Acasă

Mi-am pus capul pe umărul lui și am zâmbit. Eram amândoi obosiți după 4 zile de scufundări, o excursie lungă prin deșert, trezitul la 2:00 dimineața și patru ore în avion. Ne apropiam de aterizare, când m-am întors spre urechea lui și i-am șoptit:

– Știi, în toate relațiile pe care le-am avut înainte simțeam că lipsește ceva, că ”pot mai bine”. Dar cu tine nu am asta. Cu tine pur și simplu simt că ”vreau să fiu”.

– Și eu simt la fel, mi-a confirmat el instantaneu, ca și cum i-aș fi rostit eu gândurile.

– Și de ce nu spui nimic, i-am reproșat zâmbitoare, cuibărindu-mă la pieptul lui.

– Pentru că eu nu pun gândurile în cuvinte la fel de bine ca tine, mi-a răspuns el cu un sărut pe creștet.

După aproape doi ani și jumătate de relație simt că îl iubesc și mai mult. Îmi place de el fizic la nebunie, mă atrage zâmbetul lui ștrengăresc, îi ador ochii albaștrii și mă bazez pe mâna lui ce mă susține, strălucind sub săruturile pe care mi-le dă pe frunte ori creștet. Iubesc din toată inima și cu cât iubirea mea crește și frica mea avansează.

Din copilărie duc cu mine spaima de-a fi fericită, teama de bucuria de-a mă simți împlinită, groaza că dacă mă voi lăsa cuprinsă în brațele dragostei, a acceptări și ale dragostei nelimitate, toate aceste formidabile daruri vor dispărea, evaporându-se nemilos din viața mea, doar ca să mă rănească, lăsându-mă tristă, singuratică și în durere profundă și eternă. Din fragedă pruncie car cu mine teribile frici pe care le dezvolt imaginar, proiectându-mi scenarii ale durerii ce m-ar cuprinde dacă li s-ar întâmpla ceva oamenilor importanți din viața mea, ale disperării teribile și durerii ireversibile. Sufăr în tăcere, sub fiecare zâmbet de iubire. Ca mecanism de coping, îmi sabotez în secret fiecare relație importantă, dozând-o cu imperfecțiuni imaginare și neajunsuri exagerate, ca să mai rup din legătura atașamentului, cel puțin din partea mea, deși de fiecare dată rup și din partea cealaltă. Folosesc acest mecanism față de părinți, de fratele meu, de iubiți, de prietene și prieteni apropiați, și chiar față de copilul meu. Nu discriminez și cu cât iubesc pe cineva mai mult, cu atât activez mecanismul mai des, ca să-mi erodeze din sentimente, să-mi diminuez din iubire, să mă îndepărtez de atașament, pregătindu-mă pentru șocul care de cele mai multe ori nu vine. Rămâne în schimb o dâră neagră de goliciune, o distanță, ce de cele mai multe ori nu poate fi refăcută, timp pierdut, când aș fi putut iubi mai mult, arăta mai multă afecțiune și împărtăși mai multă grijă pentru cei care contează pentru mine.

Mi-e o frică teribilă să iubesc din toată inima, să dăruiesc afecțiune, să creez dependență și să am o grijă sinceră și onestă față de oamenii apropiați, dar și să accept iubirea celorlalți, să o recunosc, să o apreciez și să mă bucur de ea, mai ales când vine fără obligații și onest.  Distanța îmi dă libertate, construindu-mi un egocentrism protector, individualismul îmi stimulează ambițiile, împingându-mă pe spirala succesului și a nevoilor crescânde, dar după mulți ani de alergat și căutat, am ajuns la concluzia că vreau ”acasă”. Acasă este pentru mine locul în care mă pot simți acceptată, iubită, îngrijită și protejată, punctul din care pot să sper, să emit gânduri pozitive, fără încărcătură negativă, cuibul meu de fericire și scutul meu de protecție. După ce am luptat mulți ani pe cont propriu, acum tânjesc după familie ca element de sprijin, vreau să-mi creez acest centru de bucurie onestă, sursă de combustibil pentru a putea merge mai departe. Și, în sfârșit simt că sunt cu cineva cu care cred că pot realiza această ”casă”. Pentru acest ”cineva” atât de special, care pentru mine a făcut atât de multe schimbări, îmi doresc să mă schimb și eu.

Dragostea și încercarea

117554425_2743403132592615_1796292108920970946_n

M-am întins lângă el pe pătură cu cartea deschisă în mână. Parcurgând colile colorate despre istoria frumuseții m-am gândit la frumusețea peisajul cu lacul calm în care tocmai făcusem baie și soarele fierbinte adiind printre ramurile copacilor verzi, uscându-ne pielea. Am așezat un sărut pe brațul lui, iar el mi-a răspuns cu altul pe creștet. Este frumoasă și dragostea, mirifică de-a dreptul.

