Etichetă: intalniri

Trăiască schimbarea

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

img_6625.jpg

Ca la orice conferință ce se respectă și aceasta a avut un ministru în dotare, o doamnă ministru, mai exact. Doamna ministru, ca orice politician de top în Europa de Est, ne-a vorbit cu limbă de lemn, frumos ambalată în folie PiS. Au curs cuvinte mărețe despre potențialul exportului polonez și elogii la adresa birourilor poloneze ale agenției de investiție și comerț. Comparativ cu România, politicienii polonezi folosesc o limbă de lemn mai ”umană”, delicat finisată, mult mai bine lucrată și parțial grăitoare de adevăr. Cât privește exporturile, statul polonez a înțeles această nevoie și încercă să-și ajute plătitorii de taxe mai mari sau mai mici, să vândă cât mai mult la alții, de unde și ideea birourilor agenției, care sunt la dispoziția firmelor poloneze. În ciuda faptului că ajutorul lor este destul de limitat, în marea majoritate personalul birourilor este amabil și serviabil față de interesanți, un contrast puternic între ceea ce am experimentat eu în urmă cu câțiva ani la Ambasada României din Varșovia, unde domnul de la secția de comerț era acolo doar să existe.

Una dintre cheile succesului birourilor poloneze ale agenției de investiție și comerț este angajarea de personal tânăr, de obicei din sfera privată, care nu este forțat să adere politic la partidul de guvernare. De multe ori oamenii din aceste birouri au dublă naționalitate, fiind din familii mixte, polonezo-americane, palestiniene, egiptene, grecești, etc. Angajații agențiilor sunt din start școliți ca să fie receptivi la nevoile interesanților, răspund la email, la telefon și chiar ajută, majoritatea, că toate pădurile au uscături. Sunt normali, într-un cuvânt și nu niște marionete pline de fițe, puse acolo de figurație. Ar putea și România învăța ceva.

Unul dintre lucrurile care m-au surprins pozitiv la conferința Google a fost că s-a menționat de câteva ori despre România, ba chiar am avut două sesiuni în sala România, nu erau despre România vorba la sesiuni, ci doar o coincidență. O coincidență plăcută ca România să nu mai fie asociată cu țiganii în Polonia. Trăiască schimbarea!

La mulți ani de ziua României

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

Când m-am mutat eu în Polonia, în urmă cu mulți, mulți ani, erau puțini români pe aici, de obicei în familii mixte, care vorbeau ambele limbi și dintr-un sentiment național și dorință sinceră de a-și cunoaște conaționalii se întâlneau la ambasadă o dată sau de două ori pe an, de ziua României sau de întâi martie. În timpurile acelea, lucra acolo un consul foarte amabil, care primea oamenii sâmbăta, cu câteva ore înainte de întâlnirile anuale, așa că cei care locuiau mai departe de capitală, ne puteam bucuram de rezolvarea hârtiilor și de recepție, deopotrivă. Ambasada ținea pe vremuri recepțiile pentru români în clădirea destul de mare pe care o posedă de la statul polonez, pe Chopina 10  în centrul Varșoviei. La întâlnirile românilor se serveau vinuri și gustări românești, după discursurile mai lungi sau mai scurte, de obicei spuse cu limbaj de lemn în română, ale figurilor importante ce reprezentau țara pe teritoriu străin. Recepțiile erau camerale, câteodată artistice, plăcute, elegante, pentru oameni educați, integrați în societatea poloneză, interesați să păstreze în viața lor spiritul național românesc. Aceste întâlniri mi-au dat ocazia de a cunoște câțiva români valoroși, cu care întrețin și acum relații de prietenie. Le-am apreciat și am încercat să particip în fiecare an pentru că erau gura de aer, de normalitate, cultură și educație ce reflecta România pe care o cunoșteam și de care îmi era dor.

