Viața în doi – un nou film în regia Căpșunărița

S-au așezat, cu două cești de ceai în față, și au început să dezlege ițele încâlcite ale lumii lor comune și ale gândurilor lor separate. Au realizat rapid că trăiau în universuri paralele, în mințile lor rulându-se filme opuse, pe scenarii diferite, dar cu multe cadre jucate în comun, de aceiași. Dacă în filmul regizat de el, tipul îi pregătește tipei un dulăpior la el acasă pentru lucrurile ei, pe care se așteaptă ca ea să-l umple în orice clipă, în cel regizat de ea, peria de dinți a tipului, strategic lăsată la ea în baie, aterizează cu brio la coșul de gunoi. Diferențele cresc cu cât ne adâncim mai mult în scenarii, care deși cadrele sunt filmate de comun acord, fiind însă plasate total diferit. În filmul cu dulăpiorul, tipul plănuiește vacanțe cu tipa, peste două luni în Grecia și peste șase în Tenerife, dar eșuează în a-și organiza săptămâna curentă în așa fel încât să se vadă cu ea mai mult decât 6 ore închegate, cu toate că locuiește la exact 350 de metrii de casa lui. În schimb, reușește fără efort să-și întâlnească amicii și amicele, cu copii de vârste similare cu copilul lui. În filmul cu periuța de dinți, tipa are nevoie de ajutor într-un moment mai dificil prin care trece, dar din comportamentul tipului observă că nu se poate baza pe el, mai ales când el uită să se intereseze dacă ea a ajuns cu bine acasă la o oră târzie, după o seară pasionantă petrecută la el. De aceea, nici nu-i cere ajutorul și în consecință nu-l primește, ceea ce o frustrează, o întristează, dar îi și șlefuiește ținta, nimerind din prima cu periuța în coș. În filmul lui, perspectiva unui trai în comun este umbrită de planurile ei pe termen lung, de-ai lua tălpășița de pe meleagurile curente, iar în filmul ei, perspectiva traiului în comun este compromisă de viața nomadă pe care ea a dus-o dintotdeauna, domicilierea și domesticirea fiind sinonime cu o conotație negativă pentru această eroină boemă și sofisticată.

Un observator abil ar spune că sunt evident îndrăgostiți unul de celălalt cei doi regizori-actori, trădându-i pasiunea cu care-și regizează și joacă rolurile, supărarea ei evidentă și rapiditatea lui de reacție, revizuindu-și automat planurile când i s-a comunicat că-i o problemă gravă de producție.

El a întins mâna peste masa din tei, iar ea și-a așezat palma în palma lui. El i-a luat delicat mâna, a dus-o la buze și-a pupat-o gentil. S-a spart gheața. Au continuat mărturisindu-și sentimentele, intense la amândoi, dar și temerile, izvorâte din experiențele dureroase ale unui trecut de peste 20 de ani, adunat în timpi similari, prin locuri paralele, cu oameni diferiți. Apoi au creionat cu atenție și răbdare nevoile comunicării dintre ei, el optând pentru informații directe și clare, ba chiar brutal trasate, pe care ea s-a angajat să i-le furnizeze, promițându-i, deși el nu a solicitat asta, să o facă, calm, pe baza faptelor, fără impulsivitate și alegându-și cu mai multă atenție cuvintele decât în relațiile precedente, ca să nu încarce relația aceasta, importantă pentru amândoi, cu rezidurile clasice ale relațiilor pasionale.

Va urma…

Efectul sexului

L-am privit cu zâmbetul larg, imprimat autistic pe buzele mele roșii și l-am ascultat atent cu urechile astupate în timp ce îmi explica teorii ale afacerilor prin țările africane. Gândul meu era la câțiva km depărtare, în apartamentul de peste drum de al meu, unde arhitectul mă apuca de păr cu degetele lui scurte, pe la spate, gol, apoi mă lua de gât, sufocându-mă cu putere, în timp ce mă penetra deasupra mesei din bucătăria lui albastră.

M-am trezit din servaj excitată, la masa din sticlă a sălii de conferințe de la muncă, cu un domn serios în față, genul cu batistă la sacou și mai multe teorii despre afaceri, decât afaceri propriu zise. L-am privit la fel de binevoitoare și distantă de la începutul până la sfârșitul conversației, ascultându-i calmă prelegerea, iar apoi i-am năruit visele de-a lua bani de-a moaca și i-am înmânat o mică atenție de consolare.

Am urcat la birou, ca să scriu minutele întâlnirii, realizând că seara de marți și-a pus amprenta asupra mea destul de binișor. Sunt un animal sexual. Și, ca fiecare animal, de când am încetat să-mi reprim nevoile, acceptându-le, explorându-le și respectându-le, vreau și mai mult, pentru că-i plăcut și bine.

M-am uitat la ceas și am început să număr zilele până la următoarea întâlnire, de la care în mod inevitabil aveam atâtea așteptări carnale. Arhitectul era încă în Spania urcând stânci.

