Lună: iulie 2020

Scufundări

~ Căpşunăriţa ~ 9 comentarii

116869909_2466756290281806_7079566981652610967_n

Am terminat în weekend cursul de open water diver cu o coborâre până la 18 m. Este limita până la care pot să mă scufund pe baza cursului pe care l-am făcut. Scufundarea a fost destul de scurtă deoarece apa lacului era rece, cu o vizibilitate sub un metru. Coborârea am făcut-o în mijlocul lacului, primii 10 metri pe verticală până la platformă, iar apoi am urmat o frânghie orizontală până la 18. Cei opt metri pe fundul lacului, deasupra nămolului și în al doilea strat de termoclină au fost cei mai dificili. Apa rece mi-a înțepat fața în bezna pe care-o luminam cu lanterna mereu ațintită pe frânghia abia vizibilă pe care-o țineam cu două degete, în timp ce celelalte două erau încleștate puternic în jurul degetelor partenerului meu de scufundat. Mărșăluind cu toată forța în beznă pe frânghia abia vizibilă am încercat să nu mă gândesc că eram pe fundul unui lac cu apă rece și densă, în întuneric, respirând cu greu dintr-un tub cu aer compresat. Am încercat să mă concentrez doar pe țelul scufundării, spunându-mi în minte că trebuie să înot cât mai efectiv ca să ajung cât mai repede la platformă. Pe când am simțit umezeală în gură, de la obrajii mei calzi ce-au aburit la temperatura scăzută de pe fundul lacului, am ajuns la platforma de 18 m. Acolo i-am găsit și pe ceilalți scafandri, dar am făcut repede cale întoarsă, partenerul meu rămânând cu prea puțin aer pentru a efectua o întoarcere în siguranță. Pe drumul de întoarcere nu am eliminat suficient de repede aerul din vesta de flotabilitate și într-o clipă de neatenție m-am dezlipit de frânghie, începând o ascensiune involuntară. Am avut noroc că m-am prins strâns de degete partenerului, care m-a tras înapoi pe fundul lacului și am reluat înotatul pe frânghie, de data asta ținând-o mult mai strâns. Înainte să ajungem la platforma de 10 metri am simțit schimbarea termoclinei, intrând într-un val proaspăt de căldură, iar odată ajunși pe platformă am trecut imediat pe frânghia de ascensiune. Am urcat lent până la 5 metri, unde am așteptat pe orizontală ca să treacă minutele dedicate decompresiei. Am respirat și mai ales expirat cu repezeală la urcare, ca să evit o posibilă supra dilatare. La pauza de decompresie am observat că partenerul meu folosea aerul instructorului, butelia lui fiind aproape de punctul critic, cum aveam să aflu mai târziu. Ultimii cinci metri de ascensiune i-am făcut încet, mult mai relaxată în apa călduță și știind că suprafața este aproape.

După ce am ieșit am avut un sentiment de împlinire, bucuroasă că am reușit să completez acest curs care nu a fost cel mai ușor și câteodată chiar neplăcut, necesitând din partea mea concentrare și exercițiu. Pentru că nu știu să înot bine am avut probleme cu scoaterea și punerea măștii sub apă (instinctiv trăgeam aer pe nas), precum și cu înotul corect din șolduri. Am făcut cursul la SSI, citind materialele din aplicație în limba română, ceea ce m-a ajutat să înțeleg mai bine o parte din terminologie.

Pentru cei interesați să facă un intro în scufundări, recomand mult calm și o respirație cât mai lentă posibil. Intro-ul este cea mai bună variantă, ca să afli dacă îți place și dacă ți-se potrivește sau nu acest hobby. În Polonia intro costă 200 PLN și se face de obicei în lac, cu un instructor care te coordonează sunt apă, unde de fapt nu faci nimic, pentru că el îți reglează nivelul de aer din vestă și plutirea propriu zisă. Scufundările nu sunt recomandate celor care au probleme cu plămânii sau tensiunea, fumătorilor și nu ne scufundăm când avem muci în nas :).

Ciganeczka

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Există în ochii ei o sclipire de dorință nesătulă când zâmbește, ce-mi dă fiori. Îmi place s-o găsesc dezarmată și delicată, ca să pot eu prelua controlul, alintând-o și mângâind-o până devine pasională în brațele mele. Dar, când pofta ei este fecundă, iar puterea-i în creștere, mă macină o gelozie crudă, inspirată din propria-mi nesiguranță și licărirea lucidă din ochii ei căprui.