Timpurile s-au schimbat, s-au mai înmulțit români prin Polonia, consulii și ambasadorii au fost înlocuiți, iar de câțiva ani ambasada nu mai ține nici o recepție și în nici un caz nu rezolvă problemele românilor în weekend. De fapt, nici în timpul săptămânii nu prea, de când cu linia telefonică automata. În schimb, noii birocrații ai statului român sărbătoresc ziua națională în stil politic tradițional printr-o liturghie ortodoxă. Acest obicei dezamăgitor, ca să nu mai spun neadecvat, pentru că nu toți românii sunt ortodocși, a fost introdus de un ambasador de mult dus, dar care a reușit performanța de a șterge un lucru frumos și a-l înlocui cu o propagandă religioasă, urmată de o întâlnire la repezeală prin ceva cămăruțe neîncălzite de la biserică. Ultima dată când am fost la un astfel de eveniment în Varșovia întâlnirea propriu-zisă a durat 30 de minute, după care oamenii s-au dispersat în bisericuțe și au mers fiecare cu ai lor la câte o cafenea, dacă tot au ieșit din casă să-și vadă conaționalii. Și cum întâlniri la cafenele cu românii pe care îi cunosc putem organiza și local, am renunțat să mai merg la ambasadă.

Iordania din nou

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Mă pregătesc de Iordania. Ultima dată am fost acum doi ani. Vremea va fi chiar plăcută, 25 si 12 grade. Va fi un in-out, cu două zile prin aeroporturi și lipsă de somn. Aterizăm în Amman pe Queen Alia, un aeroport nou, spațios și curat. Singurul impediment va fi statul după viză, care data trecută ne-a luat vreo două ore, în miez de noapte.

Ar fi trebuit să-mi încep probioticele, dar am uitat, căci data trecută am făcut o criză urâtă, după ce am mâncat de la un local stradal un fel de ștrudel. M-am simțit atât de rău fizic, că în aeroport, după ce m-am dezorientat total, am ajuns să mă plimb cu fundul pe scările rulante. Arătam ca un homeless de aeroport, cu valiza de mână după mine. Am primit atunci o doză mixtă de medicamente contradictorii, sau așa mi s-a spus, unele pentru diaree și celelalte pentru constipație. Nu am protestat, căci nu aveam putere, am luat ce mi s-a dat cu încredere și fără posibilitatea de a verifica, căci oricum nu puteam citi arabă. În următoarele două zile am mâncat doar pita și am băut doar apă, meniu pe care l-am găsit cel mai delicios și mai ales comestibil, la toate restaurantele selecte pe la care am umblat. La unul mi s-a pus in față accidental, o farfurie de cartofi prăjiți, stropiți cu brânză și trufe. Nici până atunci nu-mi plăceau trufele, dar după faza asta am oroare la mirosul lor.

Între timp, mi-a trimis clientul agenda călătoriei în care, pe lângă vizitele de curtoazie la oameni bogați și  influenți local, a introdus și un program de divertisment, team building cum se spune, adică team-ul nostru cu al lor. S-a gândit să ne facă o surpriză și să ne ducă la Al-Maghtas, dar cum am fost deja cu clientul anterior, i-am sugerat să schimbăm. Eu aș fi mers la Petra, dar cum șeful a fost deja, cade din discuție. Asta e, când am să fiu eu șefă, am să stabilesc eu itinerarul. Până atunci, trebuie să mă împachetez, și ca de obicei, nu prea am chef.

Badoo în București

~ Căpşunăriţa ~ 30 comentarii

Am intrat pe Badoo în București din curiozitate, mai mult ca să văd ce burlaci disponibili are România în capitala ei. M-a surprins numărul mare de like-uri pe care l-am dat, observând cu plăcere că mulți bărbați români sunt chiar frumoși, cel puțin în poze. M-am like-uit și ei pe mine, așa că am început să conversăm, cu cei care mi-au scris. Eu pe Badoo nu mi-am făcut verificare pe bază de fotografie,  așa că pot scrie doar celor care îmi scriu mie. Din conversații am aflat că sunt foarte frumușică, chiar adorabilă, și  ne locuind în București, că sunt în afara ariei de interes pentru majoritatea potențialilor parteneri, unul dintre ei chiar urându-mi mult succes, după ce i-am spus că eram în trecere prin capitala neamului. Altul mi-a trimis o poza cu pieptul lui musculos și dezbrăcat, însoțit de mesajul ”doar asta pot”, la invitația mea de-a mă însoți în Berlin, unde mă aflam deja când mi-a scris. De la altul tot primeam (și încă primesc) buchete de flori fictive în fiecare dimineață și seară cu urările de rigoare ”Bună dimineața” și ”O seară minunată”, dar fără posibilitatea de a închega o conversație reală. Am dat și este un persan, care locuiește în București și care a recunoscut fundalul uneia dintre  pozele de pe Badoo făcută în Kuwait. Se născuse acolo. Vreo trei s-au tot ținut de mine și am mai conversat pe perioada șederii la Berlin, dar în mare dilema este foarte simplă: pe cât sunt eu de deschisă să-mi găsesc jumătatea și la capătul celălalt al lumii, numai să fie cea potrivită, pe atât majoritatea jumătăților nu-și permit nici Europa.