Am intrat în cabinetul ei cu zâmbetul pe buze, bine dispusă și am început sesiunea povestindu-i amuzantă că tocmai încercase să mă agațe un biciclist pe stradă. Sportiv și simpatic, m-a invitat politicos și aproape convingător să-l însoțesc la o plimbare cu bicicletă până pe insulă, ori măcar să-i dau numărul de telefon. I-am mulțumit pentru ofertă și l-am informat că sunt ocupată. Cumva, printr-o ironie a sorții, cavaleri simpatici și interesați mă abordează inopinat și deschis tocmai în perioadele când sunt implicată în relații stabile, neavând astfel de aventuri când sunt singură și în căutare. Dacă aș fi fost singură sau nesigură pe relație, probabil i-aș și fi dat numărul de telefon, dar acum nu era cazul.

Ai o aură de mulțumire în jurul tău îmi spune ea, arați foarte fericită și mult mai calmă. Se vede că îți servește relația. Am reflectat la cuvintele ei, înainte de-a mă împotrivi cu textul standard al femeilor trecute prin multe situații neplăcute și pe care le-au rezolvat singure independente ”sunt foarte fericită și singură”. Într-adevăr a fi în relație îmi priește, am recunoscut, acceptând că în ciuda independenței și nevoii mele de libertate, cel mai bine îmi este când sunt în relație. Sunt femei pentru care a fi în relație sau a fi singure nu este prea diferit, însă eu nu fac parte din aceea categorie. Chiar dacă nu-mi place să o recunosc, a fi în relație este pentru mine mai natural, mai plăcut și mult mai benefic, decât atunci când sunt singură. Cu condiția să fiu în relația corectă, căci așa cum o relație potrivită mă înflorește și-mi dă echilibru, una nepotrivită mă ofilește și mă acrește.

Niciodată nu mi-am dorit să fiu singură și nici nu mi-am imaginat viața trăită pe cont propriu, de aceea nu am încetat să caut, chiar și atunci când numărul crescător al întâlnirilor repetitiv de nereușite de pe Tinder mă obosea. Și nu doar că mă obosea, mă iritau de-a dreptu. Ajunsesem să merg cu silă la întâlniri, dar totuși am mers, refuzând să accept folclorul popular, cum că nici unul nu-i bun. În ciuda tentației extrem de mari de a visa la fantomele relațiilor trecute, un obicei uzual atât al celor singuri cât și a celor în relații nesatisfăcătoare, am insistat să-mi ofer încă, și încă și încă o șansă la dragoste. Mi-am dorit un partener care să posede acele calități care să mă mulțumească, lângă care să mă pot trezi dimineața și să-l găsesc  cel mai grozav bărbat din lume. Mi-am dorit o persoană al cărei comportament față de mine să fie așa cum mi-l doresc, oferindu-mi stabilitatea, echilibrul și încrederea de care am nevoie ca să-l pot iubi. Mi-am asumat că, pentru a-l găsi trebuie să depun efort, să scormonesc adânc și mult, schimbându-mă în primul rând pe mine, redefinindu-mi nevoile, prioritățile și parțial așteptările. Cel mai greu mi-a fost să ies din zona de confort, trecând printr-un lung șir de experiențe ciudate și uneori neplăcute. M-am forțat să cunosc și să leg conversații cu diverși indivizi, cărora a trebui să le dau măcar o șansă, ca să mă poată dezamăgi. Au fost momente când mergeam la întâlniri chiar dacă știam că nu va ieși nimic, doar ca să nu-mi ies din ritm, să nu mă închid în coconul inaccesibilității, în care intră multe femei (și mai apoi uită să iasă), considerându-se prea bune pentru a se apleca să sărute toate broaștele râioase. Este neplăcut să săruți broaște râioase și poate fi chiar jenant să admiți că te-ai întâlnit cu un șir lung de ciudați (aici m-a ajutat blogul, dându-mi posibilitatea să fac măcar haz de necaz), dar dacă nu încerci, nu ai cum să reușești.

În loc de-o încheiere filosofică, îmi permit un sfat din modesta mea experință pentru domnișoarelor singure care se plâng că nu există bărbați eligibili: încercați și atunci când nu mai puteți și vreți să vă confirmați teoria, încercați din nou. Nu va face nimeni asta în locul vostru și sunteți responsabile de propriile alegeri și propria fericire. Sfatul este valabil și pentru bărbați, căci de la o vreme am început să intru în contact cu un număr tot mai mare de bărbați interesanți, frumoși, deștepți și singuri, care au aceeași părere despre femei, că nu există singure eligibile.

Fragmente

img_7197

Urăsc neliniștea de după ceartă, când filmul întâmplărilor se derulează în mintea mea cu viteză, ajungând să regret gesturi și să-mi reproșez inacțiuni tot la a doua secondă. Mă râcâie momentele de suspans, când totul se amestecă într-o nebuloasă de sentimente, cuprinzând tăcere, acțiune, durere și plăcere deopotrivă. Și dintre toate cel mai tare mă înspăimântă necontrolabilă mea sălbăticie, ce din plânsetele deznădejdii poate trece în decursul câtorva minute în furie sau pasiune brutală.

Când pierd controlul îmi amintesc că sunt un vulcan pasional pe care-l astup câteodată cu dopul rațiunii. Rațiunea se pierde însă pe drum în fața emoțiilor fierbinți pe care le emană în mine, situațiile pe care nu le pot controla. În sălbăticia mea ador să mușc, să zgârii, să urlu și să mă fut până la epuizare. Pasiunea cu care mă implic în orice este direct proporțională cu răceala pe care o servesc când sunt dezinteresată.

