Am încetat sa mai fac frumos, sa ma joc de-a „matka polka” cum se zice pe aici, la femeile dedicate maternității. Mi-am lăsat copilul la petrecere și am tirat-o in parc, la 15 grade C, ca sa îmi scriu câteva pagini la carte. As fi mers la o cafenea, dar după 15 minute de căutat loc de parcare, am renunțat.
Când am lăsat copilul, mi-a zis mama sărbătoritei să rămân la cafea, ori măcar să vin mai devreme, ca să mi-o beau, dar am refuzat frumos și indiferent. Mamele poloneze nu sunt in clubul meu și am inteles de mult ca, nici eu nu voi fi, in veci, in al lor. Doar dacă se face un club din asta, anti-maternal cu opinii liberale și foarte moderne. Pentru copil, le suport totusi, dar încerc să mențin contactul la valoarea minimă.
Cândva, nu eram desigur, atât de sălbatică, căutând și bucurându-mă de compania lor, deși simțeam mereu o contradicție de viziuni. Divorțul m-a deșteptat însă, făcându-ma paria socială a clubului de mame poloneze, indezirabila pentru contact. Le-am inteles abordarea, pentru ca, nu-i chiar la îndemâna oricui sa aibă o amică atrăgătoare și divorțată. Trebuie sa fii foarte sigura pe tine sau pe barbatu-tau ca sa posezi așa ceva.
Am cautat un un folder in computerul vechi si printre plicuri am deschis unul cu numele Paris. Era un Excel complet si profesional cu toate cheltuielile vacantei din Paris, facut de fostul sot, informatician de meserie, in care erau incluse, de la cadourile cumparate pentru prietenii nostrii pe care i-am vizitat, pana la dobanda platilor lui cu cardul si cursul valutar folosit de Deutsche Bank.
La final era trasa o linie, cu suma pe care i-o datoram.
Era un plic din 2009, cand eram inca foarte tanara, foarte naiva si foarte fraiera.
Doi ani de zile am trăit intr-o relație virtuală, bazată pe sms-uri. Doi ani fără o lună, ca să fiu mai precisă, in care prezența celuilalt era contingentă, existența sa fiind foarte reala in mintea mea, dar nu palpabilă pentru mainile mele, spirituală și nu fizică. Dacă ar fi să adun, zilele și nopțile petrecute împreună, aș însuma cam o lună. Luna lipsă din aniversarea refugiului nostru virtual de doi ani.
Refugiul virtual e relatia ideală, mereu acolo cand ai nevoie de ea, întotdeuna la dispoziție, de fiecare dată caldă, umedă și ridicată, nelimitată în sentimente, mai ales când ele sunt transmise prin cântece în care cineva urlă I love you, fără ca tu să trebuiască să-ți asumi nici macar un cuvânt, o faptă sau un gest. Relația virtuală e excelentă, pentru ca nu e consumată niciodată in totalitate, iar clipele in care te vezi cu adevarat sunt mereu numarate, au o finalitate, pe care îți doresti cu ardoare să o lungești. Dar nu poți și asta te ațâță și mai tare, te motivează ca să te zbați și te lupți pentru persoana care îți curge printre degete. Relația în absentă se idealizează, pentru că nu ii vezi părțile urâte, timpul fiind prea scurt pentru a permite fisuri în amorul frumos creonat de mesaje călduroase trimise ca refugiu și răzbunare a realității reale, nemiloase, crude și uneori flămânde.
Sunt la o rascruce de drumuri din aia futizata, in care nu stiu in ce directie sa o apuc. Am de ceva vreme presiunea timpului si mi-e frica sa ma angajez in ceva, daca nu sunt convinsa cu desavarsire, am sa-mi pierd timpul, pe care nu-l am. Doar ca, convingerea aia cu desavarsire nu mai vine, si nici nu o sa vina de acum incolo, pentru ca am trecut de varsta naivitatii, desi sunt incă departe de varsta intelepciunii.
Mi-e frica sa aleg solutia curajoasa, dar nici nu mă simt împacată cu soluția lașă. Probabil am nevoie de somn, mai ales ca pe aici incepe iarna.
Ca să-mi folosesc mușchii creierului, am început să scriu o carte – înca una, dar pe care sper să o și termin și să o si public – dar tot entuzismul s-a cam dus pe pulă, cand am dat de diacritice. Diacriticele sunt moartea pasiunii, ca trebuie să mă și uit la tastatură, nu doar in creier.