Later edit, manele berlineze:

Se anunță un weekend interesant

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

Nu am mai scris de mult despre evoluția telenovelei mele personale pentru că nu s-a mai întâmplat mare lucru. Aceleași discuții banalo-interminabile pe Badoo, tachinări cu oamenii pe care-i cunosc deja, foarte puțin timp liber și o lipsă de interes din partea mea în a dezvolta o relație de dragoste nouă. Însă, lucrurile sunt pe cale să se schimbe, și cum toamna este anotimpul în care-mi încep eu de obicei poveștile de amor, mi-am ajustat dispoziția. Nu sunt convinsă că vreau deocamdată pe cineva în viața mea, dar e un bun moment să cunosc noi oameni sau să explorez noi posibilități. Așa că, diseară mă văd cu KTM-istul, de data asta mă ia cu mașina de acasă 😊, mâine merg la film cu un arhitect pe care l-am cunoscut pe Badoo (am renunțat la întâlnirile cu Aperol Spritz și am decis să le dau oamenilor o șansă, iar pe lângă asta chiar nu am mai fost de mult la cinema), iar duminică, la o cină în patru (pe care o țin la mine acasă), l-am invitat pe sculptor să-mi țină loc de +1.

Sunt curioasă cum se vor verifica în practică planurile😉.

Speed date pe cont propriu

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

Speed date-ul e conform dicționarului o întâlnire în care ai un timp limitat, de regula vreo 3 sau 5 minute, cu persoana din fața ta, ca să decizi dacă îți place de ea, te place și ea pe tine și dacă vreți să vă mai întâlniți vreodată, ori să vă uitați reciproc.

Ne-am cunoscut seara pe Badoo. Am schimbat câteva cuvinte despre unde lucrăm și am ajuns repede la concluzia că, filmele noastre colaborează și chiar avem cunoștințe comune. Mi-a povestit despre planurile arhitecturale și de dezvoltare a clădirii în care lucrez, căci el îi face proiectul, și am aflat anticipat cu tristețe că, vor fi și mai puține locuri de parcare la muncă. Și cum o parte din birourile noastre sunt în aceeași clădire cu biroul lui, iar eu aveam drum pe acolo a doua zi, într-o pauză de ședințe ne-am întâlnit la o țigară în fața clădirii, ca și doi porumbei la adăpost de ploaie. A fumat el, căci eu doar am inhalat. A vorbit el, căci eu doar am ascultat. Și am mai zis că, ne mai vedem, deși interesul meu a suferit o scădere bruscă în momentul în care și-a luat șapca din cap, care-i masca chelia.

Mi-a plăcut însă jocul, planurile, așteptarea, anticiparea și improvizația, mesajele din timpul întâlnirii, când cu fața serioasă trimiți emoji serioase 🤪🙈😋😅🤣🙄😕😖🥰 unui gagiu, ori căutatul unei gume, pe care nimeni nu o are tocmai când, ți-o trebuie ție, sau flirtul pe ceas, ca să nu se panicheze lumea că ai dispărut subit. Toate chestiile astea imature și adolescentine pe care cu greu, foarte multă trudă,  precum și consistente pierderi, mi-am dat ocazia să le mai trăiesc odată.

Este greu să o iei de la 0, dar și fantastic, pentru că poți alege din nou lângă cine numeri și poate că, de data asta numărătoare nu se va opri nici la 3 și nici la 4, ori la 10, ci va fi infinită.

