Egipt

M-a cuprins mirajul Egiptului în primii ani de școală, ca pe fie care fan al istoriei și inevitabil al piramidelor. Mi-am dorit cu ardoare să le vizitez, să văd cu ochii mei hieroglifele și să calc pe urmele faraonilor în Delta Nilului. Mi-a mai trecut din miraj după ce am vizitat alte țări arabe, am experimentat all-inclusive sictirit și am ascultat povești nu prea măgulitoare despre experiență călătoriilor în Egipt în convoiuri și printre soldați înarmați.

Am pus piciorul pe pământul Africii pentru prima dată luna trecută, motivată de perspectiva unei vacanțe la scufundări. Ne-a primit un Egipt friguros, cu vânt și valuri, într-un all-incluse expirat de patru stele, în care își duceau veacul nemți săraci, la buget, și polonezi clasei mijlocii cu intelect blazat, dar buzele bine umflate de botox. În charterul spre Egipt am avut onoarea de-a sta în compania celui mai mare număr de tipe prost botoxate pe metru pătrat. Safaga ne-a primit pustiită, golită de clienții ei fideli, rușii și ucrainienii pentru care localnicii pregătiseră de mult plăcuțe bilingve și învățaseră un pumn de cuvinte, ocupați momentan cu războiul.

În Egipt am găsit multă sărăcie. De cum ieși din perimetru hotelului, te întâmpină o lume cu case permanent în construcție (fiecare familie construindu-și următoarele etaje pentru familiile fiilor, căci fiicele merg de nurori), gunoaie pe străzi, vânzători ce te hărțuiesc la fiecare pas să le cumperi nimicurile pe dolari ori euro, ori copii ce ți-se alătură în speranța că vor primi ceva, de la tine, un mărunțiș sau chiar o poză. Am petrecut majoritatea vacanței la scufundări, iar pentru o zi ne-am luat o pauză, cu o excursie la Luxor și în Valea Reginelor. Am cumpărat excursia de la un ghid tipic arab, cu multe promisiuni colorate, ale unei realități foarte gri. Ne-am bucurat e o zi nu foarte călduroasă, așa că am vizitat cu plăcere templu Karnak, admirând statui, hieroglife și obeliscuri, până când un paznic șmecher ne-a condus binevoitor într-un colț mai ferit printre ruine, ca să ne ceară un bani. Ne-am luat țeapa în spate și nu am lăsat-o să ne strice vizionarea, dar din momentul acela am răspuns cu ”sukran” la fiecare următoare încercare de agățat a localilor cu fețele arse de soare și dinții înnegriți, ce-și duceau veacul printre ruinele unei alte civilizații, pe spatele căreia încercau să-i facă de bani pe europeni. Excursia, deși privată și cumpărată special pentru noi, a inclus obligatorii și împotriva voinței noastre și vizită la o fabrică locală de alabastru. Desigur că ghidul binevoitor ne-a informat să nu cumpărăm nici un suvenir din altă parte, decât locurile în care ne duce el, restul fiind falsuri pentru care nu vom primi chitanță și pe care ni le vor confisca la aeroport. Minciuni înfloritoare în stilul local, doar ca să ne mai bage pe gât încă o oprire, în speranța că se va găsi un fraier suficient de darnic cât să lase niște valută pentru nimicuri. În fața ușii magazinului, ne-a întâmpinat fabrica alcătuită din trei muncitori în straie negre, cu o față obosită, copiată cu exactitate din filmele de ficțiune, fiecare cu un produs în mână, prefăcându-se că șlefuiesc ceva cu ardoare la el. Un vânzător mărunt, cu fața arsă de soare și un strai mai ales ne-a întâmpinat cu câteva cuvinte stâlcite în poloneză. Ne-a urat bine venit cu voce tare, iar muncitorii au repetat papagalicește cuvintele lui, reacționând în cor prin zgomote de animale la câteva cuvinte pe care el s-a străduit să le stoarcă în slavică, cu un puternic accent arab, ”kaczka”, iar eu au strigat mac-mac, ”pies”, iar ei au urlat ”hau-hau”. Ne-am uitat la spectacolul acesta de degradare umană și ne-am întristat. Nu ne-a lovit generozitatea însă la magazinul de alabastru, însă am dat cu ambele mâine la o bodegă unde localnicii ne-au vândut bere rece la cutie.

