Ne-am cunoscut pe Tinder, potrivindu-ne întâmplător, căci el locuiește la peste 300 de km depărtare. La început am dat-o pe discuții aburitoare despre ce ne place și ce nu, cu ce ne ocupăm în viața zilnică, niște poze, ceva povești despre idealurile noastre amoroase, câteva texte de agățat și am ajuns la fantezii erotice. Bărbaților le place la nebunie capitolul fanteziilor erotice, cu povești uzuale, situațiile ipotetice foarte probabile și apoi improbabilitatea apropierii fizice. Impresia mea este că le oferă, pe lângă material de labă, o confirmare a bărbăției prin faptul că sunt ei, și nu alții, subiectul principal al dorințelor unei femei.
Bărbații adoră să-și împărtășească fanteziile erotice, o fac din plăcere, creativ și dezinvolt, așa că am primit-o rapid pe a lui, în care își expunea detaliat dorințele, dând frâu liber imaginației. Nu m-am putut bucura prea mult de ea, căci eram la muncă, în schimb el era foarte incitat și mi-a cerut-o insistent pe a mea.
Femeile sunt însă, mai puțin deschise unor astfel de creații literare, și mie îmi vin greu când nu am mintea pe modul creativ ori sunt ocupată cu multă muncă. La insistențele lui repetate, i-am făcut copy paste și adaptare a unei fantezii pe care am primit-o de la un alt bărbat, tot polonez. Am schimbat-o gramatical de la îți fac, îți dreg, la îmi faci, îmi dregi și a ieșit ceva interesant. Mi-a plăcut și credeam că, i-a plăcut și lui, până mi-a scris:
”Îți place adânc, nu? Ce fel de penis te satisface?”
Mi-am recitit creația adaptată și într-adevăr fantezia pe care i-am trimis-o era bazată pe posibilități dezvoltate, fiind scursă din imaginația un tip foarte bine dotat, care și-a construit viziunea conform posibilităților pe care le are.
”Mărimea nu are importanta, dacă asta întrebi”, i-am răspuns, îndulcind-o cu ”Persoana cu care se face treaba este cea mai importantă”.
I-am băgat mâna în părul drept și blond cu forță, răsfoindu-i printre degete auriul din șuvițele ei albe și pe alocuri albastre, în timp ce-mi apăsam buzele calde peste ale ei, moi și umede, strivindu-le de dinți cu forța și pasiunea mea dezlănțuită. I-am simțit gustul delicat de țigară și limba musculară încolăcindu-se cu a mea. Am lăsat-o pe ea să preia inițiativa sărutului și înainte de-ași da seama, când se înfierbânta mai tare, m-am retras mușcându-i ușor buza de jos.
”Mai vrei?” am întrebat-o din ochi. ”Mă dorești?”
Ea mă devora cu disperarea mâinilor ei frenetice, frecându-se brutal de sânii mei. Se grăbea, dar era prea beată ca să poată face ceva, așa că am potolit-o. ”O sa o am”, i-am promis, dar nu acum și nu aici, și în nici un caz la pachet cu amicul nostru comun ce stătea cu pula sculată lângă noi, trăind experienta vieții de 28 de ani sintetizata într-un sărut focos între doua gagici. Băiatul era pierdut sub noi și mă mângâia pătimaș pe spate. Am terminat sticla de vin și i-am evacuat pe amândoi din acasă. Pe el nu-l doream, ea era prea beata.
Când am pornit la drum acum doi ani, cu valizele pline de bolovani, nu credeam că o să reușesc să merg prea departe. Țelurile mele erau neclare și pierdute într-o imaginație deteriorată. Simțeam însă, că vreau să trăiesc, în ciuda unui sentiment apăsător că viața mea nu are sens. Eram un melc stâlcit sub ploaia depresiva a vieții nefericite și aciditatea biciuitoare a unui fost soț, ce mă hărțui încontinuu. Era și mai drăcos după ce mă mutasem din casa lui, simțind o nevoie acută de a-și descărca urgent frustrările pe mine și în același timp dorind cu orice preț să mă țină cumva încă legată de el în neputință. Mă aflam la jumătatea planului meu genial disperat de a-mi schimba viața, plan țesut ca o soluție, înainte de-a mă arunca sub sinele trenului, ce trecea prin apropierea casei noastre lui de la periferie, și unde tânăra își ducea veacul nefericita noastră familie.
