Din State – blended

So, I blended in 😁. A fost mai ușor decât am crezut, deși mă așteptăm la asta, Totuși, jet lag-ul mi-a dat serios de furcă și după ce am ajuns, am avut îndoieli. M-a lovit un fel de meltdown după ce m-am căzat, trezindu-mă singură într-un hostel dubios, cu durere de cap, oameni în cameră și baia pe hol.

Între timp m-am acomodat cu hostelul și acum îl găsesc chiar misto. Personalul este super de treabă, e relativ curat, au mâncare la micul dejun, proprietarul e simpatic foc și ne-am împrietenit aseară la barbecue. Azi l-am cunoscut și pe românul care lucrează la hostel pe post de manager, un tip foarte de treabă din Suceava. Prețurile sunt atât de nebune în timpul evenimentului aici, că hostelul este plin și prețul pe pat este într-adevăr pe la $120-130.

Nu mai știu exact ce zi este, am uitat când am ajuns și nu prea știu când trebuie să plec, dar oricum pare o dată îndepărtată. Am început să mă descurc cu mâncarea, mă împrietenesc rapid cu oamenii, pe americănește cum ar veni, deci small talk-ul este la putere. Comunic cu ușurință cu toată lumea, cu cei cu care mă împrietenesc povestesc cu ușurință chestii despre mine, detalii personale (public cunoscute pe blog 😂) câteodată, într-un mod amuzant, lejer și de-l lor. Am cunoscut chiar un ciocolatiu care îmi place 😅. M-a integrat atât de bine că lumea mă întreabă din ce stat sunt, iar când aud că din Polonia, sunt mirați. Engleza mea se potrivește excelent, pentru că engleză americană este de fapt ceea ce vorbesc. Niciodată nu mi-a placut engleză anglicană, simțindu-mă falsă cu accentul britanic, deși l-am exersat de câteva ori în piesele de teatru în care am jucat.

„Și ai vorbit toată viața engleză?”

„Nu, dar mi-am scris lucrarea de PhD-ul în engleză”

„Engleză ta e foarte bună.”

„Oh, thank you so much☺️, you are very kind.

Mă simt bine pe aici și arat și grozav în comunitate, pretty and slim. Mă potrivesc ca peștele în apă și mă gândesc cu un pic de tristețe că ar fi trebui să emigrez in my 20s. M-aș fi acomodat excelent.

Cine știe, poate mă voi muta aici până la urmă.

Life is a box of surprises!

Let’s enjoy 😉.

Din Vietnam

Mă sună aproape zilnic cu camera, ca să ne vedem. Îmi scrie des, iar azi mi-a scris că îi este dor de mine, că m-ar îmbrățișa și ar sta de vorbă cu mine.

Mi-am propus să mă ia de la aeroport, căci ajunge cu două zile înaintea mea.

Cred că mă îndrăgostesc 😍. Am bătut atâta drum până în America, ca să realizez că mă îndrăgostesc de tipul care stătea peste drum de mine 😂.

***

Nu mai practic de câțiva ani obiceiul de a fi luată de la aeroport, când mă întorc acasă. Mi s-a luat pe vremea când, măritată fiind, m-a luat soțul de la aeroport, într-o grabă și repezeală pe care am găsit-o oribilă, mai ales contrastând cu căldura cu care l-a întâmpinat nevasta pe colegul meu de călătorie. Atunci am simțit că ceva nu poate fi in regulă în relația mea și până să schimb soțul, am decis că prefer să mă întorc singură acasă. De când l-am schimbat tot singură m-am întors. S-ar putea să schimb acum obiceiul.

Din State – prima zi

M-am trezit de dimineață cu o durere de cap îngrozitoare. Sunt la altitudine și trebuie să beau multă apă.

Mi-am făcut rezervarea la „cameră” prin Expedia, ca să aflu ulterior că am rezervat un pat, și nu o cameră într-un hostel, doar că la preț de cameră. Lol! M-am supărat un pic mai mult, m-am hârjonit cu curvele de la Expedia și s-au oferit să-mi facă o compensare de $ 100, imfimă comparativ cu prețul patului pe noapte de $141. Am avut chiar un moment de meltdown, când m-am gândit să nu mai merg, dar după văicăreală de rigoare mi-am mai revenit. Asta e, câteodată trebuie să-ți asumi neatențiile și să accepți că, oricât ai fi de atent, se întâmplă mai să fii și tras în piept.