Indisponibilitatea (I) – primele semne

~ Căpşunăriţa ~ 25 comentarii

Prin toamnă, când mi s-a scufundat barca de salvare, de care mă agățam cu dinții, dar pe care o și uram, pentru că nu era corabia frumoasă și mare pe care mi-o doream, am rămas să înot singură în apă. Trăiam pe cont propriu de trei ani, eram divorțată de peste un an și îndrăgostită lulea de un bărbat însurat. În timpul liber îmi pierdeam vremea pe la întâlniri, cu diverși tipi, nepotriviți și neinteresanți, cu care mă vedeam doar ca să-mi confirm că sunt dorită, că sunt atractivă, frumoasă și bună de băgat în pat, paturi în care mai intram câteodată, în funcție de libido.

Emoțional eram indisponibilă. Purtam cu mine povara unei relații foarte lungi și nesatisfăcătoare, complexă, abuzivă, din care au rezultat responsabilități și care îmi crease carențe comportamentale.

Am ieșit din căsătorie printre altele cu mai multe chestiuni prost echilibrate în mintea mea, la care nu mă raportam corect, deși eu aveam impresia că, știu cum să mă raportez. Am pășit în noua mea realiate fără să știu prea bine ce-mi doresc și făcând ceea ce în mod natural, observ că multe femei fac. Mi-am găsit un nou partener cu care să-l înlocuiesc pe fostul soț, trecând organic dintr-o relație în alta. Cu noul partener am început să-mi caut o casă, pentru că eu stăteam la casă cu soțul, deși casa presupune o anumita investiție de timp, pe care mie nu îmi prea convenea de fapt, să o fac. Si nici lui, dar el spera sa-l ajute părinții. Am realizat rapid ca, reluam planurile din căsătorie de unde le lăsasem, cu bune și cu mai puțin bune. La un moment dat, după câteva discuții legate de așteptările noastre de la viață și câteva întrevederi cu familia lui, mi-am dat seama că ceva nu-i în regulă, și că sunt pe cale să sar din lac în puț. Așa că, am tras frâna de mână și am trecut la o relație care mi-se potrivea mult mai bine în contextul respectiv, aceea cu un bărbat parțial disponibil. Nu prestasem ca amantă până atunci și nu știam prea bine regulile jocului, așa că l-am lăsat pe el să conducă ostilitățile and I enjoyed the ride, asta până când ride-ul ăla a devenit tot mai complicat. Știam că nu e forma corectă de relație pentru mine, la egalitate cu conveniența pe care mi-o oferea, și tot am încercat prin trucurile obișnuite să ies din ea, doar că nu dădeau rezultate. Eram prea încăpățânată ca să-mi admit că, doar o pauză serioasă la capitolul amoros, mi-ar putea oferi o nouă perspectivă. Era cazul ca, după douăzeci de ani în care fusesem permanent în relații cu alții, să fiu în sfârșit și într-o relație și cu mine.

Kuwait 🇰🇼 am ajuns

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

Am zburat Lufthansa și pe când mă bucuram că mai adun ceva mile și mănânc diversificat, nu de alta, dar meniul de la Emirates îl știu pe de rost, am simțit frigul pe la picioare. Uitasem că, Lufthansa bagă frig motivațional sănătos in pasageri, la începutul curselor lungi. Am cerut o pătură extra, am primit și o sticlă cu apă, de la o domnișoara frumoasă și foarte drăguță. Ne-a servit impecabil, cu zâmbetul pe buze și ospitalitate toată cursa. După Un film – Blue Jasmine – și filosofii cu colega, m-am pus pe somn. La aterizare, primul lucru pe care l-am făcut, a fost mersul la baie, pentru schimbul de lichide. A trebui să mutăm lichidul din sticla cu procente în sticla de cola. Cum sarcina a căzut pe mine, am aruncat sticla goală in coșul din cabina de toaletă, împachetată intr-o pungă din plastic. Am fost inpirată, pentru că, coșul principal de la baie era așezat direct sub privirile unei acrituri înfofolite, ce păzea wc-urile. Cam aiurea păzeala budelor din aeroportul din Kuwait, dar cam aiurea în general tot aeroportul. Marmură și opulență pe coridoare și wc-uri cam murdare și uzate, ca și cum abundența se termină la ușa clozetului. Am așteptat iar o oră pentru viză, că am uitat sa o facem online la timp, iar după ce ne-am luat bagajele și am trecut de următoarele emoții cu sticla, ca se controla bagajul si la ieșire, ne-am pus în mașina trimisă de hotel. Cazarea la The Palm, deja obicei, și după ce am stat un pic in trafic, ne-am lăsat bagajele în cameră și am început munca, ca în Ramadan, la 11:00 p.m.

