Alegerile de duminică din România

Photo by Element5 Digital on Unsplash

Duminică au loc alegerile locale în România. Am cunoștințe și prieteni pe toate baricadele, împrăștiați cam pe la toate partidele, luptându-se între ei, împroșcându-se cu noroi, ironii și reproșuri, ca la final să-și facă curaj cu câte un ”Doamne ajută”, căci invocarea divinității încă mai rimează în mintea multora cu argumentul final de dreptate și succes.

Îi știu pe mulți ca oameni capabili, pe câțiva ca limitați, dar simpatici, pe unii ca leneși și vorbăreți, dar inofensivi și mereu plăcuți, și pe alții de combinatori, dar întotdeauna descurcăreți. Am simpatie pentru toți la un loc, cunoscându-i prin prisma relațiilor ce ne-au legat cândva direct sau indirect. La un exercițiu de imaginație, închipuindu-mi că pot vota duminică la alegerile din România, acolo unde am cunoștințe și prieteni, mi-am pus întrebarea momentului: eu cu cine votez?

M-am pus în postura de-a mă analiza și a mă întreba sincer, dacă faptul că am relații personale cu unul dintre candidați, este un motiv suficient de bun pentru a vota pentru el? Aș vota oare un amic sau prieten, care știu că nu-i cel mai bun candidat pentru primăria din localitatea mea, doar pentru că-l cunosc și cred că la nevoie m-ar ajuta dacă ar putea? Aș vota pentru un om care m-ar ajuta pe baza unei relații de prietenie sau pentru unul care m-ar ajuta pentru că aceasta este sarcina lui, indiferent dacă mă cunoaște sau nu?

Mai sus sunt câteva din întrebările la care vor trebui să răspundă majoritatea românilor duminică. Pe cine alegem să ne gospodărească la noi în trib, ale cărui fapte, acțiuni și muncă vor avea efect direct asupra calității vieții noastre. A alege un primar sau un consilier nu-i o chestie impersonală, ci ceva foarte personal, pentru că acest oameni ce reprezintă cetățenii la ei acasă și pe străzi trebuie să-i cunoască și să aibă contact cu ei, cu cetățenii lor. Iar cetățenii vor trebui să se întrebe dacă aleg o cunoștință sau o rudă la care pot să ”apeleze” în caz de nevoie pentru binele individual, închizând ochii dacă alesul deservește binele comunității, sau aleg o persoană care îi va trata la fel cum tratează pe toată lumea, dar a cărui muncă va ajuta comunitatea? Se vor complace români din nou ce ceea ce au sau vor dori mai mult? În practică treaba asta sună așa: aleg pe unul care va asfalta tot orașul sau pe cel care mă va întâmpina în biroul primăriei cu cafeluța?

Din păcate, în România se votează mult pe bază de rudenii, prietenii și cunoștințe, mulți crezând că dacă îl cunosc pe cel care suge banii statului, vor suge și ei la nevoie, căci statu-i de fapt un dușman comun al tuturor și nu o formă de gospodărire socială, ce trăiește din banii fiecăruia. Românii au moștenit de la comunism statul sub forma unui inamic, iar a pune în fruntea lui un om pe care îl cunoști, îl face mai prietenos, mai ales dacă omul nu-i eficient și nici potrivit, dar e rudă. Cât timp oamenii nu vor fi capabili să dezvolte o relație normală cu statul, în care obligațiile și beneficiile sunt clar trasate de ambele părți, ei nu vor fi în stare să aleagă corect, pentru că nu contează ce rudă de-a zecea este în fruntea lui, în raport cu el toți oamenii trebuiesc tratați egal și cu același respect. Ce am scris în acest fragment este abstract pentru România, știu, dar atât de ușor și simplu de realizat.

Personal am evitat să dau like-uri si share-uri pentru că acțiunile mele de la distanță nu vor alege primari mai buni în localitățile în care eu nu locuiesc. Schimbare cu forța nu se face, fiecare trebuie să-și dorească schimbarea și să lupte pentru ea, în casa lui, în localitatea lui și apoi în țara lui.

