la cules de experințe, gânduri și păreri
Ascult Cohen și beau Amarula. Sunt trista, obosita și sătulă. Am scris un text bun pe care nu l-am salvat din neatenție. Am încercat sa-l refac dar nu merge, după prea multă Amarula 😓.
Măcar zborul e placut, in cel mai mare avion de la Emirates. Nu am simțit nimic la decolare, iar stewardesele zâmbesc aducându-mi următoarele sticluțe. Zâmbesc și eu, ma anesteziez și mai bag un film, deși le-am văzut pe toate care erau bune.
Una dintre cele mai dificile chestii cu care inca ma acomodez in Polonia sunt polonezele. Fiinte delicate, frumoase, aranjate, mereu orientate pe succesul personal, polonezele sunt niste perfide absolute. Prieteniile lor, intotdeuna false, sunt dictate cu o precizie absoluta de catre interes. Daca le stimulezi suficient interesul, le vei gasi roind in jurul tau, in rol de prietene, de amice, de confidente, umere calde pe care sa-ti pui capul si sa plangi la nevoie, sfatuitoare intelepte si mame inlocuitoare, vitrege in inima, dar atat de calduroase in aparenta.
Cum mine de obicei is cam pun pata, ca e misto si social interesant sa posezi o prietena straineza in dotare, care vorbeste limba ta, si pe care o poti sfatui de la inaltimea premaritei tale pozitii sociale, profesionale si interioare. Altele, cred ca vor sa imi fie prietene doar ca sa nu imi fie dusmane, ca sa ma indulceasca, iar eu sa le tolerez calitatea slaba a serviciilor pe care le livreaza. Ca o paranteaza pentru ele functioneaza relatiile un pic ca la romanace, prietene sau dusmane, neexistand neutralitatea pe care am intalnit-o atat de des la portugheze. Fereasca insa sfantu’, ala la care se roaga ele regulat duminicile, ca intr-un moment de slabiciune al tau, sa te arati mai puternica decat ele, mai buna la munca, mai iscusita in pat sau cu mai multi bani in cont. Atunci ai belit-o. Atunci se cade ca ele, imediat sa-ti corecteze comportamentul, dojenindu-te frumos si direct:
Da, cam asa e cu polonezele. Cat timp se simt deasupra e ok, te iubesc si te adora, pentru ca au ele in mintea lor un avantaj asupra ta. Iar tu esti amica aia, straineza de pe undeva, ce le da lor culoare. Doar ai grija, sa nu-si piarda superioritatea mentala, ca atunci jar mananci, nu de alta, dar ele nu ar accepta in veci ca o straineza sa le fie deasupra.
Si scriind randurile astea, am inteles, de ce mi s-au evaporat toate amicile poloneze casatorite dupa divort. E greau sa fii frumoasa uneori…
I-am șters toate mesajele, doar ca sa le recuperez accidental câteva zile mai târziu, când mi-am schimbat telefonul. Și acum, nu mai vreau sa le șterg. Am dat înapoi și in regresul meu nu vreau sa renunț la prezența lui inutila din viața mea. Încerc totuși sa merg mai departe, ca după fiecare despărțire pe ca mi-o fixez in minte. Asta e deja a treia la care lucrez din anevoios și care merge greu, într-un deja-vu obsedant de repetitiv. Formula e aceeași. Ma anesteziez cu munca in cursul zilei, in trafic mi-se face întotdeauna dor, așa ca dau voie melancoliei sa ma lovească, in timp ce seara gătesc, ca sa am o ocupație sau o dau pe scris, ca sa-mi descarc simțirea.
Tradițional am sa plec iar in Dubai, unde pot sa-mi jelesc in hoteluri de 5 stele și restaurante selecte, inima frântă. Ironic, el nu-i suporta pe arabi, după ce a locuit o perioada in Kuwait, socotindu-i primitivi, needucați și fără de respect pentru femei.