Am venit la mine suferindă, ca să o alint și să o ascult. Am glumit, am râs și am mâncat împreună prăjitura, pe care a adus-o încă caldă, cu înghețată. Apoi am cuprins-o în brațele mele ocrotitoare, mângâind-o delicat în timp ce ne-am uitat la un film. Există între noi o chimie aparte, o naturalețe care ne unește în mod plăcut. Îmi place energia ei, pasiunea cu care trăiește, găsind prezența ei veselă firească.

Hai la culcare iubito, am chemat-o, ca s-o alint în brațele mele. Îmbrăcată cu tricoul meu, am acoperit-o cu plapuma și am sărutat-o delicat pe creștet. Am dormit adânc cu ea lângă mine, în timp ce ea nu a închis un ochi toată noaptea, învârtindu-se în pat de pe o parte pe alta.

”Văd că nu prea te descurci cu somnul când dormi lângă mine. Cum este posibil?”

Transferul

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Primim azi un transfer din Republica Moldova, România de peste Prut cum ar veni. Se uită doamna directoare financiară pe el, nu că ar înțelege ea română prea mult, chiar de fel,  dar vede acolo ora la care este plănuit transferul 13:40. Și mă sună asistenta ei să-mi spună că-i bai mare. Mă uit și eu la oră, mă uit și la ceas, ce bătea abia 13:35 în Polonia și o informez politicoasă despre existența fusului orar.

Ciudat cum lumea asta nu-i învârtită cu totul în jurul Poloniei? Atunci ar înțelege-o și polonezii.

 

Din ciclul lucrurilor pe care le știm, dar alegem să le ignorăm cu succes

~ Căpşunăriţa ~ 10 comentarii

O colegă care lucrează pe un proiect cu un model, ne-a confirmat încă odată că, oricât de frumoasă ar fi fata, retușul face toți banii. Realitatea este că tot ce vedem în reclame și postere nu-i real, este retușat și Photoshop-at și schimbat radical. Majoritatea gagicilor pe care le vedem în postere nu există în realitate, pentru că sunt atât de modificate încât nici ele nu se mai recunosc. În Photoshop dintr-o felie de pizza se scoate o gagică sexy.

 

Într-o ofertă de job pentru export, scriu șmecherii politic corecți ”încurajăm persoanele cu certificat de handicap să aplice”. Exact, parcă și văd cum ar fi fericită firma să trimită la sclavagism pe la târguri și întâlniri de afaceri în străinătate o persoană cu handicap, numai bună să alerge după avioane și să facă nopți albe pe alte continente. Mă lași! Anunțul corect ar fi trebuit să sune așa: dacă ești sănătos mintal și încă motivat de nevoie ca să o arzi în workaholism, cu un aspect estetic, că nu vrem să băgăm clienți în sperieți, bine îmbrăcat, că se cere, și mai ales apt fizic ca să dormi câte 4 ore pe noapte în delegații, de preferință prin aeroporturi și taxiuri, în stare să iei zboruri în miez de noapte ca să mai economisim la camere de hotel și foarte capabil de stat 12 ore în picioare (pe tocuri, dacă ești întâmplător de gen feminin) la târguri, aplică cu încredere. Te luăm! Dacă mai ai și un certificat de handicapat pe lângă aceste abilități, ar fi perfect, că mai reducem din taxe. Te luăm la pătrat!

Tot în aceeași ofertă, ca și în multe altele, la beneficii este scris frumos: instrumente necesare muncii. De parcă ar da angajatului de-a moaca mobil și laptopul, nu ca să tragi la jug pentru ei. Mie nici nu-mi trebuie beneficiile respective, le pot păstra. Cu plăcere le schimb pentru un telefon staționar, un pix și o foaie, pe același salariu desigur și performanțe adaptate posibilităților firmei.

MLM-ul lovește la vârsta a treia

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

austin-distel-4r72LPFh4Ik-unsplash

Photo by Austin Distel on Unsplash

Observ că, în România prinde bine MLM-ul la vârsta a treia, când timpul liber înflorește, pensia nu ajunge și rușinea nu mai bate obrazul. Nu am nimic împotriva MLM-ului, fiind un sistem excelent pentru a vinde produse la supra preț gen Avon, Oriflame sau Forever Living, atâta timp cât nu se apropie de mine, pentru că îndoctrinarea ieftină a proștilor cu elemente de NLP mă zgârie pe creier.