Wrong

Îndreptându-mă azi spre muncă, în mașina mea recent șifonată de un porc mistreț, pe străzile pustiite de Coronaviris ale orașului, mi-a apărut în față BMW SUV. Admirând frumusețea din fața mea, am realizat că: I’m in the wrong place, driving the wrong car and going to the wrong job.

Mai am 20 de ani de carieră, și nu știu ceea ce vrea să fac, dar știu ceea ce nu mai vreau să fac. Și acesta este un punct de start foarte bun.

Am vrut să votez

Dar, când am deschis pașaportul, am observat că-i expirat. Expirase în aprilie. Am sa-l schimb când merg data viitoare in România, caci cu ambasada nu vreau sa ma complic – timp și cost la supra preț. Dar e important sa se voteze, s-ar putea schimba cât de cât ceva, deși lucrurile în ansamblu și în esența nu se vor schimba. Schimbare majora ține de fiecare in parte, de educație și de generații.

Bate vântul schimbării și pe Tinder-ul ăsta…

Mi-a luat cam 10 minute, să-mi reîmprospătez lista de Tinder. Cam tot al 4-lea like era match, iar doi au și început cu discuțiile, la prima oră din zi. După două texte originale, următorul a fost clasic: poze! Mai multe poze, alte poze, poze cu moaca și banalități din astea. Ce te intrigă, nu-ți dă pace și vrei să afli acum, aici totul. Cel mai bine ar fi să descoperi imediat cum arată, cum vorbește, cum se fute și cum gătește. După ce ai aflat, poți trece liniștit la următoarea, să o descoperi pe aia, poate e mai ciumeagă.

Mă gândesc câteodată, să-mi pun direct o poză cu moaca pe Tinder, că poate s-ar termina discuțiile astea banale, dar cumva, îmi vine să pun pariu că tot o să-mi ceară majoritatea și mai multe poze. M-am înscris mai de mult pe Sympatia (un portal polonez) și acolo am poza mea. Am permanent 50 de mesaje necitite și peste o suta deschise, la care nu m-am obosit să răspund. E un portal plin cu țărani polonezi, toți candidații ideali pentru reality show-ul Fermierul își caută nevastă. Și, pentru că portalul se respectă, își mai cere și bani, dacă vrei să te bagi în seamă cu mai mult de un sms pe zi. Cum futaiul e pe gratis pe Tinder, am zis pas, rămânând la opțiunea de testare.  Cu o singură persoană am reușit să leg totuși ceva discuții și să stabilim o întâlnire. Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă aș fi acceptat să merg a el acasă, unde mă învita insistent la vin. Dar, cum nu fac chestii din astea, și am trecut locația în aer liber, a început să mă ia cu pozele, să-i mai trimit poze, probabil să se asigure că, dacă tot își schimbă pijamalele în blugi merită, deși mai sunt și unii care vin în trening la întâlniri. L-am înțeles pe băiat ca, nu-si dorea  să dea peste muma pădurii în realitate, deghizată virtual în gagică mișto. Așa că, i-am trimis poze, dar i-am cerut și eu. Efectul a fost mirific, în timp ce lui i se scula, mie mi se lăsa. I-am dat cu flit, că aveam o urgență în seara cu pricina, motivată de chipul lui rotunjel, bine deghizat în pozele de pe aplicație și burtica în formare. Bănuiesc că, cine înșală, se așteaptă să fie înșelați, iar treaba asta se aplică și la pozele de pe diverse portaluri.

Am dat peste  un coleg de muncă pe Tinder, de care aș putea să fac caterincă în stilul meu clasic, dar … pur și simplu nu mă mai amuză. Nu mă mai amuză nici Tinder-ul, de fel, și aș schimba numele blogului, doar ca, după aia nu-l mai găsește lumea.

Schimbare

M-am trezit ieri de dimineață cu alarma telefonului sunându-mi furioasă în urechi. Uitasem să o opresc, așa că ea mi-a dat deșteptarea standard la 6 dimineața. Mofturoasă, am încercat să mai adorm câteva minute, cu dilemele uzuale rulându-mi în minte, într-o stare bolnăvicioasă și indispusă. De câteva zile mă lupt cu pietrele din rinichi, care numai nu se pot decide, dacă să vină pe lume sau nu, iar până atunci se tot strofoacă prin rinichi, ca să îmi dea mie crampe de durere, când mă aștept mai puțin.

