Vacanța în Cipru

Cipru este o insulă aridă, interesantă și pustie. Lipsesc turiștii străini, iar plajele frumoase cu nisip fin și apa clară sunt doar pe jumătate pline de localnici, majoritatea fugiți din Nicosia fierbinte și părăsită. În a doua parte a lunii august orașele Ciprului nu sunt recomandate pentru vizitat, temperatura din timpul zilei făcând imposibila plimbarea pe străduțele lor arzătoare, cu magazine închise și clădiri în ruină. În centrul Nicosiei am găsit vreo 5 străzi populate, în Larnaca 4, iar în Limassol vreo 3. August este în schimb o lună excelentă pentru scufundări. Apa este caldă și clară, pești sunt frumoși, iar peșterile subacvatice create în stâncile de calcar, foarte interesante. Este o lună bună de stat la plajă, apa limpede a țărmului fiind plină de peștișorii.

Cea mai interesantă vizită a fost la un sat local, frumos construit printre dealuri, decorat cu migdali, măsli și cactuși cu fructe moi.

Mâncarea nu m-a impresionat în mod deosebit, deși am optat pentru pești și fructe de mare. Proaspete, dar nu special gătite.

Salutări din Cipru

Mă plângeam în urmă cu ceva timp de avioanele și serviciile Lot, asta până am aterizat într-un zbor Ryanair. Și ca să fie petrecerea completă, am nimerit într-un zbor de vacanță plin de copii gălăgioși și părinți transpirați.

Este zborul ieftin ar corporatiștilor aspiranți la vacanțe călduroase, departe de soarele cu dinți al Poloniei. Scăpați din birourile climatizate pentru zece, din cele douăzeci și șase de zile de concediu anual la care au dreptul, ajung din nou îngenucheați, de data asta în privat, de către copii lor râzgâiați și prost educați, la grădinițele private tot mai înfloritoare, unde părinții cu spor la vinovăție inutilă își lasă un sfert din salariu.

M-am îmbarcat fără prea multe așteptări de la noua linie pe care aveam să o testez, imaginându-mi un alt Wizzair, ca să dau peste ceva și mai slab. Ryanair nu oferă nici măcar o revistă de citit reclame, iar când avionul a luat-o la goană, pilotul voinic și probabil prost plătit, a prins toate turbulențele posibile, ca după trei ore să ne aterizeze în Cipru cu o frână sănătoasă.

Am scăpat de o țeapă la închiriatul mașinii pe care obraznica recepționată de la Europcar insista să ne-o dea cu tupeu și după două ore de condus pe partea stângă ne-am cazat într-o vilă locală. Cea mai plăcută parte a cazării a fost sticla de vin ce ne aștepta pe masă. Pansamentul mental din strugurii insulei a lipit ideal iriatarea din mintea mea cauzată de tantrumul insistent în miez de noapte al copiilor.

Sunt în prima mea vacanță “de familie” și am decis să-mi încep diminețile în stil polonez, cu o bere :).

Lot

M-am întors de la Chicago cu Lot Polish Airlines. A fost cel mai nașpa zbor transatlantic pe care l-am avut până acum, într-un avion gălăgios, cu scaune incomode, tari și inflexibile, mâncare proastă, servire slabă și divertisment aproape lipsă, doar ceva filme prostești de rahat și seriale expirate. Deși am prins locul de lângă mine liber, nu m-am putut nicicum întinde pe două scaune, mânerul separator dintre ele, fiind plasat de-a naibii în exterior, ca să simt în coaste și să nu uit prea curând experiența lot-ului.

Am o părere proastă despre cei de la Lot de ceva ani, când i-a preferat naționalist fostul soț, în detrimental Lufhansa pentru o călătorie în Georgia. După ce am luat biletele, Lot a renunțat să dea mâncare pe cursele europene, decizie implementată fără a se sinchisi să informeze pasagerii, iar în avion m-am trezit cu un baton de ciocolată. De atunci, am refuzat să mai iau Lot în detrimental Lufthansa, dar cumva la zborul acesta transatlantic nu am avut de ales. Pe de altă parte, speram totuși să nu fie nasoli, pentru că și United sunt slabi pe cursele interne, dar totuși la transatlantice sunt relative ok.

