Dacă îți merge rău în viață, gândește-te că acum vreuna își dă întâlnire cu ex-ul tău, crezând că a dat peste cineva special 🤣🤣🤣
Am citit mesajul de mai sus cu emoji-urile de rigoare în poloneză pe un grup de Facebook. Scris cu litere albe pe un fond roșu aprins, în primă fază mi-a trezit un colț de zâmbet cu gândul la ex-ul, doar ca să mi-se șteargă rânjetul o secundă mai târziu, realizând că actualul este ex-ui cuiva, ce ar putea crede același lucru despre el.
Într-adevăr, nu prea cultivăm obiceiul de-a avea o părere bună despre ex-ii noștri, mai ales despre cei pe care îi lăsăm benevol în urmă. Nemulțumite și nesatisfăcute, în carul cu ocări, pretenții și jigniri le mai aruncăm ca bonus cu patimă și fără urmă de regret ori obiectivism, disprețul. Nu i-am lăsat de buni ce erau, ne spunem în gând ulterior, în timp ce-i privim nedumerite, fericiți și împliniți în brațele alteia, care-i iubește, și-i adoră cu o pasiune mai flămândă și mai înflăcărată decât am fost noi vreodată tentate să o facem. Nu știe săraca, cu cine se încurcă, tindem să o compătimim pe ”norocoasa” ce ia gunoiul nostru drept comoară.
Ceea ce refuzăm însă să vedem si să acceptăm este că, dezamăgirile și opiniile noastre față de o persoană, nu sunt obligatoriu împărtășite și de alții. Iar treaba asta, merge pentru ambele sexe. În iubire nu există ierarhie prestabilită ori preferințe universale. În iubire nu există compatibilitate generală, iar conceptele de bun, rău, frumos, urât, atrăgător sau indiferent sunt subiective, fiind individual trasate de fiecare om în parte, după definiții inconștiente și instinctive.
Nu l-a părăsit de bun ce era, vom spune noi triumfătoare și vom avea dreptate. Dacă l-am părăsit însemnă că nu ne simțeam alături de el dintr-o relație împlinită și fericită. Și bine am făcut să-l părăsim, acordându-ne atât nouă cât și lui șansa, de-a găsi oameni mai potriviți. Căci în iubire și mai ales apoi în viața de cuplu, foarte mult ține de potrivire.
Deci, dacă ne merge rău în viață, mai bine ne facem un Aperol Spritz – luăm un pahar mare și frumos în care punem 2 părți de Aperol, 3 părți de Prosecco (nu vin alb!), 1 parte apă minerală (dar se poate înlocui cu Prosecco, dacă ne merge foarte rău), două felii de portocală și câteva cuburi de gheată. Se bea la rece cu paiul (dar nu din hârtie) și ne va merge bine deja după primul pahar, iar după al doilea, de-a dreptul fenomenal! Cât despre ex-i, hai noroc și să-i lăsăm în pace!
Fiecare națiune își are bulele ei de absurditate, prostie și multă imaginație scăpată de sub controlul realității. Dacă românii excelează recent pe arătură cu plugul Covidului, la polonezi avortu-i la putere.
În folclorul românesc Covidul nu există, nici pentru cei care s-au deja îmbolnăvit de el, iar dacă îți faci vaccinul ți-se implantează un cip direct în cap, prin care te controlează Bill Gates. Se varsă ură și injurii filosofice, curg jignirile și se scuipă cu amenințări pe Facebook, oglinda digitală a românului, bălăcindu-se taberele între ele cu patimă, atât cele pro, cât și cele contra. În realitate, România are niște spitale de toată groaza, insalubre, murdare, pline de bacterii și prost dotate, cadre medicale incompetente și inumane. Este ultimul loc în care vrei să ajungi bolnav, mai ales cu Covid. Sunt numeroase cazuri de malpraxis în România, oameni mutilați sau uciși din prostia, incompetența sau indiferența medicilor. Cu tristețe privesc cum toată societatea asta bătăioasă împotriva și pro Covid, nu se trezește să vorbească despre problemele reale și grave cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc, dar se bălăcăresc în opinii și păreri despre o alegere care este oricum individuală. Nu forțezi pe unul anti vaccin să nu se vaccineze și nici pe unul pro-vaccin să nu-l facă!