Am vizitat standul, ne-am întâlnit cu organizatoarea târgului de beauty și după ce ne-am salutat cu cunoscuții și pierdut vremea pe acolo, am mers la masă. Am încheiat la 3 seara, și mâine am chef să înot in piscină, ca dacă tot e Ramadan, măcar să îmi petrec dimineața postind la soare.

PS: mi-am anunțat amicii ca am sosit, și pe vechea mea cunoștință 🙂

The Inner Circle experience

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Tocmai mi-am dezinstalat The Inner Circle, o aplicație de cuplărai cu pretenții, pe care am încercat-o pentru câteva luni. Mi-a recomandat-o cineva care locuiește în Londra și părea la prima vedere interesată. În aplicație se face un fel de selecție, ca să îi dea un aer de exclusivă, și se merge pe recomandări – de fapt se trăiește din recomandări, dacă nu vrei să plătești, ca și mine.

Idea aplicației este să cupleze oamenii ”de succes”, călători prin lume, din cele mai mari și faimoase orașe ale lumii (din Polonia s-au calificat doar trei), între ei. Deci din start, fiecare trebuie să-și etaleze în aplicație moaca din dotare, și la îndemnul aplicației să-și facă un PR beton, punctele forte fiind studiile, jobul, orașele care iți plac din lume și alte miorlăieli din astea, cu motto și tot, ce îți dau imaginea unei persoane culte, bogate, deștepte și umblată prin lume. Nobilă idea, dar slabă în practică, pentru că degeaba vine Muhammad cu Universitatea lui Germană din Cairo sau Evrard cu poziția lui de inginer în Paris, pentru că eu nu am de gând să mă complic cu frați de-ai profetului, mai tuciurii sau cioroi de-a binelea.

Am folosit aplicația sporadic, adică o dată la câteva săptămâni intrând acolo să văd noutățile, gen cine mi-a mai dat like sau ce mesaje am primit și cam atât. Am legat vreo doua conversații, însă nimic interesant, așa că am decis să o elimin. E posibil să nu fi mers la mine și din cauza locației, aplicația ne fiind foarte populară în Polonia. Din punctul meu de vedere la pretențiile cu care se prezenta aplicația, nu avea materialul necesar, pentru ca de turci e plin si pe Tinder.

Amintire

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

A venit și ziua asta, când Miami e o amintire, iar sexul pe străzile din Bologna, doar un alt episod de-o seară. Nu m-am desprins în totalitate, dar sunt pe drumul acela, fără de reîntoarcere. Odată rupt firul iubirii, nodurile stau în gât și ies la suprafață neașteptat de brutal, în ceea ce nu va mai fi niciodată o iubire sinceră și dezinteresată, cu dopamina lăsată la liber și serotonina în continuă creștere.

Ești departe și vei fi și mai departe, cu fiecare zi ce trece, cu fiecare oră ce se scurge, indiferent dacă ne despart mii de km sau doar un pas. Nu mai îmi pare nici rău, nu mai am nici regrete, ci doar o lipsă de disponibilitate pentru tine în gândurile mele și în viața mea.

A fost greu și încă este, dar am făcut pace cu mine, după exact 7 luni, de la dimineața când ne-am despărțit îmbrățișându-ne de rămas bun. Am plâns multe lacrimi de durere de atunci, am nutrit sute de speranțe, dar și am crescut emoțional, înțelegând că pentru un tango ai nevoie de doi, iar tu cu siguranță nu ești unul dintre ei.