Lună: octombrie 2018

Fifty Shades de prostie

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

In weekend m-am uitat si eu la Fifty Shades (darker si freed, cica), ca sa ma educ  in treburile muieresti, iar in timp ce il urmaream am mai tras si un gatit, deci dama perfecta.

Tin minte ca, atunci cand au aparut filmele astea, era plin Facebooku de evenimente cu gagici, ce se adunau sa-l vizioneze impreuna, ca mai apoi sa-si declare online satisfactia pentru experienta unica.

Printre salate, intriga lipsa a filmului, budinca de ciocolata, evenimente si actiuni in film care nu aveau nici o legatura intre ele sau cu logica, tarta cu prune si modul fast forward pe care l-am urmarit, am ramas cu cateva nedumeriri despre trilogia asta, care le lasa pe muieri ude si incremenite de placere.

Trecand peste faptul ca inca se bate in piua la greu pe iluzia tema Cenuseresei, in care tot ce viseaza un barbatul tanar, frumos si bogat, e sa-si imparta averea cu prima gagica frivola si saraca, care ii apare in cale, nu prea pricep eu, cum poti face un film despre sex si sado maso, dar fara supt de pula? Probabil o fi un nou trend printre barbatii tineri, care nutresc doar sa ofere cadouri, de preferinta iphone-uri roz, sa cumpere case si sa-si imprumute Audi-ul ala mistocar la gagici, dar fara sa le dea pula la un lins sanatos.

In rest filmul e foarte educativ pentru muieri. Afli din el ca, s-a inventat un nou tip de ruj, ala de-l poarta eroina principala, e roz-violet si pe viata, adica sta pe buze si cu gura inchisa si cu ea deschisa, si cand mananci, si cand te trezesti dimineata cu curu in sus in pat, si cand te bat rapitorii. Apoi esti invatata ca ar trebui sa te simti vinovata si de rahat, daca ai iesit la baute cu o amica fara permisiunea sotului, plecat in alt oras. Pai nu-o ok sa nu-i raspunzi la telefon, iar daca te-a sunat de 6 ori deja, poti fi sigura ca ai belit-o, mai ales cand are garda in curul tau si oricum stie ce faci.

Foarte educativ filmul: abuzul psihic e ok, ca doar nevestele trebuie sa ceara voie, pula nu se suge, machiajul ti-e permanent lipit de fata, iar tot ce vrea un barbat e sa-si imparta banii cu tine. Nici nu ma mira succesul la femei, lol!

Barbatii frumosi

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Ii vezi pe strada, la magazin, in cluburi sau cafenele. Au o privire unica, o fata de fotomodel, tocmai coborat dintr-o revista. Sunt barbatii frumosi la fata, cu moaca perfect finisata si privirea in vant. Sunt frumoșii universal frumoși, care se ridică deasupra preferințelor individuale ale doamnelor, frumoșii universal acceptați de toate, adică tocmai aia frumoși rău de tot.

La început, te intrebi daca nu sunt gay, ca mai toate iluziile vandute femeilor, si aflii cu ușurare ca preferă pizda, visand mai departe cu ochii deschisi, să ți-o satisfaca tocmai pe a ta.

Ii doresti, clar, si dupa ce pui mâna pe ei, îi defilezi ca la paradă pe la toate amicele tale, ca să crapă ficatu in ele de ciuda, ca sunt rari, pretențioși și mereu indisponibili emoțional. Dar sunt frumosi, țuce-i mama, să-i țuce, de-ți vine să le mănânci pipota.

Și, după ce ai trecut de faza de euforie, si ai facut turul pe la toate neamurile cu ei de mână, începi sa le descoperi treptat defectele, adica alea care stateau acolo, fix in ochii tăi, dar pe care ne le puteai vedea, orbită de moaca lor frumoasă, de fotmodel, de revista, și de ce o mai fi.

