Categorie: motivatie, inceput, schimbare

La multi ani!

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am început anul nou cu Prosecco și furie, iritându-mă inițial de Revelion pe străzile de lângă Moritzplatz, unde am ajuns accidental, printr-o eroare de calcule și gusturi prost înțelese. După ce doi borați tuciulii, din aia de văd pizda numai după căsătorie conform profetului, ne-au aruncat petarde la picioare în semn de la mulți ani, le-am zis gazdelor mele simpatice să ne reorientăm spre cartierul unde locuiesc ei, ca un party acolo sună mult mai tentant decât prin cartierele dubioase ale Berlinului. Nu de alta, dar prefer spiritul din Mitte sau Moabit, unde oamenii au bani și femeile nu umbla cu cârpe pe cap.

În rest Berlinul este foarte mișto, mai ales daca ești student sau la început de carieră. Este un oraș relativ ieftin, cu multe posibilități de muncă, plin de cafenele sic și evenimente colorate, cu spirit hippie peste tot. Este locul ideal pentru tineri, mai ales cu mult timp liber sau cărora le place să mai și tragă pe nas, dar prea modern pentru cei cu sufletul tânăr și stilul de viață mai comod.

Am continuat prima noapte din an la un party dintr-un club cu intrarea plătită (o formă de segregare sociala) și majoritate nemțească. Atmosfera faină din club a fost din păcate stricată, de un turc ce s-a nimerit pe acolo (singurul din încăpere, cu excepția bodyguardului de la intrare), care a venit direct la mine. Nici nu a deschis bine gura să mă informeze că-i place cum miros, ca eu i-am și repetat într-o engleză expediativă not interested, iar mai apoi într-o germană scâlcită mein mann, arătând spre amicul meu. S-a retras, dar nu înainte de a-mi pune mâna scârboasă pe cur, prefăcându-se că vrea să danseze cu mine. Probabil aș fi putut sa-i trag una în bot și să-i chem confratele să-l ia de acolo, dar sunt de mult prea toleranta față de fraierii labagiști care mă ating ”involuntar”, ca multe gagici est europene obișnuite cu maniere de pe maidan. Și poate că, de la asta ni-se trag multe ponoase, că nu prea știm să refuzam nemțește, gălăgios de ofensate, deși prin Berlin nemțoaicele erau în general cuplate cu turci, în timp ce nemții se întrețineau între ei, mulțumindu-se doar să privească orice arătare de cur, cu ochii cat cepele.

Parfumuri de aroganta

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

21-swan-3C5ZfCLSGC4-unsplash

Photo by 21 swan on Unsplash

Mi-se spune des ca miros bine, de către colegi la serviciu, ori diverși domni sau domnișoare cu care împart patul, pe stradă, la întâlniri, ori în diverse situații – odată la recepția unui hotel, când îmi făcea recepționistul factura.

Da, știu că miros bine și îmi place, deși primul parfum adevărat l-am cumpărat la 22 de ani, după ce am plecat din România, căci până atunci nu mi-am permis. În România, deși aveam și bursă și salariu, nu m-a lăsat inima să dau 50 de euro pe un parfum, însă cum am trecut la spălatul de vase într-o cantină studențească din Portugalia, mi-am permis și parfumul.

Îmi place să miros bine și consider parfumul un element cheie la oameni. Pentru mine este o declarație de stil, un mod de viață și un răsfăț personal un parfum de calitate.

Mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc cu bărbați frumoși, îmbrăcați destul de bine, atletici, îngrijiți și pe care îi ducea capul, dar care nu aveau un parfum de calitate. Mi-am dat seama pe loc că erau modești financiar, din clasa de mijloc spre jos, cu aspirații în formare, puțin ambițioși și delicat prea leneși ca să își dorească mai mult. Realizam atunci că, eu voi fi catalogată de ei ca prea arogantă și numai bună de futut cu multă străduință, zâmbetul pe buze și ura inferiorității în suflet. Nu de alta, dar cu parfumul vine și un stil de viață, iar un bărbat care nu se simte la nivel, te fute la greu cu o ură bolnavă de complexe.