Ne-am întors bucuroși pe mare și la hotel, pe care l-am părăsit doar în ultima după-amiază, când ghidul nostru de scufundări ne-a condus la o plimbare în orașul de lângă stațiune, unde am cumpărat mirodenii de la un magazin local și am băut un ceai la o cârciumă locală, plină cu postere de fotbaliști. Ghidul, un tip distins, calm, mândru și frumos îmbrăcat într-o cămașă albă, ne-a prezentat viața locală, comentând ca fiecare arab despre cururile grase ale nevestelor lor casnice și needucate, dar pe care tradiția lor nu le lasă să muncească. L-am întrebat de curiozitate de ce în hotel nu lucrează decât bărbați, la care ne-a răspuns că zona respectivă a Egiptului este foarte tradițională (și mult mai săraca) și de aceea nu prea își lasă bărbații soțiile să muncească.

Am părăsit Egiptul în același stil local, cu care ajunsesem să ne obișnuim după câteva coliziuni, într-un autocar ce ne-a luat de la hotel cu mult prea multe ore înainte de ora la care ar fi trebuit să fim la aeroport, dar care a avut inclus în traseu obligatoriu un magazin, în fața căruia am așteptat 15 minute, în speranța că cineva va face cumpărături la 3 noaptea, in lipsă de ocupație.

Pe de o parte Egiptul stârnește milă, prin sărăcia lui expusă nemilos, iar pe de alta indignare prin hărțuirea permanentă pe care le-o alimentează turiștilor, ce din perspectiva localilor sunt priviți mai mult ca niște javre, demne de jefuit, ce vin să le cotropească prin priviri avuțiile încă nefurate, lăsate moștenire lor de o altă civilizație, ce a locuit cândva pe acele meleaguri nisipoase din delta celui mai lung râu din lume.

O mini vacanță

Pornesc în vacanță cu Putin pe coperta revistei pe care o citesc cel mai des în călătorii. Nu prea am chef să mai aud de război, așa că am să citesc despre el.

Mi-am dorit să merg în Egipt din copilărie, iar scufundările în ape calde sunt o experință mult mai plăcută decât lacurile poloneze reci și întunecate. Nu prea am starea de spirit la cote maxime, dar mă bucur că mergem în vacanță și sper să-mi vină mood-ul odată ce aterizăm și ne întâmpină soarele fără dinți.

Înapoi în Dubai

Am început cu un împachetat lung, probat rochii de business care nu-mi mai vin și îndesat de materiale promoționale în valiză. Pe la 11:00 noaptea am realizat că îmi lipsesc bluzele de pijama cu mânecă lungă, așa că am pornit mașina de spălat. Nu că, nu ar fi suficient de calde nopțile de iunie în Dubai, dar experiența dormitului cu poloneze în cameră m-a învățat că, pentru ele aerul condiționat funcționează până la temperatura de peste 20 de grade C. În febra împachetărilor la prima oră am uitat de micul dejun, ronțăind doar câteva felii de mango în fugă. M-am grăbit la aeroport, căci nu am mai apucat seara să-mi fac check-inul.

Înaintea zborului spre Malta de luna trecută, am observat că în curând îmi expiră documentele poloneze, buletinul în august și pașaportul în septembrie. Mi-a trecut prin cap să mi-le schimb, dar cum schimbatul documentelor în pandemie este o durere de cap cu toate restricțiile legate de Covid, mi-am zis să mai aștept. În fond, doar pentru a primi viză trebuie să le am valabile 6 luni, mi-am zis eu, după ce m-au lăsat să intru în Malta cu ele, iar ]n Dubai sunt înregistrată la Smart Gates. Ei, nu chiar, avem să aflu la aeroport, fix înaintea zborului spre Dubai. Conform regulilor din UAE, trebuie să ai pașaport valabil cel puțin 6 luni, ca să poți intra la ei în țară. Ups!

