Lună: septembrie 2019

De la personal la profesional

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

– Hello, how are you?
– Hi. I am sick and not available for sex, but have a great time in town.
– I am in Barcelona, but thanks. I was wondering if you have time for a business meeting actually when I’m next in town.
– Business meeting? What you have in mind?
– Yes. I need someone who could potentially manage locally.
– What you want me to do?
– Well, I can explain all at the meeting …
– OK. Then we can meet.
– But it’s quite a nice role actually.
– OK. We will see.

În agenda mea o terminasem de mult cu englezul, dar pe plan personal. Deși prima idee ce mi-a venit în minte, când am citit cuvântul manage a fost de koks, am zis că pot pierde o jumătate de oră ca să aflu ce vrea pe plan profesional un băiat care nu trage totuși pe nas. Întâlnirea a fost undeva între profesional și personal, cel puțin pentru el, citindu-i fâstâceala cu care îmi vorbea. M-a luat pe ocolite și l-am lăsat, privindu-l cu simpatie și explicându-i pe scurt cum arată în practică planurile lui mărețe de afaceri în Polonia. Se gândește să cumpere, împreună cu doi colegi și ei englezi, câteva apartament pe aici pe care să le închirieze. Chestii fumate de mult, deja învechite local și cu o perioadă de întoarcere a investiției destul de lungă, raportat la prețul apartamentelor momentan. Nu i-am zis eu toată povestea asta, însă l-am avertizat despre cum arată sezonul, destul de scurt în Polonia, chiar și pentru scandinavi, subliniindu-i că mulți proprietari aleg să închirieze pe contract lunar când winter is coming și nu prin Airbnb. I-am zis că-l ajut să cumpere ceva.
Ne-am lungit mai mult de jumătate de oră, dar nu prea mult, iar când el a început cu poveștile uzuale despre Euro 2020 și meciurile pe la care a fost, că-mi trimisese ceva poze din Porto, i-am zis că, din păcate trebuie să plec, căci tocmai m-a lovit tusă brusc. I-am sugerat să-și cumpere o geacă, căci venise din Barcelona în cămașă, iar aici sunt 13 grade și plouă.
E frumușel așa, chiar arată plăcut, mai ales când e treaz.

Soldatii. Poveste din Ferentari – un film care nu merită văzut

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Fiind acasă de câteva zile cu o răceală, am avut ocazia să urmăresc câteva filme.

Prima dată am ales cinematografia românescă, în spirit național mi-am zis, așa că am optat pentru Soldați.Poveste din Ferentari, un film despre care citisem recenzii interesante și pozitive. În recenzii era explorată tema homosexualității în comunitatea țigănească, lăsând o impresie romanțată despre elementele de tabu, dificultate și persecuție pe care le-ar suferi homosexualii și în special homosexualii țigani. O tema care merită aprofundată mi-am zis curioasă, când am dat drumul la film. Abia am deschis proiecția și m-a lovit sunetul, tipic filmelor românești de proasta calitate, cu voci indescifrabile și zumzete puternice pe fundal. Noroc că, am prins subtitrare in limba engleză, caci unele discuții erau indescifrabile, neînțelegând nimic din dialogurile personajelor. Hopul numărul doi a fost acțiunea, care se tot lăsa așteptată. Am așteptat-o vreo 20 de minute, derulându-mi în minte recenziile extrem de pozitive ale filmului, până am înțeles că, realitatea văzută de alții poate fi paralelă cu faptele. Am lăsat filmul să deruleze, în timp ce m-am pus pe gătit, acceptând că în filmul acesta nu se întâmpla nimic. Nu nimic special, pur și simplu nu se întâmplată nimic. Din ce am citit în recenzii, filmul a fost făcut după o carte și bănuiesc că, în ea sunt descrise multe frământări interioare ale autorului, probabil mult prea multe și imposibil de transpus în film, nu de alta, dar acțiunea din film poate fi cuprinsă cu multă voință în maximum 20 de pagini de carte, incluzând dialogurile.

