Despre avort în Polonia

În Polonia avortul la cerere este ilegal din 1993. Spre deosebire de România, pe vremea comunismului polonez avortul era legal. După căderea comunismului, la care a pus din plin umărul și biserica catolică, aceasta și-a cerut simbria de la politicieni. Și una dintre simbrii a fost avortul. Societatea civilă, politicienii și biserica au ajuns la compromisul care era valabil până săptămâna trecută: avortul la cerere a devenit ilegal, avortul fiind posibil doar 1) în cazul în care pune în pericol viața femeii, 2) fătul s-a format în urma unui act criminal sau 3) fătul are malformații congenitale.

Efectul pe termen lung a deciziei a fost că tot mai mulți tineri necăsătoriți și-au asumat copii făcuți accidental, iar societatea pe ansamblu și-a modelat o opinie împotriva avortului unui făt sănătos. Opțiunea avortului la cerere a devenit tabu, fiind un act condamnat social, iar femeile care din diverse motive alegeau întreruperea sarcinii o făceau în tăcere deplină și în străinătate. Pe ansamblu în Polonia se făceau foarte puține întreruperi legale de sarcină, fiind înregistrate undeva la peste o mie de cazuri anuale în ultimii cinci ani, dintre care peste 90% din cauza fătului cu malformații congenitale. Procedura legală era greoaie, complicată și nu de fiecare dată funcționa, existând medici ce refuzau să-și dea acordul pentru întreruperea sarcinii fătului cu probleme, chiar dacă părinții îți doreau asta și îndeplineau criteriile. Treptat s-a dezvoltat un război tacit între medicii extremiști și femeile însărcinate ce își doreau oprirea sarcinii cu probleme. Au apărut cazuri de medici ce refuzau să facă investigațiile prenatale avansate pentru a stabili exact dacă fătul are malformații, ca mama să nu-l poată avorta, sau de medici ce le-au forțat pe femei să ducă la capăt sarcini în urma cărora fătul s-a născut cu malformații și a murit în scurt timp de la naștere.

În această atmosferă de conflict pe tema avortului s-a încercat din 2015 să se ilegalizeze avortul pe baza malformațiilor genetice, guvernanții conservatori ai PiS reușind în sfârșit acestă performanța săptămâna trecută. Tot de prin 2015 pe străzile marilor orașe apăreau regulat manifestări publice împotriva avortului susținute de grupuri radicale de bărbați extremiști, care asociau femeile ce avortau feți cu malformații congenitale cu Hitler.

Considerând vârsta tot mai înaintată la care femeile aduc copii pe lume în Polonia, riscurile pentru poloneze de-a rămâne însărcinate cu un făt deformat genetic sunt tot mai mari. În multe cazuri fătul este sortit morții imediat după naștere, malformațiile fiind de multe ori incompatibile cu viața, sau în cazul în care supraviețuiește, el va duce o viață de legumă vegetativă, mama lui fiind condamnată să-l îngrijească. Puse în fața unei asemena perspective, majoritatea polonezele s-au răsculat. Ce își doresc este să fie alegerea lor de-a păstra sau nu un făt cu malformații congenitale și nu interdicția de-a face avort.

