Vacanțele în familie

Vacanțele în structură familială trezesc în mine sentimente de adversitate anti-familiale, dorința de fugă, nevoia de evadare și ostilitatea față de lucrurile mărunte ce nu funcționează conform planului aștept.

Îmi ascult copilul și realizez câte tabieturi deplasate și-a însușit de la taică-său, gândindu-mă cu groază la câtă muncă va trebui să investească în a le corecta, dacă va dori să aibă o viață armonioasă. Lipsa de empatie pe care o manifestă în anumite situații îmi provoacă mie, o persoană analitică, multă tristețe. Uitându-mă în urmă cu mintea de acum, realizez că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut a fost să divorțez de tatăl ei pentru binele meu și al ei. Ne-am dat o șansă la o viață plăcută, frumoasă și destinsă.

Ce-i drept, șansa mea mea la liniște interioară încă nu-i folosită pe deplin și câteodată mă simt foarte departe de ea. Cu timpul încordarea pe care o aveam în viața privată am mutat-o în viața profesională, unde cu ușurință mă las pradă anxietății, hrănindu-mă cu o teamă constantă că nu performez suficient de bine, că aș putea să fiu mai bună, construind în jurul meu o atmosferă rigidă, tensionată și ambițioasă.

Copilului adolescent îi lipsește libertatea mentală, fiind automat setată să răspundă la control, să instaleze o stare de dominare în jurul ei și să repete schemate de abuzator cu oricine e mai slab decât ea.

La bagajul nostru se adaugă bagajul soțului și al copilului lui din altă relație, ce vine la pachet cu o mamă băgăcioasă, ce trăiește prin prisma vieților altora, dar nu-i în stare să-și plănuiască propria existență de pe o zi pe alta.

După ani de reflexii și muncă cu mine și cu cei din jur am ajuns la concluzia ca trăim în mintea noastră, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și că poate ce-a mai bună soluție este să facem acolo frumos, pentru ca restul nu contează.

Încă nu am găsit magazinul cu prăjiturile pentru reset metal, dar am auzit că e plin de ele în Tailanda.

Gânduri la final de an și 20 de ani în Polonia

2025 marchează două decenii de când am ajuns în Polonia, cu o valiză mare de haine și două mii de euro în buzunar. Am sosit la Varșovia împreună cu o amică și cu prietenul ei de atunci, care a adus-o cu mașina pentru un an de studii Erasmus. Eu am rămas mai mult. La început nu știam cât timp voi rămâne, pentru că după ce mi-am numărat bine banii și am calculat exact costurile, mi-am dat seama că, fără un job, nu mă puteam susține mai mult de un semestru.

Am căutat persistent surse de finanțare, fără să știu o boabă de poloneză și, dacă m-ar fi întrebat cineva atunci, nici nu prea eram interesată să o învăț. Am acceptat tot ce a apărut, de la tutor de limba engleză pentru copii, la dădacă sau chiar munca cu ora, la aranjat șuruburi într-un depozit. După patru luni, am găsit un job permanent în vânzări. Un director chipeș m-a angajat și mi-a explicat pas cu pas, în engleză, în ce constă munca și ce am eu de făcut. După alte trei luni directorul a plecat, iar eu am rămas cu jobul, care mi-a plăcut și în care am continuat să mă perfecționez.

Cu timpul am realizat că am și un talent aparte pentru domeniul vânzărilor, această muncă încorporând și necesitând anumite elemente de libertate, individualism, autonomie și un pic de egoism care se pliază bine cu deschidere față de oameni și un caracter extrovertit, ca și al meu.  Beneficiile au venit repede. Călătoriile, în primul rând, și împlinirea dorinței mele din copilărie de a explora lumea, fascinant prezentată în fiecare sâmbătă seara la Teleenciclopedia pe TVR1.

Când am plecat din România, acum 20 de ani, ieșeam pentru prima dată din țară, traversând Europa de la Est la Vest și descoperind țările de pe traseu prin geamul autocarului, ca prin ecranul unui televizor. Un an mai târziu m-am urcat pentru prima dată într-un avion, din Portugalia înspre Polonia, iar până atunci, avioanele erau doar pe cer.

Așa că, atunci când viața mi-a scos în față un job de vânzări în export, cu oportunitatea unei lumi larg deschise, l-am apucat cu ambele mâini și nu i-am mai dat drumul.

Mediul internațional în care muncesc și trăiesc de ani buni m-a ajutat să învăț engleza la un nivel ridicat și să funcționez cu o poloneză deficitară, pe care perfecționez permanent. Spre deosebire de universitate, unde am predat câțiva ani, în mediul privat, lipsa fluenței în limba poloneză nu te oprește din a excela profesional sau de a fi acceptat la scală largă.

După două decenii, Polonia este mai deschisă la străini, mai tolerantă, cel puțin în aparență și din fericire niște polonezi inteligenți au pus baze solide de limbă poloneză Chat-ului GPT, care îmi face lupta cu limba poloneză semnificativ mai ușoară.