Culoarea favorită

”Care-i culoare ta favorită?” mă întreabă el într-un joc imatur, încercând să despice firul în patru la 38 de ani, cum l-ar fi despicat la 18, doar că atunci era probabil prea timorat, șters și nesigur pe el ca să-l despice cu altcineva decât cu prietenul lui imaginar. A mai continuat cu banalitățile, până m-am uitat la ceas și am decis să mă ridic de pe fotoliul moale din Starbucks. Seara dinainte o petrecusem în fața monitorului, terminând raportul proiectului pentru România. M-am culcat la 1 noaptea, m-am trezit la 6 dimineața, am dus-o pe fiică-mea la școală, m-am încheiat socotelile cu o firmă, apoi am petrecut 8 ore la alta, iar acum stăteam în Starbucks cu o cană de chai latte în mână și un idiot cu dinții strâmbi și cariați în fața mea. Individul, ceva manager la un restaurant de autor din oraș, tocmai îmi expunea cum lui îi place să meargă la cumpărături, pentru că-l interesa moda, în timp ce privirea mea ocolea hainele lui banale, neîngrijite și vechi, pentru a admira mai bine un tip în palton, elegant și cu îngrijit, ce tocmai intrase pentru o cafea. Am realizat brusc că au trecut două ore de când stăteam acolo, cu creierul amorțit de oboseală, în fața unui individ imatur, care-mi povestea despre visurile lui de a se îndrăgosti și de a se ține de mână cu iubita lui, pe care ar fi alintat-o cu diminutivul de pisicuță. Îmi era foame, mă simțeam rău de la chai latte-le cu gust ciudat și aveam în plan să merg și la sală încă în seara respectivă. M-am ridicat, mi-am verificat geanta, căci individul stătuse prea aproape de ea ca să nu-mi trezească suspiciuni, m-am îmbrăcat rapid și i-am întins mâna. Mi-a luat-o și s-a apropiat un pic de mine, ca și cum ar fi vrut să mă îmbrățișeze, dar nu i-a ieșit.

Gagiul se cunoștea la vinuri, bănuiesc, căci eu nu mă pricep, dar cum preferatul lui era roșu sec, presupun că era ceva sens în ce mi-a îndrugat pe subiect. În rest era moartea pulii și pentru un pușcăriaș în izolare. Am avut instinctul de-a mă căra instantaneu de cum ne-am văzut la ochi și ne-am zâmbit, când dinții lui strâmbi și cariați mi-au zgâriat retina. Pentru că încă oscilez între politețe și instinct de conservare, m-am așezat politicoasă pe fotoliu. A venit cam repede chai latte-le și am început să-l beau printre răspunsurile la întrebările lui banale. Intimidat de mine, a dat-o pe glumițe ieftine, după ce s-a săturat să privească în altă parte în timp ce-mi vorbea. A prins curaj și m-a luat cu întrebările banale despre culori, anotimpuri și zile de naștere. Singura chestie interesantă despre el era că făcuse în tinerețe contrabandă cu medicamente, alături de alți polonezi în Cehia și că, lucrând în Anglia ceva vreme nu avea instincte rasiste și nu și-a ridicat sprâncenele când i-am spus că sunt româncă, ca și majoritatea polonezilor votanți ai PiS. M-am gândit să-i recomand un dentist, ca să-i fac un bine, dar nu cred că ar fi avut capacitatea emoțională să înțeleagă gestul meu. În schimb el a fost foarte sincer, căci în timp ce-i admiram unghiile netăiate și murdare, mi-a mărturisit cu onestitate că sforăie.

M-am întors acasă cu durere de cap și idea de a-mi defini mai bine profilul pe Badoo. Îmi doresc să optimizez cumva procesul de selecție, ca să nu ies după cinci minute din local, situație care mă tentează tot mai tare, dar care poate fi periculoasă, dacă dau peste un dereglat fragil emoțional. M-am convins de la întâlnirea precedentă că Badoo nu este locul în care-mi voi găsi eu ceva, nici măcar de un futai. Știu că există teorii din astea abstracte, care spun că, orice întâlnirea este valoroasă, cel puțin pentru stima de sine, dar eu nu am nevoie de astfel de confirmări, preferând să nu-mi pierd timpul, decât să-mi îmbunătățesc cunoașterea a posteriori în misterele naturii umane.

PS: povestind la muncă, am aflat că și un coleg a pățit-o cu o cariată, ce se râdea cu palma la gură. În timp ce el o credea o doamnă misterioasă, la a doua întâlnirea a aflat care-i era misterul.

De la personal la profesional

– Hello, how are you?
– Hi. I am sick and not available for sex, but have a great time in town.
– I am in Barcelona, but thanks. I was wondering if you have time for a business meeting actually when I’m next in town.
– Business meeting? What you have in mind?
– Yes. I need someone who could potentially manage locally.
– What you want me to do?
– Well, I can explain all at the meeting …
– OK. Then we can meet.
– But it’s quite a nice role actually.
– OK. We will see.