Pentru mine avortul este o chestiune privată, o alegere și un drept. Am fost educată să privesc avortul cu mare distanță, impersonal, trăindu-mi tinerețea într-o țară în care avortul era folosit ca mijloc de contracepție. Cunosc persoane care au făcut avort la cerere pentru că nu-și doreau un copil atunci în viața lor ori cu persoana respectivă. Nu le-am judecat și nici nu le-am privit cu dispreț, știind că și eu, dacă aș fi fost pusă în situația lor probabil aș fi făcut aceeași alegere. Când nu ai un copil, idea de-al avea este foarte abstractă. După ce am născut, am început să privesc mai conservativ avortul din perspectivă personală și nu universală, căci nu consider că ar fi de treaba mea să judec deciziile altor femei în această privință. Mi-am dat seama că am fost norocoasă că nu fost pusă în situația de-a face avort, căci făcând asta probabil  aș fi rămas profund marcată. Am știut însă, însărcinată fiind, că dacă fătul ar fi avut malformații aș fi ales să fac avort. Consider că fiecare viitor părinte trebuie să decidă pentru el individual dacă poate și vrea să aibă un copil cu probleme, în măsura în care aceste lucruri se pot descoperi. Este nemilos, traumatizant și inuman să condamni o femeie să aducă pe lume un copil nesănătos, care o va condamna la a-i fi îngrijitoare până la moarte sau va muri imediat după naștere. Sunt femei care aleg să ducă până la capăt sarcini cu malformații, dar aceasta este alegerea lor și nu toată lumea își dorește să treacă printr-o asemenea experință. Consider chestiunile avortului și a copiilor foarte personale, individuale și care ar trebui tratate cu seriozitate de fiecare în parte. Emanciparea, cunoașterea și inteligența de acum ne dă posibilitatea să ne privim urmașii nu doar din perspectiva înmulțirii cu orice preț, ci a perpetuării speciei cu sens și mai ales responsabilitate.

Dezinformare urâtă, jignitoare și grosolană în România cu privire la protestele din Polonia

Dezinformare grosolană Made in Romania: ”Anunțul că președintele Poloniei, Andrei Duda, este pozitiv cu Coronavirus a provocat un val de proteste in Polonia.” Aici articolul de acum două zile. Habar nu am de unde Sebastian Ujica (dacă chiar există persoana respectivă, căci mai degrabă cred că-i un pseudonim) de la Mediafax a scos prostia asta. Probabil i-a ieșit pe cur și nu pe cap, căci în nici un caz nu are legătură cu protestele. Este ofensatoare pentru polonezi o asemenea dezinformare nesimțită.

Polonezii protestează de sâmbătă seara împotriva:

  1. Restricțiilor impuse dreptului de avort!
  2. Împotriva PiS – partidul care guvernează momentan în Polonia!

 Da, Andrej Duda este diagnosticat pozitiv cu Covid și nimănui nu-i pasă, cu atât mai puțin oamenilor din stradă care strigă wypierdalać = du-te la dracu/pleacă naibii/fute-o de aici partidului din care el face parte.

Pe lângă cei de la Medifax, mai dezinformează și cei de la Digi24, Aleph News, Agerpres, Stiri Diaspora și Monitorul Apărării și Securității, toți promovând aceeași știre de falsă și jignitoare la adresa protestatarilor care luptă pentru drepturile oamenilor la o viață normală.

Oricare ar fi agenda românilor să dezinformeze în legătură cu Covidul, asta este doar a lor și nu are nici o legătură cu realitatea din Polonia. Da, avem Covid în Polonia, este aici, s-au introdus mai multe restricții, dar nu are absolut nici o legătură cu protestele.

Covid în Polonia și cum guvernanții merg înainte cu interzicerea avortului

În Polonia Covid-ul este în floare, după ce toată vara polonezii s-au amestecat în vacanțele de la mare și de la munte fără prea mari griji. Vara s-a terminat, locațiile pentru testele publice gratuite s-au rărit, iar coada la info linia pentru testare gratuită a devenit tot mai lungă, asta în timp ce cazurile noi de Covid au crescut. De câteva zile au depăși pragul de 10 000 de noi infectări zilnice.

Printre persoanele apropiate și în familia mea a apărut Covid-ul, tată fiicei mele fiind confirmat pozitiv și cu simptome aferente, iar părinții lui au fost și ei bolnavi, însă nu au mai apucat să-și facă testul până s-au vindecat. Fiică-mea este în carantină, dar fără simptome, în așteptarea rezultatului. O colegă de la muncă suspectează că a avut Covid, după o săptămână la pat, încheiată cu pierderea simțului mirosului. Cum nu a primit trimitere pentru testare și nici nu a apucat info linia, doar bănuiește că a avut, deși simptomele i-au fost similare: febră nu prea mare, până în 38 de grade, dureri de gât, oboseală, senzație de frig, frisoane, dureri de cap și pierderea simțului olfactiv, care de obicei vine spre sfârșitul perioadei de boală.

