A dat un religios peste blogul meu

Photo by Vitaly Sacred on Unsplash

Pe când mă gândeam azi despre ce să scriu, mai ales că-mi pierdusem de ceva timp inspirația, pe blog surpriză. A dat o religios din Antwerp peste el și mi-a lăsat căruța cu mesaje în care mă pictează cu talent ca proastă, idioată și:

”stângistă, și probabil actualul președinte al Poloniei te calca pe nervi” – că nu l-am votat pe actualul președinte al Poloniei am mai spus-o, ba chiar l-am întrebat pe gagiu-meu la prima întâlniri dacă a votat cu PiS, ca să nu ne întindem inutil; după o întâlnire nereușită cu unul din fanii PiS-ului mi-am dat seama că nu am nimic în comun cu susținătorii acestul partid de stânga! Da, PiS și Duda sunt de stânga, mă rog, noua stângă deghizată în naționalismul extrem și legi care îi favorizează pe cei care nu muncesc, dar fac mulți copii. Deci, a mă acuza că sunt stângistă și că nu îl susțin pe Duda este contradictoriu, din moment ce Duda este stângist.

”feministă” – sunt, și mândră susținătoare a femeile care au dreptul să facă ceea ce vor cu viața și corpul lor, adică sex înainte de căsătorie și avort, dacă aceasta este alegerea lor.

”imbecilă spălată pe creier, care urăște creștinismul” – de fapt sunt anti religie în general, nu urăsc nici o religie, dar nu sunt adepta religiilor, a tuturor, nu doar a creștinismului. Consider că lumea ar fi un loc mai pașnic dacă religia s-ar reduce la o chestiune privată, individuală și una publică, generală.

Nu urăsc nici femeile, nici bărbații, nici copii, nici familie și consider avortul, divorțul sau orientarea sexuală un drept și o alegere personală. Nu sunt de stânga, ci de dreapta, asta ca să fie clar și să nu mai creez confuzii pentru haterii mei.

După atâtea jigniri online, chiar încep să cred că sunt faimoasă.

Ziua zâmbetului

Image by Kranich17 from Pixabay

Azi, de ziua internațională a zâmbetului am zâmbit azi alături de colegii la muncă, făcând mișto de faptul că dispar din bucătărie lingurițele. Din categoria tacâmurilor, doar lingurițele dispar, nu lingurile, nici furculițele și nici cuțitele. Lingurițele se fac nevăzute cu viteza luminii mai ales când îți faci un ceai sau o cafea în care vrei să învârți. Ne-am dat cu părerea amuzați despre ce ar putea să facă hoțul sau mai degrabă hoața (căci se pare că cleptomania este mai prezentă la femei decât la bărbați) cu ele acasă, căci a luat mai multe decât un set, deci îi depășește nevoile curente, iar valoroase nu sunt, exclus să le amaneteze. Am rămas cu două piste plauzibile: le îndoaie cu mintea sau le folosește pentru dizolvarea prafurilor. Și dacă tot suntem la povești despre bucătărie, tot azi am aflat că dispar și cănile cu logoul firmei. Sunt albe, grosolane și se înnegresc înauntru după spălatul repetat în mașină. Deci, avem un cleptoman/ă fără stil.

Anul acesta se fac 15 ani de când m-am mutat în Polonia. Mă gândeam să dau o petrecere, iar colegii de muncă au sugerat Covid-party ca să fiu în trend cu lumea, mai ales că în Polonia sunt în creștere cazurile. De mâine intrăm în zona roșie, începem munca parțial de acasă, iar în clădirea firmei a fost decretat purtatul măștilor în toate circumstanțele, inclusiv în bucătărie.

Ca să ne mai descrețim măcar frunțile, un banc local: – De ce au inventat preoții catolici cutia confesionalului? – Ca să-și poată face o labă, când ascultă poveștile din lanurile de sfeclă ale enoriașilor.

Alegerile de duminică din România

Photo by Element5 Digital on Unsplash

Duminică au loc alegerile locale în România. Am cunoștințe și prieteni pe toate baricadele, împrăștiați cam pe la toate partidele, luptându-se între ei, împroșcându-se cu noroi, ironii și reproșuri, ca la final să-și facă curaj cu câte un ”Doamne ajută”, căci invocarea divinității încă mai rimează în mintea multora cu argumentul final de dreptate și succes.