Si daca tot veni vorba de carti, cea mai faimoasa publicatie a mea artistica, e intr-o carte editata de mult, de revista Tango. Trecem peste faptul ca, mi-au trimis si mie cu greu un exemplar, cartea Cele mai frumoase iubiri e chiar interesanta, desi pe alocuri prea siropoasa.
In Polonia, eliberarea din comunism a concis in multe aspecte cu înrobirea religioasa. Un astfel de aspect este avortul, care a fost la polonezi legal in comunism, dar care a devenit ilegal si blamat, dupa trecerea la libertatea socialismului religios. Ca o paranteza, avortul e legal in Polonia doar in cazurile grave, pe rețetă, cand copilul e damage good, dar din ăla nasol, cu pus viata mamei in pericol, ca pentru un simplu Dawn, cam stramba lumea (doctorii, opinia publica, cunostintele) din nas, ca nu vrei sa-l pastrazi, doar „ofera asa multa iubire”.
Si, cum avortul era ilegal, pilulele contraceptive se găseau doar pe rețetă de la ginecolog, unde mai greu mergi de mână cu mă-ta sa le ceri, ca tu te-ai fute, iar prezervativele se gaseau cum se gaseau, si se foloseau cum se foloseau, ramaneau doar metodele contraceptive naturale, iar cea mai eficienta dintre ele era sexu in cur. Asa ca in Polonia, gagicile din noua libertate politica au dat-o pe sex in cur, pana s-au vazut cu verigheta pe deget, maritate virgine si gata de procreere legala. Si au procreat, unul, doi sau trei copii, dupa dorinte, nevoi si consecinte, pana pe la patruzeci si ceva, cand satule de procreere si largite simnificativ, au revenit la obiceiurile tineretii, dând-o din nou pe sexul in cur. Si astfel se explica popularitatea acestui stil, la multe poloneze actual. Am auzit si opinii de la unele femei, ca doar sexul in cur le aduce orgasmul, iar dupa ce ai facut trecerea, nu mai vor sa se intoarca la sexul normal.
Ma gandeam sa scriu despre visul ciudat pe care l-am avut, in care un el si o ea, casatoriti, imi propuneau un sex in trei. I-am refuzat, cu un zambet ironic, spunandu-le ca sunt prea batrani pentru preferintele mele. M-au prins mai departe in vis in niste circumstante ciudate, asupra carora imaginatia mea a explorat in voie. Dimineata mi-au revenit in minte amandoi, doar ca sa ma duca cu gandul la inceput de martie, cand de pe ultima bancheta din spate a unui Cadillac Escalade l-am auzit strigandu-i, sa nu se imbete prea tare. Ne-am urat toti cinci in masina, lasand-o singura pe scarile inghetate ale conacului. Tocmai si-a impachetat sotul in masina cu amanta si trei tovarasi de betie. Acasa o astepta un copil de dus la gradinita si technicianul de piane, care parca apasa ostentativ fiecare clapa. Inca nu facuse dus, caci oaspetii au sosit de dimineata, imediat dupa ce copii au plecat nemancati la scoala. Era inca obosita de aseara cand, dupa ce a trebuit sa se reproduca in nevasta fericita a barbatului implinit, a mers singura la culcare, in timp ce sotul implinit, s-a pus pe baute cu prietenul si partenerul lui, care a ramas peste noapte la ei.
E departe de viata pe care ar fi avut-o, daca ar fi ramas intr-un orasel din estul Poloniei, unde se vorbeste cu accent rusesc si temperaturile ating cele mai scazute cote. A riscat mult ca sa ajunga la statutul de nevasta bine intalata intr-un conact, ramanand insarcinata cu un barbat casatorit, si deja cu un copil la activ. Constienta de slabiciunile lui, i-a mai facut copii, pana a ajuns la cinci, ca sa-i ia gandu-l de la fiica-sa, prima pe care a lasat-o de cealalta parte a oceanului, si ca sa-l tina legat pe viata, indiferent de cate femei i-ar trece lui prin asternuturi si i s-ar perinda ei prin casa. E obosita si parca fiecare clapa suna stricata in mintea ei obosita. Afurisitul asta de pian, pe care el l-a cumparat impulsiv, ca si toate lucrurile impulsive pe care le face, in imaturitatea lui si nevoie de a scapa de viata lor, construita cu truda ei.