Ca o paranteză, MLM-ul are ca frate vitreg sistemul piramidal, care-i mușcă din cota parte a pieței mai ales în țările în curs de dezvoltare. Cele două sisteme sunt confundate des, de multe ori neștiind doritorii pe care dintre ele au pus mâna, căci promisiuni deșarte vând toți. Multe scheme piramidale s-au dezvoltat prin MLM, gen Delphin și alte porcării, în care se ”vindea” sensul vieții și succesul unor naivi, fraieriți de șmecheri în costume la patru ace, gagici cu picioarele lungi la vedere și dorința arzătoare de îmbogățire rapidă. Când eram prin facultate țin minte că ploua cu MLM-uri, ba chiar am fost și eu la câteva întâlniri din astea de îndoctrinare explicative, în care o ”expertă” ne arăta câtă pastă de dinți MLM-ată și mai scumpă să punem pe periuță de dință, ca să simțim economia între gingii. Pe vremea respectivă, o cunoștință a tras chiar lozul norocos, frecventând o vreme Delphinul, unde a decartat ceva bani, până și-a dat seama că-i fraierit grupa mare. Amețit de importanța pe care i-a dat-o un smecher bine îmbrăcat și cu gargară,  a avut ocazia unică să cumpere pe banii lui cea mai scumpă șampanie de la un hotel de 4 stele, pe vremea când avea în întreținere pe fiica-sa și nevastă-sa, ne știind de unde să se scoată lunar de banii pentru chirie.

În timp porcăriile astea au cam dispărut de la sine sau poate am schimbat eu contactele sociale, dar nu au mai ajuns la mine. Asta până de curând, când o fostă profesoară din liceu a început să mă bombardeze cu mesaje pe Facebook, că ea a început o afacere ”din care se câștigă bani”, insistând regulat și cu tărie să particip și eu la întâlnirile de pe Zoom organizate de Fondatori Smarald. I-am spus că nu mă interesează și că nu am timp, dar ea nu a vrut în ruptul capului să se lase, motivată de cursurile NLP-iste în care a fost inițiată și crezând că prin metoda insistenței nemărginite voi ceda cu siguranță:

Te invit să folosești o parte din timpul tău prețios și să intri pe Zoom la ora 20 pentru a afla lucruri interesante despre afacerea în care am intrat și în care se câștigă bani de acasă. Nu faci nimic, doar te uiți și asculți și ții camera și microfonul închise.

Veți participa la o prezentare incitantanta a uneia dintre cele mai mari sanse pe care orice om o poate valorifica ,de a obtine venituri suplimentare,o roata de rezerva pentru viata sa si libertate financiara.

Din nou apelez la prețiosul tău timp și te invit să intri azi la ora 20,30 pentru a afla lucruri interesante de la un domn profesor de matematică. Nu trebuie să faci nimic decât să asculți și ții camera și microfonul închise.

Când s-a lovit de ignor, încetând să-i mai mulțumesc pentru invitații șă să-i spun că nu mă interesează, a început să aplice și mai cu ardoare ce a învățat pe acolo:

Nu esti curioasă? Prezentarea ține jumătate de oră.

Speram să intri. Așa ne intalnim de la distanță.

Văd că ești foarte ocupată. Nu ești în vacanță? Ai refuzat de mai multe ori invitația mea . Oare când vei răspunde DA?

I-am scris un mesaj mai lung și mai frumos să mă lase în pace și probabil că am să o blochez până la urmă, dacă nu termină. Este trist totuși să privești din afară cum mecanismele de vânzări pe care tu le alegi, folosești și îmbunătățești pentru a-ți manipula cumpărătorii, funcționează la persoane apropiate ție.

Carte: Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat

~ Căpşunăriţa ~ 19 comentarii

81pNSLoFXsL

Citind cartea lui Steve Harvey, un comediant foarte amuzant de altfel, am avut câteva momente de ”aha”, realizând cât de greșită era educația percepția mea în materie de bărbați și relațiile dintre bărbați și femei. Parcurgând-o pagină cu pagină, mi-am dat seama că, din fragedă  adolescență mi s-a indus anumite idei eronate despre așteptările pe care trebuie să le îndeplinesc într-o relație și mai ales despre cele pe care le pot emite. Această educație a contribuit enorm la permanenta mea nemulțumire față de status quo-ul majorității relațiilor mele, care în mod miraculos urmau modele similare.