Deja simt în jurul meu cum toată lumea începe să aibă virusul, este doar o chestiune de timp, și în pofida măsurilor sociale luate, închideri parțiale de școli, purtatul măștii în locurile publice și dezinfecții regulate la muncă, nu-i nimic concret ce am putea face ca să-i oprim transmiterea. Multă lume printre care și eu, am trecut pe medicamentația de prevenție, cu doze mari de vitamina D și C, și steroizi pentru sinusuri. Am prieteni care refuză să se întâlnească de frică și-i înțeleg. Eu încerc să evit expunerea inutilă, deși izolarea și tele-munca începe deja să mă afecteze psihic. Eu am nevoie de contact și interacțiune, nefiind singuratică de felul meu. De câteva zile, de când simt virusul atât de aproape, am început să mă obișnuiesc cu idea că-i inevitabil. Este un sentiment ciudat, pentru că nu-i neputință, ci mai degrabă acceptare. Și așteptare. Și speranță, că totuși majoritatea se confruntă cu o formă tot mai ușoară a bolii.

***

Și în timp ce societatea este preocupată cu răceala și gripa, ieri Curtea Constituțională a decis că legea care permite avortul fătului cu handicap grav este neconstituțională. Practic în Polonia se încearcă prin orice portiță să se introducă incapacitatea de avort, iar prima portiță este eliminarea avortului în cazul în care fătul este nesănătos. Decizia aceasta va afecta în primul rând familiile sărace, ce nu-și vor permite o vizită în Germania la o clinică pentru a face un avort legal și în siguranță.

A dat un religios peste blogul meu

Photo by Vitaly Sacred on Unsplash

Pe când mă gândeam azi despre ce să scriu, mai ales că-mi pierdusem de ceva timp inspirația, pe blog surpriză. A dat o religios din Antwerp peste el și mi-a lăsat căruța cu mesaje în care mă pictează cu talent ca proastă, idioată și:

”stângistă, și probabil actualul președinte al Poloniei te calca pe nervi” – că nu l-am votat pe actualul președinte al Poloniei am mai spus-o, ba chiar l-am întrebat pe gagiu-meu la prima întâlniri dacă a votat cu PiS, ca să nu ne întindem inutil; după o întâlnire nereușită cu unul din fanii PiS-ului mi-am dat seama că nu am nimic în comun cu susținătorii acestul partid de stânga! Da, PiS și Duda sunt de stânga, mă rog, noua stângă deghizată în naționalismul extrem și legi care îi favorizează pe cei care nu muncesc, dar fac mulți copii. Deci, a mă acuza că sunt stângistă și că nu îl susțin pe Duda este contradictoriu, din moment ce Duda este stângist.

”feministă” – sunt, și mândră susținătoare a femeile care au dreptul să facă ceea ce vor cu viața și corpul lor, adică sex înainte de căsătorie și avort, dacă aceasta este alegerea lor.

”imbecilă spălată pe creier, care urăște creștinismul” – de fapt sunt anti religie în general, nu urăsc nici o religie, dar nu sunt adepta religiilor, a tuturor, nu doar a creștinismului. Consider că lumea ar fi un loc mai pașnic dacă religia s-ar reduce la o chestiune privată, individuală și una publică, generală.

Nu urăsc nici femeile, nici bărbații, nici copii, nici familie și consider avortul, divorțul sau orientarea sexuală un drept și o alegere personală. Nu sunt de stânga, ci de dreapta, asta ca să fie clar și să nu mai creez confuzii pentru haterii mei.

După atâtea jigniri online, chiar încep să cred că sunt faimoasă.