Later edit: am șters din telefon mesajele. Am sa șterg și filmele, și pozele. Simbolic am îmbrăcat o rochie neagră, de înmormântare. Și iubirile pierdute se plâng…
Am ajuns și la constelații. Prima dezamagire, toate sunt femei. Cumva mi-e greu sa suport compania exclusiva a femeilor, mai ales cand nu le cunosc. Ma obosește prezenta lor exclusiva intr-un fel aparte, filosofiile lor lungi și seci, ca o balta fără peste, dar tare mlăștinoasă. De multe ori prefer bărbații, pentru ca sunt mai maleabili.
Aflu ca e „acțiunea femeilor” și am deja primul deja-vu. Poate nu am dat banii degeaba, dacă o sa am despre ce scrie, îmi zic imfumurată.
Femeile astea au un lucru in comun, sunt toate aranjate. De diverse vârste desigur, cu stiluri diferite, dar aranjate, stilizate, cu poșete pretențioase și apa la dieta.
Sa descriem lumea: una e cu copilul după ea, alta cu geanta Vuitton, una e din aia fit cu abdomenul lucrat la vedere și unghii de fiert apa și nimic mai mult, o alta mai in vârsta toarnă deja filosofii și da diagnostice de cuplu, o blondina pe la 30 își bea calma cola, o tanti mai plinuță și stilata butonează telefonul, ca și mine de altfel, o doamna mai modesta in converși își bea cafeaua liniștita și pare cea mai normala, una noua care tocmai a intrat are o rochie fain, alta e in transă deja, una e ajutorul terapeutei și face pe polițistul de serviciu, inca o doamna care pare normala, cosmeticiană mea, cea care mi-a recomandat terapia și inca vreo doua-trei omise, dar prea neutre ca sa îmi stârnească creația. Cumva seamănă pe aici cu un club de muieri independente, din alea fără de bărbat in dotare, deși s-ar putea sa ma înșel, și sa fie toate măritate și fericite in căsătorie, dar atunci nu prea ar avea ce cauta pe aici.
Constelațiile astea sunt mai mult o întâlnire in care oamenii se aduna, plătesc și pe baza câtorva trigeri emoționali furnizați de persoana care coordonează sesiunea, dau drumul la emoții. Adică in loc sa o faca acasă, pe strada sau la munca, unde i-ar vedea copii sau partenerul, care au ei nevoie de suport, ori unde i-ar judeca străinii sau șefi i-ar considera slabi, oamenii ăștia o arzd intr-o întâlnire instututionala, și plâng in voie, in șervețele plătite la suprapreț, fără deranj.
In timpul asta sesiunea se dezvolta și la nivel de bârfa, cu persoane care se cunosc, analizând povesti puerile despre banalitățile zilnice. Probabil am sa plâng și eu, însă nu ma pot debarasa inca de sarcasmul, ce-mi stimulează inspirația, cu care scriu aceste rânduri.
***
In constelații se pune una pe un scaun, îndruga acolo vrute și nevrute, rupte din filmul vieții pe bucăți nedefinite, pana coordonatoarea ii taie macaroana, și-i prezintă o alta problema, o alta realitate pe care ea o ignora cu zel, împiedicându-se in niște banalități. Și omul, pus fata in fata cu realitatea, pai ce sa facă, are o revelatie și o da pe bocit, acceptându-și intr-un final neputința și durerea.
***
După o zi de terapie, am ajuns la concluzia ca sunt un carusel de sentimente, pe care le neg și nu ma pot decide încotr-o sa o apuc. Pana ma apuc eu sa ma decid, măcar am ocazia sa observ lumea și sa conștientizez ca sub armura indiferentei, toți au probleme emoționale nerezolvate, care ii frământa, frustreaza, și-i încarcă cu energie negativă. Am avut ocazia sa fiu empatica, sa ies din bucla mea de flu-flu, lăcuită cu narcisism și surdă, ca să ii observ pe alții, sa le simt durerea, sa le împărtășesc fricile și sa le hrănesc speranțele. Și spre surprinderea mea, persoana care îmi displăcea cel mai mult la început, e tocmai aceea cu care ma identific cel mai tare. Si ea cu mine.
***
A doua zi dupa constelatii, m-am intalnit la serviciu cu o colega: eleganta, frumoasa, scumpa, stilata, directoare, extrem de dezichilibrata emotional. M-am uitat la ea si am vazut-o atat de clar ca mi-a starnit tristetea.