După prima tură de medicamente, m-am așezat pe canapea și m-a cuprins o stare de furie ușoară, amestecată cu nerăbdare și un sentiment ciudat de lipsă. Am realizat rapid că am nevoie de o schimbare, de un nou start, așa că am început să mut mobila prin casă și să rearanjez lucrurile. Când ridicam cu putere de canapea, mi-am dar seama ca, poate nu a fost cea mai strălucită idee să le fac pe toate când sunt singură acasă, căci dacă îmi cade o bucată de mobilă pe picioare sau în cap, nici măcar nu-i copilul acasă să bată la vecini după ajutor. Dar dorința și nevoia de schimbare era în mine atât de puternică, că am ridicat și mai cu spor ură canapeaua, doar să o mut în altă parte și să realizez pe urmă, că nu stă bine acolo. Pe lângă schimbări, mi-am făcut și ordine între lucruri, aruncând cu poftă tot ce nu avea sens pentru păstrat, inclusiv cărți. Mă rog, am dus cărțile în pod, că nu mă lasă inima să le arunc la tomberon. Printre hârtii, cosmetice și medicamente expirate, am mai eliminat din posesie și un număr de telefon, ca să pot trece liniștită mai departe și în viața sentimentală. După o vizită la Ikea, alta la spălătoria de covoare, unde am pupat clanța, că am ajuns cu cinci minute după ora închiderii, și o relaxare de două ore la cosmeticiană, m-am culcat aseară la miezul nopții. Am reluat ostilitățile azi de dimineață, și pot să confirm încă odată că, bormașina e nu numai o jucărie foarte mișto, dar și o unealtă foarte utilă la casa omului. Am terminat acum seara și pot să spun doar că, casa mea arată mult mai bine, de-a dreptul încântător. Dacă, înainte simțeam că, îmi invadează spațiul personal fiecare musafir ce îmi intra pe ușă, acum îmi găsesc casa foarte primitoare, socială, chiar dornică să primească musafiri. Și primul musafir, nu s-a lăsat mult așteptat, o prietenă venind azi la cină. A găsit schimbarea foarte plăcută și în casă și în atitudinea mea.

PS: îmi zice cosmeticiana că, rinichii semnifică iubire, afecțiune, sentimente. Nu i-am lăsat extra pentru previziuni, dar mi-a făcut mișto unghiile, roșu clasic, ca de obicei.

PS2: Și dacă tot vorbim de schimbare, mi-am instalat un corector în română la browser, deci o să scriu mult mai corect și plăcu ochiului!

Despărțire

I-am șters toate mesajele, doar ca sa le recuperez accidental câteva zile mai târziu, când mi-am schimbat telefonul. Și acum, nu mai vreau sa le șterg. Am dat înapoi și in regresul meu nu vreau sa renunț la prezența lui inutila din viața mea. Încerc totuși sa merg mai departe, ca după fiecare despărțire pe ca mi-o fixez in minte. Asta e deja a treia la care lucrez din anevoios și care merge greu, într-un deja-vu obsedant de repetitiv. Formula e aceeași. Ma anesteziez cu munca in cursul zilei, in trafic mi-se face întotdeauna dor, așa ca dau voie melancoliei sa ma lovească, in timp ce seara gătesc, ca sa am o ocupație sau o dau pe scris, ca sa-mi descarc simțirea.

Tradițional am sa plec iar in Dubai, unde pot sa-mi jelesc in hoteluri de 5 stele și restaurante selecte, inima frântă. Ironic, el nu-i suporta pe arabi, după ce a locuit o perioada in Kuwait, socotindu-i primitivi, needucați și fără de respect pentru femei.