Desigur, totul se educă, căci și eu am fost crescută modest, însă pentru un stil de viață diferit trebuie să ai o anumită predispoziție și mai ales capacitatea de-a învață repede și de a evolua permanent.

Unui fost iubit, ce se încadra în criteriile de mai sus, i-am dăruit de Crăciun un parfum scump, ales împreună, pentru că-i lipsea mirosul potrivit. Ne-am despărțit la ceva timp după ce a primit parfumul, iar doi ani mai târziu, când eram întâmplator la el acasă, am observat că încă mai avea jumătate din sticlă.

Când ambițiile sunt formate, vechile obiceiuri mor greu, mai ales stilul de a te parfuma cu economie.

Frica

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

melanie-wasser-j8a-TEakg78-unsplash

Photo by Melanie Wasser on Unsplash

În copilărie am dezvoltat câteva carențe esențiale în materie de respect pentru sine, așteptările de la bărbații, bucuria succesului sau pura stare de bine. Nu sunt unică în carențele mele, le observ des și la alții, foarte similare sau ușor diferite, în funcție de contextul în care au fost dezvoltate și de experiențele individuale ale fiecăruia. Acum, la maturitate sunt conștientă de ele, mă deranjează și a venit vremea sa le remediez. Doar că nu știu cum. Frica de a trai împlinită mi-e tatuata în oase.

Mă bucur aparent de ceea ce am, cultivându-mi permanent nevoia de a avea mai mult, născuta din frica că, într-o bună zi nu voi avea nimic. Mi-e frică să fiu mulțumită, ori  satisfăcută cu viața mea. Mi-e teamă să mă bucur de ceea ce fac și evit să fiu recunoscătoare pentru lucrurile bune care mi-se întâmplă. Nu reușesc să trăiesc pur și simplu bine și să nu mai creez drame.

Privind obiectiv și plasând frica de-o parte, admit că viața mea este frumoasă, mult mai interesantă decât mi-am imaginat-o vreodată, presărată cu realizări și împliniri pe care nici măcar nu mi le-am imaginat. Sunt de asemenea conștientă că, dramele pe care mi-le creez sunt de multe ori abstracte, superficiale, inutile și absurde. Deși știu asta, nu mă pot debarasa de acest obicei, de-a crea și-a purta cu mine durere.  Nu știu cum să mă redresez, cum să mă întorc pe drumul normal, pentru ca nu am fost de fapt niciodată pe el. Nu cunosc un alt stil de viață.

Dramele mele s-au născut în copilărie, sub loviturile administrate de părinți, în mod regulat, de obicei după o stare de iubire și euforie. Așa că, m-am obișnuit cu permanenta nevoie de a fi pedepsita, de a suferi ritmic și sigur, chinul cel mai mare fiind administrarea imediată a durerii după clipele de bucurie și fericire. Când bătăile au încetat, dramele au continuat cu abuzul verbal sub formă de critică necontenită, umilire, înjosire, mustrare și chestionarea permanenta a gândirii și deciziilor mele. În timp, am pus distanță fizică între mine și părinți, viețile noastre urmând un alt curs. Am crezut că am scăpat de abuz, doar ca să aflu ulterior că-l retrăiesc din nou, dar sub altă formă. Din copilul abuzat de părinți, în copilărie, am devenit la maturitate, adult abuzat de partener.