Si defectele astea variau, ba unul o avea mică, ceea ce-i păcat mare), ba altul nu se spala pe dinti (și când pute gura, parcă frumusețea nu-i mai așa de palpabilă), ba celalalt duce în spate sechele de nesiguranța și comportament grave. Și, mai toti, la un loc, aveau un punct comun: stateau prost cu finanțele. Mă rog, se mai întâmplă, că nu toți tragem lozul la naștere să venim pe lume cu lingurița de aur deja fixată în gât, dar ne descurcăm ulterior, mai muncim, mai învățăm, mai un șmen ceva, mai o idee de facut bani. Doar că frumoșii, inzestrați cu un chip miraculos, nu au și darul asta, al banilor. Nu v-ați întrebat niciodată, de ce găsești mai repede frumoși în tranvai, decât la volanul unei mașini? Ca să nu mai zic de alea mișto, conduse în majoritate de burtoși, borâți. Și dacă, mai există și excepții, nu-i pentru că au ei bani, ci-i pentru că locuiesc la prietenă, și ca să-si mai alinte din frustrari au luat și ei o mașină scumpă în rate pe zece ani.

Cumva, toți frumoșii aștia, cu care am avut și eu de-a face, doar mi-am cules și eu câțiva pentru colecție, se declarau bucuroși și foarte bine pregătiți pentru a-și lua in cârcă rolul de întreținuți. Nu se dădea nici unul cu capul de piatră în a excela în rol de întreținător, ba dimpotrivă, îmi povesteau cum nu au ei nici o problema cu femeia muncitoare, în timp ce ei vor împinge cu brio căruciorul. și voiau și câte trei copii. Unul chiar a încercat să mă ademenească cu promisiuni, despre cum m-ar aștepta el parfumat, spălat si dornic, cu mâncare pusă pe masă, dăcă mă ofer să-i iau sub aripa financiaro-protectoare.

M-am uitat în oglindă, am zis că nu-s urâtă și nici încă babă, m-am uitat în cont, am zis că nu-s încă milionară, iar apoi m-am uitat în creier, tăind de pe listă frumusețea, ca și criteriu principal în alegerea unui bărbat.

Iubirea si realitatea

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Renovam apartamentul, mi-a spus el pe un ton grabit. Pentru vreo doua minute, m-a cuprins un sentiment din ala ciudat de invidie, stiind ca in „noi” asta, ce rimeaza cu renovam, ma putea include pe mine. Noi am fi putut renova apartamentul acum. Daca, nu as fi ales eu, altceva.

Apoi mi-au venit in minte fetele acre ale parintilor lui, cum l-au imprejmuit orotitor, in timp ce ma interogau pe mine, despre planurile de viitor pe care le nutresc alaturi de fiul lor. Inca ne divortata, eu raspundeam sincera si hotarata, in timp ce el tacea molcom si distrus. Ii cerusera, s-o termine cu mine, o amanta prea focoasa, prea pretentioasa si prea rafinata pentru el. „Nu-i de tine”, aveau sa-i spuna, dupa mesele de sarbatori, doar doua, dar abundente in nepotriviri. Cand parerile noastre difereau, in banalitati precum educatia si bataia, petrecerea timpului liber, curatenie si gatit, ei se uitau la mine ca la o fitoasa, cucoana de oras, cheltuitoare si cu unghiile vopsite la manichiurista, in timp ce eu ii priveam, ca pe niste tarani banali si saraci. Un soc pentru ei, cand am cumparat doua perechi de pantofi o data, din acelasi magazin, sau cand le-am spus ca mai aveam o doamna care imi facea curat, cand stateam la casa. Asa cum a fost un soc pentru mine, cand mi-am vazut viitorul alaturi de fiul lor, in gura cascata cu dinti stricati ai matusi-si, care ne povestea din partea opusa a mesei barfe de la banda de ambalare. Dupa ce si-a mai si indesat si camasa in pantaloni, cu mana bine infipta, am decretat ca am nimerit in gloata nepotrivita. M-am uitat cu tristete la fiul lor frumos, dar caruia nu-i prea placea sa se spele pe dinti, si am zis ca trebuie sa fie ceva mai bun in lume, caci daca asta prevede viitorul, nu suna de fel bine.