Fac un scurt rezumat filmului cu spoilere, ca să vă scutesc de timp pierdut: toată acțiunea se petrece în jurul personajului principal, un ramolit pe la vreo 40 de ani, homosexual, care freacă menta pe idea că-ți face doctoratul în manele și lucrează pe unde apucă. Și cum el e homosexual, își găsește un gagiu tot homosexual, care-i țigan. Țiganul se comportă ca o gagică proastă și întreținută, și profitând de ramolit in schimbul sexului, iar la final ramolitul îi trage clapa, si-l abandonează, când rămâne fără bani. Toată acțiunea se petrece între pereții unui apartament murdar din Ferentari, ceva cârciumi de pe acolo, mai murdare sau mai șmecherești, casa unui manelist bogat și ceva boscheți, unde gagiul ramolit i-o suge țiganului.

După ce treci de faza cu homosexualitatea, adică nu te impresionează și nu faci din asta mare tam-tam, realizezi că-i un film fără subiect, în care se vrea poate expusă o relație disfuncțională dintre doi parteneri, însă este un film prea prost pentru a reuși măcar asta. Delicat, se mai induce idea că, țiganul a prins gustul homosexualității în adolescenta, fiind făcut poșta la închisoare de băieții mai mari. O teorie interesantă, controversată și singura chestie pe baza căreia se poate reflecta. Oare ar mai fi fost țiganul homosexual, dacă nu ar fi ajuns poștă la închisoare?

Pe lângă subiectul lipsă, filmul s-a mai bucurat de un joc actoricesc penibil, in care cel mai convingător a fost țiganul, care nu-i actor. Restul actorilor, în frunte cu colegul de apartament al personajului principal sunt de groază. Și gagicile într-un film porno mimează mai bine orgasmul, decât au mimat actorii cuvintele. Regia sclipitoare si-a luat Oscar-ul la faza cu turele cu biță prin Ferentari, când personajul principal se grăbea la muncă, dar pedala agale printre blocuri. Bănuiesc că, era idea de a transpune viața din Ferentari, doar că nu a funcționat. Lipsește logica montajelor, segmentele sunt filmate pe stilul amator cu o cameră, nu se vede mimica fețelor, dar se arată pula și părul pubian, ca în majoritatea filmelor românești, unde se folosește sexul explicit pentru a reda impresia de profunzime. Un țigan care se joacă cu pula nu salvează un dezastru de film, din păcate, chiar daca își prezintă insecuritățile despre cum o are mica.

Habar nu am cum a ajuns filmul acesta la un festival.

Să dea primul cu piatra, ăla fără vină

~ Căpşunăriţa ~ 31 comentarii

Mi-a trimis un cititor fidel 🙂 linkul spre acest articol, în care o tipă scrie pe blogul lui bărbatu-său, despre ce proaste sunt femeile care înșală. Acuma, cu toată onestitatea și logica posibilă, ce ar putea să scrie o tipă pe blogul lui bărbatu-său, că ce mișto e să te fuți în afara relației/căsătoriei sau că, vreo tipă e îndreptățită în vreun fel, de orice realitate posibilă, chiar și aia în care nu are orgasm cu bărbatu-său, să-l înșele? Dacă ar fi blogul amantului, oare ar arăta la fel textul respectiv sau total diferit.

Îmi place de ăștia și mai ales de astea, pentru că femeile au acest obicei mai des decât bărbații, care dau cu piatra primii, pentru că viața și experiența mi-a arătat că, cei mai fioroși în datul cu piatra sunt de fapt cei care ar păcătui primii. Și de obicei păcătuiesc. Cei care dau primii cu piatra sunt de fapt, cei care ar face ceea ce a făcut păcătosul, dar nu pot și atunci datul cu piatra este singura lor modalitate de-ași  exprima durerea față de limitele în care trăiesc. Limitele, frustrările și lipsa de curaj. Din textul acesta scris cu atâta patimă și în același timp vrednic de milă, eu deduc doar că, doamna autoare respectivă are nevoie urgentă și solidă de pulă, ca să înceteze să judece și să catalogheze alte femei, care din motive știute doar de ele, aleg să înșele.