Din fragedă copilărie am dezvoltat crize de plâns, de obicei după administrarea unei bătăi. Mă dorea atât de mult nedreptatea care mi-se făcea și frustrarea neputinței, că începeam să mă rănesc singură. În mintea mea mică meritam mai multă durere, deoarece eram prea slabă și permiteam ca răul să mi-se întâmple, deoarece greșisem. Crizele de plâns se opreau după ce mă legănam cu tot corpul sau doar cu capul, până mă lua amețeala. Crescând, am crezut că am îngropat acele momente de durere și umilință în trecutul meu, alegând să șterg o parte dintre acele amintiri. Au ieșit însă la suprafață, mai nemiloase ca niciodată, pe când mă așteptam mai puțin. Adultă fiind, am început să mă leagăn din nou. În timpul unei astfel de crize, mi-am dat seama că ceva este total greșit în căsnicia mea, daca soțul (alesul, ocrotitorul și marea mea dragoste), reușește să-mi provoace aceeași stări de nesiguranță și frică, pe care le-am trăit în copilăria mea abuzivă. Acesta a fost pentru mine factorul declanșator, ca să mă mobilizez și să ies din căsnicie. M-am gândit la modul serios că dacă voi mai continua așa, voi sfârși într-un spital de nebuni sau cu capul zdrobit de pietrele din grădină. Durerea m-a motivat să-mi fac un plan strategic de evacuare din relație, inspirându-mi dorința de luptă, mai ales în momentele în care am fost atacată. Ca să supraviețuiesc, m-am întors la instinctele primare.

Acum, la câțiva ani distanță, nu mai am crize de plâns potolite cu legănat, însă duc cu mine o nevoie regulată de urcuș și coborâș, o necesitate de pedeapsă permanentă, după fiecare moment de euforie. Și cum nu-i mai am pe călăii mei prin prejmă, ca să mă pedepsească, o fac singură. Mă mutilez solitar din nevoia de a-mi echilibra viata și pentru că mi-o frică teribilă să fiu pur și simplu fericită, în siguranță, eliberată de critici, judecății, alți oameni, așteptările altora și mai ales de frica mea!

Schimbarea doare

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

markus-spiske--3ia78f62RM-unsplash

Photo by Markus Spiske on Unsplash

Nu a fost foarte deștept din partea mea să mă încurc și mai ales să mă îndrăgostesc de unul luat, dar căcaturile se mai întâmplă. Să dea prima inocentă cu piatra! Am ținut-o în saga asta mai bine de un an, dar mi-a convenit. La început, când am fost și eu măritată, cel puțin în acte, amantul la distanță și fără complicații a fost ideal. A venit la pachet cu un ambalaj de lux, senzații tari și experiențe total diferite de ce trăisem eu până atunci. Iar, sexul a fost cel mai bun din viața mea de până atunci. Mi-a convenit de minune și mi-a plăcut, de aceea am acceptat relația și cu neajunsurile pe care le oferea.

Asta până ieri, când am schimbat foaia. Era timpul să înfrunt adevărul și fiind conștientă că orice continuare nu însemnă de fapt decât prelungirea inutilă a inevitabilului, i-am declarat iubirea și l-am informat că drumurile noastre se despart. Pe când îmi compuneam creația m-am cam smiorcăit, mai ales ajungând la cuvintele sincer de dureroase „Kocham Ciebie”.

Îl iubesc, enorm, însa mă iubesc și pe mine, iar pe lângă iubire, am început să-mi ofer și respect, despărțirea de el făcând parte din acest capitol. Eu, la cărțile mele de iubire obișnuiam să scriu doar un capitol, cel cu iubirea, pentru că era cel mai convenabil și ușor de scris, uitând să-l adaug și pe cel cu respectul. Aveam vagi zvâcniri pentru respect, dar instabile și de obicei derulate după ce faptele erau consumate. De data aceasta, m-am decis însă pentru o schimbare majoră, întorcând foaia, ca să văd ce-mi rezervă partea cealaltă a cărții. La finalul primului capitol ajunsesem preș, într-o căsătorie nefericită, cu un soț abuzator. Mi-a trebui multa putere și mult curaj să mă ridic, dar am făcut-o, așa că nu mai plănuiesc să mă fac din nou preș.