Mă obosesc momentele de tensiune, discuțiile repetitive, promisiunile neurmate de fapte și mai ales reproșurile pe care trebuie să le fac. Nu vreau să lupt și acasă, însă dacă vreau să-mi ofer ceva mai bun, sunt conștientă că nu voi primi pur și simplu.

Momente

tvp_3

M-am cuibărit peste picioarele lui și mi-am îndreptat ochii spre ecran, doar ca să-i închid destul de repede, multe prea obosită pentru film. Am mai urmărit câteva secvențe și la un moment dat l-am întrebat dacă are o pătură. Mi-a adus plapuma din dormitor și m-a acoperit cu ea, așezându-mi capul la loc peste picioarele lui. Când am mers la culcare, mi-a pregătit hainele în care urma să dorm pe pat și m-am îmbrățișat ocrotitor pe sub plapumă.Eu am închis ochii și m-am gândit cât de mult îmi place zâmbetul lui.

Există ceva ce mă atrage la modul în care i-se conturează mușchii feței când este fericit, făcându-mă să-l doresc și mai mult. Când îl privesc, inima îmi bate și mai tare uitându-mă la cum i-se așează ridurile în jurul ochilor lui frumoși. Atunci când este vesel, prin barba lui stufoasă i-se deslușește un pic cicatricea de lângă buzele moi, pe care-o găsesc atractivă, îmbietoare și doritoare. Îmi place să-i admir cicatricea de lângă ochiul stâng, care-i de-a dreptul irezistibilă, când mă privește cu ochii lui de un albastru deschis. Sunt infatuată de fizicul lui imperfect pentru alții și superb pentru mine. Îmi place fiecare bucățică din corpul lui, de la părul scurt de pe ceafă la mușchii puternici de pe brațe, degetele musculoase de la cățărat sau mirosul lui când este transpirat. Îl găsesc irezistibil și doar la el mă pot gândi în momentele mele intime. Ador să adorm cuibărită între brațele lui, dezmierdată de mâinile lui și sărutată de buzele-i calde. Îmi place să mă joc cu tălpile lui, să le ating delicat cu ale mele pe sub plapumă, în momentele noastre de liniște, când stăm amândoi întinși în pat. Ador să-l îmbrățișez de la spate, lăsându-mi capul ușor pe gâtul lui și bucurându-mă că am în sfârșit lângă mine un bărbat de care nu mă despartă prea mulți centimetrii. Câteodată, infatuată, îl mai mușc de piept ori de brațe, înfigându-mi dinții flămândă în mușchii lui, iar alte ori îl dezmierd cu tandrețe, învârtindu-mi degetele lungi cu unghii roșii prin părul lui castaniu. Îmi place să-l strâng puternic în brațe, să-i pup barba căruntă și mă topesc toată, când el mă sărută ocrotitor pe frunte.

Primul poem

Când mă îndrăgostesc, am obiceiul de a scrie poezii pentru și despre bărbații pe care îi las să pătrundă în inima mea. Am scris în felul acesta unele dintre cele mai frumoase poeme ale mele, cu unele câștigând concursuri și publicându-le în ziare, reviste ori cărți.

Fiecare persoană care-mi pătrunde în inimă îți primește poemul aferent și aici nu mă refer doar la bărbați. I-am scris poeme și fiicei mele și prietenelor mele, doar că cele pentru bărbați sunt mereu mai dramatice, mai intense, ca un cuțit, pe care după ce-l înfigi în rană, îl mai și învârți, ca să fii sigur că va rămâne o cicatrice serioasă acolo, iar iubirea nu-și va lua zborul neobservată.

Azi i-am scris lui T. primul poem.

Să fi fost oare de la prima seară romantică petrecută împreună fără sex?

No sex = Creație 😊

Dorințe

-S-ar putea să fie o dorință veche, mi-a zis ea. Ceva ce ți-ai dorit cândva, iar acum nu mai este actual.

Am privit-o cu mirare și i-am cam dat dreptate. Într-adevăr, mi-am dorit asta foarte mult anul trecut. Mi-am dorit proiectul acesta în State de pe vremea când mai cochetam cu amantul meu transatlantic, căci orice staționare acolo mă ducea mai aproape de el, ori mai aproape de momentele ”noastre”. Am petrecut cea mai bună parte din clipele noastre intime în State. Tărâm al dragostei noastre, acolo eram mai mult decât doi amanți cu obligații și copii pe acasă în grija unor jumătăți mai mult sau mai puțin înșelate. Acolo erau un cuplu, frumos, fericit și întotdeauna bine dispus, când polonez, când canadian, când un mixt etnic, în funcție de moment și dispoziție. În State eram noi, goi, sinceri și îndrăgostiți, ori mai corect spus, cea mai bună versiune a noastră.

Anul trecut nu mi-a ieșit lipeala cu proiectul. În schimb, anul acesta am fost acceptată destul de ușor, iar planurile mi-au mers fără complicații, până la un punct. Până la punctul în care am început să am îndoieli serioase, dacă este chiar o idee bună să dau o căruță de bani pentru o experiență, care momentan se preconizează îndoielnică.