Ating doar un punct aici, care denotă clar minciuna doamnei scriitoare și îmbătarea ei cu apă rece: mărimea. Am mai spus și sincer vă mărturisesc domnilor, mărimea este o treabă despre care femeile vorbesc, pe care o apreciază, o judecă și în funcție de care decid multe. Eu nu spun că, trebuie să o aibă de 20 de cm ori că, pentru toate femeile contează la fel de mult mărimea sau că, de mărime depinde în întregime atingerea orgasmului la o femeie, dar una care nu poate atinge orgasmul lângă un bărbat care o are prea mică, este o problemă. A judeca alegerea unei femei care, poate nu are aceeași satisfacție cu soțul din pricina mărimii, de a-l înșela, este superficial și rău voit. Fiecare om are dreptul la cele cinci minute de fericire oferite de actul sexul și din păcate societatea noastră de prea multe generații a condamnat această nevoie și plăcere naturală.

Nu sunt pro înșelat și nu cred că, relațiile în care partenerii înșală sunt satisfăcătoare sau fericite. Prefer despărțirea, chiar și divorțul, dacă este cazul, însă am fost de ambele părți ale baricadei, și înșelată, și am și înșelat, dar aș fi ultima care să arunce cu piatra, chiar și în aceea cu care partenerul meu m-ar înșela pe mine. Sunt multe de discutat pe tema înșelatului, dar cu siguranță ”ești proastă” nu denotă prea multă profunzime, ci doar ură, superficialitate și invidie.

Later edit: las asta aici, ca să ne certăm pe studii:

Din ciclul, ce vorbesc femeile?

~ Căpşunăriţa ~ 15 comentarii

– Ce faci fata?
– La muncă și cu gagii. Unii merg, alții nu prea.
– Haha. Ce nebuna ești. Care merg?
– Pai a revenit ăla cu KTM, iar ieri m-am văzut cu unul din Varșovia. A fost pe aici așa că am mers la întâlnire și cu fiică-mea. Ar mai fi încă unul din Varșovia, care mergea bine joi, dar acum s-a împiedicat. Mă gândesc să-l pun pe motociclist să mă ducă pe motocicletă în ceva pădure și să mă fută un pic, nu de alta dar mă prea plictisesc de abureli.
– Da fată! Asta pare bun de futut. Profită de viață!
– Păi e. Și am chef să mă fută pe motocicletă. Pe asta nu am făcut-o până acum.
– Plus în pădure. Senzații tari 😉.
– Știu, stilul meu 😁.
– Păi bagă.
– E în România acum.
– E român?
– Nu, e în România în vacanță pe motocicletă și mi-a scris de acolo. Pe KTM … hm … motocicletele funcționează pentru mine ca un preludiu. Un tip pe o motocicletă mi-se pare mi-se pare atât de masculin …ah 😆
– Ce nebuna ești! Fute-l atunci. Daca are exact ce iți trebuie sa te ude direct!
– Are motocicleta :)))) și stil.

Abuzul, iar și din nou

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am scris despre abuz și am să mai scriu. Este un subiect delicat, tabu, dureros, rușinos, neplăcut și greu de dezbătut, dar este prezent în viața noastră de zi cu zi, mișună prin casele și sufletele noastre, sub diferite forme, în cuvinte neatente, gesturi necugetate sau atingeri nedorite. Suntem în acest moment al omenirii și al dezvoltării noastre ca societate, în care avem cunoașterea necesară recunoașterii abuzului. Îl putem vedea clar, cu ochii eliberați de ochelarii indiferenței. Suntem la acea etapă a dezvoltării nostre individuale în care putem diseca abuzul, îl putem dezbate și avem puterea de-al corecta. Este o șansă fantastică atât pentru noi ca parte a unei societăți care se dorește mai bună, mai înțeleptă și mai corectă, cât și pentru noi ca indivizi, care ne dorim să fim mai educați, mai înțelepți și mai buni decât strămoșii noștri.