Am despachetat rapid materiale de marketing și le-am înmânat colegilor, după care am făcut ce fac polonezii, m-am ciondrănit ușor cu tipul de la Sas, care după insistențe și agresivul meu ”deci nu doriți să mă ajutați”, mi-a spus că mă poate trimite la Copenhaga, iar de acolo mă pot târgui cu cei de la Emirates. Va fi decizia lor dacă mă urcă sau nu în avionul spre Emirates. Dar, nu mai am zbor direct în aceeași zi înapoi. Eram decisă să renunț când a apărut proprietarul companiei și mi-a spus să încerc. În cel mai rău caz, mă întorc din Copenhaga mi-a zis el cu zâmbetul pe buze. Și, cum sunt eu de felul meu mai aventuroasă, am zis: de ce nu? În cel mai rău caz îmi adun mile pe card, deși zborurile celor de la Sas nu sunt prea bine punctate. Ca să mă încurajeze, mi-a rezervat prin secretara lui bilet de întoarcere în aceeași zi.

M-am urcat în avionul spre Copenhaga cu speranță, dar fără stres sau tristețe, doar ușor intrigată de atitudinea proprietarului noii firme la care tocmai am început munca, cu două săptămâni în urmă.
Perspectiva de a rata călătoria spre Dubai chiar îmi surâdea un pic mai mult decât aceea de a o realiza. Șansele erau 50-50 așa că mi-am luat bagajul în primire de la hală în Copenhaga și am alergat spre chceck-in. Am așteptat cu o ușoară emoție să-mi vină rândul și în fața domnișoarei simpatice m-am argumentat că pașaportul este încă valabil și am bilet de întoarcere peste patru zile. După ce și-a sunat șeful mi-a spus că mă poate îmbarca.

Am aterizat în Dubaiul plin de amintiri, doar ca să aflu două zile mai târziu că trebuie să-mi extind călătoria cu încă o săptămână. Salutări calde de la piscină.

Vacanța în Cipru

Cipru este o insulă aridă, interesantă și pustie. Lipsesc turiștii străini, iar plajele frumoase cu nisip fin și apa clară sunt doar pe jumătate pline de localnici, majoritatea fugiți din Nicosia fierbinte și părăsită. În a doua parte a lunii august orașele Ciprului nu sunt recomandate pentru vizitat, temperatura din timpul zilei făcând imposibila plimbarea pe străduțele lor arzătoare, cu magazine închise și clădiri în ruină. În centrul Nicosiei am găsit vreo 5 străzi populate, în Larnaca 4, iar în Limassol vreo 3. August este în schimb o lună excelentă pentru scufundări. Apa este caldă și clară, pești sunt frumoși, iar peșterile subacvatice create în stâncile de calcar, foarte interesante. Este o lună bună de stat la plajă, apa limpede a țărmului fiind plină de peștișorii.

Cea mai interesantă vizită a fost la un sat local, frumos construit printre dealuri, decorat cu migdali, măsli și cactuși cu fructe moi.

Mâncarea nu m-a impresionat în mod deosebit, deși am optat pentru pești și fructe de mare. Proaspete, dar nu special gătite.

Salutări din Cipru

Mă plângeam în urmă cu ceva timp de avioanele și serviciile Lot, asta până am aterizat într-un zbor Ryanair. Și ca să fie petrecerea completă, am nimerit într-un zbor de vacanță plin de copii gălăgioși și părinți transpirați.

Este zborul ieftin ar corporatiștilor aspiranți la vacanțe călduroase, departe de soarele cu dinți al Poloniei. Scăpați din birourile climatizate pentru zece, din cele douăzeci și șase de zile de concediu anual la care au dreptul, ajung din nou îngenucheați, de data asta în privat, de către copii lor râzgâiați și prost educați, la grădinițele private tot mai înfloritoare, unde părinții cu spor la vinovăție inutilă își lasă un sfert din salariu.

M-am îmbarcat fără prea multe așteptări de la noua linie pe care aveam să o testez, imaginându-mi un alt Wizzair, ca să dau peste ceva și mai slab. Ryanair nu oferă nici măcar o revistă de citit reclame, iar când avionul a luat-o la goană, pilotul voinic și probabil prost plătit, a prins toate turbulențele posibile, ca după trei ore să ne aterizeze în Cipru cu o frână sănătoasă.