Cuvintele ei mi-au dat de gândit legat de extra fascinația mea cu Statele, căci o fascinație am avut dintotdeauna. Probabil o bună parte din dorința mea a fost impulsionată de fosta poveste de dragoste consumată transatlantic, iar acum, de când dezvolt fascinații mai locale, s-ar putea să-mi doresc altceva. Pe de altă parte proiectul în sine este interesant, va fi clar o experință unică și foarte piperată la buzunar.

PS: fascinația mea locală, arhitectul, a plecat în Vietnam. Mi-a propus să-l însoțesc, acum vreo 2 luni, când a luat biletele, însă l-am refuzat politicos pentru că așteptam răspunsul de la proiectul din US.

Firenze

Sunt in grădina Bardini, când încep aceste  rânduri. Stau la soare relaxată, cu picioarele în vânt și un zâmbet pe buze. Sunt pe o bancă în Florența, gândindu-mă că viața e frumoasă. Am făcut pace cu mine, accedând că starea noastră de bine e o alegere pe care o facem singuri, decizând dacă vrem să vedem partea plină ori pe cea goală a paharului de Prosecco.

M-am trezit cu gâtul în pioneze, durere de cap și nasul înfundat. Am făcut un duș, m-am machiat delicat și după un mic dejun rudimentar am luat-o la pas prin Florența. M-am dus direct la grădinile de pe partea cealaltă a râului, ca să mă încălzesc la soare. Până am ajuns în grădina Boboli m-a lovit melancolia după dragostea pierdută. Am rememorat momente, am făcut scenarii și am căutat inutil răspunsuri la întrebări greșit puse. M-am așezat pe o bancă din piatră, apoi pe alta, ulterior pe următoarea, iar în cele din urmă am început să scriu. Mi-am vărsat bagajul emoțional într-un text dureros de onest, acceptând să întrevăd realitatea rece și neplăcută a fostei mele idile. Am scris cu patimă și durere, iar când am închis ultima frază, punându-i punct, m-am simțit brusc eliberată, realizând că tot zbuciumul meu nu va schimba nimic și că alegerea dureroasă a fost cea corectă. Am mai făcut o poză grădinii Boboli și m-am îndreptat spre următoarea grădina Bardini.

Acolo am găsit din prima, banca pe care am vrut să mă bucur de soare, ușurată și eliberată de bagajul emoțional inutil.

Mi-a scris că a aterizat și i-au urat ”Welcome to Italy”, salutându-l cu o poză din Florența. Îmi scrisese înainte că nimeni din echipa lui nu vrea să vină, așa că va veni sigur. M-a întrebat ce planuri am pentru azi și i-am răspuns ”Just visiting the gardens of Florence”. Două ore mai târziu îmi scrie ”I just reached Florence”. Am făcut ochii mari, pentru că ajunsese cu o zi mai devreme decât era planul inițial. Ne-am întâlnit jumătate de oră mai târziu și am luat-o la pas prin Florența. Ne-am îndreptat spre Piazzale Michelangelo, trecând pe lângă câteva locații cheie din cultura orașului: Bazilica Santa Maria Del Fiore, Galeria Degli Uffizi sau Ponte Vecchio. Am mers repede, amândoi în Conversi albi, nimerindu-ne la faza asta, fără să ne fi vorbit dinainte. Arătăm ca un cuplu a comentat el. Ne-am făcut și ceva poze, dar mai mult ne-am vorbit tot drumul, îndrugând povești de la muncă și din viața privată. Am vorbit într-un mix de engleză și poloneză, variind în funcție de expresiile pe care le foloseam și sentimentele pe care doream să le transmitem. Curioasă, l-am întrebat ce droguri a tras pe nas sau pe gură și cum reacționează la ele, apoi ne-am licitat la creativitatea locurilor de sexat și ne-am povestit secvențe din cele mai semnificative relații trăite. M-a luat de mână când am traversat strada printr-un loc ilegal, plăcându-mi atingerea lui delicată și ocrotitoare. Am stat pe iarbă în grădinile însorite și ne-am rătăcit pe străzile Florenței, până ne-am oprit în cele din urmă la Prosecco, unde am continuat descoperirile. Am împărtășit detalii despre noi, despre familie, poze, așteptări, dorințe și planuri, într-o atmosfera familiară și veselă. Printre discuții despre lucruri private și de afaceri, am împărțit un Tiramisu,  privindu-ne insistent în ochi la inițiativa lui. M-a țintuit cu ochii lui albaștrii secunde în șir, eu susținându-i intrigată privirea cu ochii mei căprui și un zâmbet inevitabil pe buze. Nu mă puteam dezlipi de ochii lui hipnotizanți, incapabilă să mă prind dacă vrea sa-mi citească în suflet sau doar să mă testeze.  Ne-am despărțit la gară, pentru că el a trebui să se întoarcă, îmbrățișându-ne generos. Mi-a așternut un pupic delicat pe obraz și mi-a scris după ce s-a urcat în tren ”Thanks! Had a good time”.