În primul rând, cartea lui Steve, ușor de citit, amuzantă și utilă, face o distincție clară între stilul de viață aventuros și relația de cuplu, și odată ce știi ce-ți dorești, poți să cauți conform criteriilor corespunzătoare. Țin minte că în tinerețe descalificam mereu bărbați prin cuvintele ”nu corespunde”, deși în fața mea se prezentau pretendenți serios intenționați, dar care pentru spiritul meu de aventură de atunci nu erau potriviți. De aceea este important să conștientizăm ceea ce ne dorim, căci în perioadă de aventuri criteriile alegerii unui partener și regulile jocului, sunt total diferite față de cele pe care le folosim atunci când dorim o relație. Un gagiu dedicat hârjonelii nu trebuie să te impresioneze cu inteligența lui sclipitoare, pentru că nu o să-l cauți la neuroni dacă știi că, nu-și va propaga genele prin tine. Cu atât mai puțin te va interesa stabilitatea lui profesională, relația cu familia sau planurile de viitor. În schimb, când te interesează să găsești un partener pentru o relație mai serioasă, situația se schimbă radical. Planurile lui pe termen scurt și lung, stabilitatea profesională și financiară, precum și familia din care provine sunt elemente foarte importante, care decid dacă are rost să te angajezi sau nu într-o relație cu persoana respectivă.

În al doilea rând, cartea punctează foarte corect că, femeile primesc ceea ce cer, în funcție de pretențiile și așteptările pe care le emană. Total diferit față de ceea ce am auzit din folclorul local în care am crescut, Steve le spune femeilor să-și stabilească propriile standarde și așteptări, în funcție de ceea ce își doresc, apoi să le expună bărbaților în principal prin prisma a ceea ce nu-și doresc. Pentru că nimeni nu investește mai mult decât i-se cere, fiecare femeie trebuie să știe ceea ce vrea. Și mai ales să ceară! Citind cartea, mi-am făcut și eu o listă cu ceea ce-mi doresc de la un bărbat, bifând în ea tot ce este important pentru mine, de la trăsături de comportament, posibilități profesionale/financiare și dinamica dintre noi, până la deschisul ușilor sau datul hainei. Nu te zgârci la a fi ”scumpă”, sunt unii care-și vor permite și alții care îți vor întoarce spatele. Steve recomandă ca o femei să fie directă cu bărbații, clară și precisă în așteptări, în felul acesta evitând să-și piardă timpul cu gagii care ori nu sunt gata pentru o relație serioasă, ori nu vor să o aibă cu ea.

În al treilea rând, Steve explică și care sunt așteptările bărbații de la o femeie, pe lângă consecvență în cuvinte și fapte, sex, susținere și dragoste. Bărbații au nevoie să se simtă utili, necesari și mai importanți decât orice altceva ai câștigat sau dobândit.

Lectură plăcută!

Albastru

~ Căpşunăriţa ~ 25 comentarii
sincerely-media-gPnHi8AmO5k-unsplash
Photo by Sincerely Media on Unsplash

A trecut mai bine de jumătate de an de relație și mă văd pusă în fața faptului de-a admite că paradisul nu-i nici pe departe văruit în roz cu sclipici, ci mai degrabă într-un albastru rece. Sexul merge și clipele frumoase sunt încântătoare, însă perfecțiunea superficială învelește un conținut putred de indiferent, egoist și delăsător. Înainte de-al spoi cu cerneala colilor scrise la nervi, trebuie să admit că ”prietenul” meu este încă în stadiu adolescentin de băiat și nu de bărbat la aproape 40 de ani.

Este un companion excelent pentru petrecut timp liber împreună, fiind un grozav tovarăș de aventură, partener de sex și cam atât. Acolo unde încep problemele, când este necesar un bărbat, ia-l de unde nu-i, căci arhitectul boem este de mult instalat în fața unui monitor, unde o arde cu pasiune pe LoL. Faptul că, mi-a lovit un nesimțit polonez mașina într-o parcare ori că mă zbat să-mi să ajung la un mecanic în afara orașului, sunt probleme secundare și mai ales nu sunt ale lui, ci ale mele, pe care de preferință trebui să le rezolv singură. Normal că, după spusele lui suntem într-o relație avansată, dar care în realitate rezonează cu sprijin concret minim. În relație avansată, dar fiecare cu pizda mă-sii, cum ar veni. Noroc că, după criteriile mele suntem încă la începutul aventurii, când fiecare este parțial liber de contract, individualist și libertin, căci dacă m-aș fi luat după el, permițându-mi să cred altceva, m-aș și sufocat de mult în dezamăgire.