Isi toarna un pahar de vin rosu, ca de obicei la ora asta proaspata, incercand sa-si trimita gandurile spre urmatoare locatie de vacanta, care va veni in mai putin de o luna, si care o va relaxa, facand-o sa se gandeasca ca se merita efortul. Toata bunastarea de acum, clasa business din avion si G-Class-ul ei din curte, copii la scoli alese si mandria, ca-i nevasta unui afacerist cu peste o mie de angajati. Ce conteaza o fetiscana cu zamber frumusel si pizda stramta, cand el stie, ca trebuie sa plateasca pentru tot efortul ei, si nu o sa-i scape niciodata din stramtoare. Cinci copii nu mai sunt ca unul, pentru care oricum a patimit destul. Toate astea sunt ale ei, si nimeni nu i-le va lua vreodata, pentru ca ea va face totul si va accepta orice, numai sa ramana unita cu el pana la moarte. Pentru ca trebuie sa plateasca pentru tot.
M-am trezit cu inima rupta, in sfârșit. Era pe cale sa se rupă in urma cu o lună, dar atunci doar s-a fisurat puternic, când plângeam pe o banca intr-un oraș frumos. Acum s-a rupt de-a binelea. E nașpa, deși era previzibil. Doare, deși e cu deja-vu. Am fost avertizata, dar nu am vrut sa ascult. Mi-o meritat-o, poate ca da, deși mereu exista speranța ca se pot muta munții din loc si iluzia ca iubirile imposibile sunt cele mai potrivite. Exagerez, poate un pic, dar mie îmi place drama, măcar sa admit. As vrea sa treacă, as vrea cu ardoare sa treacă, dar știu ca nu trece, chiar așa de ușor. Acuma un an, pe vremea așa, aveam alte trăiri, dar asta a fost yesterday. Azi, tot la ce ma gândesc, e cum sa-mi anesteziez durerea, cum sa-mi amorțesc gândurile și prin ce metode sa-mi eliberez furia. As bea, as fuma și as fute tot ce prind in cale, fără urma de regret sau de sentimente. Doar ca am mai fost pe drumul asta și vomatul in baie practicat in anii studenției, nu mai dă bine la stomac sau ten, după 30+. Ghinion! Țigări sunt la chioșcul din strada, acuma am și o shisha in dotare, dar ce ma interesează pe mine, se găsește pe sub mână. Și ar fi câteva mâini, doar că eu nu știu să fumez corect, adică sa trag in piept ca lumea, si pe lângă risipă, mai prind și efect relativ. Rămân bărbații, după morala, cui pe cui scoate, sau tradiționala mea metodă de a evada din durerea unei despărțiri. E o metoda excelenta, care tine cam 5 secunde, până primești atenția dorită, după care in timp ce noua cucerire își bagă pula in tine, gândurile tale zboară, acolo unde ți-ai lăsat inima. Și, după ce actul se termina, cu un orgasm mimat, caz in care ai fost relativ pe fază și nu plecată de-a binelea din realitate, te simti oricum nașpa, de obicei mai rău ca la început. Am băgat metoda asta de atâtea ori, până când in sfârșit m-am convins de inutilitatea ei. Și nu doar ca e inutilă, dar mai și prelungește agonia, pentru ca oamenii pe care ii servești beată de durere, sunt și ei la fel de beți. Așa ca, in loc sa dau drumul din nou la Tinder ori sa raspund la diverse invitații de futai, iau o pauza de la amantlâc, numărând zilele și concentrându-ma pe alte proiecte. Cred ca a venit timpul sa experimentez, ceea ce nu am mai trăit de 20 de ani, și anume sa fiu singura, disponibilă și frumoasă – măcar arat bine, e și asta un plus.
Dar, ca sa nu închei intr-o notă pozitivă, mai scriu odată ca doare, a dracu de tare, și ma mai smiorcăi din când in când.
Într-o discuție pe Facebook cu o fostă colega din România, care m-a cautat pe net, sa ma întrebe de sănătate turism in Polonia, a ieșit la iveala ca. ma cam plimb pe la arabi. La care ea ma lovește cu textul: „vai, găsește-mi si mie un arab”.
Eu fac ochii cat cepele si cu degetele umplute de curiozitate ii scriau: dar ai divorțat? Ma gândeam ca își caută un soț nou, dintr-o alta realitate, după ce primul a fost un eșec anticipat. Nu, zice ea „naiba vrea amu soț, sa ma leg la cap cu altul. Nu am in obiectiv vreo căsătorie in viitorul apropiat.” Ce sa ii răspund, decât ca, ii doresc mult succes si după multe insistente, am cuplat-o pana la urma cu un egiptean pe Whatsapp. Ma rog, tipul nu știe ca e măritată, dar nici el nu-i cel mai uns cu toate alifii, si cu siguranță nu-i arab. E egiptean, si asta face toata diferenta.