Maturitate si intalnirea de pe Sympatia

Din cele peste 150 de mesaje pe care le-am primit pe Sympatia, am răspuns cam la 10 și în cele din urmă, am fost la o întâlnire cu un domn mai insistent. Domnul insistent mi-a lăsat 3 mesaje în decurs de două luni, pe care le-am văzut abia acum, căci eu intru rar pe acolo, iar în ultimul mesaj mi-a trimis și numărul de telefon, rugându-mă insistent să-i dau un mesaj. I-am verificat pozele, părea interesant, deși cam în vârstă la o primă privire, dar am zis că, poate mă prea fițez eu, că dacă el are 40 pe hârtie, iar eu 37, cine știe, poate ne potrivim. Apoi mi-am mai zis că, poate ar fi cazul să se prindă și de mine, sfaturile nedorite și morale pe care tot le primesc, și în viața de zi cu zi, și pe aici (mai ales de la fanul meu nr 1 ME ), și că poate a venit vremea să fiu și eu mai serioasă. Deci,  în loc să o mai ard cu englezi de 30, ce joacă la pariuri pentru extra income, hai să o ard cu bărbați de vârsta mai ridicata, serioși in intenții, cu case mari și firme pe profit (cum aveam să aflu mai târziu).

Și am trimis mesajul, serios și cu bune intenții, că doar îmi știa moaca din poză. El mi-a trimis alt mesaj, și după un schimb agreabil, m-a sunat. Cum eram în dispoziția de serioasă, i-am zis să ne vedem la Starbucks, tot peste drum (că doar locuiesc în centru), dar un upgrade serios de la restaurantul italian unde îmi invit toate întâlnirile de pe net. În timpul scurtei noastre discuții m-a luat cu diminutive, ceea ce mi s-a părut un pic aiurea, apoi mi-a zis de câteva ori iubito, alterându-și vocea în timpul discuției, de zici ca era  tătic nefutut. M-am gândit serios, dacă chiar vreau să-mi arat moaca la Starbucks cu el, nu de alta, dar mai iau câteodată un Chai Latte de acolo. Așa ca, am profitat când m-a sunat din nou, și-am schimbat locația, la clasicul Aperol Spritz, din restaurantul uzual cu personal care se schimbă des. Dacă nu ar fi criza de personal prin Polonia, cred că m-ar ști ăștia de peste drum  de damă cu carouri. Cumva, mă îndoiesc că au o imaginație atât de bogata, sa ma ia de inocenta si foarte comoda cu întâlnirile de pe Tinder.

Domnul insistent era si foarte serios, treabă evidentă, dacă aș fi citit cu atenție mesajele lui, cu tentă de anunțuri de la rubrica de matrimoniale, din ziarele ce circulau pe vremuri: domn serios, sensibil, echilibrat, caută doamnă frumoasă, pentru o relație serioasă, bazată pe respect, dragoste și încredere reciprocă (în afară de cuvintele domn și doamnă restul e luat din mesajele lui).

În primul rând mi-ar fi greu să-l descriu, pentru că părea un tip relativ de treabă, foarte singur, ușor frustrat, cu o copilărie marcată de un tată bogat (ce avuse cândva o fabrică în România de acoperișuri metalice), divorțat de maică-sa și cu o nouă familie în peisaj. El lucrase pentru taică-su, de unde și o mică râcă ce ii apărea în ochi, când vorbea foarte elegant despre familia lui. Necăsătorit, fără copii, cu casă proprie la periferie, mi-a spus că a avut trei relații serioase, ultima terminându-se în urmă cu doi ani si jumătate, când tipa l-a părăsit. Nu a zis-o direct, că nimeni nu spune din astea nasoale pe nepusă masă, ci le maschează cu clasicul text „ne-am despărțit de comun acord”. Între noi fie vorba, cu asta se maschează și „i-am dat papucii”, deci trebuie să fii pe fază la patimă sau suspin.

Când m-a văzut a zis un oau din ăla exagerat cu buzele și pula sculată (bănuiesc), complimentându-mă din cap până în picioare pe tot parcursul conversației, despre înfățișarea mea de zeița și personalitatea-mi mirifică, pe care nici nu apucase să o cunoască și despre care, îi furnizam informații false. Am știu că ne oprim la o primă întâlnire în momentul în care ni s-au întâlnit trupurile, unde 160 cm ai mei + 10 cm de la tocuri au echivalat cu mai mult decât poseda el la vedere. Se pare că, nu mă simt confortabil să fiu cu tipi cheli sau mai mici decât mine la înălțime. Adică, 1.60 m nu e chiar așa de greu de depășit, sau e? Ca o consecință am mutat discuția pe el, iar eu mi-am colorat un pic CV-ul, suficient cât să nu mă găsească pe net, dacă îl apucă disperarea. Așa că, i-am zis că sunt unguroaică, doar ca să îl aud despre cum îi pictează nașpa pe românii, din experiența lui taică-su cu fabrica. Nu l-am contrazis, ba chiar mi-a stat pe limbă să-i spun că, trebuia să și-o deschidă în Ungaria. A vorbit mult, fabulând cu plăcere vorbe mari și invitații la el acasă, ba chiar apropouri despre cum am putea noi locui fericiți în casa lui mare, încăpătoare și cu sală de fitness personală.