În agenda mea o terminasem de mult cu englezul, dar pe plan personal. Deși prima idee ce mi-a venit în minte, când am citit cuvântul manage a fost de koks, am zis că pot pierde o jumătate de oră ca să aflu ce vrea pe plan profesional un băiat care nu trage totuși pe nas. Întâlnirea a fost undeva între profesional și personal, cel puțin pentru el, citindu-i fâstâceala cu care îmi vorbea. M-a luat pe ocolite și l-am lăsat, privindu-l cu simpatie și explicându-i pe scurt cum arată în practică planurile lui mărețe de afaceri în Polonia. Se gândește să cumpere, împreună cu doi colegi și ei englezi, câteva apartament pe aici pe care să le închirieze. Chestii fumate de mult, deja învechite local și cu o perioadă de întoarcere a investiției destul de lungă, raportat la prețul apartamentelor momentan. Nu i-am zis eu toată povestea asta, însă l-am avertizat despre cum arată sezonul, destul de scurt în Polonia, chiar și pentru scandinavi, subliniindu-i că mulți proprietari aleg să închirieze pe contract lunar când winter is coming și nu prin Airbnb. I-am zis că-l ajut să cumpere ceva.
Ne-am lungit mai mult de jumătate de oră, dar nu prea mult, iar când el a început cu poveștile uzuale despre Euro 2020 și meciurile pe la care a fost, că-mi trimisese ceva poze din Porto, i-am zis că, din păcate trebuie să plec, căci tocmai m-a lovit tusă brusc. I-am sugerat să-și cumpere o geacă, căci venise din Barcelona în cămașă, iar aici sunt 13 grade și plouă.
E frumușel așa, chiar arată plăcut, mai ales când e treaz.

Intimidez

Am petrecut după amiaza foarte plăcută în care am învățat să fac diferența între tehnica Raku și Raku Naked, între arderea oxigenată și arderea cu reducție în ceramică, și am aflat despre dadaism și m-am familiarizat cu munca lui Yves Klein. Dar, înainte să fac toate chestiile astea mișto am fost la o întâlnire de pe Badoo, a doua, în care am intimidat din nou.

Mi s-a spus mai de mult că, intimidez bărbații, nefiind conștientă de treaba asta. Am râs neîncrezătoare, însă după ce am început să-mi analizez interacțiunile, mi-am dat singură seama că, într-adevăr, intimidez bărbații, nu doar pe teren amoros, dar și în alte circumstanțe. Interesant este că, pe teren amoros nu am intenția de a intimida și nici nu am avut-o vreodată. De când am conștientizat însă că intimidez, am încercând să evit situațiile de genul acesta, dar e greu să fiu eu însumi și în același timp să ascund anumite părți ale mele.

Procesul de intimidare începe cu înfățișarea, iar trecerea la casual a fost și mai dezastruoasă decât, imaginea sexy pe care o afișam înainte. Prezentându-mă sexy, compensam o parte din intimidare prin sexualitate, dar prezentându-mă casual, arat ca o BILF (BossILF). Apoi urmează partea la care tipul se produce, cu viața, cu banii, cu realizările și așteaptă ca eu să fiu dată pe spate, în schimb eu îi pun întrebări despre meseria lui, ceea cel blochează în primă fază, ca mai apoi să treacă subtil la pulsat, cu diverse chestii care spera sa ma de-a totuși pe spate, planuri. Planuri, pe care eu le-am îndeplinit deja, după cum mi-a si aruncat un tip odată. Și apoi vine vorba și despre ce fac eu, ce am făcut, cu ce mă ocup și aici ni-se rupe firul. Încerc să amân partea asta pe cât pot, dar urmează inevitabilul, căci am făcut deja treaba aia, am fost acolo, de obicei având planul lui trecut la realizări, iar dacă mai vine vorba si despre doctorat, asta-i cireașa de pe tortul unei întâlniri, ce cu siguranță nu se va mai repeta.  Azi un omul mi-a povestit încântat cum tocmai făcuse vara asta brevetul de timonier și ce planuri grozave are el să exploreze lacurile poloneze și Marea Baltică, cu fiu-său. Mi s-a părut grozav și el a fost încântat de ochii mei sclipitori, până a aflat că și eu am brevetul, luat de câțiva ani și că am navigat deja prin Polonia și Croația. Apoi mi-a povestit cu încântare despre munca lui cu care recent a ajuns să călătorească prin Europa, doar ca mai apoi, când m-a întrebat despre munca mea, a aflat că și eu călătoresc, fiind deja în unele locuri din planurile lui. Am realizat ca nu se bucura de similaritatea muncilor noastre prea târziu.

Câteodată, după ce le citesc pe față resentimentul, urmată de un dezinteres subit și întotdeauna dorința de a mă atinge la plecare, cu o îmbrățișare sau un sărut pe obraz, cazul celui de azi, mă încercă un sentiment de regret că, am vorbit despre mine. Atunci știu că, dacă aș fi imitat un pic naivitatea, amestecată cu o aură de simplitate nativă, m-ar fi invitat cu siguranță la o a doua întâlnire. Pentru ca, majoritatea nu vor să fie prieteni cu oameni care-i complexează și în nici un caz nu vor să-i ia de parteneri.