L-am iubit, cu patima, era mandru si futea bine, dar realitatea in care trebuia sa-i suport familia, ce-l tinea de zgarda, ca doar era unica progenitura, mi-a vindecat miraculos patima. Am trecut mai departe fara prea multa zbatere, cand am inteles ca viitorul alaturi de el, nu putea fi creionat asa cum il visam eu, asteptarile lui fiind prea banale, fata de ceea ce imi doream eu de la viata.

In mod ciudat era un deja-vu, pe care il mai traisem cu un barbat frumos, in tinerete, si pe care aveam sa-l mai traiesc inca odata, ulterior.

Din viata

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Cu cat sunt eu mai detasata, mai senina si mai putin emotionala, cu atat incep sa observ mai bine oamenii din jurul meu, problemele cu care se confrunta, limitele pe care si-le stabilesc, frustrarile si urile pe care le au. Incep sa-i vad goi, asa cum nu vor sa se arate, sa le vad gunoiul de sub pres pe care nu doresc sa il expuna si aparentele cu care jongleaza persuasiv. In mod ciudat am mai multa empatie pentru ei, in timp ce asteptarile mi-se reduc si valoarea lor pentru mine scade. Si poate ca asta e un lucru bun, caci vazandu-le partile sensibile, pot sa-i intep mai usor, si mai adanc. Doar ca, nu mai simt nevoia asta. Ma uit la ei cu mila sau dezgust, ii vad mici si slabi si realizez ca nu are rost sa ma pun cu ei la tranta, pentru ca nu se merita. Nu se mai merita sa ma trantesc chiar asa cu fiecare, pentru ca timpul meu, persoana mea si disponibilitatea mea sunt limitate.

In alta ordine de idei, povesteam azi cu colegul de la munca, despre cum arata lumea reala, nu bula in care traim noi. Am avut, pana nu de mult, pe aici, o colega cam „neprietenoasa”, dar simpatica in felul ei, careia era mai bine sa nu-i zici prea multe, cand o prindea-i intr-o pasa mai proasta. Am aflat ulterior ca pasele proaste erau efecte secundare, dupa ce tragea pe nas, koks desigur. Si ca, se futea cu seful, care ii tolera din plin comportamentul, ba chiar mergea sa o consoleze si sa o ingrijeasca, dupa ce trecea efectul koksului luat in cantitate prea mare. Mi-a povestit chiar ea, ca atunci cand suna cu voce smierita la 9 dimineata, ca trebuie sa-si ia concediu la cerere, tragedia care i-se intamplase seara, era ca venise prietenu-sau infractor pe la ea, si o luase la o plimbare, iar dimineata ii eram cam greu sa ajunga la munca in Polonia din Germania. Plimbare cam lunga.

Ce m-a surprins la ea era trauma avortului pe care o ducea in spate. M-am mirat, avand in spate perceptia romaneasca a avortului, care in mintea mea, se aseza intr-o ordine fireasca a lucrurilor, in timp ce trasul pe nas era pentru mine de domeniul abstractului.

Din nou pe Tinder

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am intrat din nou pe Tinder, din lipsã de ocupatie si am zis sa văd ce mai e pe acolo. Ca sa mearga ca unsă treaba, și pentru ca voiam sa experimentez, am mai încărcat o poza. Asta de profil de aici, cu lanțul la gât. Am unmached ce aveam, vechituri, și am dat câteva like-uri in timp ce urmăream un film. In jumate de ora am avut vreo 6 matches, iar după ce s-a terminat filmul 11, si 4 mesaje. Nimic tentant oricum, majoritatea din ăștia care cad la a doua poză, dar nu am avut timp sa ma uit la ea, ca ma uitam la film.

Partea proasta e ca și oferta a fost nașpa, aceeași baltă, plin de urâți, îmbătrâniți și cheli (la ăștia nu mi-se scoală, deci eliminați cu brio). Am dat câteva like-uri de plăcere, iar restul la plesneală.

Plictiseală și pe Tinderul asta. Deși cu unu am ras:

Eu: câți ani ai?