Pentru că-mi pasă și încerc să nu urmez modelul de succes de până acum cu luatul catrafuselor și Tindereala, am tot subliniat problema. I-am explicat clar și răspicat, în scris și verbal, de fiecare dată când a călcat pe bec ce nu-mi convine. Și de fiecare dată, el a încercat la început cu manipularea și după ce nu i-a mers, a recunoscut cu ”poate” în față, ca la final să promită schimbarea. Anumite modificări pozitive au avut și au loc, mai ales imediat după ceartă, însă schimbarea reală se lasă așteptată, iar treptat eu cam încep să devin sătulă de situație. Nu-mi plac momentele de tensiune și nu vreau să mă simt ca un ”Hitler” al relației, cu ordine și pretenții, însă nu sunt nici satisfăcută cu nivelul de atenție și susținere pe care mi-l oferă. Probabil aș putea să o mai duc câteva luni cu ceea ce este acum pe masă, însă până la urmă m-aș sătura să-mi pierd vremea cu un ”autist emoțional”, care nu vrea să priceapă că implicarea cu rupere, nu-i compatibilă cu relația avansată.

În apărarea lui, mărturisesc că-i înțeleg problema, fiind obișnuit să aibă o atitudine indiferentă în multe situații critice pentru majoritatea, din cauza unor experiențe personale nu prea plăcute din trecut. Îmi dau seama că nu se comportă autist emoțional intenționat cu mine, căci la fel (și mai rău după spusele lui) s-a comportat cu partenerele anterioare. De asemenea, apreciez deschiderea lui pentru discuție, repetându-mi mereu că trebuie să discutăm totul și să ajungem la o înțelegere. Normal că, în timpul discuțiilor încercă să manipuleze, dar nu-mi merge (fostul soț m-a spălat deja în toate apele la faza asta) pentru că eu sunt pregătită cu argumente logice și concrete, nu mă dau ușor bătută, așa că stă, ascultă, îmi mai dă dreptate și ulterior introduce anumite schimbări. Este foarte preocupat să nu-l părăsesc, într-un fel pe bună dreptate, căci mai am gânduri din astea, dar mie nu partea asta mi-se pare cea mai tragică. Mai tragic ar fi să rămânem împreună nemulțumițită.

Mă întreb dacă, oare toți bărbații trebuie educați ca să primești tot ce-i mai bun de la ei, ori am eu norocul acesta, de-a da peste needucați ori peste cei care mă dresau educau pe mine?

Fragmente

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

img_7197

Urăsc neliniștea de după ceartă, când filmul întâmplărilor se derulează în mintea mea cu viteză, ajungând să regret gesturi și să-mi reproșez inacțiuni tot la a doua secondă. Mă râcâie momentele de suspans, când totul se amestecă într-o nebuloasă de sentimente, cuprinzând tăcere, acțiune, durere și plăcere deopotrivă. Și dintre toate cel mai tare mă înspăimântă necontrolabilă mea sălbăticie, ce din plânsetele deznădejdii poate trece în decursul câtorva minute în furie sau pasiune brutală.

Când pierd controlul îmi amintesc că sunt un vulcan pasional pe care-l astup câteodată cu dopul rațiunii. Rațiunea se pierde însă pe drum în fața emoțiilor fierbinți pe care le emană în mine, situațiile pe care nu le pot controla. În sălbăticia mea ador să mușc, să zgârii, să urlu și să mă fut până la epuizare. Pasiunea cu care mă implic în orice este direct proporțională cu răceala pe care o servesc când sunt dezinteresată.

Mă obosesc momentele de tensiune, discuțiile repetitive, promisiunile neurmate de fapte și mai ales reproșurile pe care trebuie să le fac. Nu vreau să lupt și acasă, însă dacă vreau să-mi ofer ceva mai bun, sunt conștientă că nu voi primi pur și simplu.