Apoi mă gândesc că, nu aș putea trăi cu un om atât slab lângă mine, care sa fie intimidat atât de ușor. Si, pe deasupra, nu-s chiar atât de amenințătoare. Sunt la fel de fragilă și delicată ca orice altă femeie, iar în esența mea îmi doresc aceleași lucruri pe care le vrea fiecare. Personal, admir oamenii realizați, de succes si încerc să învăț de la ei, iar într-o perspectivă mai lungă, dacă se poate, țintesc să-i depășesc.

Coincidențe

Ne-am întâlnit întâmplător la piscină. M-a salutat și i-am răspuns mirată de prezența lui în Dubai.  I-am prezentat-o pe colega mea care mă însoțea și care tocmai se întorsese la de la training. Stătea în zona de fumat la o țigară, așa că ne-am alăturat și noi, mai ales că, colega-i fumătoare înrăită și trage cu plăcere de fiecare dată când are ocazia. Ne-a povestit scurt că-i în trecere prin Dubai și s-a oprit o zi în plus să se relaxeze. Ce mică-i lumea, mai ales in Dubai, am concluzionat toți trei surprinși!

Am povestit și o a doua țigară, după care noi ne-am așezat pe șezlongurile noastre, doar ca să ne reîntâlnim cu el în piscină. Am petrecut mai bine de o oră cu el împreună, la taclale ușoare, iar înainte de despărțire i-am sugerat colegei să-l chemăm cu noi la cină, că poate plătește, am aruncat eu scurt momeala. Ea a răspuns încântată că-i sugerează la țigară, dacă tot duhăneau împreună. Ne-am strâns lucrurile, iar el a venit să mă salute de plecare, iar eu l-am invitat să ne însoțească seara la cină. Am propus Al Safadi, unul dintre restaurantele mele preferate din Dubai cu mâncare libaneză, aproape de hotel. Am stabilit că ne vedem la opt seara și ne-am retras toți trei să ne pregătim de cină.

Mi-am pus o rochie neagră cu spatele brodat, sandale cu tocuri și ruj roșu. M-am machiat cu precizie, ascultând pe fundal încântarea colegei mele legate de Dubai și experiențele minunate pe care le-a dobândit în călătorie. În timp ce-ți număra primele dăți, prima dată cu Emirates, prima dată la cinci stele, prima mâncare în avion și prima dată în afara Europei, zâmbea bucuroasă la cât de mică-i lumea și ce norocoase suntem să dăm peste un tip mișto în același hotel cu noi, care să ne însoțească la cină. Am zâmbit aprobatoare și m-am parfumat din plin cu aromă de sare și caramel.

Am coborât din cameră precum două Seherezade moderne, cu calm și stil, iar el ne-a așteptat în hol ca un desăvârșit gentleman arab, cu țigară în colțul buzelor, deschizându-ne cu eleganță toate ușile și făcând în jurul nostru toate aranjamentele. La restaurant am mers pe mâna lui,   comandându-ne feluri alese de mâncare, pe care mai apoi nu le-a servit în mod tradițional. A combinat gusturile și aromele în delicate shaorme sau pita sandwich-uri, pe care ni le-a făcut cu pasiune, privindu-ne încântat cum le mâncam seduse de gusturile orientale. I-a adus colegei trabucuri cubaneze, din care am tras și eu un fum, iar când am lipsit de lângă ei, mi-a povestit ea ulterior, i-a cerut numărul de telefon, fiind amândoi încântați de câte coincidențe îi leagă: farmaciști de profesie, specializați în plate și fumători înrăiți. Am vorbit despre ierburi, hașiș, opium, marijuana, melatonină, Xanax și Fairouz. El ne-a povestit despre Alepo, Kuwait și anii lui de studenție. Printre zâmbete ne-a istorisit cum a introdus din greșeală în Kuwait niște frunze de marijuana, pe care le uitase accidental în buzunarul de la cămașă. Venea din Franța și la schimbarea zborului în Istanbul și-a amintit că nu luase frazele din cămașă, petrecând următoarele 5 ore într-un stres fantastic, până a ieșit din aeroport zdravăn și liber.

Ne-am întors două stații de metro pe jos, oprindu-ne la un scurt store check, la rugămintea mea, ca o dedicată angajată ce sunt. La hotel i-am dăruit o sticlă de alcool din bagajul meu, dar prezentată ca și de la amândouă, dar ne-a refuzat politicos, informând-ne că nu vrea să mai ducă nimic ilegal în Kuwait, nu după emoțiile cauzate de frunzele.