În timp ce îmi sorbeam Aperol-ul dintre bucățile de gheață, pe un pai grețos din hârtie, cum e noua modă ecologică pe aici, m-am uitat la degetele lui subțiri și îmbătrânite, cu unghii adânc tăiate. Mi-am așezat mâinile pe marginea mesei după ultima sorbitură de alcool, doar ca el să-mi observe lacul roșu aprins, si sa-mi înhațe în secunda următoare palmele între ale lui cu poftă. A început să le mângăie, scoțând un sunet de plăcere, în timp ce eu îmi fixam ochii pe pata negră de pe arătătorul lui, de la măna dreptă. La despărțire m-a îmbrățișat vreo cinci secunde, sărutându-mi paltonul la nivelul gâtului și rugându-mă insistent să-mi fac timp să-l cunosc.

Nu i-am zis de doctorat și alte faze, dar după ce mi-a spus încântat și fascinat că a fost recent la teatrul muzical, după o pauză de mulți ani, pentru o piesă fantastică, nu m-am putut abține să nu-i zic că am găsit piesa medie, recomandându-i ceva mai mișto după părerea mea.

În loc de concluzie o zic pe aia directa: să-mi bag pula, dar dacă libidoși din ăștia îmbătrâniți, bogați, singuri și serioși însemnă maturitatea, mă fac lesbiană!!! Mai bine ling o pizdă, decât să îl las pe ăla vreodată să mă atingă!

Și în timp ce scriu textul ăsta, tipul îmi scrie sms-uri. Lol, va fi greu să mă scap fără o explicație de el. Maturitatea frate, trebuie sa iau taurul de coarne.

Divorț – sfaturi practice

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Înainte să mă căsătoresc, credeam că divorțul e o treabă relativ banală, similară cu căsătoria. Te căsătorești și divorțezi, cam cum vrea mușchiul tău, după același stil în care te combini sau te desparți. Total greșit, naiv și costisitor!

În primul rând căsătoria nu e o treabă banală, chiar dacă așa o asociezi în mintea ta, pentru că în mintea celor din jur și mai ales a jumătății tale, lucrurile stau total diferit. În următoarele luni și cu puțin succes în următorii ani, realitatea ta se va schimba diametral și pe nesimțite. Petrecerea aia de pomină cu pălincă și rude, pe care nu le cunoșteai, nu a fost doar așa, o chestie pe care trebuia să o faci și tu, pentru că o fac și alții, ci jugul în care ți-ai băgat capul de bună voie și nesilit/ă de nimeni. Eh, exagerez, căsătoria e frumoasă pentru îndrăgostiți și naivi, cel puțin la început.

Revenind la subiect, divorțul e o treabă mult mai serioasă decât căsătoria și mult mai dificilă de rezolvat, căci deși e relativ ușor să-ți pui pirostriile în cap, e al naibii de greu să ți-le scoți. Dacă ajungi să divorțezi, din diverse motive, din vina ta sau a jumătății, din inițiativă comună sau individuală, la notar sau judecătorie, e important să iei în considerarea câteva aspecte esențiale. Înainte să le înșir, așa adăuga că, le-am cules în practică, din diverse surse, unele la timp, altele prea târziu:

  • Jumătatea – de care divorțezi nu mai e și nici nu va mai fi vreodată prietenul sau confidentul tău. Rar există povești franțuzești cu foștii soți ce trăiesc în armonie și pace. Se pot întâmpla minuni din astea, la câțiva ani după ostilități, când se va instalat o nouă armonie, precedată de obicei de scandal. Sunt prea multe emoții în joc, ca să nu refuleze toată treaba, iar dacă nu ești pe fază ți-o iei în freză urât de tot, deci ia asta ca pe o regulă și bucură-te de excepție. Uită de abureli că e mama sau tatăl copilului tău, asta e gargară pentru naivi. Când se scoate gunoiul de sub preș și se împroașcă lumea cu el, trebuie să fii pe fază, ca să ți-o iei cât mai puțin peste ochi. La divorț e ca la război, totul e posibil și dacă iei țeapă o faci pe barba și banii tăi. Depinde mult de cine divorțezi și din ce motive, că nu se ajunge de fiecare dată la căcaturi, dar cu siguranță se trece pe lângă ele, iar când te aștepți mai puțin jumătatea perfectă te împinge cu spor în ele. Consideră că omul pe care îl iubeai cu patimă acum câțiva ani, e noul tău inamic. Știu că sună nașpa rău de tot, dar asta e realitatea, iar atunci când cineva îmi spune că s-a despărțit amicabil și i-a lăsat la ex-ului/ei totul, nu a făcut-o din mărinimie, ci din vină sau forțat/ă de împrejurimi.
  • Avocatul – e prima persoana pe care trebuie să o vizitezi când își trece prin cap posibilitatea unui divorț, că îl vrei tu sau că, ți-se cere. Nu mergi nici la mă-ta și nici la prietena din copilărie ca să-ți plângi mucii, ci îi sufli frumos în batistă la avocat, indiferent că, divorțul e amicabil sau cu scandal. Prima dată cunoaște-ți drepturile și posibilitățile, iar apoi poți decide ce vrei să faci cu ele. Dacă nu își place de primul avocat pe care nimerești, du-te la altul, căci avocatul e ca psihologul, trebuie să se potrivească. Nu te zgârci la bani, pentru că poți pierde mult mai mult! E important să știi ce să îi ceri avocatului și cere-i cât mai mult pentru că, oricum să primești mai puțin.
  • Strategia – se construiește cu avocatul și nu cu vecinii de blog sau colegii de serviciu. E bine să te consulți cu câteva surse cu experiență, trecute prin divorț, ca să vezi ce și cum au făcut ele, mai ales cum au greșit. Nu îți bate gura degeaba cu oameni care nu au trecut prin asta, că vorbesc de multe ori în pungă. La avocat afli cum trebuie să te pregătești, ce trebuie să aduni, de la bonuri fiscale, la extrase de cont sau înregistrări telefonice. Înarmează-te bine, blindează-te ca lumea, pentru că orice detaliu îți poate fi de folos. Adună probele și dovezile sistematic și cu sârguința, fii ordonată cu asta, pentru că o mare parte din muncă e a ta. Fă o listă cu potențiali martori, nu neapărat care sunt împotriva jumătății, dar și care să te vorbească pe tine de bine. Contactează-i să vezi ce zic, vin sau nu, și nu te supăra prea tare când te vor refuza. Când definitivezi strategia cu avocatul, ia in considerarea vina, elementul definitoriu în cazul unui divorț. Nu știu cum e prin alte părți, dar în Polonia dacă îți scoți jumătatea vinovată de divorț, îi poți cere pensie alimentară pentru tine ca fost soț/soție până te recăsătorești, pe baza faptului că ți s-au înrăutățit condițiile de viață după divorț. Și, nu e chiar așa simplu, să ai un adult în întreținere peste noapte, cu care nici măcar nu te fuți și nici o lingură de mâncare nu îți face!
  • Familia – la divorț se împarte în două, ca și înainte de căsătorie: familia ta și familia jumătății tale. Familia ta – dacă ai noroc și nu te fut la cap să nu divorțezi, atunci ai tras primul loz câștigător. Dar dacă ai ghinion, cum se întâmplă de obicei, atunci dă-le cu ignor și vezi-ți de ale tale. Le poți povesti momentele proaste, pe care le ascunde-i sub preș, dar le vor minimaliza oricum, așa că nu te obosi cu ei prea mult. Păstrează-ți energia pentru lupta serioasă. Pe termen lung vor fi alături de tine indiferent de ce decizie ai luat, așa că nu are rost să te cerți cu ei și nici nu încerca să le explici părerile inițiale. Familia lui – indiferent cât te iubeau și adorau înainte, acuma divorțezi de unul de-al lor, deci inevitabil vor trece de partea lui. Dacă familia lui era mișto, din păcate trebuie să accepți că o să suferi pierdere asta. S-ar putea să vă mai îmbunătățiți relațiile ulterior, dacă scandalul de la divorț e mai moderat.
  • Prietenii – divorțul este un test excelent al prieteniei, pentru că cei cărora le pasă de tine se vor blinda în jurul tău și te vor susține. În schimb, cei care erau prieteni pe interes, se vor debara de tine, ca de o piesă stricată, după ce în prealabil te-au descusut bine de toate detaliile. Cine te susține și te încurajează la divorț este un prieten de încredere ce merită apreciat pe termen lung. Fii pregătit/ă pentru orice, căci oamenii de la care o să te aștepți mai puțin te vor susține, în timp ce aia pe care îi credeai frații tăi de suflet, vor deveni dușmanii tăi cei mai aprigi. Și fii atentă la femei, dacă ești și tu femeie, căci prietenele tale pentru care îți rupeai de la gură, se vor dovedi scorpii în totă regula. Nu fi tristă când se debarasează de tine, ci doar bucuroasă că și-au dat în sfârși arama pe față, ca să facă loc oamenilor valoroși din viața ta.
  • Comportamentul – odată ce știi o treabă, trebuie să îți schimbi comportamentul. Scoate gunoiul de sub preș fără de milă, analizează-l, disecă-l și stabilește pe ce stăteai de fapt. Încetează să iți mai ascunzi nemulțumirile și cere ajutorul celor din jur. Nu mai minți, ca să-ți acoperi nefericirea, căci trebuie să ai motiv întemeiat de divorț, iar dacă nu îl găsești, o să-l găsească partea adversă. Nu trebuie să umpli lumea cu pretexte și denigrări ale fostei jumătăți, dar nici nu o mai spăla în ochii celorlalți. Politica tăcerii nu e bună la divorț și dacă vrei să ai aliați, trebuie să începi să vorbești. Rolul victimei e perfect, dacă vrei să ieși câștigat din divorț, pentru că e rolul pe care vrea lumea să-l vadă și asta te ajută cel mai mult si la judecătorie. Chiar dacă tu ești persoana puternică din cuplu, toți simpatizează cu victima, deci dă lumii ceea ce vor și nu te aștepta să îi poți educa pe cei din jur. Sparge fără de milă imaginea familiei perfecte, construită cu trudă și spuneți versiunea, pentru că ai o singură șansă să fii prima. Acționează în interes propriu și fără de milă, împotriva tuturor care îți stau în cale, având în minte faptul că totul are un final și odată pronunțat divorțul, toate elementele astea se așează. Ele vor dispărea, totul se va sfârși, iar tu vei rămâne cu ceea ce ai reușit să îți negociezi, atât. Nimeni nu îți da nimic pe gratis sau ochi frumoși. Acesta e momentul la care trebuie să fii egoist și să te intereseze exclusiv binele tău, caci  partea cealaltă va face exact la fel.
  • Copii – i-am lăsat la final, pentru ca sunt elementul cei mai dificil la divorț. Unii ar zice că sunt banii, dar eu nu sunt de acord. Banii îi poți oricând face, iar libertatea e mai valoroasă decât orice banii. Copii sunt însă, gaura neagră din toată călătoria stelară a divorțului. Dacă aveți copii împreună, trebuie să iei câteva decizii foarte dure și concrete, despre cum va arăta îngrijirea lor, pensia alimentară, timpul și modelul lor educațional. E bine să ai un plan al tău, o viziune, să știi ce vrei și să încerci să obții asta la divorț. In cazul in care, viziunile voastre coincid o să vă fie mult mai ușor, dar dacă nu coincid, e important pentru tine să îți impui viziunea ta. Dacă ești mamă, nu exagera cu a ține copilul legat de tine, pentru că are nevoie de ambii părinți, iar tu doar te vei frustra dacă îl îngrijești singură. Dacă ești tată, nu da bir cu fugiții, dar nici nu încerca să separi copilul de mamă prea repede. Binele copilului prevalează, după ce ți-ai asigurat binele tău, pentru că un părinte nefericit, frustrat și nemulțumit, nu poate să-i asigure copilului lui, ceea ce lui îi lipsește.