Ziua zâmbetului

Image by Kranich17 from Pixabay

Azi, de ziua internațională a zâmbetului am zâmbit azi alături de colegii la muncă, făcând mișto de faptul că dispar din bucătărie lingurițele. Din categoria tacâmurilor, doar lingurițele dispar, nu lingurile, nici furculițele și nici cuțitele. Lingurițele se fac nevăzute cu viteza luminii mai ales când îți faci un ceai sau o cafea în care vrei să învârți. Ne-am dat cu părerea amuzați despre ce ar putea să facă hoțul sau mai degrabă hoața (căci se pare că cleptomania este mai prezentă la femei decât la bărbați) cu ele acasă, căci a luat mai multe decât un set, deci îi depășește nevoile curente, iar valoroase nu sunt, exclus să le amaneteze. Am rămas cu două piste plauzibile: le îndoaie cu mintea sau le folosește pentru dizolvarea prafurilor. Și dacă tot suntem la povești despre bucătărie, tot azi am aflat că dispar și cănile cu logoul firmei. Sunt albe, grosolane și se înnegresc înauntru după spălatul repetat în mașină. Deci, avem un cleptoman/ă fără stil.

Anul acesta se fac 15 ani de când m-am mutat în Polonia. Mă gândeam să dau o petrecere, iar colegii de muncă au sugerat Covid-party ca să fiu în trend cu lumea, mai ales că în Polonia sunt în creștere cazurile. De mâine intrăm în zona roșie, începem munca parțial de acasă, iar în clădirea firmei a fost decretat purtatul măștilor în toate circumstanțele, inclusiv în bucătărie.

Ca să ne mai descrețim măcar frunțile, un banc local: – De ce au inventat preoții catolici cutia confesionalului? – Ca să-și poată face o labă, când ascultă poveștile din lanurile de sfeclă ale enoriașilor.

Komunia sau prima împărtășanie

Photo by Grant Whitty on Unsplash

În Polonia catolică există tradiția primei împărtășanii. Komunia, așa i-se spune obiceiului în care copii fragezi din școala primară, din clasa a doua sau a treia, sunt îmbrăcați frumos în haine albe, lungi și sclipitoare, apoi aliniați meticulos și împinși în turmă spre izbăvire. Dar înainte de-a fi izbăviți trebuie să mărturisească, să-și spună păcatele pios în fața unui preot, de preferință ursuz și moralist, care a păcătuit mai mult în viața lui carnală din ultimul an, decât toți copiii la un loc de când au venit ei pe lume.

Este un eveniment în primul rând practic, educând din tinerețe viitoarele generații de credincioși în ritualurile bisericii, punându-le din fragedă pruncie bazele îndoctrinării. În primul rând li-se spune copiilor de mici că sunt vinovați, că au făcut săvârșit ceva rău, au păcătuit sau au greșit în vreun fel. Prin această viclenie intenționată biserica pune copilul încă naiv și nealterat în poziția de a-și căuta culpabilitate, făcându-l să se îndoiască de logică și instincte. Toată taina spovedaniei constă în faptul că trebuie să spovedești ceva, mai ales atunci când nu ai nimic de spovedit. În al doilea rând induce idea că mărturisind aleșilor umani ai bisericii, vei primi izbăvirea. Rezolvând în acest mod o problemă de moralitate, educație și logică, în mintea copiilor se stabilește inevitabil un rang indisputabil între păcătoșii de rând și păcătoșii aleși, ai bisericii. De unde și conflictul interior al multor copii abuzați față de culpabilitatea preotului, care după ce le-a făcut rău tot curat rămâne, în timp ce ei sunt murdari. Educând omul de mic că-i vinovat, implică că preotul, care-i dă izbăvirea, este corect. O percepție periculoasă și greșită, promovată cu tărie de slujitorii bisericii. Ca ritualul să fie complet, în cele din urmă li-se promite acestor suflete rătăcite, care-și pierd puterea în propria judecată și alegere, căci oricum ar fi ea construită tot păcătoasă este, eternitatea. Li-se promite nemurirea de către alți muritori, dintre care nici unul nu a atins-o vreodată.

Ritualul spovedaniei este deschis răsplătit în biserica poloneză, când la finalul fiecărei liturghii doar enoriașii izbăviți au dreptul de-a se alinia frumos în fața preotului și a-și primi anafura, în timp ce păcătoșii rămân împietriți pe scaune. Komunia în sine este o sărbătoare, răsplătind cu daruri valoroase copilul ce-a fost rușinat și apoi iertat, arginții fiind dintotdeauna cel mai eficient canal de-a transpune în realitate legătura dintre divin și omenesc.