Am mai rămas câteva minute cu el în lobby, ca să vorbim despre o potențială colaborare, în timp ce colega a urcat în cameră. Ne-am despărțit zâmbind și i-am mulțumit pentru o seară minunată. A doua zi colega mi-a povestit încântată despre impresia bună pe care i-a făcut-o, remarcând că în afară de burta inestetică, arată foarte bine, mai ales la față, fiind un bărbat bine pe ansamblu și foarte stilat. Mi-a spus că, i-a scris, să-i mulțumească pentru seara petrecută împreună, iar el i-a răspuns cu aceleași sentimente pozitive. Ba chiar a rugat-o să nu-l uite. M-a întrebat dacă e căsătorit, iar eu m-am limitat doar să remarc lipsa verighetei. S-a arătat încântată de perspectiva de a-i face lui un training, iar eu i-am promis că voi face ce-mi stă în putere să ne lipim cumva cu businessul de el.

***

Ne-am întâlnit la piscină. Am lucrat de dimineață, ca mai apoi să mă pot întoarce la hotel mai repede, bucurându-mă în liniște de piscină pentru care am ales hotelul și de compania lui, căci pentru asta l-am chemat în Dubai. Ultima dată ne văzusem în Kuwait, în miez de noapte, când m-a așteptat două ore ca să petrecem dimineața până la răsărit în holul gol am hotelului.

Ne-am așezat bucuroși la soare, sub umbrela găurită și au curs poveștile, cu mâinile lui atingându-le delicat și accidental pe ale mele. Am glumit, am râs, el a fumat, eu am înotat, iar după trei ore petrecute împreună l-am informat că vine colega mea de la training și că trebuie să o aștept în cameră, unde teoretic lucram și ei la ora respectivă pentru prezentarea de a doua zi. Dar, vom veni la piscină, l-am asigurat cu zâmbetul pe buze. Și ce facem, s-a mirat el? Pai, ne întâlnim aici, i-am răspuns firesc. Accidental, l-am asigurat de probabilitatea coincidenței cu un zâmbet și am urcat în cameră, să-mi usuc parțial slipul cu uscătorul de păr și să-mi despachetez geanta de plajă. Voiam să las impresia că o așteptasem în cameră, trândăvind în fața monitorului o prezentare pentru a doua zi.

You are crazy, mi-a zis el zâmbind cu o notă de bucurie. And you like it, a adăugat cu o strângere de mână, în timp ce mă îndepărtam.

***

A intrat în magazin în timpul store check-ului meu, șoptindu-mi că a informat-o pe colegă-mea că vrea să vorbească, cu mine, despre o potențială colaborare după ce ajungem la hotel. Am zâmbit, fără să confirm și am mai pus câteva întrebări vânzătoarei.

Mi-a transmis să-mi verific telefonul cu un glas domol, după care a urmat-o pe colegă afară pentru încă un fum de țigară tras adânc în piept la 37 de grade. Am deschis doar ca să citesc că vrea să rămână singur cu mine. Am zâmbit și câteva minute mai târziu am încheiat seara cu mulțumiri. Colega a urcat prima, iar după ea a urcat și el, doar ca să revină cu un cadou frumos împachetat. În cutia Swarovski am găsit un lănțișor cu o stea din cristale albe și o lună din cristale albastre. Am zâmbit surprinsă, mulțumindu-i încântată pentru gestul frumos și cadoul minunat. I-am spus ca nu era nevoie, dar mi-a amintit ca si eu i-am făcut un cadou când ne-am văzut data anterioara.

A doua zi, de la piscină i-am trimis o poza cu lănțișorul strălucind frumos pe bustul meu sub razele dimineții.

Singurul arab care îmi place, un libanez pe jumătate polonez

Așteptam curioasă să văd din ce direcție apare. M-am mai uitat odată în telefon și când am ridicat ochii l-am văzut într-un tricou polo albastru deschis. Mi-a zâmbit și după ce m-a pupat pe obraz cu o ușoară îmbrățișare, am intrat în cafenea. Arăta fenomenal cu pistruii roșiatici la vedere, mestecând cool guma și dându-și aere relaxate. M-a informat rapid că plătește și s-a așezat tacticos în fața casei așteptând să-mi declar comanda. Am cerut un chai latte, ca de obicei de la Starbucks, iar el și-a luat o cafea cu gheață. Ne-am primit comanda și am decis să ne așezăm la etaj, așa că l-am rugat să-mi ducă geanta în timp ce eu am luat băuturile noastre.

Ne-am făcut comozi pe doua fotolii și după ce ne-am pus telefoanele pe silențios, am început pălăvrăgeala. Am vorbit două ore, unul după altul și câteodată în același timp, râzând, glumind, discutând treburi serioase, ironizând, mai bârfind pe alocuri sau schimbând sfaturi.

Am abordat câte în lună și-n stele, de la job-urile noastre, la schimbările pe care vrem să le facem, călătorii, vacanțe, experiențele cu clienții, cultura arabă, patronii și directorii noștri, familie, prieteni si ce am mai nimerit in cale. Cu zâmbetul pe buze și ochii veseli ne terminam unul altuia propozițiile, iar când a venit timpul sa ne despărțim am simțit ca mai avem atâtea sa ne spunem ca trebuie sa ne vedem neapărat data viitoare pentru un timp mai îndelungat.