Ia sa va explic eu o chestie, pe care am inteles-o din calatoriile mele si discutiile mele cu persoanele din GCC, cum le place lor sa-si spuna. Acolo domina legea rasismului, iar oamenii sunt impartiti in functie de tara de origine, ceea ce determina cat castiga si care le e pozitia sociala. Fiecare are locul lui.
In pole-position sunt localesi, emirati in Dubai sau kuwaiti in Kuwait, minoritari, needucati, plini de fite si de bani. Si, ce fac astia toata ziua, e sa frece menta sau sa taie varza la caini, dupa preferinte, pentru ca nu trebuie sa faca nimic altceva, atat timp cat nu fac trei lucruri esentiale: nu deviaza de la religie, nu-i loveste moda in public, ca acasa se pot imbraca sau dezbraca dupa cum vrea muschiul lor, si nu se casatoresc cu un non-locales (valabil la ambele sexe). Daca cu religia si moda e clara treaba, o explic pe aia cu casatoria, ca sa intelega tot romanul, de ce compatrioatele noastre fotomodele sau insotitoare de zbor, cu sange dacic, nu vor sfarsi nicodata cu un arab bogat, oricat ar suge pula prin Dubai. Nu e o chestia de religie, ca si dacă îsi pun voalul in crestet si baga rugaciuni la Allah, tot nu se marita cu un arab bogat. Pentru ca totul acolo se învârte in jurul banilor si cand si-au creat ei statul lor bogat si mirific, nu chiar asa de mult, au avut grija sa nu lase femeile pe din afara, asa ca daca un arab pur sânge se decide sa-și amestece genele cu o non-araba, cadourile financiare pe care le primește de la stat dispar in furtuna desertului, deci ciu-ciu casa, teren de casa si bani de nunta. Aditional, statutul lui social și al viitorilor lui copii, tocmai a fost devalorizat, ca aia nu devin cetateni, indiferent cate posturi tin in Ramadan. Asadar, mai rar se gaseste un arab, care e chiar atat de prost si de indragostit, incat sa-si dea toata bunastarea pe o pizda straineza. Ma rog, mai sunt si exceptii, dar cel mai probabil aia muncesc, ca daca ar duce-o in mod traditional, nu cred ca le-ar permite lenea extravagante din astea. Deci, de voie, de nevoie, trebuie sa-si ia una de-a lor. Iar alea de-a lor, sa nu credeti ca o duc chiar asa de rau, ca vai de ele, trebuie sa stea acoperite si alte cacaturi de aparenta, cand pe dedesupt urla Dior-ul pe ele, lasat sa se vada strategic in posete si incaltaminte. Localesele se mandresc prin lipsa de educatie in domeniul stiintelor, dar o excelenta documentare in arta cumparaturilor, a spa-urilor si barfei. Traiesc in stilul vacilor sfinte, le intereseaza doar potentialul financiar al sotului viitor si nici macar nu se straduiesc cu aparenta fizica, mai ales dupa ce baga un borac sau doi. Apropo, nu ati observat ca toate babele acoperite sunt cam plinute? Da, o consecinta naturala daca doar bagi in tine fara de mila si fara interes, ca oricum numa barbatu te vede. In mod clar, nu le poti obliga sa lucreze, ceea ce majoritatea nu fac, in timp ce de boraci si ocupa bonele si menajerele, care sunt forta de munca ieftina si masiva. Ele ajung la putere la batranete, mai ales daca le loveste norocul sa ajunga vaduve si mame de baieti, un context excelent prin care controleaza familia si isi varsa frustrarile cu galeata pe viitoarele nore.
Ca strainez, cel mai bine e sa fii din USA si Canada, ca atunci esti vazut ca un miracol de inteligenta, desi o canadiana nasparlita cu care am avut tangenta, mi-a scris un email de tot cacatul, cu o engleza de balta, de zici ca-i schizofrena, dar e canadianca si blonda, si asta scuza tot. Cel mai naspa e sa fii african sau indian – tinta perfecta a glumelor rasiste un Kuwait, ca cica ei nu primesc indieni nici macar cu pasaport american. Kuwait, pentru cine nu stie, e tara in care, dupa ce un cuplu de localesi au macelarit o menajera si au tinut-o in congelator, statul a zis ca, nu mai are voie angajatorul sa-i retina pasaportul angajatului, si pe deasupra ar mai trebui sa-i dea si 4 zile libere pe luna, ceea ce a starnit o revolta nationala.