Am dormit nașpa, am luat multă melatonină, dar temperatura din cameră, zgomotul ventilație și jet lag-ul mi-au dat de furcă.

Cred că una dintre cele mai grele provocări locale va fi mâncarea. Am avut un dejun tradițional cu iaurt artificial și unt de arahide, care m-a lăsat și flămândă și cu o durere de burtă. Încerc să beau apă, multă apă, poate îmi mai revin 😒.

Dorințe

-S-ar putea să fie o dorință veche, mi-a zis ea. Ceva ce ți-ai dorit cândva, iar acum nu mai este actual.

Am privit-o cu mirare și i-am cam dat dreptate. Într-adevăr, mi-am dorit asta foarte mult anul trecut. Mi-am dorit proiectul acesta în State de pe vremea când mai cochetam cu amantul meu transatlantic, căci orice staționare acolo mă ducea mai aproape de el, ori mai aproape de momentele ”noastre”. Am petrecut cea mai bună parte din clipele noastre intime în State. Tărâm al dragostei noastre, acolo eram mai mult decât doi amanți cu obligații și copii pe acasă în grija unor jumătăți mai mult sau mai puțin înșelate. Acolo erau un cuplu, frumos, fericit și întotdeauna bine dispus, când polonez, când canadian, când un mixt etnic, în funcție de moment și dispoziție. În State eram noi, goi, sinceri și îndrăgostiți, ori mai corect spus, cea mai bună versiune a noastră.

Anul trecut nu mi-a ieșit lipeala cu proiectul. În schimb, anul acesta am fost acceptată destul de ușor, iar planurile mi-au mers fără complicații, până la un punct. Până la punctul în care am început să am îndoieli serioase, dacă este chiar o idee bună să dau o căruță de bani pentru o experiență, care momentan se preconizează îndoielnică.

Cuvintele ei mi-au dat de gândit legat de extra fascinația mea cu Statele, căci o fascinație am avut dintotdeauna. Probabil o bună parte din dorința mea a fost impulsionată de fosta poveste de dragoste consumată transatlantic, iar acum, de când dezvolt fascinații mai locale, s-ar putea să-mi doresc altceva. Pe de altă parte proiectul în sine este interesant, va fi clar o experință unică și foarte piperată la buzunar.

PS: fascinația mea locală, arhitectul, a plecat în Vietnam. Mi-a propus să-l însoțesc, acum vreo 2 luni, când a luat biletele, însă l-am refuzat politicos pentru că așteptam răspunsul de la proiectul din US.

Alegeri

Mă întorc din Varșovia cu trenul de 17:30. Părăsesc orașul cu un dram de regret și la o oră mult prea devreme pentru mendrele mele obișnuite, alegând să renunț la o noapte de alcooale și iarbă în compania arabilor pentru o seară liniștită la mine acasă, eventual în compania arhitectului și a prietenilor lui, cu care mă văd tot mai des în ultima vreme.

Duc cu mine remușcarea că am făcut alegerea greșită. Alegerea asta este din ciclul celor pe care oricum le-i potrivi, tot nu face click. Ultima oară când am trecut printr-o situația similară a fost în Berlin. Atunci am avut de ales între Bergheinn și întâlnirea cu un tip de pe Badoo, un farmacist care a venit din Halle două ore cu mașina ca să mă cunoască. I-am propus la modul mai serios decât în glumă, să intrăm în Bergheinn, când am trecut prin fața clădirii, dar a fost prea moale. M-am gândit ulterior cu regret că, l-aș fi putut abandona acolo, la intrare. Dacă nu m-ar fi lovit remușcarea. Remușcarea, care în situațiile acestea este perversă, căci o ai indiferent de alegerea pe care o faci. Este remușcarea inevitabilă, pe care decât să o iei în brațe, ai prefera să te tai dureros în două, ca să poți fi în două locuri în același timp, împăcând-ți și nevoile blânde și pe cele sălbatice, iar pe deasupra și pe ale altora.