Îi știu pe mulți ca oameni capabili, pe câțiva ca limitați, dar simpatici, pe unii ca leneși și vorbăreți, dar inofensivi și mereu plăcuți, și pe alții de combinatori, dar întotdeauna descurcăreți. Am simpatie pentru toți la un loc, cunoscându-i prin prisma relațiilor ce ne-au legat cândva direct sau indirect. La un exercițiu de imaginație, închipuindu-mi că pot vota duminică la alegerile din România, acolo unde am cunoștințe și prieteni, mi-am pus întrebarea momentului: eu cu cine votez?

M-am pus în postura de-a mă analiza și a mă întreba sincer, dacă faptul că am relații personale cu unul dintre candidați, este un motiv suficient de bun pentru a vota pentru el? Aș vota oare un amic sau prieten, care știu că nu-i cel mai bun candidat pentru primăria din localitatea mea, doar pentru că-l cunosc și cred că la nevoie m-ar ajuta dacă ar putea? Aș vota pentru un om care m-ar ajuta pe baza unei relații de prietenie sau pentru unul care m-ar ajuta pentru că aceasta este sarcina lui, indiferent dacă mă cunoaște sau nu?

Mai sus sunt câteva din întrebările la care vor trebui să răspundă majoritatea românilor duminică. Pe cine alegem să ne gospodărească la noi în trib, ale cărui fapte, acțiuni și muncă vor avea efect direct asupra calității vieții noastre. A alege un primar sau un consilier nu-i o chestie impersonală, ci ceva foarte personal, pentru că acest oameni ce reprezintă cetățenii la ei acasă și pe străzi trebuie să-i cunoască și să aibă contact cu ei, cu cetățenii lor. Iar cetățenii vor trebui să se întrebe dacă aleg o cunoștință sau o rudă la care pot să ”apeleze” în caz de nevoie pentru binele individual, închizând ochii dacă alesul deservește binele comunității, sau aleg o persoană care îi va trata la fel cum tratează pe toată lumea, dar a cărui muncă va ajuta comunitatea? Se vor complace români din nou ce ceea ce au sau vor dori mai mult? În practică treaba asta sună așa: aleg pe unul care va asfalta tot orașul sau pe cel care mă va întâmpina în biroul primăriei cu cafeluța?

Din păcate, în România se votează mult pe bază de rudenii, prietenii și cunoștințe, mulți crezând că dacă îl cunosc pe cel care suge banii statului, vor suge și ei la nevoie, căci statu-i de fapt un dușman comun al tuturor și nu o formă de gospodărire socială, ce trăiește din banii fiecăruia. Românii au moștenit de la comunism statul sub forma unui inamic, iar a pune în fruntea lui un om pe care îl cunoști, îl face mai prietenos, mai ales dacă omul nu-i eficient și nici potrivit, dar e rudă. Cât timp oamenii nu vor fi capabili să dezvolte o relație normală cu statul, în care obligațiile și beneficiile sunt clar trasate de ambele părți, ei nu vor fi în stare să aleagă corect, pentru că nu contează ce rudă de-a zecea este în fruntea lui, în raport cu el toți oamenii trebuiesc tratați egal și cu același respect. Ce am scris în acest fragment este abstract pentru România, știu, dar atât de ușor și simplu de realizat.

Personal am evitat să dau like-uri si share-uri pentru că acțiunile mele de la distanță nu vor alege primari mai buni în localitățile în care eu nu locuiesc. Schimbare cu forța nu se face, fiecare trebuie să-și dorească schimbarea și să lupte pentru ea, în casa lui, în localitatea lui și apoi în țara lui.

Emailul rușinii

Photo by @plqml // felipe pelaquim on

De dimineață am cules din spam un email (în poloneză) încurajator și foarte optimist:

Bună! Din păcate, am vești proaste pentru tine. Acum câteva luni, am obținut acces la dispozitivul pe care îl utilizezi pentru a naviga pe internet. De atunci, ți-am monitorizat activitatea pe internet. În calitate de vizitator obișnuit al site-urilor pentru adulți, pot să-ți confirm că, tu ești responsabil pentru asta. Pur și simplu, site-urile pe care le vizitezi mi-au permis accesul la datele tale. Am încărcat un troian în baza de date a driverelor, care își actualizează semnătura de mai multe ori pe zi, ceea ce face ca antivirusul să nu o poată detecta. În plus, îmi oferă acces la camera și microfonul tău. Mai mult, am salvat toate datele, inclusiv fotografii, rețele sociale, chat-uri și contacte. Recent, am avut ideea bestială de a face un film în care te termini într-o parte a ecranului, în timp în cealaltă parte este redat simultan filmul pe care îl urmărești. A fost amuzant! Fii sigur că pot trimite cu ușurință acest videoclip tuturor contactelor tale cu câteva clicuri, presupun că ai prefera să eviți acest scenariu. În acest sens, iată sugestia mea: transferă echivalentul a 1.200 EUR în portofelul meu Bitcoin și voi uita totul. De asemenea, voi șterge toate datele și videoclipurile pentru totdeauna. În opinia mea, acesta este un preț moderat pentru munca mea. Puteți afla cum să cumperi Bitcoin folosind motoarele de căutare Google sau Bing, veți vedea singur că nu este atât de dificil. Portofelul meu Bitcoin (BTC): 1EyAadxvFqjvG9swUeexQLFhTvdV6jBTbi Ai 48 de ore pentru a răspunde, ar trebui să-ți amintesc că: Nu are rost să-mi răspunzi – adresa a fost generată automat. Nu are rost să te plângi, deoarece mesajul împreună cu portofelul Bitcoin nu pot fi urmărite. Totul a fost planificat cu precizie. Dacă detectez că ați spus cuiva despre această scrisoare – videoclipul va fi distribuit imediat, iar contactele îl vor primi mai întâi. Apoi videoclipul va fi publicat pe web! P.S. Timpul de numărătoare inversă începe când deschizi această scrisoare. (Programul are un ceas încorporat). Mult succes si ai grija! Ghinion, fii mai atent data viitoare.

Ce nu știe autorul din spatele acestui text de masă este că nu-i nevoie să mă amenințe că mă expune public, deoarece singură și nesilită de nimeni îmi povestesc aventurile sexuale, din spațiul real, că nu sunt fana virtualului, pe blog. Lol!

La ce mă duce în schimb cu gândul, citind un astfel de email șantajist și infracțional (șantajul este o infracțiune și normal ar fi ca poliția să se ocupe de șmecherașii din spatele acestor spam-uri, ca și cele cu bătrâni fără moștenitori ce-ți lasă mâine averea, dacă le trimiți niște bani pentru transfer sau iubăreți răniți prin Africa, care au nevoie de bilet de avion ca să ajungă la tine) sunt victimele. Pe lângă nevoile de iubire și avuție, rușinea este o altă tematică excelentă de exploatat semeni. Și ce rușine poate să fie mai cruntă decât cea asociată cu sexualitatea? Este rușinea supremă, pentru că-i imposibil de evitat, natura programându-ne să ne masturbăm, în timp ce societatea și biserica ne cere imperativ să nu o facem. Și atunci, care-i soluția omenească? O facem, dar o ținem ascunsă! Oare câți dintre noi dacă am vedea o cunoștință masturbându-se ne-am schimba părea despre ea? Ar fi ea oare mai slută, mai puțin înțeleptă, mai puțin bună sau mai lipsită de valoare în ochii noștri? Sau poate că nu am mai considera-o ca reper de moralitate, doar pentru că secretul ei, care-i și secretul tuturor, inclusiv al nostru, a fost expus public? Mă întreb cu tristețe câte generații și religii trebuie să trăiască omenirea până va ajunge să dezvolte o societate ce nu-și va renega instinctele biologice. Oricât de mult ar fi sexul o alegere, este în primul rând o necesitate. Asocierea rușinii în spectrul social la activitatea de sex și masturbare, acestă necesitatea de la bază piramidei lui Maslow, trimite individul în agonizanta luptă dintre aparențele pe care toți le emană și realitatea pe care toți o ascund.

Komunia sau prima împărtășanie

Photo by Grant Whitty on Unsplash

În Polonia catolică există tradiția primei împărtășanii. Komunia, așa i-se spune obiceiului în care copii fragezi din școala primară, din clasa a doua sau a treia, sunt îmbrăcați frumos în haine albe, lungi și sclipitoare, apoi aliniați meticulos și împinși în turmă spre izbăvire. Dar înainte de-a fi izbăviți trebuie să mărturisească, să-și spună păcatele pios în fața unui preot, de preferință ursuz și moralist, care a păcătuit mai mult în viața lui carnală din ultimul an, decât toți copiii la un loc de când au venit ei pe lume.