Doi ani mai târziu, o doză mare de curaj, foarte multă voință, doi terapeuți, mult sport, niște cărți citite și câțiva oameni, persoane cheie care m-au susținut și sfătuit, și sunt o altă persoană. De la nevasta nefericită, ofilită și cu părul tot mai scurt, am ajuns să-mi facă bărbații poze pe stradă, iar femeile să mă ia drept model de stil. În noua realitatea sunt curtată de potențiali parteneri și am mereu zâmbetul pe buze.
Cum a fost în iad? Oribil.
Cum este înapoi pe pământ? De vis!
Cum am ajuns acolo? Bună întrebare!
Mă întreb și eu des cum se ajunge în iadul relațiilor? Cu siguranță este un drum frumos la început, pavat cu bune intenții și multe mâini de ajutor, flori și pe alocuri inimioare, ce te copleșesc cu căldura lor până te duc acolo, în bezna inimii, și când ai ajuns viața îți scoate lentilele de cal, ca să realizezi în sfârșit, bălegar în care te-ai băgat. Pentru o dezorientare totală, iadul nu-i un simplu rău suprem pe care să-l simți, să-l miroși și de care să iei imediat distanță. Iadul în cuplu este mult mai sofisticat, fiind un amestec de iubire și ură, disperare și speranță de salvare, ca un pat mare, comod și frumos împodobit, în care te așezi seară de seară lângă călăul tău. Acest loc al deznădejdii supreme este împodobit cu buchete de flori, ce se primesc regulat la evenimente standard, unde așa se cuvine, ca în toate familiile model ce împart fastuos amintiri plăcute, furate printre abuzuri mai mult sau mai puțin discrete. Iadul în sine este generos, presărat cu bijuterii și parfumuri scumpe, ce se oferă în ziua imediat următoare unei terfeliri din cap până în picioare, mental, desigur, că manual lovesc doar bețivii și săracii. Băieții fini din iadul sofisticat își bat consoartele la intelect, până când își doresc singure să-ți prăjească creierul într-o tigaie, ca Hannibal, după care să-l servească într-o farfurie de porțelan călăului. Câteodată, din când în când, aceste doamne suprem abuzate ar dori cu patimă să-i de-a soțului cu tigaia în mecla până se despică una din două, dar conștiente că suta lor de kg ar suporta o lovitură de la ale lor cincizeci, dar invers nu, se abțin. Iadul are și portițe, ce par că ar fi de scăpare, momente de libertate nemărginită în care poți să urli până nu te mai salută vecinii și să tragi anevoios câteva capete în perete, ori în mobila de la baie, mai rezistentă și mai la îndemână, în speranța ca ți-se va capul, căci mobila a fost curățată de doamna menajeră.
Iadul aduce cu el plăcerea și durerea, de a te cufunda zilnic și tot mai mult, în bălegarul moale și lipicios al vieții. De acolo, ies doar cei mai puternici și nu are nimic de a face cu banii pe care îi câștigi, cu școlile pe care le termini, cu restaurantele la care mănânci, cu ce bijuterii porți sau ce mașină conduci. Pentru cei ajunși acolo toate acestea nu au nici o importanță. Majoritatea trăiesc în acest bălegar până soarta îi scoate vii sau morți din el. Unii mai curajoși și totodată disperați, își decid singuri calea pierzaniei, aruncându-se sub un tren sau sărind de pe un balcon, în timp ce doar câțiva, puțini, și cu adevărat rezistenți, înoată împotriva curentului până ies la liman. Și nu e nimic mai dulce în viață decât ieșirea din gunoi, iar după ce te-ai îndepărtat mai bine de el, este o plăcere adevărată să te uiți înapoi și să-l vezi în urmă.
Acestea fiind scrise, informez că l-am șters cu succes pe fostul soț de pe Tinder, dar nu înainte de-ai spune că la moaca lui, numai banii îl mai salvează. Mi-am permis această mică răutate și pe următoare, ca să mă decompresez de durerea pe care mi-a cauzat-o ani la rând. Pe gratis, free of charge cum ar veni, l-am sfătuit să-și șteargă o parte dintre pozele de pe Tinder, că arată în ele ca dracu, nu ca nu ar fi, dar măcar să nu-și facă de la început reclamă proastă.
Într-o noapte de august pe la trei dimineața dansam pe melodia lui Mihail într-un parc din Timișoara. Era întuneric bezna și eu mâncam pufuleți la întâlnirea cu un Săgetător.