A fost un fel a doua întâlnire după Florența, deși ne văzusem între timp în Dubai. Dar în Dubai nu am mai avut magia care ne-a însoțit in Florența, înconjurați de clienți, colegi, șefi, așteptări și stres.

Acum eram din nou doar noi doi și a revent pe întregul farmec, reluând toate de unde le lăsasem în Florența. M-a întrebat despre planurile mele din următoarea perioadă și l-am informat că voi fi în Dubai din nou la începutul lunii august. I-am spus că vreau să mă cazez la Conrad, pentru piscina superbă pe care o au și în care plănuiesc să înot, ca să mă relaxez între întâlnirile de afaceri. I-am propus să vină. A zis că poate, deși în weekendul dinainte va fi în Spania cu ceva prieteni în vacanță. Dubai va fi înăbușitor de cald în august și neplăcut, însă mi-ar plăcea să petrec o seară cu el acolo, să-l aud vorbind araba și să mă uit în ochii lui polonezi de un albastru deschis ca și cerul fără de nori.

Șeherezada in alta varianta

Probabil e căldura înăbușitoare sau poate pietrele tăcute, ori florile viu colorate și înmiresmate, dar îmi place liniștea locului. E pustiul, în care odată intrat cu greu îl părăsești, pe care-l vizitezi doar ca să-ți dorești să nu-l mai lași, e pura esența a naturii, în care omul se îmbină cu țărâna.

Acum 20 de ani, picioarele lui au călcat aceste drumuri, plămânii lui au respirat acest aer, iar mintea lui a detestat acest loc. Azi, mâinile mele ating aceste locuri, buzele mele simt aceste gusturi, iar mintea mea îmbrățișează aceste locuri. Ciudat cum același loc poate crea în mintea a doi oameni similari, răspunsuri atât de diferite.

În liniștea serii de Ramadan, oamenii își iau micul-dejun cu o plăcere și o foame domolită. Sunt la jumătatea lunii sfinte, iar mințile lor accepta mult mai docile sacrificiul, în timp ce burțile râcâie tot mai puțin la lipsa mâncării. Se așterne noaptea peste deșert, iar viața capătă o nouă perspectivă, când răsplata mult așteptată își îmbrățișează victima. Odată cu apariția stelelor, oamenii revin la viață, ghidați de luna strălucitoare de pe cer.

Un vânt răzleț îmi unduiește părul, mirosul delicat al florilor desertului încântându-mi simțurile. Am mintea amorțită, prinsă între doua războaie, unul cu cei din juri-mi și altul cu mine însămi. Aseară discutam boala succesului, când vorbele lui calme au explicat raționamentul bucuriei.

– După un succes, trebuie sa-ți acorzi timp și să te bucuri, să-ți îmbrățișezi realizarea în liniște și mulțumire.

I-am zâmbit, aprobându-i din gesturi, vorbele înțelepte, ca o veritabilă Șeherezada a deșertului, dar care în loc să-și spună propriile povești, le-a ascultat pe ale lui. Ne-am văzut târziu în liniștea nopții, când ceasul bătea ora trei, într-un ungher din holul spațios și plin de flori al hotelului, ca să ne despărțim spre dimineață, când primele raze de lumină se lăsau întrevăzute. Acest misterios prinț al deșertului îmi vorbea calm, plin de pilde și sfaturi, savurând întâlnirea noastră ca pe un pahar de vin roșu fin. Eu îi zâmbeam încântată și flatată de atenția pe care mi-o acorda.

Știam în adâncul sufletului că nu era decât o copie destul de fidelă a bărbatului cu care îmi doream să fiu, dar îmi permiteam câteodată, și momentul acela era una dintre acele dăți, să fiu curtată, adorată și dorită. E o vanitatea de-a mea.

Firenze

Sunt in grădina Bardini, când încep aceste  rânduri. Stau la soare relaxată, cu picioarele în vânt și un zâmbet pe buze. Sunt pe o bancă în Florența, gândindu-mă că viața e frumoasă. Am făcut pace cu mine, accedând că starea noastră de bine e o alegere pe care o facem singuri, decizând dacă vrem să vedem partea plină ori pe cea goală a paharului de Prosecco.

M-am trezit cu gâtul în pioneze, durere de cap și nasul înfundat. Am făcut un duș, m-am machiat delicat și după un mic dejun rudimentar am luat-o la pas prin Florența. M-am dus direct la grădinile de pe partea cealaltă a râului, ca să mă încălzesc la soare. Până am ajuns în grădina Boboli m-a lovit melancolia după dragostea pierdută. Am rememorat momente, am făcut scenarii și am căutat inutil răspunsuri la întrebări greșit puse. M-am așezat pe o bancă din piatră, apoi pe alta, ulterior pe următoarea, iar în cele din urmă am început să scriu. Mi-am vărsat bagajul emoțional într-un text dureros de onest, acceptând să întrevăd realitatea rece și neplăcută a fostei mele idile. Am scris cu patimă și durere, iar când am închis ultima frază, punându-i punct, m-am simțit brusc eliberată, realizând că tot zbuciumul meu nu va schimba nimic și că alegerea dureroasă a fost cea corectă. Am mai făcut o poză grădinii Boboli și m-am îndreptat spre următoarea grădina Bardini.