Marea majoritate a nefericiților în căsnicii se complac, compensând cu atracțiile de duminică. Le doresc mult succes, căci eu nu mai am nici milă și nici răbdare pentru ei. Am fost acolo, dar am ales să fiu liberă și fericită prin forțe proprii, pierzând și familia, și confortul, și bani, și prieteni și statut social. Mi-am băgat picioarele în ele toate, pentru că am doar o viață și nu vreau s-o irosesc degeaba.

PS: verificam pulsul: doare!

https://www.youtube.com/watch?v=Lin-a2lTelg

Divorțul și prietenii de familie

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

img_6580

Nu-i nimic mai simpatic decât caftitul verbal de la fostul soț, dimineața pe stomacul gol, ca să-mi reamintească, cum stă treaba cu abuzul emoțional și verbal. Asta, în cazul în care, aș fi uitat, ceea ce-i puțin probabil. Nu am uitat, doar pusesem amintirile la conservat, ca pe o slănină la macerat în butoiul cu sare, numai bună de scos la momentul oportun, când o poți digera fără pâine. Cafteala a venit la fix, tocmai în ziua în care meditasem de dimineață, în lipsa somnului, la lipsa amicilor în cupluri din viața mea sociala curentă. Mă gândeam cu o urmă de tristețe, cum brusc nu mă mai invită nimeni la zile de naștere, ale lor sau ale țâncilor sau la petreceri date în jurul mesei, fiind brutal ștearsă de pe lista musafirilor poftiți din viața tuturor cuplurilor pe care le frecventam regulat împreuna cu fostul soț. Bineînțeles că, el a rămas pe listă și treaba asta mă râcâie, admit, întrebându-mă dacă o fi de-a lor sau poate doar de gen masculin? Ori, poate oi fi eu vreo scorpie nemiloasă, de care se bucură că au scăpat în sfârșit. Ciudat însă că, femeile din cupluri susțineau prietenia noastră individuală, când timp am fost măritată, de unde și surprinderea mea pentru răceala lor brusca după separare. M-au eliminat inopinat și dureros, probabil crispate de frică, că mă apuc să le futr bărbații, acum că sunt liberă de contract.

Pe când meditam eu mai aprins la lipsurile și plusurile vieții de divorțată, mă sună fostul soț, ca să-și verse năduful pe mine, crezând în mintea lui limitată că suntem încă, căsătoriți. Glasul lui, tonul vocii și cuvintele pe care le știu pe de rost mi-au reamintit ce norocoasă sunt că am scăpat de el și din iadul vieții pe care o duceam împreună. Mi-am șters meditația inutilă cu un zâmbet ironic și i-am dat dracului pe foștii prieteni de familie, în timp ce-mi îndesam casca în bagajul spre Las Vegas. Îi voi saluta în curând pe toți din piscina de la Bellagio, și-n rest să-i sugă șosetele.

Schimbări

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Închid treptat capitolul nevestei de clasă mijlocie plus, închisă într-o casă la periferie, cu trandafiri țepoși în grădină și grătar în weekend cu familiile prietenilor obosiți. Dispare în ceața vieții femeia-copil nefericită, nesatisfăcută și sătulă de căsnicia otrăvitoarea pe care o savuram cu greață. Treptat viața mea devine complet paralelă cu ceea ce trăiam în urmă cu trei ani, atât interior cât și exterior, iar planurile pentru serile călduroase de vară și weekend-uri sunt aliniate corespunzător.

Eu: Ce faci weekendul următor? Vrei să te întâlnești cu mine. Avem câteva opțiuni.
Ea: Putem.
Eu: Super.
Ea: Vorbim mai aproape de weekend.
Eu: Ai chef de cluburi seara sau sex în trei? Sau amândouă?
Ea: Haha. Te ador.

El: Am o amică, care vrea să te cunoască.
Eu: Mă invită la o cafea?
El: Yhy
Eu: Unde mai concret, căci sunt liberă doar azi după-masă si mâine, săptămâna aceasta.
El: Ea este aici până mâine … poate diseară.
Eu: La cât și unde?
El: La mine la 8.
Eu Și dacă nu-mi place?
El: Îți va plăcea sigur.