Am scăpat de o țeapă la închiriatul mașinii pe care obraznica recepționată de la Europcar insista să ne-o dea cu tupeu și după două ore de condus pe partea stângă ne-am cazat într-o vilă locală. Cea mai plăcută parte a cazării a fost sticla de vin ce ne aștepta pe masă. Pansamentul mental din strugurii insulei a lipit ideal iriatarea din mintea mea cauzată de tantrumul insistent în miez de noapte al copiilor.

Sunt în prima mea vacanță “de familie” și am decis să-mi încep diminețile în stil polonez, cu o bere :).

Lot

M-am întors de la Chicago cu Lot Polish Airlines. A fost cel mai nașpa zbor transatlantic pe care l-am avut până acum, într-un avion gălăgios, cu scaune incomode, tari și inflexibile, mâncare proastă, servire slabă și divertisment aproape lipsă, doar ceva filme prostești de rahat și seriale expirate. Deși am prins locul de lângă mine liber, nu m-am putut nicicum întinde pe două scaune, mânerul separator dintre ele, fiind plasat de-a naibii în exterior, ca să simt în coaste și să nu uit prea curând experiența lot-ului.

Am o părere proastă despre cei de la Lot de ceva ani, când i-a preferat naționalist fostul soț, în detrimental Lufhansa pentru o călătorie în Georgia. După ce am luat biletele, Lot a renunțat să dea mâncare pe cursele europene, decizie implementată fără a se sinchisi să informeze pasagerii, iar în avion m-am trezit cu un baton de ciocolată. De atunci, am refuzat să mai iau Lot în detrimental Lufthansa, dar cumva la zborul acesta transatlantic nu am avut de ales. Pe de altă parte, speram totuși să nu fie nasoli, pentru că și United sunt slabi pe cursele interne, dar totuși la transatlantice sunt relative ok.

Pe lângă călătoria obositoare, toată reîntoarcerea în Polonia a fost grea. Și încă mai este. La aeroportul din Varșovia m-au întâmpinat fețele morocănoase și figurile distanțate ale oamenilor, toți cu nasul în telefon, plini de aere lipsite de naturalețe și îmbrăcați în haine incomode pentru călătorie. Răceala est europeană din sufletele lor a fost mai dură decât cele -11 grade C de care mă despărțisem în America. Sunt triști oamenii în Polonia, ursuzi și foarte închiși. Când m-a lovit tristețea reîntoarcerii mai tare, mă sună frate-meu și printre rândurile mele de jale, mă invite în România, că să experimentez depresia adevărată a reîntoarcerii.

Treptat mă reobișnuiesc cu starea locală a lucrurilor și viața asta secătuită de vlagă și posibilități.

Dorințe

-S-ar putea să fie o dorință veche, mi-a zis ea. Ceva ce ți-ai dorit cândva, iar acum nu mai este actual.

Am privit-o cu mirare și i-am cam dat dreptate. Într-adevăr, mi-am dorit asta foarte mult anul trecut. Mi-am dorit proiectul acesta în State de pe vremea când mai cochetam cu amantul meu transatlantic, căci orice staționare acolo mă ducea mai aproape de el, ori mai aproape de momentele ”noastre”. Am petrecut cea mai bună parte din clipele noastre intime în State. Tărâm al dragostei noastre, acolo eram mai mult decât doi amanți cu obligații și copii pe acasă în grija unor jumătăți mai mult sau mai puțin înșelate. Acolo erau un cuplu, frumos, fericit și întotdeauna bine dispus, când polonez, când canadian, când un mixt etnic, în funcție de moment și dispoziție. În State eram noi, goi, sinceri și îndrăgostiți, ori mai corect spus, cea mai bună versiune a noastră.

Anul trecut nu mi-a ieșit lipeala cu proiectul. În schimb, anul acesta am fost acceptată destul de ușor, iar planurile mi-au mers fără complicații, până la un punct. Până la punctul în care am început să am îndoieli serioase, dacă este chiar o idee bună să dau o căruță de bani pentru o experiență, care momentan se preconizează îndoielnică.

