai lung ar fi chiar binevenită.

Dubai

Dubai poate fi pământul făgăduinței pentru emigranții din țările musulmane dornici de o viață mai libertină, liniștită și petrecăreață. Este locul în care se câștiga bine, se trăiește lejer și se pot strânge bani la ciorap. Emiratele sunt pentru localnici raiul pe pământ, în care ei joacă rol de stăpâni pur sânge, iar restul le servesc nevoile și interesele. Este țara în care frustrările pot fi estompate cu bani, prin religie și cutume părtinitoare. La o primă privire viața în Dubai pare frumoasă, relaxantă și multi-culturală. Mâncarea se găsește din plin, este bună și nu neapărat scumpă, apartamentele sunt încăpătoare, clima este suportabilă și completată cu aerul condiționat de peste tot, inclusiv din stațiile de autobuz, nu se fura, nu se cerșește, iar conciergii sunt acolo pentru a-ți satisface toate capriciile. În Dubai viața se învârte în jurul structurii sociale, cu localnicii în prim plan și străinii în al doilea, structurați la rândul lor după culoarea pielii și țara de origine. Paradisul exotic este în realitate o scară socială, dictată de origine și bani. În timp ce pentru localnicii situația este simplă, bărbații refulându-și frustrările cu ajutorul religiei ce-i face stăpâni de cămile și femei, care la rândul lor și-le refulează cheltuind banii bărbaților pe obiecte inutile, de preferință genți și pantofi, că restul nu-i la vedere, la străini situația este mai complicată. Străinii sunt împărțiți pe caste de culoare, cu albii americani și australieni în top, urmați de albii europeni, gălbuii asiatici, bronzații indieni și pakistanezi, iar la final negrii. În funcție de țara de origine și culoarea pașaportului se stabilesc și salariile, veniturile fiind structurate nu în funcție de ceea ce poți să faci, ci de locul de unde ești.

La o a doua privire, Dubai este în fapt un bordel intențional ce funcționează pe baza unui sistem de castă. Proporția de 3:1 dintre bărbați și femei, face ca servicii sexuale să fie la mare căutare, scumpe, foarte apreciate și intens practicate mai ales de est europence, rusoaice, românce sau poloneze, blonde, înalte și zvelte, îmbrăcate foarte sumar și bine asortate cu LV, Channel, Prada sau Armani. Dubai este locul in care se menține teoretic o politică stricta fata de moravurile îndoielnice, sexul și drogurile fiind interzise, iar alcoolul este vândut scump și doar în unele localuri. În realitate se bea de se stinge, dar se cumpăra de la surse secrete, se trage pe nas la greu, dar pe ascuns, iar prostituatele sunt întotdeauna o prezență activă în hoteluri, mai ales la 4:00 dimineața. În Dubai se face totul, doar cu perdea.