Pe lângă călătoria obositoare, toată reîntoarcerea în Polonia a fost grea. Și încă mai este. La aeroportul din Varșovia m-au întâmpinat fețele morocănoase și figurile distanțate ale oamenilor, toți cu nasul în telefon, plini de aere lipsite de naturalețe și îmbrăcați în haine incomode pentru călătorie. Răceala est europeană din sufletele lor a fost mai dură decât cele -11 grade C de care mă despărțisem în America. Sunt triști oamenii în Polonia, ursuzi și foarte închiși. Când m-a lovit tristețea reîntoarcerii mai tare, mă sună frate-meu și printre rândurile mele de jale, mă invite în România, că să experimentez depresia adevărată a reîntoarcerii.

Treptat mă reobișnuiesc cu starea locală a lucrurilor și viața asta secătuită de vlagă și posibilități.

Dorințe

-S-ar putea să fie o dorință veche, mi-a zis ea. Ceva ce ți-ai dorit cândva, iar acum nu mai este actual.

Am privit-o cu mirare și i-am cam dat dreptate. Într-adevăr, mi-am dorit asta foarte mult anul trecut. Mi-am dorit proiectul acesta în State de pe vremea când mai cochetam cu amantul meu transatlantic, căci orice staționare acolo mă ducea mai aproape de el, ori mai aproape de momentele ”noastre”. Am petrecut cea mai bună parte din clipele noastre intime în State. Tărâm al dragostei noastre, acolo eram mai mult decât doi amanți cu obligații și copii pe acasă în grija unor jumătăți mai mult sau mai puțin înșelate. Acolo erau un cuplu, frumos, fericit și întotdeauna bine dispus, când polonez, când canadian, când un mixt etnic, în funcție de moment și dispoziție. În State eram noi, goi, sinceri și îndrăgostiți, ori mai corect spus, cea mai bună versiune a noastră.

Anul trecut nu mi-a ieșit lipeala cu proiectul. În schimb, anul acesta am fost acceptată destul de ușor, iar planurile mi-au mers fără complicații, până la un punct. Până la punctul în care am început să am îndoieli serioase, dacă este chiar o idee bună să dau o căruță de bani pentru o experiență, care momentan se preconizează îndoielnică.

Cuvintele ei mi-au dat de gândit legat de extra fascinația mea cu Statele, căci o fascinație am avut dintotdeauna. Probabil o bună parte din dorința mea a fost impulsionată de fosta poveste de dragoste consumată transatlantic, iar acum, de când dezvolt fascinații mai locale, s-ar putea să-mi doresc altceva. Pe de altă parte proiectul în sine este interesant, va fi clar o experință unică și foarte piperată la buzunar.

PS: fascinația mea locală, arhitectul, a plecat în Vietnam. Mi-a propus să-l însoțesc, acum vreo 2 luni, când a luat biletele, însă l-am refuzat politicos pentru că așteptam răspunsul de la proiectul din US.

Iordania din nou

Mă pregătesc de Iordania. Ultima dată am fost acum doi ani. Vremea va fi chiar plăcută, 25 si 12 grade. Va fi un in-out, cu două zile prin aeroporturi și lipsă de somn. Aterizăm în Amman pe Queen Alia, un aeroport nou, spațios și curat. Singurul impediment va fi statul după viză, care data trecută ne-a luat vreo două ore, în miez de noapte.