Era ultima mea seară în oraș, când m-am decis să intru pe Tinder împreună cu prietena la care eram în vizită. Câteodată îmi mai împart Tinderul cu amicele, lăsându-le să like-uiasca după pofta nebună a inimii, cu libertate și umor diverși gagii, pe care după ce mă like-uiesc și ei pe mine trebuie să-i elimin manual, căci mie nu-mi plac ;). Dar, mă bucur că le pot satisface acest mic capriciu și pofta înfrânată de aventură, ceea ce am făcut și în seara respectivă.
M-a cuplat tipa cu câțiva la întâmplare, iar cu doi dintre ei am început să vorbesc pe Whatsaap. Cu primul, IT-st, născut și crescut în Timișoara după cum se recomanda, discuțiile s-au împotmolit la poze. După ce i-am trimis două poze cu mine, a început cu insistențele, că vrea în costum de baie (de-o labă) și alte porcării, ca să se convingă cică, dacă să mă scoată la o cafea a doua zi dimineața. Obosită de insistențe, i-am scris că dacă nu-i convins că arat bine, ghinion, căci merg la somn. În timp ce stingeam lumina, l-am adăugat pe Whatsaap pe următorul. M-am băgat în pat lângă prietena mea și telefonul a început sa vibreze cu mesaje de la un Săgetător simpatic care îmi scria la greu și în mai puțin de o oră s-a urcat într-un taxi și s-a prezentat la scara blocului în care eram eu.
Am ieșit tiptil din casa pe la 1:30, ca pe vremea adolescenței, blocând în drum ușa de la intrarea blocului cu preșul vecinilor de la parter, căci uitasem codul de intrare și nu doream să-mi trezesc prietena în mijlocul dimineții.
Săgetătorul m-a scos la o plimbare în miez de noapte, ca în filmele romantice, pe străzile pustii ale Timișoarei. După ce ne-am săturat de mers, a cumpărat apă și pufuleți și ne-am așezat într-un parc la un picnic nocturn. Am vorbit și am râs, povestindu-ne întâmplări din viață și aventuri de la întâlnirile noastre amoroase, ca doi necunoscuți ce se știau de o viata și nu avea nimic de ascuns. Am dansat pe banca din parc, ca pe vremea liceului, sub lună plină și am alergat cu picioarele goale prin iarba udă.
Ne-am despărțit pe la cinci și jumătate dimineața, când Săgetătorul simpatic și nedormit m-a condus acasă la prietena mea. Nu a uitat să insiste, fără succes, în a mă conduce la el acasă, promițându-mi un masaj ”blăniță” al pielii mele fine, în timp ce el va fi băiat cuminte.
La 9:15 mă invita la o cafea, la 500 de metrii de apartamentul prietenei mele, unde el începuse munca, în timp ce eu părăseam orașul.
Se zice că, femeile ce accepta să fie amante au stima de sine scăzută, de aceea se complac în aranjamente ce le pune din prima pe poziția secundă. Poate că-i adevărat, deși experiența mea în domeniu este limitată, sau poate că pur și simplu nu au chef de relații avansate.
Prima oara, am fost pe locul doi într-o relație în adolescentă, când am dat peste un băiat cu o prietenă oficială, dar care insista să ducă regulat la plimbare printre blocuri. Aveam 14 ani iar Vali mă aștepta regulat la scara blocului, ca să plimbe nu prea departe de casă, pe străduțe întunecoase, unde mă săruta și mă pipăia de mama focului. Venea tot la câteva zile să mă cheme la plimbare și câteodată mai trimitea copii din clasele mai mici să mă cheme la alt etaj al școlii, ca să nu-l vadă nimeni de la el din clasă când se întâlnea cu mine în pauze. Nu prea i-am dat importanță, acceptându-l mai mult așa, ca pe un băiat interesat de mine, ce nu mă preocupa prea tare.
A doua oară am pornit pe poziția secundă în facultate, când un universitar rebel, invidios și frustrat rău, cu prietenă acasă, mi-a cântat sâmbetele câteva luni bune, până am cedat combinației fatale de profesor peste studentă. M-am simțit amantă când am ajuns la el acasă și am văzut pe jos împrăștiate jucăriile copilului prietenei lui din altă căsătorie. Am vrut să plec, dar era prea târziu, iar el s-a terminat înainte să apuce să înceapă. Nu i-a luat mai mult de două zile ca să se laude cu performanța lui cunoștințelor comune, pe care eu am negat-o de jenă. Nervos, m-a prins într-un moment de intimitate și ofticat probabil pe negarea mea, m-a plesnit peste față, cadou de despărțire. M-am simțit oribil, mai ales după curtea asidua pe care mi-o făcuse luni de zile. Am realizat ulterior ura jegoasă și frustrarea pe care o purta în el, iar când a întins mâna asupra mea, i-am văzut în ochi vulnerabilitate, goliciunea și durerea. Am fost șocată, mi-a fost și milă de el, dar nu am reacționat. S-a însurat repede cu prietena pe care a înșelat-o, iar peste ani l-a înșelat și ea pe el, ulterior divorțând. Ne-am mai întâlnit accidental și de fiecare dată m-a privit cu ură fără să spună nimic.