Cuvintele ei mi-au dat de gândit legat de extra fascinația mea cu Statele, căci o fascinație am avut dintotdeauna. Probabil o bună parte din dorința mea a fost impulsionată de fosta poveste de dragoste consumată transatlantic, iar acum, de când dezvolt fascinații mai locale, s-ar putea să-mi doresc altceva. Pe de altă parte proiectul în sine este interesant, va fi clar o experință unică și foarte piperată la buzunar.

PS: fascinația mea locală, arhitectul, a plecat în Vietnam. Mi-a propus să-l însoțesc, acum vreo 2 luni, când a luat biletele, însă l-am refuzat politicos pentru că așteptam răspunsul de la proiectul din US.

Iordania din nou

Mă pregătesc de Iordania. Ultima dată am fost acum doi ani. Vremea va fi chiar plăcută, 25 si 12 grade. Va fi un in-out, cu două zile prin aeroporturi și lipsă de somn. Aterizăm în Amman pe Queen Alia, un aeroport nou, spațios și curat. Singurul impediment va fi statul după viză, care data trecută ne-a luat vreo două ore, în miez de noapte.

Ar fi trebuit să-mi încep probioticele, dar am uitat, căci data trecută am făcut o criză urâtă, după ce am mâncat de la un local stradal un fel de ștrudel. M-am simțit atât de rău fizic, că în aeroport, după ce m-am dezorientat total, am ajuns să mă plimb cu fundul pe scările rulante. Arătam ca un homeless de aeroport, cu valiza de mână după mine. Am primit atunci o doză mixtă de medicamente contradictorii, sau așa mi s-a spus, unele pentru diaree și celelalte pentru constipație. Nu am protestat, căci nu aveam putere, am luat ce mi s-a dat cu încredere și fără posibilitatea de a verifica, căci oricum nu puteam citi arabă. În următoarele două zile am mâncat doar pita și am băut doar apă, meniu pe care l-am găsit cel mai delicios și mai ales comestibil, la toate restaurantele selecte pe la care am umblat. La unul mi s-a pus in față accidental, o farfurie de cartofi prăjiți, stropiți cu brânză și trufe. Nici până atunci nu-mi plăceau trufele, dar după faza asta am oroare la mirosul lor.

Între timp, mi-a trimis clientul agenda călătoriei în care, pe lângă vizitele de curtoazie la oameni bogați și  influenți local, a introdus și un program de divertisment, team building cum se spune, adică team-ul nostru cu al lor. S-a gândit să ne facă o surpriză și să ne ducă la Al-Maghtas, dar cum am fost deja cu clientul anterior, i-am sugerat să schimbăm. Eu aș fi mers la Petra, dar cum șeful a fost deja, cade din discuție. Asta e, când am să fiu eu șefă, am să stabilesc eu itinerarul. Până atunci, trebuie să mă împachetez, și ca de obicei, nu prea am chef.

Călător prin lume

M-am întors cu energie de la Berlin, înțelegând tot mai bine cine sunt, cine vreau să fiu și ceea ce îmi doresc. Nu am prea avut timp să meditez la viață, căci de dimineață m-au așteptat comenzile, planul de vânzări și următoarele bilete de avion. Călătoresc mult și îmi place. Mă relaxează. Îmi oferă alte perspective, văd lumea cu alți ochi și experimentez lucruri noi. De fiecare dată când ies din cutia mea de confort învăț ceva nou, înțeleg despre mine lucruri și mă formez pentru viitor. Și călătoriile nasole sunt experiențe, pentru că știu ceea ce nu-mi doresc, motivându-mă să merg înainte pe drumul meu. Oamenii care călătoresc mult au o altă viziune asupra vieții, a dorințelor și nevoilor. Am și momente în care mă simt dezrădăcinată, pierdută prin lume, fără un cuib al meu, și totuși fiecare întâlnire cu noul îmi aduce bucurie, în timp ce stagnarea mă deprimă. Călătorind mă regăsesc, sunt curajoasă, creativă și eficientă. Stând pe loc mă pierd pe mine, iau în brațe frica și sunt neproductivă. Încă îmi caut potențialul pentru că știu că sunt departe de el și locurile noi pe care explorez îmi oferă exact asta, răspunsul la căutări.