El: 46 (avea 38 la profil)

Eu: așa am crezut și eu după poze.

El: fortăreața ca sa le evit doamnele in vasta. Dacă te deranjează inteleg.

Eu: Dar ce, nu îți plac de vasta ta? Poate sunt inca strâmte acolo. 38 e inca in radarul meu.

El: prefer sa nici nu verific.

Eu: 🤣

El: sunt doar cu 16 ani mai mare ca tine.

Eu: doar cu 5 😋🤣🤣🤣

El: ai 41?

Eu: nu știu, nu îmi mai amintesc 🤣. Alzheimer.

El: măcar arată fața.

Eu: frumoasă.

El: permite-mi sa admir.

Eu: inviți undeva sau vrei așa pe gratis?

El: gătesc eu.

Eu: ei tam (un fel de lasă frate), sunt restaurante bune in oraș.

El: ți-e frică să vii la băiat acasă?

Eu: nu îți permiți un restaurant?

Încheiem aici, ca merg la somn și îl unmatchuiesc imediat 😉.

Femeia copil

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Il cunoaste. Mi-a zis intrigata, ca de mult l-ar fi futut, ea si toata firma. Si chiar isi planuia misiunea ultima data cand s-au intalnit la targ, dar ce pacat ca, el era cu nevasta.

Imi vorbea cu gelozia in ochi, intrigata si mirata, ca am fost capabila de o asa cucerire. Emana pentru mine respect si invidie deopotriva, prin fiecare cuvant pe care il rostea. Intr-un moment de indrazneala, s-a comparat cu mine, numindu-ne interesante, dar nu frumoase.

Mi-am abtinut ironia, muscandu-mi buzele, ca sa nu scap un „poate tu”.

M-a intrebat cum e la pat, si i-am raspuns ca egoist, ca s-o menajez. Marimea nu i-am putut-o nega.

M-a intrebat detalii, desi nu o interesau, asa ca le-am sumarizat pe cele pe care le stia deja. I-am comunicat ca, m-am saturat de el, ca e insurat si nu ma mai intereseaza, ca nu e asa grozav pe cum i-se pare ei, si nu mai vreau sa continui aventura, ca am terminat-o cu el. Printre cuvinte s-a intrebat ceea ce m-am intrebat si eu, „cum poti sa revii la unul normal, dupa ce ai fost cu el?”. I-am zis ca nu-i chiar asa special pe cum pare, dar am recunoscut bosumflata si cu jumate de gura, ca sunt indragostita. Si, in timp ce eu il pliveam de calitati, ea ma lamurea cum situatiile astea au sorti de izbanda, si ma impingea spre el, manata de propria-i ambitie.

Printre altele m-a sfatuit in van despre secretele atractiei, aratandu-mi pozele imbietoare pe care le trimitea pretendentilor ei de pe Tinder, aia care o ofertau la schimb cu o linie de koks si pizde de gagici, in hoteluri de cinci stele.

M-am simtit novice in experientele vietii, ca un copil ce doar a incercat borcanul de smantana cu degetul, prea temator sa-l infulece pe tot. Apoi am privit-o indulgenta, mimand uimirea descoperirii in timp ce, in mintea mea intelegeam ironica, de ce nu i-a iesit pasenta cu el. Odata, mi-a fost si mie greu sa inteleg ca, barbatii vor femei care se cer cucerite si nu care se ofera pur si simplu. Si cateodata, cu cat e mai lunga fusta, cu atata creste interesul, ca sa vezi ce se ascunde sub ea. Apoi m-am simtit proaspata, nealterata, ca marul fraged al Evei, intins cu drag barbatului iubit. Am inteles slabiciunea lui pentru mine. A inteles-o si ea, numindu-ma femeia-copil.

Love, the aim

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

Her words hit me like a hammer. She looked in my beautiful hazel eyes and told me calmly:

‘You will never truly love a man until you love your mother.’ I glanced at her mistrustfully, only for her to add: ‘Otherwise, he will disbelieve your feelings. How can he trust you, if you do not love your own mother? How will you know how to love him?’