A treia oara când am pornit din plan secund am decis să o fac ca lumea, așa că am devenit amanta cu acte in regulă, nu doar cu oferta, dar și cu pretențiile. Carpe Diem!
M-a prins un tip de cur sâmbătă seara. Nimic deosebit, aș fi spus. Am început să fiu prinsă de cur de pe la 16-17 ani de către cunoscuți și necunoscuți, la petreceri, la școală, la muncă, în mijloacele de transport, pe stradă, în restaurante, în toate țările în care am locuit și în câteva prin care am călătorit. Un lucru obișnuit și foarte deranjant deopotrivă.
De ce am tăcut pe tema asta?
De rușine. Mi-a fost rușine de fiecare dată când m-a prins cineva de cur. Rușinea indusă de circumstanțe și educație, care m-a făcut să mă simt de rahat, când o palmă străină mi-a prins curul, deși eu nu am greșit cu nimic. Și totuși, așa m-au educat familia și societatea, că rușinea este de partea mea, că mie îmi va sta în gât și pe mine mă va umple de lacrimi, după ce un pervers necunoscut mă atacă pe stradă, și-mi pune mâna jegoasă pe cur, ori când altul se freca de mine în tramvai și-mi spune tupeist să nu mă mișc, că el trebuia să se termine. Rușinea m-a paralizat și mi-a oprit urletul în gât.
De furie. Furia brutală pe care am simțit-o văzându-mi neputința, când nu mi-a permis momentul, forța sau circumstanțele să-i trag un scan în moaca „amicului” binevoitor care-și freca labele de mine. La început mai delicat, iar mai apoi insistent, în timp ce i-se scula, ca și cum aș fi fost proprietatea lui personală, numai bună pentru un sculat. Repulsia pe care am trăit-o când un client libidos s-a frecat de curul meu, de față cu nevastă-sa, ca doar e plăcut să ne luăm la revedere cu îmbrățișări și atingeri nedorite.
De vină. Vina cultivată cu mult spor binevoitor din partea femeilor urâte și rele, precum și a bărbaților geloși, care mi-au repetat în toate circumstanțe când am îndrăznit să mă plâng, că eu sunt vinovată pentru ceea ce mi-se întâmplă. Că-i o pedeapsă divină pentru că m-am născut atrăgătoare, iar formele mele slabe nu au dreptul să se vadă prin blugi sau rochii, iar dacă o fac, eu trebuie să accept atingerile nedorite, pentru că oricum zâmbesc prea mult și râd, sunt prea fericită, glumeață și eman energie, deci mi-o merit.
În această splendidă realitate am devenit cu timpul imuna la acest viol al corpului meu, ba chiar, ca mintea mea să facă mai suportabilă situația, am început să clasific aceste ofense ca pe un fel de compliment. M-am văzut mai degrabă un fel de Maică Tereza a perverșilor disperași, care când îmi puneau mâna lor mizerabilă pe cur își găseau instantaneu liniștea sufletească și zbuciumul pulii, decât ca o victimă. Reacțiile mele au trecut în timp de la lacrimi, urlete și țipete, la râs ironic și dureros cu gura până la urechi, ceea ce-mi excita călăii și mai tare, în timp ce eu profitam de neatenția lor ca să le scap din strâmtoare. Recunosc că, atunci când purtam verighetă și mă prezentam ca măritată, șansele de a mă trezi pipăită erau mult mai mici. Acum, divorțată fiind, pipăiala a revenit la modă.
M-a prins un tip de cur sâmbătă seara. Nimic deosebit, aș fi spus. Am început să fiu prinsă de cur de pe la 16-17 ani de către cunoscuți și necunoscuți, la petreceri, la școală, la muncă, în mijloacele de transport, pe stradă, în restaurante, în toate țările în care am locuit și în câteva prin care am călătorit. Un lucru obișnuit și foarte deranjant deopotrivă.
Căpşunăriţa 