Vacanțele în structură familială trezesc în mine sentimente de adversitate anti-familiale, dorința de fugă, nevoia de evadare și ostilitatea față de lucrurile mărunte ce nu funcționează conform planului aștept.
Îmi ascult copilul și realizez câte tabieturi deplasate și-a însușit de la taică-său, gândindu-mă cu groază la câtă muncă va trebui să investească în a le corecta, dacă va dori să aibă o viață armonioasă. Lipsa de empatie pe care o manifestă în anumite situații îmi provoacă mie, o persoană analitică, multă tristețe. Uitându-mă în urmă cu mintea de acum, realizez că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut a fost să divorțez de tatăl ei pentru binele meu și al ei. Ne-am dat o șansă la o viață plăcută, frumoasă și destinsă.
Ce-i drept, șansa mea mea la liniște interioară încă nu-i folosită pe deplin și câteodată mă simt foarte departe de ea. Cu timpul încordarea pe care o aveam în viața privată am mutat-o în viața profesională, unde cu ușurință mă las pradă anxietății, hrănindu-mă cu o teamă constantă că nu performez suficient de bine, că aș putea să fiu mai bună, construind în jurul meu o atmosferă rigidă, tensionată și ambițioasă.
Copilului adolescent îi lipsește libertatea mentală, fiind automat setată să răspundă la control, să instaleze o stare de dominare în jurul ei și să repete schemate de abuzator cu oricine e mai slab decât ea.
La bagajul nostru se adaugă bagajul soțului și al copilului lui din altă relație, ce vine la pachet cu o mamă băgăcioasă, ce trăiește prin prisma vieților altora, dar nu-i în stare să-și plănuiască propria existență de pe o zi pe alta.
După ani de reflexii și muncă cu mine și cu cei din jur am ajuns la concluzia ca trăim în mintea noastră, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și că poate ce-a mai bună soluție este să facem acolo frumos, pentru ca restul nu contează.
Încă nu am găsit magazinul cu prăjiturile pentru reset metal, dar am auzit că e plin de ele în Tailanda.
Căpşunăriţa 