Abuzul este o boală pe care o ducem cu noi de generații, o proastă educație similară unei haine murdare pe care o preluăm din moși-strămoși și o purtăm fără să ne întrebăm dacă ni-se potrivește, ne ajută, ne facem bine sau ne place. O preluăm în tăcere, inconștient și-o dăm mai departe în același mod de nepăsare copiilor noștri.

Particularitatea ciudată a abuzului este că nu-i un fenomen neapărat vizibil, conștient și dureros, fiind mai des întâlnit în formele sale subtile, de finețe inconștientă, în care liniile de manevră ating deopotrivă coardele lipsei și ale răsplății, fiind greu de identificat și rușinos de acceptat.

Nașul nașelor

~ Căpşunăriţa ~ 59 comentarii

Am vorbit vreo două ore cu ea la telefon, disecând firul în patru. Am băgat toate teoriile de muieri posibile despre relații, sensul vieții, scopul căsătoriilor, nevoia aventurilor și al tuturor dorințelor oamenilor. Am întrebat-o de câteva ori ce vrea, iar ea îmi repeta într-una că, nu sunt bărbați de calitate in Oradea. La care, eu îi răspundeam de fiecare dată filosofând că, precis sunt, doar că nu caută ea unde trebuie. Ba, îi mai băgam și dume că-i prea indecisă, că nu știe ce vrea și de aia sigur nu se bagă bărbații serioși în seamă cu ea, că o văd măritată și fără gânduri concrete de divorț. În ping-pong-ul ăsta de teorii muierești, mă sună maică-mea:

– Ce faci?
– Vorbesc cu o prietenă la celălalt telefon?
– Despre ce?
– O sfătuiesc cum să-l înșele pe bărbatu-său.
– Frumos.
– Păi dacă asta vrea? S-a săturat și ea, după 20 de ani de căsnicie.
– Așa puteai să faci și tu.
– La mine a fost altceva, eu nu voiam să rămân măritată cu el. Pe mine mă deranja să trăiesc cu el, deși l-am și înșelat. Dar nu-i ăsta stilul meu. Eu prefer să fiu liberă, decât să înșel.

Închei conversația, și-mi pică fisa că, am colecționat nu de mult de pe Badoo un gagiu din Oradea. M-a aburit tipul la greu și tot mă freacă la cap de fiecare dată când eu îi dădeam eject, considerând posibilitățile lui reale de a fi cu mine în Polonia nule. În schimb tipul se încăpățâna că, vrea să mă cunoască și rămânea tare pe poziții, ba chiar a aruncat texte lacrimogene, cum dragostea nu are frontiere și mi-a zis de câteva ori că ar veni în Polonia să mă cunoască. Și-mi zic, hai să fac un bine oamenilor și să-i combin pe ăștia. Tipul, arăta bine, plăcut la înfățișare, i-a plăcut și ei, așa că-i scriu că, uite care-i treaba: ”am o prietenă în Oradea, care își caută jumătatea. Se plângea ea că nu sunt bărbați OK prin zonă, dar eu i-am zis că ești tu. Eu oricum locuiesc în Polonia și poate vrei să cunoști și tu pe cineva local”.

Și în timp ce vorbeam cu tipa și îi explicam eu cu dăruire, cum să se decidă odată ce vrea, în car, în căruță sau pe jos, că uite i-am și găsit un potențială dragoste, pare serios, nu-i însurat, nu are copii (din declarațiile lui), și ea se se arăta suspicioasă la greu, îl caută pe Facebook, după numele de pe Badoo.