Tot înainte

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

zoriana-stakhniv-PUVgHyBgZn8-unsplash

Photo by Zoriana Stakhniv on Unsplash

Când am pornit la drum acum doi ani, cu valizele pline de bolovani, nu credeam că o să reușesc să merg prea departe. Țelurile mele erau neclare și pierdute într-o imaginație deteriorată. Simțeam însă, că vreau să trăiesc, în ciuda unui sentiment apăsător că viața mea nu are sens. Eram un melc stâlcit sub ploaia depresiva a vieții nefericite și aciditatea biciuitoare a unui fost soț, ce mă hărțui încontinuu. Era și mai drăcos după ce mă mutasem din casa lui, simțind o nevoie acută de a-și descărca urgent frustrările pe mine și în același timp dorind cu orice preț să mă țină cumva încă legată de el în neputință. Mă aflam la jumătatea planului meu genial disperat de a-mi schimba viața, plan țesut ca o soluție, înainte de-a mă arunca sub sinele trenului, ce trecea prin apropierea casei noastre lui de la periferie, și unde tânăra își ducea veacul nefericita noastră familie.

Doi ani mai târziu, o doză mare de curaj, foarte multă voință, doi terapeuți, mult sport, niște cărți citite și câțiva oameni, persoane cheie care m-au susținut și sfătuit, și sunt o altă persoană. De la nevasta nefericită, ofilită și cu părul tot mai scurt, am ajuns să-mi facă bărbații poze pe stradă, iar femeile să mă ia drept model de stil. În noua realitatea sunt curtată de potențiali parteneri și am mereu zâmbetul pe buze.

Cum a fost în iad? Oribil.

Cum este înapoi pe pământ? De vis!

Cum am ajuns acolo? Bună întrebare!

Mă întreb și eu des cum se ajunge în iadul relațiilor? Cu siguranță este un drum frumos la început, pavat cu bune intenții și multe mâini de ajutor, flori și pe alocuri inimioare, ce te copleșesc cu căldura lor până te duc acolo, în bezna inimii, și când ai ajuns viața îți scoate lentilele de cal, ca să realizezi în sfârșit, bălegar în care te-ai băgat. Pentru o dezorientare totală, iadul nu-i un simplu rău suprem pe care să-l simți, să-l miroși și de care să iei imediat distanță. Iadul în cuplu este mult mai sofisticat, fiind un amestec de iubire și ură, disperare și speranță de salvare, ca un pat mare, comod și frumos împodobit, în care te așezi seară de seară lângă călăul tău. Acest loc al deznădejdii supreme este împodobit cu buchete de flori, ce se primesc regulat la evenimente standard, unde așa se cuvine, ca în toate familiile model ce împart fastuos amintiri plăcute, furate printre abuzuri mai mult sau mai puțin discrete. Iadul în sine este  generos, presărat cu bijuterii și parfumuri scumpe, ce se oferă în ziua imediat următoare unei terfeliri din cap până în picioare, mental, desigur, că manual lovesc doar bețivii și săracii. Băieții fini din iadul sofisticat își bat consoartele la intelect, până când își doresc singure să-ți prăjească creierul într-o tigaie, ca Hannibal, după care să-l servească  într-o farfurie de porțelan călăului. Câteodată, din când în când, aceste doamne suprem abuzate ar dori cu patimă să-i de-a soțului cu tigaia în mecla până se despică una din două, dar conștiente că suta lor de kg ar suporta o lovitură de la ale lor cincizeci, dar invers nu, se abțin. Iadul are și portițe, ce par că ar fi de scăpare, momente de libertate nemărginită în care poți să urli până nu te mai salută vecinii și să tragi anevoios câteva capete în perete, ori în mobila de la baie, mai rezistentă și mai la îndemână, în speranța ca ți-se va capul, căci mobila a fost curățată de doamna menajeră.