Experiența Covid în Polonia

anshu-a-yAXbfq1wI7I-unsplash

Photo by Anshu A on Unsplash

Ne-am așezat cuminți la coada de la restaurant, când tipul din fața noastră cu mască pe față s-a întors parțial înspre noi ca să ne spună să păstrăm distanța, încheind cu textul sugestiv You do not want to have what I had. Am comentat în poloneză că-i textul pe care îl folosesc și eu când găsesc oameni ce așteptă la mine în scara de bloc, dar am păstrat cu sfințenie distanța. Căutând o masă liberă, am găsit una fain lângă domnul ce tocmai a sugerat că ar fi avut Covid. Deși eram în aer liber și la distanță, m-am așezat cu o oarecare ezitare. Tipul și-a scos între timp masca și conversa liniștit cu două gagici. Era posibil să fi spus la vrăjeală, mai degrabă părea genul, dar dacă era adevărat? L-am privit cu o ușoară preconcepție, ca pe un fel de paria socială, un ”lepros” al vremurilor curente, ca mai apoi să reflectez la atitudinea mea instinctivă.

De la începutul perioadei de Covid și chiar înainte să se declanșeze în Europa, am încercat să mă feresc pe cât am putut. Am purtat mască la ultimele două zboruri în ianuarie și februarie și am fost foarte atentă la igienă în timpul perioadei de izolare a Poloniei, spălându-mă pe mâini regulat. Am evitat întâlnirile în grupuri, locurile aglomerate sau apropierea fizică de oameni. De la alegeri situația Covidului în Polonia s-a ameliorat considerabil. A câștigat partidul populist, numărul de cazuri a început să scadă, iar prețul unui test la cerere s-a stabilizat la 500 de zloți. Lumea poartă mască ocazional, obligatorie în cabinetele medicale și în unele magazine mari, ce o oferă la intrare clienților, dar alegere în centrele comerciale, supermarketuri și pe stradă. Polonezii evită să călătorească în străinătate, înmulțindu-se turiștii la mare și la munte, iar restaurantele și locurile de agrement mai practică încă un număr limitat de locuri. Școlile se vor deschide din septembrie și așteptăm să vedem ce o să iasă.

Transferul

Primim azi un transfer din Republica Moldova, România de peste Prut cum ar veni. Se uită doamna directoare financiară pe el, nu că ar înțelege ea română prea mult, chiar de fel,  dar vede acolo ora la care este plănuit transferul 13:40. Și mă sună asistenta ei să-mi spună că-i bai mare. Mă uit și eu la oră, mă uit și la ceas, ce bătea abia 13:35 în Polonia și o informez politicoasă despre existența fusului orar.

Ciudat cum lumea asta nu-i învârtită cu totul în jurul Poloniei? Atunci ar înțelege-o și polonezii.

 