Her assumption forced my mind to make painful connections within seconds, tearing apart my carefully and toil built illusion of affection. I refused to collect the pieces immediately, denying the reality surrounding me, too angry and hurt to admit that I was never able to truly love a man. Not in the way I wanted, anyway. I never trusted completely any man to show him how my unrestricted love affection looks like. I never offered without reserve, restrictions, and boundaries. My endless love always had a finish line.

My personal idea of affection developed early in my childhood. In a private place of my mind that I used to visit every time I would put my head on a pillow, just before my thoughts were stolen away by a mysterious dream. In this secret place, I would find love in its purest form, giving and receiving without restrictions, boundaries or limits endless care and unrestricted affection. This was the safe place I visited in my childhood after each quarrel or beating I endured from my parents, after each humiliation, I would receive from others teenagers or each injustice and disappointment that I had to face.

The subject of my affection was one, only one, an uncertain but missing figure, something that my mind would associate with the expectations I had from a man. A man without a face, but with a soul like mine and a kind and warm heart.

In my teenage years, I started to search for the missing subject of my affection, in love relations, beginning each one with the expectation that the boys and later men that showed me an interest in a certain moment, were, in fact, the right person from my dreams. The barometer of scrutiny for the men from my life was given by the easiness with which I could picture them in this role. If, I could easily imagine them in my dreams, I would give them a go, while, if that would be hard, I would embrace them with rejection and without a second thought. So, from a young age, I started all my relations on a fake premise of expectations, to fill in an empty void from childhood. And the void was easy to fill, temporarily of course, at the beginning of each relation, when expectations and demands are prevailed by the discovery of other, the physical attraction and chemistry bond. The hugs, kisses, and touches reassured my needs of affection, making me believe that each chosen man, would finally be the man of my dreams. Sometimes, somewhere along with the relation, I would even forget about the illusion of love, living at the moment, trapped in the daily chores and routine, lost between others needs, general expectations and my wishes. Except for the moments of silence, when I was honest and naked to myself, brave enough to look inside and feel the missing part. Then, I would see the void. After acknowledging it, the relation would quickly disintegrate in an explosion of disappointments, frustrations, and anger. I would usually move on, before it would finish, to the new potential candidate. Between my déjà vu experiences of love and exploration, I managed to marry the most persistent candidate. Tiered of the unfulfilling searching wheel, I capitulated on the stairs of society, embracing the social custom of morbid marriages and the illusion that something will change in time, within me and around me. The change never came, and when I wanted to escape again in that secret place of my mind, the logic ticked in. Why would I dream of someone to share my love with, when my husband lays next to me? Wasn’t the marriage built on the foundation of love? So, I divorced, with all the social consequences, in search of the freedom, the choice and the love that I deserved.

I divorced so that I could repeat my mistake again, and again, until the day her words confronted me. I wanted to dismiss them, but I restricted my protective instinct, only to realize that I have never been free to see, to choose or to love, being permanently limited and obsessed by my own perception of the other person. In fact, I never saw the persons standing in from of me because I was too busy to dress them up in the role I conceive in my childhood for them. The role of my Mother, as she was actually the figure I was always looking for, half of my life. I was looking for her, projecting the expectations I had from her into every man I meet on my way, blinded by my need of her and incapable to see, who the person in front of me really was, what this person wanted and what offered.

Mothers cannot be changed, the time cannot be turned, but a future decision can be different. I forgive you, Mother, for all the missing love that I endured and I thank you, for giving me life. I will do something good with it. In this way, I will be free and I will choose consciously the people surrounding me. At night, when I will put my head on the pillow, I will think of you. Because I always wanted your love most of all.

It’s curiously how children, now of adult age, step with great accuracy on the pats walked by their parents, caring the same bags of unhappiness, lack of fulfilment, frustrations, fears and need for acceptance.

Ce gândesc gagicile

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Discutie cu o prietenă (din Ardeal, în cazul în care nu-i clar limbajul 😉)

– Cum e?

– Măi, e de treabă tipul.

– Fute bine?

– Baiul e că o are cam mică sau amu până ne obișnuim 😂😂😂.