Este un eveniment în primul rând practic, educând din tinerețe viitoarele generații de credincioși în ritualurile bisericii, punându-le din fragedă pruncie bazele îndoctrinării. În primul rând li-se spune copiilor de mici că sunt vinovați, că au făcut săvârșit ceva rău, au păcătuit sau au greșit în vreun fel. Prin această viclenie intenționată biserica pune copilul încă naiv și nealterat în poziția de a-și căuta culpabilitate, făcându-l să se îndoiască de logică și instincte. Toată taina spovedaniei constă în faptul că trebuie să spovedești ceva, mai ales atunci când nu ai nimic de spovedit. În al doilea rând induce idea că mărturisind aleșilor umani ai bisericii, vei primi izbăvirea. Rezolvând în acest mod o problemă de moralitate, educație și logică, în mintea copiilor se stabilește inevitabil un rang indisputabil între păcătoșii de rând și păcătoșii aleși, ai bisericii. De unde și conflictul interior al multor copii abuzați față de culpabilitatea preotului, care după ce le-a făcut rău tot curat rămâne, în timp ce ei sunt murdari. Educând omul de mic că-i vinovat, implică că preotul, care-i dă izbăvirea, este corect. O percepție periculoasă și greșită, promovată cu tărie de slujitorii bisericii. Ca ritualul să fie complet, în cele din urmă li-se promite acestor suflete rătăcite, care-și pierd puterea în propria judecată și alegere, căci oricum ar fi ea construită tot păcătoasă este, eternitatea. Li-se promite nemurirea de către alți muritori, dintre care nici unul nu a atins-o vreodată.

Ritualul spovedaniei este deschis răsplătit în biserica poloneză, când la finalul fiecărei liturghii doar enoriașii izbăviți au dreptul de-a se alinia frumos în fața preotului și a-și primi anafura, în timp ce păcătoșii rămân împietriți pe scaune. Komunia în sine este o sărbătoare, răsplătind cu daruri valoroase copilul ce-a fost rușinat și apoi iertat, arginții fiind dintotdeauna cel mai eficient canal de-a transpune în realitate legătura dintre divin și omenesc.

Când ți-se spune

Undeva pe la începutul relației mi-a spus, explicându-mi firesc cu detalii și mai ales convingere, că se va întâmpla. L-am privit cu înțelegere pe omul din fața mea, deschis, comunicativ și onest, l-am auzit, l-am ascultat, l-am crezut și totuși, am ales să fac ceea ce fac oamenii îndrăgostiți. Conștient, am ales să cred că mie nu mi se va întâmpla.

Aș putea să aplic scenariul de mai sus cu încredere majorității relațiilor adulte și asumate în care partenerii comunică, căci de cele mai multe ori bărbații asumați și conștienți le spun femeilor ce se va întâmpla, cum se ajunge acolo și ce va urma. Doar că, ele refuză să creadă. Uneori mânate de vanitatea că sunt diferite și că, cu ele, împricinatul nu vor urma aceleași intrigă, deja aplicată și jucată de alte consoarte ce i-au trecut prin brațe.  Alte ori, din proastă naivitate, construită pe bucăți de bine și arome de amor ce nu a apucat încă diluarea în apa rece și tulbure a realității.

Nu am scris eu scena, este clasică, dar am jucat-o cu un succes fabulos de dureros în ultimele două relații, care deși diferite ca specii ale genului au conținut cu precizie acest element.

Căpșunărița

TVP_2

Nu mi-e rușine să fiu Căpșunăriță! Și nu pentru că nu culeg căpșuni, ci pentru că nu mi-e rușine de muncă. Interesant cum munca a devenit de ceva vreme o rușine pentru unii români, dar asta-i o altă discuție.

Când am pornit aventura mea internațională într-un autobuz cu zilieri direcția Spania, nu exista nici o diferență între mine, care mergeam la cules de educație și alte tinere la fel de naive și speriate, ce mergeau la cules de căpșuni. Ba, le-am luat și eu calea la munca de jos, lucrând la cantina universității, unde spălam vase alături de studenții săraci, pentru că sistemul educațional din România avea grijă să-și trimită copii cu burse incomplete în străinătate. Așa că, studenții sau cadrele didactice, românii  ce nu beneficiau de susținere financiară, își completau bursa cu munci studențești în aventura lor educațională.

Odată cu redenumirea blogului, am decis să-mi revizuiesc și scrierile anterioare, corectând, modificând, adăugând și completând articolele pe care le-am publicat de la început. Erau greu de citit fără diacritice, pline de greșeli gramaticele și scrise brut, cu expresiile unei limbi neexersate. Recitindu-le, mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat în acești trei ani de când scriu pe acest blog, atât ca stil de scris (mai am mult de schimbat aici), cât și ca mod de gândire.