Totusi, daca mai sunt gagici care viseaza la musulmani, isi pot alege cu placere din celelalte natii, mai ales ca oferta e mai bogata, egipteni, palestinieni sau din Levant. Aia nu au chiar asa bani, dar isi amesteca cu placere sangele cu europence, motiv de lauda pentru copii, o caracteristica care ii face mai speciali printre alti adepti a lui Allah. Din cate am inteles apartenenta religioasa nu e obligatorie pentru nevasta, dar e dorita, iar purtatul de voal se poate fenta.
Da, am ajuns sa o trăiesc și pe asta, sunt faimoasă in Kuwait 😂😂😂. Ma rog, faimoasa prin asociere, dar merge și așa 😋.
Cum am ajuns faimoasa? Pai cum am eu un job din asta, ca ma întâlnesc cu mulți oameni puternici și bogați, am ajuns sa ma întâlnesc și cu oameni celebrii. Si printr-o circumstanța, m-am împrietenit cu o bloggeriță faimoasa din GCC. Mai mult prietenie de afaceri, dar tipa a fost mega ospitaliera si simpatica când am vizitat-o in țara ei. Am tratat-o si eu foarte bine când a fost in vizita la noi, deci payback. Si a fost de ajuns sa pună pe snapchat câteva posturi si cu mine pe acolo, ca sa se declanșeze avalanșa, gen fanii ei, ne trimit cadouri la firma. Ma rog, bănuiesc ca voi fi uitată in curând, dar pana atunci, apucai sa ma laud p-aci 😜.
Apropo, dacă vrea cineva numarul Ramonei Gabor, sa-mi dea un mesaj. Și-a lăsat cartea de vizita la un coleg și ăla mi-a pasat-o cu comentariul, ca are picioare lungi și e respectuoasa.
M-am uitat in ochii lui hipnotizanti si nu mi-am mai putut dezlipi privirea de la el. L-am privit toata seara intrigata si insistenta, in timp ce isi fuma shisha cu stil. A impresionat imediat prin prezenta, inteligenta si farmec. Am ghicit ca-i sirian din prima, in timp ce el, nu putea sa ma descifreze. Turcoaica sau poate iraniana, m-a intrebat. Nici una si nici alta. Sunt romanca, i-am raspuns, cateva ore mai tarziu, cand ne arata Kuwaitul din masina.
Ne-a explicat cu ce se manaca afacerea, cand visitam punctele de vanzare de prin Kuwait, pe la ora 23:00, pe o temperaatura de 41 de grade C. Muza din masina, palmierii de pe strada si discutiile noastre banale, mi-a dat un vibe, pe care nu l-am mai avut de mult. M-a atins „accidental” si delicat pe spate, in timp ce ne povestea pasionat ce branduri distribuie in Kuwait, invartindu-ne printre rafturi, pana colegii mei s-au pierdut de mine, ca el sa ma poata aburi in voie. L-am lasat, pentru ca nu-i nimic mai educativ, ca Head of Retail Operations sa-ti prezinte personal concept store-ul lui pe la 11 noaptea, direct la sursa.
In drumul spre hotel am aflat ca vorbeste franceza, asa ca l-am stimulat un pic in limba amour-ului, ca sa-i arat ca nu degeaba am mers in Romania la scoala, in timp ce el mi-a promis ca data viitoare, cand voi fi in Kuwait, imi aduce vin alb la masa de pranz. Nu de alta, dar alcoolul e interzis in Kuwait, si nu ai voie nici sa-l aduci in bagaj – iar eu scriu textul asta cu cateva guri de bourbon la bord, ca am aflat de regula in avion, inainte de aterizare, cand deja aveam de mult impachetata sticla in bagaj).
Dupa o seara mirific de interesanta, i-am zis sukran, l-am invitat in Polonia (cum se face) si i-am strans politicos mana.
Cand treceam prin poarta de securitate la hotel, ma intreaba seful meu ironic si invidios, daca mi-am facut un nou prieten. I-am raspuns, fara a-mi deschide macar buzele un uhm, la care el, ma intreaba odata retoric, daca stiu ca noul meu prieten e insurat, iar eu i-am raspuns la fel de pasiv cu un alt uhm. Doar i-am vazut amandoi verigheta. Da, stiu, viata e grea, cand te loveste invidia, stiind ca, concurezi cu o gagica mistocara, care e de ajuns sa se uite la unul, ca sa-l invarta putin pe degete, in timp ce tu, mare director poti sa-i belesti pula cu vrajeli trei ore fara oprire, ca tot ca un surplus inutil esti tratat. Si cam asa se fac afacerile adevarate, pentru aia care mai cred in basme.
Căpşunăriţa 