Și, surpriză! Nu-i deschide bine pagina, că și-i pică ochii pe poza tipului îmbrățișându-și cu zel iubita. Iubită, care avea profilul construit din numele lor comun, cu poze romanțate de iubire, cometarii cu cățeluși ce se ling, citate filosofice de la alții putere și inimioare cu baloane roz bombon. Cuplul ideal de oameni, ce respirau doar sudoarea amorului relației, prin toți porii disponibili. Noroc cu o poză a capotei merțanului ruginit, pe care-și făceau veacul două pisici leșinate, că altfel făcea scurt circuit calculatorul de la atâta iubire. Mi-am tras cenușa pe cap, admițând că m-am făcut de cacao, în timp ce ea râdea cu spume, comentând marele amor și demonstrându-mi în practică, cum stă treaba cu bărbații serioși de la Oradea. Ca să nu mai întindem inutil mălaiul, i-am și scris domnului respectiv, nu de alta, dar să nu-și facă speranțe inutile:

”Te-a găsit deja prietena mea. A zis că ești frumos, dar și însurat”

”Nu sunt însurat”.

”Atunci te-a găsit pe tine și pe prietenă-ta”

”Auau.”

”E plin Facebookul cu iubirea voastră. Ce să fac eu acum, mi-am retras recomandarea.”

”Lucrează în IT?”

”Mai rău, la poliție. Si vezi ca, ți-e ruginita capota la mertan!”

Fantomele trecutului

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

[17.09, 07:48] ”A trebuit să fii foarte insolent, să-mi ceri sex în așa fel și după atâta timp. Dar, îți mulțumesc pentru asta, căci am înțeles în sfârșit, cât de mult valoram pentru tine.”
[17.09, 08:04] ”Cândva asta îți plăcea, singură m-ai rugat să-ți vorbesc așa, nu aveam de gând să te rănesc, doar că am folosit cuvintele care te-au atras cândva în jocul nostru, dar îmi pare rău că te-am jignit. Nu am avut astfel de intenții, așa că nu te supăra.”
[17.09, 10:01] ”Te iert. Și dacă vei fi in Varșovia joi te invit la un pahar de vin.”
[17.09, 10:04] ”Cu mare plăcere, dar din păcate azi zbor înapoi 😔.”
[17.09, 10:22] ”Zbor plăcut.”
[17.09, 10:24] ”Mulțumesc, pupic 😗”

Fantomele trecutului se încăpățânează să tot revină și nu mai știu să plece. Noroc ca le mai ia câteodată Lot-ul. (Lot = zbor).

***

Câteva ore mai târziu:

„După o reflecție mai profundă: ar fi bine să încetezi să mă mai cauți. Nu mai vreau să mă gândesc la tine, nici nu vreau să-mi amintesc de tine. Tot ce a fost odată s-a terminat. Nu a mai rămas nimic. Iar eu, nu vreau să am treabă cu un bărbat însurat.”

Orbi

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Un roman de Petronela Rotar

Am terminat destul de repede Orbi. Legat nu m-a ținut mai mult de vreo opt ore de citit. A fost o lectura ușoară. Mult prea ușoară, mi-am zis la început, ca mai apoi să înțeleg că, trebuia să fie necesar de ușoară, pentru a putea fi citită, recunoscută și înțeleasă de către cei care ar trebui să o citească, să o recunoască și să o înțeleagă.

Am luat-o pentru că voiam să citesc abordarea autoarei despre abuz. Îmi închipuiam că o să înceapă cu primi pași, cu primele înjurături sau umilințe, ca să am surpriza de a fi aruncată direct în tumultul evenimentelor. Când am deschis cartea, victima era deja conștientă. Știa ce i-se întâmplă și încerca să evadeze din labirintul abuzului. Conversațiile lungi și inutile erau deja transformate în apeluri nepreluate, iar cenușa umilinței i-se scurgea pe frunte în văzul lumii. Era prea disperată, ca să-și mai ascundă realitatea. Răspundea deja cu furie, fiind capabilă de o cruntă violență fizică, căci barierele ei erau de mult trecute, iar realitatea nu mai avea conotația firescului. Mi-aș fi dorit să citesc mai mult despre momentele de claritatea, în care trăia abuzul ca pe ceva real, dar în același timp  realiza că-i ceva anormal, sau despre decizia și factori motivaționali care au determinat-o să înceapă lupta de eliberare. Găsesc că multe femei trăiesc în abuz, conștientizează treaba asta, dar aleg să se anestezieze cu minciuna că ”nu-i adevărat, nu li-se poate întâmpla lor”, decât să-și asume și eventual să schimbe ceva.