Acolo am găsit din prima, banca pe care am vrut să mă bucur de soare, ușurată și eliberată de bagajul emoțional inutil.

Mi-a scris că a aterizat și i-au urat ”Welcome to Italy”, salutându-l cu o poză din Florența. Îmi scrisese înainte că nimeni din echipa lui nu vrea să vină, așa că va veni sigur. M-a întrebat ce planuri am pentru azi și i-am răspuns ”Just visiting the gardens of Florence”. Două ore mai târziu îmi scrie ”I just reached Florence”. Am făcut ochii mari, pentru că ajunsese cu o zi mai devreme decât era planul inițial. Ne-am întâlnit jumătate de oră mai târziu și am luat-o la pas prin Florența. Ne-am îndreptat spre Piazzale Michelangelo, trecând pe lângă câteva locații cheie din cultura orașului: Bazilica Santa Maria Del Fiore, Galeria Degli Uffizi sau Ponte Vecchio. Am mers repede, amândoi în Conversi albi, nimerindu-ne la faza asta, fără să ne fi vorbit dinainte. Arătăm ca un cuplu a comentat el. Ne-am făcut și ceva poze, dar mai mult ne-am vorbit tot drumul, îndrugând povești de la muncă și din viața privată. Am vorbit într-un mix de engleză și poloneză, variind în funcție de expresiile pe care le foloseam și sentimentele pe care doream să le transmitem. Curioasă, l-am întrebat ce droguri a tras pe nas sau pe gură și cum reacționează la ele, apoi ne-am licitat la creativitatea locurilor de sexat și ne-am povestit secvențe din cele mai semnificative relații trăite. M-a luat de mână când am traversat strada printr-un loc ilegal, plăcându-mi atingerea lui delicată și ocrotitoare. Am stat pe iarbă în grădinile însorite și ne-am rătăcit pe străzile Florenței, până ne-am oprit în cele din urmă la Prosecco, unde am continuat descoperirile. Am împărtășit detalii despre noi, despre familie, poze, așteptări, dorințe și planuri, într-o atmosfera familiară și veselă. Printre discuții despre lucruri private și de afaceri, am împărțit un Tiramisu,  privindu-ne insistent în ochi la inițiativa lui. M-a țintuit cu ochii lui albaștrii secunde în șir, eu susținându-i intrigată privirea cu ochii mei căprui și un zâmbet inevitabil pe buze. Nu mă puteam dezlipi de ochii lui hipnotizanți, incapabilă să mă prind dacă vrea sa-mi citească în suflet sau doar să mă testeze.  Ne-am despărțit la gară, pentru că el a trebui să se întoarcă, îmbrățișându-ne generos. Mi-a așternut un pupic delicat pe obraz și mi-a scris după ce s-a urcat în tren ”Thanks! Had a good time”.

Maturitate si intalnirea de pe Sympatia

Din cele peste 150 de mesaje pe care le-am primit pe Sympatia, am răspuns cam la 10 și în cele din urmă, am fost la o întâlnire cu un domn mai insistent. Domnul insistent mi-a lăsat 3 mesaje în decurs de două luni, pe care le-am văzut abia acum, căci eu intru rar pe acolo, iar în ultimul mesaj mi-a trimis și numărul de telefon, rugându-mă insistent să-i dau un mesaj. I-am verificat pozele, părea interesant, deși cam în vârstă la o primă privire, dar am zis că, poate mă prea fițez eu, că dacă el are 40 pe hârtie, iar eu 37, cine știe, poate ne potrivim. Apoi mi-am mai zis că, poate ar fi cazul să se prindă și de mine, sfaturile nedorite și morale pe care tot le primesc, și în viața de zi cu zi, și pe aici (mai ales de la fanul meu nr 1 ME ), și că poate a venit vremea să fiu și eu mai serioasă. Deci,  în loc să o mai ard cu englezi de 30, ce joacă la pariuri pentru extra income, hai să o ard cu bărbați de vârsta mai ridicata, serioși in intenții, cu case mari și firme pe profit (cum aveam să aflu mai târziu).

Și am trimis mesajul, serios și cu bune intenții, că doar îmi știa moaca din poză. El mi-a trimis alt mesaj, și după un schimb agreabil, m-a sunat. Cum eram în dispoziția de serioasă, i-am zis să ne vedem la Starbucks, tot peste drum (că doar locuiesc în centru), dar un upgrade serios de la restaurantul italian unde îmi invit toate întâlnirile de pe net. În timpul scurtei noastre discuții m-a luat cu diminutive, ceea ce mi s-a părut un pic aiurea, apoi mi-a zis de câteva ori iubito, alterându-și vocea în timpul discuției, de zici ca era  tătic nefutut. M-am gândit serios, dacă chiar vreau să-mi arat moaca la Starbucks cu el, nu de alta, dar mai iau câteodată un Chai Latte de acolo. Așa ca, am profitat când m-a sunat din nou, și-am schimbat locația, la clasicul Aperol Spritz, din restaurantul uzual cu personal care se schimbă des. Dacă nu ar fi criza de personal prin Polonia, cred că m-ar ști ăștia de peste drum  de damă cu carouri. Cumva, mă îndoiesc că au o imaginație atât de bogata, sa ma ia de inocenta si foarte comoda cu întâlnirile de pe Tinder.