În folclorul polonez avortu-i o industrie, controlată Hitler prin doctori malefici, ce se ocupă de prelucrarea feților avortați în materie primă pentru produsele cosmetice, extrăgându-se din ei colagenul, din care se prepară creme pentru bogații păcătoși ai lumii. De câțiva ani se fac campanii stradale împotriva avortului, conduse în exclusivitate de bărbații ce strigă în megafoane vorbe jignitoare la adresa femeilor ce-ar îndrăzni să avorteze un făt malformat. În realitate, s-au făcut în Polonia în jur de 2000 de astfel de avorturi, pe motive medicale, căci din fătul respectiv nu ar fi ieșit un om normal și funcțional. Majoritatea copii ce se nasc cu malformații rămân în grija mamelor singure, în 90% dintre cazuri ele fiind părăsite de soți sau parteneri, pentru care îngrijirea unui copil cu probleme este insuportabilă. Un caz recent a fost în Londra, când o mamă și-a omorât copilul cu handicap sever, copleșită de greutatea îngrijirii lui permanente pe perioada Covid. Tatăl și-a exprimat durerea printr-un mesaj din Mallorca, despre cât de mult l-a iubit, deși s-a săturat la un moment dat să-l mai șteargă la cur și s-a cărat, dar și-a tatuat numele lui pe braț.
Mă gândesc câteodată cum ar arăta prostia inversată, dintre Polonia și România, dar nu-i iese decât o viziune a normalității. Românii ar sări ca și arși dacă li s-ar interzice avortul la cerere, amintindu-și de toate mamele moarte în timpul comunismului, iar polonezii nici nu ar înclina urechea spre propaganda anti-vaccin, când toți abia așteptă să iasă din pandemie, ca să-și poată relua programul anual de vacanțe în străinătate. Polonezii sunt plimbăreți.
Până atunci vă invit să admirați postere de Valentine’s pe care sentimentaliștii cu anti avort le-au inventat, ca să sensibilizeze cuplurile. Un pic este cam Photoshopat fătul din ele, în loc de malformații fiind integral dezvoltat și cu un look din ăla sănătos, dar ce să-i faci, așa-i in reclame – totul e bine până dai cu banu!
În terapie mărturisesc despre mine secrete, mai ales gânduri, dar și fapte pe care în mintea mea le găsesc îndoielnice, rușinoase sau imorale. Spunându-le cu voce tare, greutatea lor nu mai capătă aceeași amplificare, am posibilitatea de a le diseca, de a le analiza și mai ales de a le accepta. În mod surpinzător, ele nu mai par atât de groaznice după ce le-am dat o definiție, le-am căutat o origine și le-am atașat un scop. Câteodată nu sunt groaznice de fel, fiind de fapt mai naturale și mai normale decât aș fi crezut vreodată, doar că aceste elemente ale normalității lor nu mi-ar fost vizibile înainte de terapie prin ochelarii limitați de concepte greșite, superstiții ori false valori pe care îi purtam.
Odată debarasată de aura negativă și secretoasă a gândurilor și faptelor mele, am început să mă iubesc, înțelegându-mi nevoile și acceptându-mi faptele, dorințele și nevoile. Onestitatea față de mine însumi mi-a adus eliberare față de constrângerile impuse de cei din jurul meu asupra mea. Am încetat să mai văd lumea prin filtrul ipocrit al societății, construindu-mi propriile barometre de evaluare.
În terapie învăț să devin un observator al meu și al celor din jur, să mă desprind de situațiile cu care mă confrunt, de reacțiile celor din jurul meu și de sentimentele mele, ca să pot analiza și diagnostica situația la rece. Eliberându-mă de emoțiile mele, prin acceptarea lor, și ale celor din jur prin refuzul de am le interioriza și asimila, pot analiza mult mai bine ceea ce se întâmplă, îmi pot asculta instinctul sau pot decide pragmatic, după bunul plac. Încep să am în fapt liber arbitru.
De Crăciun am primit în dar Dune, primele trei cărți. Le-am citit cu satisfacție și bucurie, fascinată nu atât de intrigă, cât de jocul minții pe care-l propune Frank Herbert. M-am regăsit în el fascinată de puterea minții pe care cu greu ne-o descoperim. Pentru mine această lectură a fost o terapie, în cadrul propriei mele terapii, o oglindă pentru jocul minții, stimularea autocontrolul și observarea lucrurilor pe ansamblu.