Ar fi trebuit să-mi încep probioticele, dar am uitat, căci data trecută am făcut o criză urâtă, după ce am mâncat de la un local stradal un fel de ștrudel. M-am simțit atât de rău fizic, că în aeroport, după ce m-am dezorientat total, am ajuns să mă plimb cu fundul pe scările rulante. Arătam ca un homeless de aeroport, cu valiza de mână după mine. Am primit atunci o doză mixtă de medicamente contradictorii, sau așa mi s-a spus, unele pentru diaree și celelalte pentru constipație. Nu am protestat, căci nu aveam putere, am luat ce mi s-a dat cu încredere și fără posibilitatea de a verifica, căci oricum nu puteam citi arabă. În următoarele două zile am mâncat doar pita și am băut doar apă, meniu pe care l-am găsit cel mai delicios și mai ales comestibil, la toate restaurantele selecte pe la care am umblat. La unul mi s-a pus in față accidental, o farfurie de cartofi prăjiți, stropiți cu brânză și trufe. Nici până atunci nu-mi plăceau trufele, dar după faza asta am oroare la mirosul lor.

Între timp, mi-a trimis clientul agenda călătoriei în care, pe lângă vizitele de curtoazie la oameni bogați și  influenți local, a introdus și un program de divertisment, team building cum se spune, adică team-ul nostru cu al lor. S-a gândit să ne facă o surpriză și să ne ducă la Al-Maghtas, dar cum am fost deja cu clientul anterior, i-am sugerat să schimbăm. Eu aș fi mers la Petra, dar cum șeful a fost deja, cade din discuție. Asta e, când am să fiu eu șefă, am să stabilesc eu itinerarul. Până atunci, trebuie să mă împachetez, și ca de obicei, nu prea am chef.

Călător prin lume

M-am întors cu energie de la Berlin, înțelegând tot mai bine cine sunt, cine vreau să fiu și ceea ce îmi doresc. Nu am prea avut timp să meditez la viață, căci de dimineață m-au așteptat comenzile, planul de vânzări și următoarele bilete de avion. Călătoresc mult și îmi place. Mă relaxează. Îmi oferă alte perspective, văd lumea cu alți ochi și experimentez lucruri noi. De fiecare dată când ies din cutia mea de confort învăț ceva nou, înțeleg despre mine lucruri și mă formez pentru viitor. Și călătoriile nasole sunt experiențe, pentru că știu ceea ce nu-mi doresc, motivându-mă să merg înainte pe drumul meu. Oamenii care călătoresc mult au o altă viziune asupra vieții, a dorințelor și nevoilor. Am și momente în care mă simt dezrădăcinată, pierdută prin lume, fără un cuib al meu, și totuși fiecare întâlnire cu noul îmi aduce bucurie, în timp ce stagnarea mă deprimă. Călătorind mă regăsesc, sunt curajoasă, creativă și eficientă. Stând pe loc mă pierd pe mine, iau în brațe frica și sunt neproductivă. Încă îmi caut potențialul pentru că știu că sunt departe de el și locurile noi pe care explorez îmi oferă exact asta, răspunsul la căutări.

Din ințelepciunile celor cu 20 de ani de căsătorie

Povesteam cu un coleg la muncă, că în avionul înspre Dubai erau ceva polonezi veseli ce mergeau spre Kenia, unde a fost și eu în urmă cu un an.

– Cu cine? mă întreabă.
– Cu nevestele, îi răspund.
– Ale lor?
– Da, dar nu stăteau împreună, îi povestesc eu mirată.
– Deci ale lor, concluzionează el. Căci dacă s-ar fi lipit de ele, ar fi fost ale altora.

Trenurile prin Polonia

Când m-am mutat in Polonia in urma cu 14 ani, trenurile pe aici erau foarte similare cu trenurile din România, delicat mai curate, ca pasagerii nu aruncau mizeria peste tot, ci mai degrabă o puneau in coș. Cam 5 ani mai târziu, pe când Polonia își construia la greu autostrăzile, a urmat o reabilitare a cailor ferate. A fost o perioada dificila pentru calatorii terestre cu drumuri in construcție și trenuri in așteptare. Pe vremea aceea se făcea cu trenul pana la Varșovia 8 ore, in loc de 5 cât era inainte. Numai cu trenul nu aveai chef sa călătorești.