Și, pentru că ați avut răbdare să citiți până la final, o veste bună: totul se termină până la urmă, chiar și iadul divorțului. O să vă ia cam 2 ani să vă reveniți, iar o nouă dragoste după un divorț acru, e ca și primăvara după o iarnă grea, binevenită, meritată și mult mai apreciată :).

Stil vestimentar si stil de viata

De dimineață, într-o discuție cu colegele de la birou, le-am intrebat curioasa, cu combină o rochie de mătase sau tul, cu o bluză largă, din casmir sau lână, peste? Mirarea mea a fost ideal sumarizată de una dintre ele, când mi-a spus pe scurt ca ele sunt Carrie, iar eu sunt Charlotte. M-am uitat la câteva poze cu stilul vestimentar al lui Charlotte, feminin, elegant, delicat accesorizat, minimalist, rochii creion, buline, fundite, culori intense si forme mulate pe corp. Da, asta e stilul meu vestimentar, dar nu si de viata.

Weekendul trecut, fiind in arest la domiciliu și covalescenta, am urmărit patru sezoane din Sex and the City, realizand cu surprindere, câte lucruri in comun are viata mea cu dilemele si experientele dezbătute acolo. La 30+ de ani, dupa ce am fost „bine maritată la casa mea”, am schimbat direcția, ajungând să dezbat și să răzbat cu dileme legate de relații, intalniri, sex, copii, viața si țeluri profesionale, dintr-o perspectivă foarte diferită, la singular.

Trecând de la un episod la altul, am notat cateva potriviri incontestabile:

Plăceare sexului cu gagii de 20 și ceva, dedicați, proaspeți, musculoși, virili și faliți, urmată de dezamăgirea ce te loveste dimineața, când trezită din mahmureală realizezi că splendoarea tânără locuiește în 20 mp și comandă pizza pe cupoane la promotie.

Sexul in trei, cu un el și o ea, o experiență excelentă când ești pe post de musafir de onoare și ceva ce nu vrei să încerci în relația ta, sau cel puțin nu atâta timp cât mai simti afecțiune pentru partener. Când ești gagica care vine, fute si pleaca, ai parte de un sex grozav, și te descotorosești de perechea fantastică fără suspine sau enigme mintale, ca să nu mai spun că poți dormi liniștită la tine în pat, fără să-ți sforăie două persoane în urechi.

Dragoste, sex, orgasme și pula mică. Am spus si mai repet, mărimea contează, iar gagicile care susțin contrariul ori nu au avut parte de altă pulă ori mint cu nerușinare din milă.

Dușului de aur, o chestie chiar interesantă de experimentat, pe care o recomand la pachet cu mult alcool, de preferintă Prosecco.

Linsul in cur și  alte elemente ale acestei zone, potential erotice.

Ura pentru cultul mamelor.

Un Mr Big, ocazional, foarte indisponibil si original.

Prietenele de nadejde cu dilemele lor.

Relații, potențiale relații și așteptările pe care le avem mereu.

Sexul oral sau sexul cu necunoscuti.

Bărbații, instabili, adorabili și foarte doritori.

Cred ca ajunge pentru azi.