Domnul insistent era si foarte serios, treabă evidentă, dacă aș fi citit cu atenție mesajele lui, cu tentă de anunțuri de la rubrica de matrimoniale, din ziarele ce circulau pe vremuri: domn serios, sensibil, echilibrat, caută doamnă frumoasă, pentru o relație serioasă, bazată pe respect, dragoste și încredere reciprocă (în afară de cuvintele domn și doamnă restul e luat din mesajele lui).

În primul rând mi-ar fi greu să-l descriu, pentru că părea un tip relativ de treabă, foarte singur, ușor frustrat, cu o copilărie marcată de un tată bogat (ce avuse cândva o fabrică în România de acoperișuri metalice), divorțat de maică-sa și cu o nouă familie în peisaj. El lucrase pentru taică-su, de unde și o mică râcă ce ii apărea în ochi, când vorbea foarte elegant despre familia lui. Necăsătorit, fără copii, cu casă proprie la periferie, mi-a spus că a avut trei relații serioase, ultima terminându-se în urmă cu doi ani si jumătate, când tipa l-a părăsit. Nu a zis-o direct, că nimeni nu spune din astea nasoale pe nepusă masă, ci le maschează cu clasicul text „ne-am despărțit de comun acord”. Între noi fie vorba, cu asta se maschează și „i-am dat papucii”, deci trebuie să fii pe fază la patimă sau suspin.

Când m-a văzut a zis un oau din ăla exagerat cu buzele și pula sculată (bănuiesc), complimentându-mă din cap până în picioare pe tot parcursul conversației, despre înfățișarea mea de zeița și personalitatea-mi mirifică, pe care nici nu apucase să o cunoască și despre care, îi furnizam informații false. Am știu că ne oprim la o primă întâlnire în momentul în care ni s-au întâlnit trupurile, unde 160 cm ai mei + 10 cm de la tocuri au echivalat cu mai mult decât poseda el la vedere. Se pare că, nu mă simt confortabil să fiu cu tipi cheli sau mai mici decât mine la înălțime. Adică, 1.60 m nu e chiar așa de greu de depășit, sau e? Ca o consecință am mutat discuția pe el, iar eu mi-am colorat un pic CV-ul, suficient cât să nu mă găsească pe net, dacă îl apucă disperarea. Așa că, i-am zis că sunt unguroaică, doar ca să îl aud despre cum îi pictează nașpa pe românii, din experiența lui taică-su cu fabrica. Nu l-am contrazis, ba chiar mi-a stat pe limbă să-i spun că, trebuia să și-o deschidă în Ungaria. A vorbit mult, fabulând cu plăcere vorbe mari și invitații la el acasă, ba chiar apropouri despre cum am putea noi locui fericiți în casa lui mare, încăpătoare și cu sală de fitness personală.

În timp ce îmi sorbeam Aperol-ul dintre bucățile de gheață, pe un pai grețos din hârtie, cum e noua modă ecologică pe aici, m-am uitat la degetele lui subțiri și îmbătrânite, cu unghii adânc tăiate. Mi-am așezat mâinile pe marginea mesei după ultima sorbitură de alcool, doar ca el să-mi observe lacul roșu aprins, si sa-mi înhațe în secunda următoare palmele între ale lui cu poftă. A început să le mângăie, scoțând un sunet de plăcere, în timp ce eu îmi fixam ochii pe pata negră de pe arătătorul lui, de la măna dreptă. La despărțire m-a îmbrățișat vreo cinci secunde, sărutându-mi paltonul la nivelul gâtului și rugându-mă insistent să-mi fac timp să-l cunosc.

Nu i-am zis de doctorat și alte faze, dar după ce mi-a spus încântat și fascinat că a fost recent la teatrul muzical, după o pauză de mulți ani, pentru o piesă fantastică, nu m-am putut abține să nu-i zic că am găsit piesa medie, recomandându-i ceva mai mișto după părerea mea.

În loc de concluzie o zic pe aia directa: să-mi bag pula, dar dacă libidoși din ăștia îmbătrâniți, bogați, singuri și serioși însemnă maturitatea, mă fac lesbiană!!! Mai bine ling o pizdă, decât să îl las pe ăla vreodată să mă atingă!

Și în timp ce scriu textul ăsta, tipul îmi scrie sms-uri. Lol, va fi greu să mă scap fără o explicație de el. Maturitatea frate, trebuie sa iau taurul de coarne.