Au terminat lucrările in urma cu câțiva ani și au introdus trenuri noi, cu un alt tarif. Acum, pana la Varșovia călătoria durează trei ore și in tren arată cam așa la prețul cel mai mare 150 zloți. La următorul tren ca și preț, cu vagoane pe stil clasic călătoria durează patru ore și prețul este cam de 60 de zloți.

Un singur lucru lipsește – Internetul.

Sărutatul broaștelor

Unul dinte motivele pentru care am divorțat, a fost dorința de a găsi un partener mai bun pe termen lung decât cel care îmi pusese verigheta pe deget. Mi-am găsit relativ repede un nou partener dornic să-mi pună și el verigheta pe deget, însă după o analiză mai profundă a ofertei am declinat-o. Motivul a fost perspectiva pe termen lung și pachetul cu care venea potențiala jumătate.

Fiind tânără, ușor imatură și foarte relaxată în privința căsătoriei, când mi-a pus primul soț verigheta pe deget nu m-am gândit la perspectiva pe termen lung a relației noastre și la cum va arătat viața mea lângă omul respectiv, precum și implicațiile pe care le are măritișul. Am ales atunci să vizualizez opțiunea în care în viață alegerile sunt oricând disponibile, crezând că oamenii au liber arbitru să-ți schimbe părerea sau alegerile. Trecută printr-un divorț, acum nu aș mai face aceeași mișcare, pentru că greșelile și alegerile greșite se pot corecta, dar costă, iar prețul s-ar putea să fie foarte piperat.

De aceea, când a doua oară am avut propunerea de a forma o relație serioasă, cu casă și masă împreună, înainte de a lua decizia m-am uitat la perspectiva pe termen lung și cum va arătat viața mea împreună cu jumătatea, ce va dori el să facem în weekenduri, ce îmi voi dori eu, unde vreau să ajung eu și cât din drumul respectiv îl putem face împreună. Apoi am privit pachetul, cu care intrăm toți în relații, chiar de la prima. Pachetele sunt câteodată surprinzător de beneficiare, de cele mai multe ori un mixte și de prea multe ori nimic mai mult decât niște pietre ale lui Sisif, de care suntem destinați să nu ne descotorosi.

De atunci au trecut aproape 3 ani și eu am analizat poate mult prea mult, vizualizând perspective sumbre și atunci când nu era neapărat cazul. Poate într-un fel am căzut în perspectiva cealaltă, de a fi foarte strictă cu alegerile, puțin flexibilă, din teama de a nu alege greși. e clar că trebui să existe un echilibru între compromis și neclintire și eu încerc să mi-l găsesc pe al meu. Cumva sper că el va apărea atunci când persoana potrivită va apărea în viața mea.

Ce am încetat să fac cu siguranță este să sărut broaște, sperând că în orice suflet prihănit se găsește de fapt un diamant neșlefuit, când de fapt nici urmă de carbon pe acolo. Am tras o linie acceptând că sunt o tipa mișto, pe picioarele mele, cu multe realizări în portofoliu, creativă, amuzantă, sexy și frumoasă, și de aceea îmi va fi greu să găsesc ceva la nivelul meu, pentru că este rarefiat. Și de aceea nu mi-se pare corect față de mine să accept ceva mai puțin satisfăcător pe termen lung. Timpul este un factor, iar deocamdată eu îl fructific benefic, investind în mine, în pasiunile și ideale mele, în a vedea lumea și a învăța lucruri noi.

Tendința mea este pentru îmbunătățire, cunoaștere, explorare, călătorii, descoperire de sine, noi proiecte, iar pachetul meu este relativ ușor și nu îi cer nimănui să-l care.

Și da, îmi doresc acum o relație, dar nu am necesitatea să se întâmple cât mai curând și nici disperarea singurătății fără de ea. Mi-aș mai dori și un copil, dar nu sunt dispusă să-l fac cu orice preț și cu oricine, neavând presiunea necesității de a fi mamă, pentru că sunt deja. Așa că, îmi plănuiesc următoare vizită în Kuwait și ceva atracții prin Dubai peste două săptămâni. Îmi place să văd lumea și mi-am dorit asta dintotdeauna.