Mi-ar fi plăcut, ca lectura să fi explorat un pic mai mult comportamentul abuzatorului, nu doar prin prisma a ceea ce făcea, deși am recunoscut foarte bine stilul în șiragul de mesaje repetitive și insistențele nesfârșite, dar și prin prisma a ceea ce gândea și mecanismele, care se ascund în spatele pretextelor lui. Ca factor motivațional, alcoolismul mi s-a părut o ieșire mult prea ușoară, prea clară și prea explicativă.

M-a surprins asumarea victimei, căreia autoarea i-a dedicat destul de mult spațiu. Parte  semnificativă a procesului de vindecare, asumarea este cea mai dificilă pentru o victimă. Asumarea e ca și cum ai lua un pansament de pe o rană, ca să o lași să se vindece, să o cicatrizezi. După ce îți asumi, renunți și la furie, dar și la confortul de a fi o victimă. Reflexia de sine, iertarea și maturizarea victimei sunt etape prin care victima abuzului trebuie să treacă, pe care trebuie să și-le însușească, pentru a putea merge mai departe și mai ales pentru a nu deveni rându-i abuzator. Interesant cum multe victime, mai ales in frageda pruncie, devin la maturitatea abuzatori.

Cartea se bazează pe modele concrete de disfuncționalitate a familiei, ce în generația următoare are consecințele aferente, fiind din punctul acesta de vedere mult prea evidentă. Dar în același timp vorbește într-un limbaj universal, cu o aplicabilitate foarte extinsă, într-o societate în care copii au fost crescuți cu o stimă scăzută de sine, umiliți, loviți, jigniți și foarte vulnerabili.

O lectură care merită citită de toți copii generației mele.

Speed date pe cont propriu

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

Speed date-ul e conform dicționarului o întâlnire în care ai un timp limitat, de regula vreo 3 sau 5 minute, cu persoana din fața ta, ca să decizi dacă îți place de ea, te place și ea pe tine și dacă vreți să vă mai întâlniți vreodată, ori să vă uitați reciproc.

Ne-am cunoscut seara pe Badoo. Am schimbat câteva cuvinte despre unde lucrăm și am ajuns repede la concluzia că, filmele noastre colaborează și chiar avem cunoștințe comune. Mi-a povestit despre planurile arhitecturale și de dezvoltare a clădirii în care lucrez, căci el îi face proiectul, și am aflat anticipat cu tristețe că, vor fi și mai puține locuri de parcare la muncă. Și cum o parte din birourile noastre sunt în aceeași clădire cu biroul lui, iar eu aveam drum pe acolo a doua zi, într-o pauză de ședințe ne-am întâlnit la o țigară în fața clădirii, ca și doi porumbei la adăpost de ploaie. A fumat el, căci eu doar am inhalat. A vorbit el, căci eu doar am ascultat. Și am mai zis că, ne mai vedem, deși interesul meu a suferit o scădere bruscă în momentul în care și-a luat șapca din cap, care-i masca chelia.

Mi-a plăcut însă jocul, planurile, așteptarea, anticiparea și improvizația, mesajele din timpul întâlnirii, când cu fața serioasă trimiți emoji serioase 🤪🙈😋😅🤣🙄😕😖🥰 unui gagiu, ori căutatul unei gume, pe care nimeni nu o are tocmai când, ți-o trebuie ție, sau flirtul pe ceas, ca să nu se panicheze lumea că ai dispărut subit. Toate chestiile astea imature și adolescentine pe care cu greu, foarte multă trudă,  precum și consistente pierderi, mi-am dat ocazia să le mai trăiesc odată.

Este greu să o iei de la 0, dar și fantastic, pentru că poți alege din nou lângă cine numeri și poate că, de data asta numărătoare nu se va opri nici la 3 și nici la 4, ori la 10, ci va fi infinită.