În România s-a reactivat recent controversa botezului, ca reacție la moarte a încă unui copil în timpul desfășurării acestui ritual creștin, practicat conform normelor trasate de Biserica Ortodoxă Română. Am văzut chiar o petiție online pe tema respectivă, prin care se cere bisericii să modifice ritualul botezului prin scufundarea în cristelniță, astfel încât să fie prevenite accidente care se întâmplă. Dacă presiunea publică va fi suficient de mare, iar ”scandalul public” nu va trece atât de repede, probabil Biserica Ortodoxă Română va schimba ceva în cadrul acestui ritual, deși mă îndoiesc, căci religiile sunt în general condiționate de întreținerea ritualurilor și a tradițiilor statornice. BOR se va apăra în primă fază prin toate mijloace ca să reziste schimbării și chiar dacă schimbarea va fi introdusă, vor exista cu siguranță preoți fanatici ce vor ține cu dinții să repete același ritual pe care l-au practicat până atunci, în ciuda faptului că botezul este un act simbolic, iar la catolici este suficient ca să fie stropit copilul cu apă sfințită pe frunte de trei ori, ca să fie considerat botezat în religia creștină.
Schimbare sau nu, ea nu-l va ajuta cu nimic pe băiețelul ucis la Suceava. În cazul lui a rămas doar o singură întrebare: cine-i răspunzător? Preotul a fost programat la audieri, la fel și părinții, iar prin ziare au apărut deja propaganda cu povești vânătorești împletite de neonatologii. Vor da vina unii pe alții, iar la final cazul va fi cel mai probabil clasat, după stilul clasic al poveștilor controversate din România. O bună parte a opiniei publice, probabil majoritatea, va da vina pe biserică, însă de va înșela amarnic.
Nu, vina nu este a bisericii. Vina este în totalitate a părinților și am să explic de ce.
BOR este o instituție religioasă, ce dispune de anumite reguli și de o anumită propagandă. În cadrul regulilor sale este introdus ritualul botezului, pe care BOR stipulează că trebuie să se realizeze la aproximativ 40 de zile de la nașterea copilului. În alte religii creștine, la catolici de exemplu nu există această dată anume, dar se insistă ca botezul noului născut să fie realizat cât de curând posibil. Astfel, biserica își crește șansele ca, copilului ca să fie crescut și educat în cadrul tradiției ei și conform ritualurilor pe care ea le propagă. Nu are intenția de a-și rănii sau omorî viitorii enoriași (căci nu-i putem numi enoriași pe copii ce încă nu posedă o cunoaștere a sinelui), ci doar vrea să se asigure că ei sunt deja ”luați” cât mai devreme sub aripa ei protectoare, ne fiind atât de disponibili ca să adere la altă religie.
Părinții sunt, în majoritatea cazurilor și în cazul de față, oameni maturi, majori, dispun de o conștiință de sine, deosebesc binele de rău și au capacitatea de judecată. Au liber arbitru, sunt liberi să adere la orice religie doresc, să urmeze orice ritualuri aleg, însă odată ce au devenit părinți, pe lângă toate libertățile pe care le posedă, mai vine și o responsabilitate. Este responsabilitatea lor să-și protejeze copilul. Copilul mic este fragil, delicat, nu se poate apăra și comunică doar prin plâns. Se spune chiar că el nu este conștient, decât după primul an de viață că el este despărțit de corpul mamei, având nevoie vitală de protecție și îngrijire din partea părinților. De aceea natura ne-a creat ca să ne iubim copii, ca să-i protejăm de potențialele pericole ce le-ar pune viața în primejdie. Asta însemnă că, părinții sunt principalii responsabili de viața copilului lor, ei trebuie să gândească și să decidă pentru copilul lor, ce-i face bine și ce-i poate face rău. În categoria asta, a alegerii, intră și botezul. Părinții decid când și dacă, copilul lor este suficient mare și de apt pentru a fi băgat cu capul în apă, de către un străin (care nu-i pediatru și nici moașă), în cadrul unui ritual. Iresponsabilitatea, ignoranța și prostia este de partea lor în acest caz, pentru că au permis ca, copilul lor născut prematur și neadaptat pericolelor să fie supus și ucis în cadrul botezului. Nu i-a obligat nimeni să-și supună copilul atât de mic acestui ritual, să de-a copilul din mână unui străin ca să-l scufunde în apă. Aveau dreptul să oprească în orice moment ritualul sau să-i spună preotului că nu sunt de acord să le bage copilul cu capul sub apă. Ierarhia dintre preot și părinți (ce se promovează de către biserică și se acceptă de către enoriași), datina botezului, rușinea față de semeni, banii dați bisericii sau orice altceva, sunt secundare în fața siguranței și binelui copilului, pe care trebuie să le asigure părinții.