Partea proastă în aceste situații, când ambele par bune și în același timp la fel de proaste, este că nici una nu-i ideală, neștiind niciodată, care-i cea corectă. Privind pe termen scurt cea mai bună alegere este de multe ori una, care pe termen lung are toate șansele să fie cea mai proastă. Retrospectiv, farmacistul din Halle a fost simpatic, m-am bucurat de compania lui vreo 4 ore, iar apoi ne-am făcut multe planuri și ne-am scris activ până prin perioada Crăciunului. Atunci i-am refuzat iniția de a petrece sărbătorile împreună în Halle, alegând să le petrec la mine acasă cu arhitectul. M-a mânat comoditatea stabilității, cu un bărbat cu care aveam deja câteva chestii în comun și eram compatibilă sexual, inhibându-mi spiritul de aventură cu un altul, care mă știa cu numele de pe Badoo.

Oricum ar fi, nici o alegere nu mă satisface pe deplin și în curând oboseala îmi va șterge regretele.

Dileme de la radio

Sună un tip ieri la radio, tocmai când eu stăteam în trafic (și mă plictiseam că nu mai putem mâna cu 100 pe străzile orașului), și le cere oamenilor de pe unde (ca unor zei înțelepți), ajutorul. Are băiatul (după voce tânăr și după dileme încă neformat de viață) o situație dificilă și nu știe ce să facă, cum să împace capra cu  varza, într-o problemă spinoasă (și plină de consecințe). S-a certat cu Kamilka (diminutiv de la Kamila), prietena sau soția sa (nespecificat) care, însărcinată a părăsit cuibul conjugal și s-a refugiat la părinți (ai ei, clar).

Dificultățile s-au ivit odată cu apariția în burtica Kamilei a unui copil, când proaspătul viitor tată (cuprins de dileme) a început să-și pună problema unui cămin conjugal real, proprietate proprie și nu chirie, cum își ducea perechea existența. Și, ca orice polonez harnic, s-a gândit omul să-și încerce norocul în străinătate (probabil la nemți sau scandinavi, căci la UK s-a închis canalul), unde ar merge (singur sau împreună cu jumătatea, nespecificat) ca să-și adune bani de casă, să intre și el în rând cu lumea mai civilizat, nu ca un sclav al băncilor pe viață. Doar că, planurile i-au fost date peste cap de familia Kamilei, ce au tăbărât pe el cu socrii și verii în frunte, nefiind de acord cu plecarea. Socrul, înfocat patriot (și probabil activ votant al PiS), este total împotriva oricărei plecări în străinătate. A ieșit un circ atât de mare încât Kamilka însărcinată și tristă,  și-a luat catrafusele și s-a cărat la părinți, iar acum băiatul suspină după ea (căci o iubește și se bucură și-și dorește copilul pe care îl vor avea împreună). În lipsă de soluții a sunat la radio, poate-l ajută și poate vine înapoi.

Cei de la radio, ca psihologi de elită (ce mișună pe acolo) și susținători ai dragostei, i-au promis că-i o șansă să revină, dacă el rămâne desigur (fidel ascultător al lor și) în Polonia, alintându-i îngrijorările legate de creditul pe 30 de ani, că și ei de la radio, tot credite au.

Dilema asta m-a intrigat, găsind-o clasică, așa că i-am întrebat pe colegii mei polonezi, ce ar face ei în situația celui care a sunat la radio (făcând abstracție  de faptul că nu ar suna la radio sau că nu ar avea astfel de dileme cu un copil pe drum, când treburile acestea ar fi trebuit să fie deja discutate).

Și cum am și câțiva cititori bărbați, mă întreb ce ați face voi?

***

Colegii mi-au zis așa:

T: Aș rămâne și i-as reproșa toată viața, când vine plata creditului, că-i din cauza ei.

M: I-aș cere bani de apartament la socru.

W: Nu m-aș lăsa șantajat.