Am obosit să lupt pentru dreptate

peppa-core-landscape

Aseară am așteptat două ore în mașină poliția. Tocmai ieșisem de la bazin după cursul de scufundări, când am decis să mă delectez cu o înghețată. Am cumpărat-o de la magazinul de lângă care îmi parcasem mașina și o mâncam liniștită pe scaunul șoferului. Mi-am tras și un selfie, pe care urma să-l trimit unei prietene, când mi-am întors capul spre drepta ca să vă un Audi cum intră din plin în partea stângă a mașinii mele. Am simțit lovitura și am ieșit agitată din mașină. La volan un băiețel de 19 ani cu taică-său pe bancheta din spate. M-am dus direct la tată, pentru că se vedea că băiatul era neexperimentat, întrebându-l cum de își lasă copilul să conducă, dacă vede că nu știe, din moment ce drumul era lat și el mă luase din plin. Băiatul a declarat pe loc cu tupeu că nu s-a întâmplat nimic și că ei pleacă, iar eu am format rapid 112 și am raportat situația, precizând că vinovații vor să părăsească locul accidentului. Ne-am contrazis până când m-a auzit o cunoștință ce era în apropiere și care mi-a sărit în ajutor, certându-se cu tatăl băiatului ce deja ne aducea jigniri și începea să nege că mi-a lovit fiu-său mașina. La final și-au luat catrafusele și tatăl mi-a întins cartea de vizită prin geamul mașinii. Nu a uitat să mă întrebe de unde sunt, dar de data asta am fost pregătită ”din Polonia, e vreo problemă, sunteți xenofob?”. A dat înapoi la răspuns și nu a mai deschis subiectul, iar eu am așteptat două ore apusul soarelui și echipajul de poliție. Singura parte pozitivă a întregului eveniment au fost polițiștii, tineri, frumoși și foarte drăguți, care mi-au luat declarația, mi-au notat datele și au încercat să mă încurajeze, pe când eu pozam într-o domnișoară în suferință. Nu eram departe de adevăr, fiind obosită să lupt cu toate canaliile nedrepte din Polonia, dar preventiv, am luat înfățișarea care se așteaptă de la toate femeile de aici, cea de suferindă neajutorată, de preferință fără funcții pompoase, așa că mi-am cosmetizat și locul de muncă, ca să pară mai modest. Domnișoarele neajutorate sunt de cele mai multe ori ajutate, mai ales de domnii polițiști, iar când am spus că sunt divorțată și singură, mai că li s-a făcut milă de mine și dacă aș mai fi cochetat un pic cu polițistul tânăr și stângaci ce-mi nota datele, m-ar fi invitat la o cafea de consolare.

Eram însă prea supărată și prea obosită cu întreaga situație. De la începutul anului am probleme cu mașina, mi s-a stricat cutia automată, ceea ce-i jale și mă cert cu mecanicii cărora le-am decartat o căruță de bani  și care nu mă bagă prea tare în seamă, iar în martie am omorât-o pe verișoara locală a purcici Peppa, când mi-a sărit inopinat în fața mașinii. Orașul nu a vrut să-și asume responsabilitatea pentru porcul mistreț ce mi-a avariat mașina, așa că sunt pe minus cu reparațiile, plătite parțial din auto-casco. Ce-i sigur este că am obosit.

A câștigat Duda

TVP_4Alegerile prezidențiale din Polonia au reprezentat o luptă între generații și categorii sociale. S-au luat la trântă tinerii ateiști, ce refuză să-și boteze copii, cu bunicii lor catolici, obedienți ai popilor catolici.

Introducând votul în urne, s-au combătut cu ardoare între ele familiile educate cu unu-doi copii și plătitoare de taxe în al doilea prag de la oraș, cu familiile mai puțin școlite, mândre posesoare a trei-patru urmași și fideli clienți ai programului 500+ de la țară.

Au luptat cu ardoare, au votat cu patimă și au câștigat democratic săracii, asistații social, xenofobii și pensionarii. I-a ajutat diaspora, mai ales milioanele de polonezi din State, plecați pe vremea comuniștilor și deconectați la realitatea curentă din Polonia, votanți a lui Trump și a republicani pe tărâmul tuturor posibilităților, dar ai socialiștilor în țara de baștină. De cealaltă parte au pierdut tinerii, educații, vorbitorii de limbi străine, antreprenorii și plătitorii de taxe. Urmează cinci ani de PiS în Polonia și va trona naționalismul, țara se va împrumuta și mai mult, iar złotówka poloneză se va devaloriza cu brio. Democrația, această tiranie a majorității nu-i cel mai sănătos sistem pentru progres și dezvoltare, căci frâna generațiilor ce-și așteptă trecerea este necruțătoare.

Bătălia nu-i însă pierdută. Diferența dintre candidați a fost minimă, iar speranța trăiește pentru alegerile parlamentare, care sunt în esență mult mai importante decât cele prezidențiale.

Într-un fel situația este similară cu ceea ce se întâmplă în România, însă acolo tot sistemul este corup, fără urmă de schimbare, atâta timp cât generațiile mitei vor trăi și guverna.