Ma suna gagiul ala agatat in masina. Eu am si uitat de el, nici macar nu-i trecusem numarul in telefon si tipul ma suna, miscat, de parca a descopert Amercica, sa ma intrebe obsesiv, daca mergem la el sau la mine, la vin (bine ca nu cu mana goala). Ca el vrea sa ma vada acum, macar pentru o jumate de ora. Say what? Lol.
Mi-ar fi fost greu sa ii explic adevarul, ca eu sunt deja fututa pe luna asta si acuma imi astept toata zen ciclul. Si pe deasupra, ma mai si uit la un fil misto cu mafia din NY, si mai gatesc si gomboti cu prune. Adica, hai sa fim seriosi, gomboti cu prune vs un gagiu cu ceva barba, ce imi cersea un sarut cand ne-am cunoscut? Adica alegerea e logica! Pana si la barbati dragostea trece prin stomac, iar a mea pentru gomboti cu prune e puternica.
Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.
Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.
Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.
Azi, cum eram bine dispusa si rupta in gura de obosita dupa vacanta cocktail din care tocmai m-am intors, am zis sa belesc un pic ochii la altii in trafic. Imi spusese A., ca daca te uiti la cineva in trafic, chiar daca are capul intors in alta parte, se va intoarce spre tine. Asa ca la primul semafor, m-am nimerit langa o dubita, cu barbati in ea. M-am uitat la cel din spate, dar nu l-am gasit prea interesant in timp ce fuma cu geamul inchis, asa ca mi-am mutat privirea pe cel din fata. Si, dupa cateva secunde, s-a intors spre mine. Si asta a fost. Am stabilit contact din priviri, si cat a tinut rosu la semafor, s-a tot uitat la mine. M-am uitat si eu la el, zambitoare, dar nu insitenta, pentru ca nu am vrut sa dezvolt flirtul. Puteam deschide geamul, si sunt convinsa ca ma aborda, dar mi-am zis ca un pasajer dintr-o masina cu muncitori fizici, nu prea intra in aria mea de interes, asa ca am demarat zambitoare la verde.
La urmatorul semafor mai lung, am prins un gagiu simpatic, cu barba, i-am zambit de doua ori, si el mie, la care el a ridicat telefonul, iar eu am coborat geamul. M-a intrebat de numar si eu am zis ok, dar se facuse deja verde, asa ca am facut drepta, ca eram pe linia respectiva. A facut si el dreapta, de pe linia din mijloc, ceea ce i-a cam evervat pe cei din spatele meu, care l-au clansonat pe el si au strigat ceva inspre mine. M-a urmarit tipul un pic, pana m-am oprit, undeva pe o strada mai alaturata. A venit la mine la geam, si in timp ce eu ii scriam numarul pe o bucata de hartie, mi-a propus sa mergem la el sauu la mine.
Eu i-am zis ca poate, daca il cunosc mai bine, si daca vrea ma poate invita undeva maine, dupa 18:00. M-a rugat sa-i dau un pupic, iar eu i-am zis ca nici macar nu stiu cum il cheama. S-a prezentat, m-am prezetat si eu, la care (standar in Polonia), mi-a complimentat prenumele. Ca o paranteza, prenumele meu nu exista in poloneza, si in 70% dintre cazuri cand cineva il aude imi spune ca e frumos.
Jumate de ora mai tarziu tipul ma suna, sa ne vedem azi, sa ma intrebe ce imi doresc, daca vreau doar sex sau ceva mai mult, ce imi place sa fac im pat, daca sunt singura, cand m-am futut ultima data sau daca imi lipseste un barbat. I-am zis ca elucidam maine, daca ne intalnim si i-am inchis telefonul spunandu-i ca am ceva important de facut acum (adica sa scriu postul asta).
Îmi mănâncă nervii, intr-un joc al dragostei, urii și sorții. Ma domina cu corpul lui masiv, ma subjuga cu mintea lui plină de neprevăzut și îmi alimentează adrenalina prin fiecare por. Îl găsesc cald și iubitor pe de o parte, ca un copil neputincios in brațele mamei, răutăcios și răzbunător pe de alta, ca un războinic nemilos și cutezător.
