Anul Nou Fericit!

M-am trezit din rutina telefoanelor la poarta de la autostradă, când casiera mi-a repetat a patra oară că pot plăti doar cu cardul sau cu bani, după ce tocmai spusesem din nou că nu am portofelul la mine. Îi propusesem transfer, dar ea s-a panicat, repetându-mi din nou poezia pe care o învățaseră la angajarea, așa că am rugat-o să-și chema șefa. Eram  calmă, fiind sigură că trebuie să existe o modalitate de  achita autostrada și dacă nu ai bani la tine, situație în care tocmai descoperisem că mă aflu. Am început să sun la bancă, conștientă ca nu-mi ajunge benzina până la destinație, dar între timp a venit supraveghetoarea și mi-a propus să-mi transfer pe telefon valoarea biletului, iar ea-mi plătește cu cardul. Am oprit convorbirea, am transferat banii și am pornit din nou la drum. M-am reconectat cu banca și după o convorbire mai lungă, presărată cu câteva kurwa (cuvântul magic polonez) și un pic de stres, am reușit să scot bani de la un bancomat aflat la o benzinărie pe autostrada cu aplicația Blik. Mi-am continuat drumul până la destinație conducând un pic mai domolit și pălăvrăgind în continuare la telefon, căci pe lângă vânt și polei, nu aveam nici permis și nici buletin la mine.

Înainte să ajung la destinație m-am prins noaptea pe niște drumuri locale din munți cu o bandă de mers, printre case de sat părăsit și pădure întunecată, în care am rămas fără semnal. Mi-a trecut o clipă prin minte să mă întorc la șosea, dar curajoasă am decis să merg mai departe, pe drumul întunecat și neasfaltat, după ce mi-am blocat ușile la mașină, convinsă că în orice clipă îmi poate sări ceva urs în cale, deși mai greu cu urșii în pădurile poloneze.

Am ajuns, după vreo 7 ore și ceva de condus în sud-vestul Poloniei, în Karpacz, la granița cu Cehia, ca să aștept anul nou la un pahar de vin roșu, cu struguri și brânză. Am trecut în noul an, făcând ceea ce-mi place cel mai mult să fac, pe muzica artificiilor.

La multi ani!