Am obosit să lupt pentru dreptate

~ Căpşunăriţa ~ 15 comentarii

peppa-core-landscape

Aseară am așteptat două ore în mașină poliția. Tocmai ieșisem de la bazin după cursul de scufundări, când am decis să mă delectez cu o înghețată. Am cumpărat-o de la magazinul de lângă care îmi parcasem mașina și o mâncam liniștită pe scaunul șoferului. Mi-am tras și un selfie, pe care urma să-l trimit unei prietene, când mi-am întors capul spre drepta ca să vă un Audi cum intră din plin în partea stângă a mașinii mele. Am simțit lovitura și am ieșit agitată din mașină. La volan un băiețel de 19 ani cu taică-său pe bancheta din spate. M-am dus direct la tată, pentru că se vedea că băiatul era neexperimentat, întrebându-l cum de își lasă copilul să conducă, dacă vede că nu știe, din moment ce drumul era lat și el mă luase din plin. Băiatul a declarat pe loc cu tupeu că nu s-a întâmplat nimic și că ei pleacă, iar eu am format rapid 112 și am raportat situația, precizând că vinovații vor să părăsească locul accidentului. Ne-am contrazis până când m-a auzit o cunoștință ce era în apropiere și care mi-a sărit în ajutor, certându-se cu tatăl băiatului ce deja ne aducea jigniri și începea să nege că mi-a lovit fiu-său mașina. La final și-au luat catrafusele și tatăl mi-a întins cartea de vizită prin geamul mașinii. Nu a uitat să mă întrebe de unde sunt, dar de data asta am fost pregătită ”din Polonia, e vreo problemă, sunteți xenofob?”. A dat înapoi la răspuns și nu a mai deschis subiectul, iar eu am așteptat două ore apusul soarelui și echipajul de poliție. Singura parte pozitivă a întregului eveniment au fost polițiștii, tineri, frumoși și foarte drăguți, care mi-au luat declarația, mi-au notat datele și au încercat să mă încurajeze, pe când eu pozam într-o domnișoară în suferință. Nu eram departe de adevăr, fiind obosită să lupt cu toate canaliile nedrepte din Polonia, dar preventiv, am luat înfățișarea care se așteaptă de la toate femeile de aici, cea de suferindă neajutorată, de preferință fără funcții pompoase, așa că mi-am cosmetizat și locul de muncă, ca să pară mai modest. Domnișoarele neajutorate sunt de cele mai multe ori ajutate, mai ales de domnii polițiști, iar când am spus că sunt divorțată și singură, mai că li s-a făcut milă de mine și dacă aș mai fi cochetat un pic cu polițistul tânăr și stângaci ce-mi nota datele, m-ar fi invitat la o cafea de consolare.

Eram însă prea supărată și prea obosită cu întreaga situație. De la începutul anului am probleme cu mașina, mi s-a stricat cutia automată, ceea ce-i jale și mă cert cu mecanicii cărora le-am decartat o căruță de bani  și care nu mă bagă prea tare în seamă, iar în martie am omorât-o pe verișoara locală a purcici Peppa, când mi-a sărit inopinat în fața mașinii. Orașul nu a vrut să-și asume responsabilitatea pentru porcul mistreț ce mi-a avariat mașina, așa că sunt pe minus cu reparațiile, plătite parțial din auto-casco. Ce-i sigur este că am obosit.

A câștigat Duda

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

TVP_4Alegerile prezidențiale din Polonia au reprezentat o luptă între generații și categorii sociale. S-au luat la trântă tinerii ateiști, ce refuză să-și boteze copii, cu bunicii lor catolici, obedienți ai popilor catolici.

Introducând votul în urne, s-au combătut cu ardoare între ele familiile educate cu unu-doi copii și plătitoare de taxe în al doilea prag de la oraș, cu familiile mai puțin școlite, mândre posesoare a trei-patru urmași și fideli clienți ai programului 500+ de la țară.

Au luptat cu ardoare, au votat cu patimă și au câștigat democratic săracii, asistații social, xenofobii și pensionarii. I-a ajutat diaspora, mai ales milioanele de polonezi din State, plecați pe vremea comuniștilor și deconectați la realitatea curentă din Polonia, votanți a lui Trump și a republicani pe tărâmul tuturor posibilităților, dar ai socialiștilor în țara de baștină. De cealaltă parte au pierdut tinerii, educații, vorbitorii de limbi străine, antreprenorii și plătitorii de taxe. Urmează cinci ani de PiS în Polonia și va trona naționalismul, țara se va împrumuta și mai mult, iar złotówka poloneză se va devaloriza cu brio. Democrația, această tiranie a majorității nu-i cel mai sănătos sistem pentru progres și dezvoltare, căci frâna generațiilor ce-și așteptă trecerea este necruțătoare.

Bătălia nu-i însă pierdută. Diferența dintre candidați a fost minimă, iar speranța trăiește pentru alegerile parlamentare, care sunt în esență mult mai importante decât cele prezidențiale.

Într-un fel situația este similară cu ceea ce se întâmplă în România, însă acolo tot sistemul este corup, fără urmă de schimbare, atâta timp cât generațiile mitei vor trăi și guverna.