Later edit: am șters din telefon mesajele. Am sa șterg și filmele, și pozele. Simbolic am îmbrăcat o rochie neagră, de înmormântare. Și iubirile pierdute se plâng…

Alternativa

Exista în viață momente din alea, când te simți pe culmile succesului, cucerind munți înalții și momente când te simți în iadul vieții, înecat în lavă fără urmă de ieșire. Totul e  chestiune de percepție, de poziționare, de viziune personală asupra situației în care te afli și nimic mai mult. Ce nu înțelege majoritatea este existenta alternativei. Alternativa exista de fiecare dată, ea se epuizează doar când murim, dar până acolo-i ea ne însoțește în fiecare situație, acțiune sau judecata. Doar că, fiind social educați supuși, suntem de multe ori manipulați să credem că nu avem alternativă și de aceea trebuie ne continuam calea aleasa de împrejurimi, indiferent de cât de neprielnică ne este, obositoare ori frustrantă. Nimic mai greșit, căci alternativa ne însoțește la fiecare pas,  așteptând ca noi doar să ne deschidem mintea și să-o îmbrățișam. Alternativa ne oferă de multe ori soluția la nemulțumire, doar trebuie să o îmbrățișăm.

Nu sunt eu un super ghid de navigat prin viață, suferind personal de toate bolile acute ale majorității, ambiții exagerate, nevoia permanenta de perfecțiune si mai ales amnezie toată când vine vorba de alternativa, dar de ceva timp am experimentat pe propria piele gânditul în afara cutiei și încetul cu încetul, încep să privesc lucrurile diferit. Alternativa, această fantastică putere pe care am folosit-o în câteva momente cheie din viata mea, mi-a schimbat radical cursul vieții, de la lucrurile mici la cele mari. Am realizat că alternativa-i cel mai de nădejde prieten al omului, dându-i o șansă reală să iasă din cuștile și capcanele societății, în care se bagă regulat, de buna voie și nesilit. Uitându-mă în urmă, de unde am pornit și experientele pe care le-am trăit, aș spune că alternativa, curajul și riscul au pus bazele experienței mele. Restul a fost mai mult o umplutura de rutină. Chiar și atunci când nu am optat pentru alternativă, conștientizarea faptului că ea există mi-a oferit avantaje neprețuite în negocierea oricăror condiții, atât în relații personale cât și profesionale.

Parfumuri de aroganta

21-swan-3C5ZfCLSGC4-unsplash

Photo by 21 swan on Unsplash

Mi-se spune des ca miros bine, de către colegi la serviciu, ori diverși domni sau domnișoare cu care împart patul, pe stradă, la întâlniri, ori în diverse situații – odată la recepția unui hotel, când îmi făcea recepționistul factura.

Da, știu că miros bine și îmi place, deși primul parfum adevărat l-am cumpărat la 22 de ani, după ce am plecat din România, căci până atunci nu mi-am permis. În România, deși aveam și bursă și salariu, nu m-a lăsat inima să dau 50 de euro pe un parfum, însă cum am trecut la spălatul de vase într-o cantină studențească din Portugalia, mi-am permis și parfumul.

Îmi place să miros bine și consider parfumul un element cheie la oameni. Pentru mine este o declarație de stil, un mod de viață și un răsfăț personal un parfum de calitate.

Mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc cu bărbați frumoși, îmbrăcați destul de bine, atletici, îngrijiți și pe care îi ducea capul, dar care nu aveau un parfum de calitate. Mi-am dat seama pe loc că erau modești financiar, din clasa de mijloc spre jos, cu aspirații în formare, puțin ambițioși și delicat prea leneși ca să își dorească mai mult. Realizam atunci că, eu voi fi catalogată de ei ca prea arogantă și numai bună de futut cu multă străduință, zâmbetul pe buze și ura inferiorității în suflet. Nu de alta, dar cu parfumul vine și un stil de viață, iar un bărbat care nu se simte la nivel, te fute la greu cu o ură bolnavă de complexe.

Desigur, totul se educă, căci și eu am fost crescută modest, însă pentru un stil de viață diferit trebuie să ai o anumită predispoziție și mai ales capacitatea de-a învață repede și de a evolua permanent.

Unui fost iubit, ce se încadra în criteriile de mai sus, i-am dăruit de Crăciun un parfum scump, ales împreună, pentru că-i lipsea mirosul potrivit. Ne-am despărțit la ceva timp după ce a primit parfumul, iar doi ani mai târziu, când eram întâmplator la el acasă, am observat că încă mai avea jumătate din sticlă.