Poziția nevestei, Bombshell și violul colectiv

În Bombshell sunt multe aspecte despre care aș putea vorbi, de la ”normalitatea” hărțuiri sexuale pe scală ierarhică, la mediul sexual toxic de la muncă sau defăimarea femeilor, atunci când nu acceptă sau se împotrivesc avansurilor sexuale. Dar, sunt deja subiecte ultra discutate cu multe opinii de o parte și cealaltă a baricadei, care speculează sau analizează conjuncturi pe baza acestui acest tip de situație. Ca și fete, suntem crescute să ne ferim, să fim pudice și într-o permanentă negare a sexualității noastre, căci femeia care vrea pulă este o curvă, iar dacă tot cere și nu dă la tot satul, este o curvă proastă. România este undeva pierdută pe scara evoluției sexuale, din păcate apropiat plasată de țări precum India sau Pakistan, în care agresiunea violului este o faptă de mândrie bărbătească și motiv de dizgrațiere feminină eternă, și departe de USA sau Canada, în care finețurile hărțuirii sexuale sunt în ultimii ani scoase de sub preș, dar și în care, o acuzație injustă de viol, poate distruge iremediabil vieți.

Există un alt aspect în Bombshell despre care doresc să atrag atenția și nu se referă nici la bărbatul implicat și nici la victima lui, ci la o altă persoană, care îndeplinește atât rol de victimă, cât și rol de agresor, nevasta. Nevasta, care devine o victimă a conjuncturii și un agresor al victimei. Este foarte bine prezentat în film acest rol al nevestei, fiind trasată foarte conservator, cum îi stă bine unei neveste respectabile, stâlp de susținere morală, puternică, directă, luptătoare și… naivă? Oare este această nevastă naivă, lăsând să-i scape printre buze surprinderea față de atitudinea avocatei, când îi mărturisește agresorului că faptele lui au fost neîndoielnic documentate. Nu, această nevastă nu-i naivă, pentru că naivitatea nu-i compatibilă cu pragmatismul pe care-l manifestă în alte situații, este doar în negare. O negare, dincolo de punctul realității, pe care nevestele bărbaților care înșală o iau în brațe și o alintă. Refuzul lor de a accepta realitatea crește în mod spectaculos când, înșelatul s-a născut dintr-o formă de agresiune, cu cât cealaltă femeie este mai dezumanizată, mai murdară și mai târfă. Victime ale unei realități dureroase, este interesant mecanismul prin care aceste femei devin agresoare ale celeilalte victime, asupra căreia își proiectează durerea, cu o ură viguroasă.

Femeile, aceste creaturi frumoase care se abuzează, agresează și violează colectiv din dragoste pentru bărbații lor.

Fostul soț

De Crăciun, am primit de la fostul soț un joc de masă cu numele orașului în care ne-am cunoscut, marcat cu dedicația ”Acolo unde a început totul 2004 – 2019”. S-a semnat și l-a oferit cu pompă în prezența fiicei noastre.

M-am mirat un pic, dar sunt deja obișnuită cu gesturile lui de romantism târziu. La început m-am simțit flatată, apoi înspăimântată, iar acum sunt doar indiferentă. A durat mult, dar pentru mine el este doar o amintire ce în curând v-a deveni nostalgică.

Relație

Ne știm de vreo 3 luni și am început deja să-și spăl hainele pe care le are la mine. Are haine la mine de ieri și mai are și, periuță de dinți, asta de mai de mult.

M-a informat că-i permanentă la mine, la scurt timp după ce mi-a propus, să-mi elibereze un raft pentru lucrurile mele la el acasă, sau chiar un dulap, dacă vreau. Nu am lucruri la el, dar se pare că el ar vrea să am.

I-am zâmbit și i-am mărturisit că sunt un pic speriată de rapiditatea cu care se mișcă relația. Apoi m-am corectat, mai degrabă îngrozită.

Marți i-am mărturisit groaza, iar azi îi spăl hainele. Și tot azi, m-am dus special la cumpărături la un alt Lidl din zona mea, ca să-l și văd cum arată (adică, ca și orice alt Lidl), doar pentru că el l-a proiectat. S-ar putea ca orgasmele să-mi fi luat mințile. La plimbare, cum ar veni.