Un singur om, ce stârnești in mine un carusel de sentimente. E posesiv, egoist, cicălitor, obositor de critic și dur, ca mai apoi sa fie tăcut, gânditor, nesigur, generos si pe alocuri temător. Mușcă din mine fără milă, cu un egoism și o gelozie fără de margini, in timp ce, cu câteva minute mai devreme a fost gentil și atent.
E bărbatul, care-mi usucă parul cu blândețe, ca mai apoi, sa ma fută trei ore aproape încontinuu, intr-un maraton brutal, in care el domina o femeie delicata, fragila și supusă, pe care se lupta, sa o rupă in bucăți, până la epuizare. Doar ca ea nu se rupe, pentru ca ea, sunt eu. Și mie îmi place. Îmi place tot ce îmi face, toate jocurile dominatoare, toate emoțiile crude și sexul extrem, când își bagă pula mare și groasa in mine, lovindu-mă brutal cu coapsele lui, in timp ce, palma lui lată mă sufocă, cu un deget in gură și nasul acoperit. Pentru ca eu ma simt vie și fericita, in spatele lui pe motocicleta cu 150 km/h, satisfacută cu pula lui in mine după doua ore și liniștită cu el in brațele mele, mângâindu-i parul aspru, cu fire albe și o ușoară chelie.
E groaznic și minunat in același timp, un cocktail perfect, cu alcool tare si o cola, numai buna sa-ți rupă stomacul, ca și cele pe care le bem pe drum, când transpirați și obosiți dupa trei ore pe motocicleta in soare și vânt, facem o pauza la alcool, știind că ne aștepta inca patru ore, poate chiar mai grele, caci din spate ne urmărește furtuna.
Cred ca unul dintre cele mai dureroase lucruri e sa împărtășești cuiva iubirea, iar cealaltă persoana să o ia, fără sa ofere nimic la schimb. Sa o ia precum i s-ar cuveni, ca un stăpân egoist al tuturor lucrurilor bune și frumoase. Sa o ia, ca și cum i-ar aparține de drept, considerând niște chilipiruri, pe care le-a pus pe masă, drept răsplată.
Acum, când stă așa întins lângă mine, nu-l mai găsesc așa frumos, nici așa de deștept și nici pe departe atât de cuceritor. Retorica lui e aceeași, și după ce o înveți pe de rost, realizezi cât de slabă e contribuția lui la comun. Contribuția lui sinceră e aproape nulă, căci banii nu substituie nimic, doar o aparență, pe care el se chinuia din greu să o mențină. Și pe care eu, nu voiam să o văd.
Dacă ma uit sincer la mine, îmi dau seama ca, ceea ce mă rănește cel mai mult, e ca el nici măcar nu încearcă să mă cunoască, să știe cine sunt și ce îmi doresc cu adevărat.
… și totusi, când vreau sa plec fără el, nu pot. Nu pot trai cu el, nu pot trăi fără el. Îl urăsc și îl iubesc, intr-o dezamagire fără sfârșit. E drogul inevitabil, însușit in copilărie, când mâna ce te alinta, te plesnea mai apoi cu mustrare, pentru greșeli închipuite.
… și totusi, așa mă încarcă câteodată de sictir, ceva inimaginabil înainte, dar atât de real acum. Hotelurile astea de cinci stele, sunt toate la fel după in timp, aceleași prosoape albe, aceleași așternuturi reci, același spațiu impersonal. Și el e la fel impersonal, sau poate doar gol.
Când ne-am întors de la piscină, mă întreabă dacă tipele ce au rămas sunt o familie. Îi răspund ca probabil sunt lesbiene, la care el îmi zice ca sigur nu. De unde știi, îl întreb. Pentru ca una a avut chef să ma fută îmi răspunde. Mă uit la el cu o moacă dezamăgită. La piscină erau vreo trei adoleșcente, iar el e un bărbat ușor cărunt, trecut de 45 și cu o delicată chelie. Da, eu îl iubesc, pentru că m-a cucerit intelectual, dar pe niște adoleșcente nu le impresionează. Nici pe mine nu m-ar fi impresionat, dar nu l-aș fi cunoscut in alte circumstanțe.
Căpşunăriţa 