Biserica are regulile și ritualurile ei. Este dreptul ei să aibă ce ritualuri vrea, așa cum este și dreptul fiecărui om matur să adere sau nu la ele, în funcție de ceea ce simte el sau ea că-i bine sau rău. La fel este și în cazul copiilor, doar că cei care iau decizia sunt părinții. Ei principalii responsabili pentru soarta copilului.
Dragi părinți, vă rog, nu mai fiți atât de îndobitociți cu tot felul de prostii, ritualuri, credințe și sfaturi în creșterea și educarea copiilor voștri. Judecați singuri ceea ce este bine și ce nu pentru ei, fiți prevăzători și mai ales prudenți. Este copilul vostru, este obligația voastră și dreptul doar al vostru să hotărâți!
Vorbeam recent cu o prietenă din Franța despre soarta femeilor din Polonia, o țară care încăpățânează să interzică avortul cu prețul a mii de vieți nenorocite. Cu tărie se dorește interzicerea avortului în cazul fătului cu malformații, condamnând astfel mii de femei să nască anual copii cu probleme. În practică asta însemnă să se chinuie pe ele și să-i chinuie și pe copii, în multe cazuri câțiva ani, îngrijindu-i și crescându-i singure. 90% dintre femeile ce nasc copii cu probleme rămân singure, bărbații abandonând de cele mai multe ori mama și copilul, pentru că nu fac față. Sunt rare cazurile bărbaților ce rămân să îndeplinească sarcinile zilnice alături de mamă, necesare creșterii și supraviețuirii unui copil cu probleme de sănătate.
Trăim într-o perioadă în care știința ne-a adus posibilitatea de-a descoperi multe dintre malformațiile genetice ale fătului și totuși, cu fanatism alegem să ne condamnăm singuri la suferință. O facem plini de evlavie în numele unei religiei, interpretată, slăvită și servită de bărbații, căci rolul femeii în catolicism este cel multe de menajeră pentru preot. Femeia la catolici poate fi cel mult o ”gosposza”, adică gospodină la popă, bucătăreasă, femeie de serviciu și poate, câteodată ceva mai mult și foarte păcătos prin așternuturi, căci catolicii își obligă preoții oficial la celibat. Celibatul, introdus în cadrul bisericii catolice ca soluție la problema moștenirii, ca biserica să nu mai piardă agoniseala preoților în detrimentul familiei acestuia, a produs în timp multe nenorociri pentru tinerii enoriași ai catolicismului, apăsătoare fiind problema pedofiliei în cadrul bisericii catolice. Cu tristețe în numele religiei greșit și arbitrar interpretate, se distrug în secolul nostru, public și tăcere vieți, condamnându-se copii și adulți la chin și durere.
Desigur toate acestea nu ar fi posibile fără susținerea jumătății întunecate a gemenilor Kaczyński. Acest Rege Lear neîncoronat al Poloniei, ce-i ține cu îndârjire în mâinile lui firave și zbârcite ițele, într-un mixt de populism extremist și socialism religios împachetat înșelător sub numele de dreptate și justiție, nu are milă pentru supușii săi. Și în nici un caz nu are respect sau urmă de compasiune. M-am întrebat recent un amic italian dacă PiS (partidul lui Kaczyński) este de dreapta, după cum își face reclamă, iar eu i-am răspuns că în realitate este de stânga extremistă și urâtă. Prin măsurile populiste promovate, guvernarea PiS urmărește cumpărarea păturii sociale sărace și mai puțin educată a populație, votanții lor, restul având parte de înăsprirea regulațiilor și a controalelor financiare. Toți însă, se pot bucura în aceeași măsură de restrângerea libertăților individuale și controlul unilateral al statului asupra deciziilor individuale. Ceea ce încercă să impună Kaczyński este un model de comunism religios, promovat prin cultul personal cu venerare religioasă a liderilor. Kaczyński nu-i de drepta pentru că Polonia-i prea săracă și prea socialistă, moștenirea comunistă, deși nu atât de împovărătoare ca și în cazul România, a ucis destul din spiritul antreprenorial al polonezilor, ca păturile de jos să nu se poată ridica. Adițional aparatul de stat, deși mai puțin scârbos și un pic mai puțin corupt, este totuși mult prea stufos ca să nu-i taxeze la sânge pe toți cei care fac mai mulți bani decât este media acceptabilă a acestei țări, undeva pe la 18 000 € anual (primul prag financiar). Dacă faci sub banii ăștia, Kaczyński-i de drepta, cu bonusuri de stânga, dacă faci peste Kaczyński-i clar de stânga, cu bonusuri siberiene, din alea de te pun pe tren și plecat ai fost.
Căpşunăriţa 