– 😂😂😂😔😱😰

– Se mișcă bine, îmi place cum. Mă atinge și mă sărută. E atent.

– Păi, să lingă măcar …😋

– De abia după 4 zile am făcut-o. Nu a tras de mine.

– Serios, după atâta timp?

– Eram și pe stop.

– Ei, recuperați voi.

– Am pătat într-o zi cearceaful. S-a pus să-l spele. Ioii, fută-mă zmău.

– Se mai întâmplă.

– Ooo, sper să nu mă atașez.

– Dacă o are mică, nu te atașezi.

– De el. Tot asta repet. Dar e ok cum mă sărută, mă atinge, mă ține lângă el. El tot zice, ești viața mea, te iubesc, îți mănânc sufletul. Dar dacă minte?

– Nu știi, poate spune adevărul.

Cateodata mai scriu si in poloneza

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Kiedy wypuściłam z ramiona złość, zostałeś Ty

mądry, przystojny, uroczy i fantastyczny dla mnie,

w moich oczach, tak jak Ciebie zawsze widziałam

tak jak Cię od początku odebrałam, aż do momentu

Kiedy moje serce zaczynało się bać,

a mój mozg zrobił wszystko aby sobie udowodnić

że nie jesteś tak wspaniały, bo jeśli tak by było,

to każda minuta bez Ciebie była by bolesna,

jak oparzenie na świeżą skórę.

Przepraszam za te gwoździe, które Ci wbiłam w serce, podczas naszej podróży.

Rani deschise

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Mi-am dat seama de ceea ce fac, cand i-am trimis fostului sot un email plin de ura. Poate ca il merita, sau poate ca nu. Poate ca, nu-i chiar demonul descris de mine si multe din cuvintele pline de ura, pe care i le-am transmis, sunt frustrarile mele, pentru o relatie de mult incheiata, a carei umbra inca ma bantuie. Poate ca-i un psihopat, ca multi altii, dar toti ducem cu noi un bagaj emotional, pe care il aratam celorlalti intr-o mai mare sau mica masura. Ma intreaba cei din jur, cum poate fi atat de rau acum, cand a fost atat de bine atunci. In primul rand ca nu a fost atat de bine atunci, atunci candva a fost relativ bine si un pic prea vopsit in roz de imaginatia mea. Si in al doilea rand, acum nu e atat de rau, ci doar neplacut si un pic mai negru, pictat de mine.

Duc cu mine multe resentimente pentru nemplinirile sufletesti, si asta e unul dintre ele, care ma apasa si ma doare, ca o rana deschisa. Pe care eu nu vreau sa o inchid, cu care eu nu vreau sa fac pace, asteptand inutil o compensare, pentru durere ce mi-a fost pricinuita. Doar ca compensarea nu va veni niciodata si e doar alegerea mea, daca vreau sa mentin rana deschisa sau prefer sa o inchid.

– Prefer sa o inchid, striga copilul din mine, doritor sa merga mai departe, sa exploreze alte lumi, sa fuga de durere, sa scape de confruntare si de acceptarea faptului ca lumea e nedreapta.

– O vreau deschisa, porunceste autoritara femeia din mine, ranita in orgoliu si amorul propriu. Vrea razbunare, simtindu-se trasa pe sfoara, pacalita si inselata.

In vartejul asta de sentimente, incapabila sa decid rational sau emotional, las lucrurile sa se intample, raspunzand instinctiv la situatii, cateodata animalic, alte ori cu emaptie, in functie de sentimentele, care ma domina pe moment. Singurul lucru pe care il fac e sa ma indepartez de problema, cu o strategie excelenta de evitare, sperand ca intr-o zi sa se rezolve de la sine.

Dar nu se va rezolva si din toata indecizia asta, doar fiica-mea va avea de suferit, fiind prinsa la mijloc. Si mai e o problema, caci dupa multe incercari in diverse directii, nu am nici cea mai vaga ideea cum o pot rezolva. Mi-e imposibil sa vad rezolvarea, care cel mai probabil se afla chiar in fata mea.