
Merg din nou în Dubai, de dat aceasta cu Lot – cea mai proastă alegere posibilă. Un avion mic pentru un zbor de peste 5 ore, condiții precare, dar prețuri mai mai ca și la Emirates. Singurul avantaj, orele de zbor. Nu am ales eu avionul, ci persoane care nu au mai fost până acum în Dubai. Oameni cu puțin timp la dispoziție ce visează cai verzi pe pereți dupa un zbor de 5 ore.
Am călătorit relativ puțin cu Lot și îi evit pe cât pot de mult. Prima țeapă într-un zbor spre Georgia, când am ales Lot în loc la Lufthansa, pe criteriul, hai să susținem Polonia. Greșeală, țăparii nu merită susținuți, indiferent de naționalitate.
Lot tocmai se restructuriza atunci și au scos mâncarea din curse, deși ea era când cumpărasem biletul, si în consecință ne-au servit cu un baton.