Rusky

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Era frumos, ca decupat dintr-o reclamă Hugo Booss, probabil cel mai frumos prieten pe care l-am avut. Cu părul negru, bretonul pe mijloc și ochii mici, avea trăsături similare cu Keanu, Reeves desigur, după care au suspinat toate adolescentele pe vremea Matrix-ului. Era bine făcut, nu excesiv de musculos și nici prea slab, excelent de înalt cât să mă țină bine în brațe, dar să nu trebuiască să-l privesc ca pe un avion de pe cer. L-am plăcut din prima clipă când, ni s-au intersectat ochii. Ne potriveam perfect fizic, părând de multe ori ca doi frați bruneți, cu trăsături similare și mâini bine împletite.

M-a învățat empatia, iubirea și sexul, călătorind împreună doi ani frumoși prin viață și încă doi chinuindu-ne reciproc. Aveam caractere diferite, complementare, eu ambițioasă și harnică, el romantic și leneș, eu temperamentală și impulsivă, el calm și mediator. Ne-a prezis  o legătură scurtă, dar intensivă și așa a fost, deși îmi doream cu tărie să-i demonstrez că se înșală.

L-am iubit cu pasiune, patimă și încăpățânare, în ciuda avertismentelor, doar ca să ajung la aceeași concluzie indubitabilă, care mi-a fost repetată necontenit de la începutul relației și care a ținut să-mi fie demonstrată de viață, în ciuda insistențelor mele. Când am început relația eu eram o studentă proaspătă, venită dintr-un orășel în orașul mai mare, iar el era un băiat din orașul mai mare, întrat în câmpul muncii cu o slujbă modestă la CFR. Când am terminat relația, eu era studentă la masterat și lucram ca secretară la un birou senatorial, iar el era tot pe aceeași poziție la CFR. Am intrat în relație desconsiderând potențialele implicații sociale și emoționale ale diferențelor dintre noi. Am ieșit din relație înțelegând că, pe termen lung diferențele dintre ambiția personală, puterea și mai ales voința de muncă, precum și modul de gândire și felul în care acesta se schimbă, creează într-un cuplu discrepanțe, obstacole, foarte greu de depășit. Nu neg excepțiile și cunosc câteva, dar în balanța dintre femei și bărbați, când ea este mai educată decât el, este foarte dificil pentru un cuplu să supraviețuiască.

La nivel fundal, am avut parte de familii diferite, eu trăgându-mă din mândrii bugetari, în timp cel el a experimentat patologia alcoolismului, alături de un tată vitreg, însă partea aceasta a contribuit prea puțin la potențialul nostru evolutiv și din păcate, prea mult la deciziile noastre. Adevăratele discrepanțe și-au făcut simțită apariția când eu am evoluat mental, educativ și profesional, luând contact cu o altă lume, a intelectualilor, o lume în care el nu s-a mai regăsit. Și nu, pentru că nu era inteligent, posedând o excelentă inteligență emoțională, fiind foarte empatic și bun judecător de caractere, ci pentru că se simțea depășit. În lumea lui îi era confortabil, era stăpân pe sine și punct de referință pentru ceilalți, dar ca să o depășească, trebuia să iasă din zona de confort, să o ia de la zero printre alții. Alții la fel de ambițioși și poate cu un start mai bun în viață. Alții care îl intimidau.

Pentru mine a fost o lecție de viață dureroasă și în ciuda efortului depus nu a funcționat. Frustrările mele s-au născut nu doar imposibilitatea lui de a se ridica la nivelul așteptărilor mele pe termen lung, ci mai ales din perspectiva cu care a abordat rolurile noastre în relație, care pentru mine s-au schimbat odată cu modificare balanței dintre noi, în timp ce pentru el au rămas aceleași. Contrastele m-au frapat și mi-au dat de înțeles că ceea ce alegem să ducem cu noi, cum decidem să ne modelăm, este parte esențială a cine suntem și cu cine ne potrivim.