Când ambițiile sunt formate, vechile obiceiuri mor greu, mai ales stilul de a te parfuma cu economie.

Schimbarea doare

markus-spiske--3ia78f62RM-unsplash

Nu a fost foarte deștept din partea mea să mă încurc și mai ales să mă îndrăgostesc de unul luat, dar căcaturile se mai întâmplă. Să dea prima inocentă cu piatra! Am ținut-o în saga asta mai bine de un an, dar mi-a convenit. La început, când am fost și eu măritată, cel puțin în acte, amantul la distanță și fără complicații a fost ideal. A venit la pachet cu un ambalaj de lux, senzații tari și experiențe total diferite de ce trăisem eu până atunci. Iar, sexul a fost cel mai bun din viața mea de până atunci. Mi-a convenit de minune și mi-a plăcut, de aceea am acceptat relația și cu neajunsurile pe care le oferea.

Asta până ieri, când am schimbat foaia. Era timpul să înfrunt adevărul și fiind conștientă că orice continuare nu însemnă de fapt decât prelungirea inutilă a inevitabilului, i-am declarat iubirea și l-am informat că drumurile noastre se despart. Pe când îmi compuneam creația m-am cam smiorcăit, mai ales ajungând la cuvintele sincer de dureroase „Kocham Ciebie”.

Îl iubesc, enorm, însa mă iubesc și pe mine, iar pe lângă iubire, am început să-mi ofer și respect, despărțirea de el făcând parte din acest capitol. Eu, la cărțile mele de iubire obișnuiam să scriu doar un capitol, cel cu iubirea, pentru că era cel mai convenabil și ușor de scris, uitând să-l adaug și pe cel cu respectul. Aveam vagi zvâcniri pentru respect, dar instabile și de obicei derulate după ce faptele erau consumate. De data aceasta, m-am decis însă pentru o schimbare majoră, întorcând foaia, ca să văd ce-mi rezervă partea cealaltă a cărții. La finalul primului capitol ajunsesem preș, într-o căsătorie nefericită, cu un soț abuzator. Mi-a trebui multa putere și mult curaj să mă ridic, dar am făcut-o, așa că nu mai plănuiesc să mă fac din nou preș.

Marea majoritate a nefericiților în căsnicii se complac, compensând cu atracțiile de duminică. Le doresc mult succes, căci eu nu mai am nici milă și nici răbdare pentru ei. Am fost acolo, dar am ales să fiu liberă și fericită prin forțe proprii, pierzând și familia, și confortul, și bani, și prieteni și statut social. Mi-am băgat picioarele în ele toate, pentru că am doar o viață și nu vreau s-o irosesc degeaba.

PS: verificam pulsul: doare!

Schimbări

Închid treptat capitolul nevestei de clasă mijlocie plus, închisă într-o casă la periferie, cu trandafiri țepoși în grădină și grătar în weekend cu familiile prietenilor obosiți. Dispare în ceața vieții femeia-copil nefericită, nesatisfăcută și sătulă de căsnicia otrăvitoarea pe care o savuram cu greață. Treptat viața mea devine complet paralelă cu ceea ce trăiam în urmă cu trei ani, atât interior cât și exterior, iar planurile pentru serile călduroase de vară și weekend-uri sunt aliniate corespunzător.

Eu: Ce faci weekendul următor? Vrei să te întâlnești cu mine. Avem câteva opțiuni.
Ea: Putem.
Eu: Super.
Ea: Vorbim mai aproape de weekend.
Eu: Ai chef de cluburi seara sau sex în trei? Sau amândouă?
Ea: Haha. Te ador.

El: Am o amică, care vrea să te cunoască.
Eu: Mă invită la o cafea?
El: Yhy
Eu: Unde mai concret, căci sunt liberă doar azi după-masă si mâine, săptămâna aceasta.
El: Ea este aici până mâine … poate diseară.
Eu: La cât și unde?
El: La mine la 8.
Eu Și dacă nu-mi place?
El: Îți va plăcea sigur.