La final mă recomand pe Facebook. Puteți să dați un like paginii create pentru acest blog și să mă urmări acolo, unde republic aventurile mele de la începuturi, revizuite și câteodată mai detaliate.

Știri din Polonia – turul Poloniei 2020 – accidentul cauzat

Văzând în presa din România că se vehicula idea de accident, m-am simțit datoare să corectez informația (ce să faci, dacă nu-i fotbal, nu se cere să fie precisă informația). După la minutul 4:28 se vede cel mai bine acțiunea, cum l-am împins în nici un caz  accidental cu fairplay-ul din umăr direct în gard. Interesant este că sunt amândoi olandezi, deci putem spune că și-au rezolvat disputa națională pe teren străin.

 

 

Experiența Covid în Polonia

anshu-a-yAXbfq1wI7I-unsplash

Photo by Anshu A on Unsplash

Ne-am așezat cuminți la coada de la restaurant, când tipul din fața noastră cu mască pe față s-a întors parțial înspre noi ca să ne spună să păstrăm distanța, încheind cu textul sugestiv You do not want to have what I had. Am comentat în poloneză că-i textul pe care îl folosesc și eu când găsesc oameni ce așteptă la mine în scara de bloc, dar am păstrat cu sfințenie distanța. Căutând o masă liberă, am găsit una fain lângă domnul ce tocmai a sugerat că ar fi avut Covid. Deși eram în aer liber și la distanță, m-am așezat cu o oarecare ezitare. Tipul și-a scos între timp masca și conversa liniștit cu două gagici. Era posibil să fi spus la vrăjeală, mai degrabă părea genul, dar dacă era adevărat? L-am privit cu o ușoară preconcepție, ca pe un fel de paria socială, un ”lepros” al vremurilor curente, ca mai apoi să reflectez la atitudinea mea instinctivă.

De la începutul perioadei de Covid și chiar înainte să se declanșeze în Europa, am încercat să mă feresc pe cât am putut. Am purtat mască la ultimele două zboruri în ianuarie și februarie și am fost foarte atentă la igienă în timpul perioadei de izolare a Poloniei, spălându-mă pe mâini regulat. Am evitat întâlnirile în grupuri, locurile aglomerate sau apropierea fizică de oameni. De la alegeri situația Covidului în Polonia s-a ameliorat considerabil. A câștigat partidul populist, numărul de cazuri a început să scadă, iar prețul unui test la cerere s-a stabilizat la 500 de zloți. Lumea poartă mască ocazional, obligatorie în cabinetele medicale și în unele magazine mari, ce o oferă la intrare clienților, dar alegere în centrele comerciale, supermarketuri și pe stradă. Polonezii evită să călătorească în străinătate, înmulțindu-se turiștii la mare și la munte, iar restaurantele și locurile de agrement mai practică încă un număr limitat de locuri. Școlile se vor deschide din septembrie și așteptăm să vedem ce o să iasă.

Ceva filme

Am terminat de văzut aseară filmul despre Marie Curie, Radioactive, care a fost dezamăgitor. Deși începuse interesant, s-a stricat pe parcurs sub influența schimbării abrupte a cadrelor, de la stilul clasic la cel modernist, într-un amestec fără noimă. Partea tristă este că acele secvențe moderniste, derulate pe o muzică fără gust, au încercat fără de succes să prezinte momente și acțiuni cruciale din viața savantei, ieșind o cacealma. Pe același stil de alternare a clasicului cu modernismul forțat a fost construit și Tesla, un alt dezastru biografic.

Am găsit ostentativă și de prost gust a doua alternare prezentată în film, a vieții cercetătoarei, cu efectele ulterioare ale descoperirilor ei. Idea, interesantă și promițătoare, este ruinată de modul în care este pusă. Pe de o parte se încearcă să se expună publicului o femeie de o inteligență sclipitoare, modernă și pasionată, ce luptă pentru a-și putea continua munca și descoperirile, în speranța că vor folosi omenirii, asuprită de societatea științifică și masa populară, ce o judecă pe baza unor valori pe care ea nu le împărtășește, cum ar fi fidelitatea. Pe de alta sunt prezentate atât efectele benefice cât și cele malefice ale descoperirilor cercetătoarei, asupra cărora ea nu are de fapt influență, căci ce omenirea alege să facă ulterior cunoașterii binelui și a răului, nu este în reponsabilitatea celuia care îi înmânează această cunoaștere.