Iadul aduce cu el plăcerea și durerea, de a te cufunda zilnic și tot mai mult, în bălegarul moale și lipicios al vieții. De acolo, ies doar cei mai puternici și nu are nimic de a face cu banii pe care îi câștigi, cu școlile pe care le termini, cu restaurantele la care mănânci, cu ce bijuterii porți sau ce mașină conduci. Pentru cei ajunși acolo toate acestea nu au nici o importanță. Majoritatea trăiesc în acest bălegar până soarta îi scoate vii sau morți din el. Unii mai curajoși și totodată disperați, își decid singuri calea pierzaniei, aruncându-se sub un tren sau sărind de pe un balcon, în timp ce doar câțiva, puțini, și cu adevărat rezistenți, înoată împotriva curentului până ies la liman. Și nu e nimic mai dulce în viață decât ieșirea din gunoi, iar după ce te-ai îndepărtat mai bine de el, este o plăcere adevărată să te uiți înapoi și să-l vezi în urmă.

Acestea fiind scrise, informez că l-am șters cu succes pe fostul soț de pe Tinder, dar nu înainte de-ai spune că la moaca lui, numai banii îl mai salvează. Mi-am permis această mică răutate și pe următoare, ca să mă decompresez de durerea pe care mi-a cauzat-o ani la rând. Pe gratis, free of charge cum ar veni, l-am sfătuit să-și șteargă o parte dintre pozele de pe Tinder, că arată în ele ca dracu, nu ca nu ar fi, dar măcar să nu-și facă de la început reclamă proastă.

Cum să faci sex cu un străin și să fie și foarte mișto

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Am ajuns la birou cu o jumătate de ora mai devreme, cu părul răvășit prins într-o coadă improvizată, mirosind a gel de dus bărbătesc, în cizme până la genunchi, în pantaloni mulați, pe o vreme de 20 de grade, cu casca în mână și zâmbetul pe buze.

În urmă cu o oră încă mă sexam cu necunoscutul ce nu mi-a dat numele lui, dar de care mi-se rupea, la el în dormitor. A fost fantastic. M-am urcat pe pereți de placere. Tipul știa meserie, deci a dat ce a avut mai bun din el, iar eu am luat. Fericită și mulțumită, în putere, am  contemplat la noua perspectivă a vieții mele sexuale. M-am simțit ca o femeie, dorita, apreciată si satisfăcută din punct de vedere sexual și asta era tot ce mă interesa.

Cum m-am schimbat radical in 12 ore, de la o gâsculiță pudică de pe Tinder la o femeie interesată exclusiv de sex de la un bărbat?

După dilemele copilărești în care m-a afectat faptul că tipul nu a vrut să-mi dea numele de familie, am făcut o vizită la cosmeticiana. Cosmeticiana mea, trecută prin viață, cu picioarele adânc împlântate pe pământ este o tipă foarte decisă. Vorbind despre bărbați în timp ce-mi făcea pedichiura, i-am povestit pățania cu tipul care-mi plăcea, dar al cărui comportament luase o întorsătură neplăcută. M-a întrebat dacă mi-l doresc ca bărbat, sexual, iar după ce i-am confirmat, ea m-a sfătuit să-l folosesc fără să mă gândesc prea mult la treaba asta, căci sexul e una și viata e alta, iar bărbații nu se supără dacă femeile îi folosesc doar pentru sex, ei sunt ok cu treaba asta.

Mi-au rămas în minte cuvintele ei, iar când am ajuns acasă i-am scris domnului misterios că-l doresc. În două ore eram la el pe motocicletă, apoi la el acasă, unde m-a servit cu un vin roșu și o partidă de sex. După orgasm m-am pus în pat și am adormit foarte ușor, M-am trezit însă des, mustrări de conștiință. Mi-au trecut toate gândurile tulburi după a doua partidă, de dimineață, concluzionând că nu prea înțeleg eu viața, dar perspectiva din care am privit eu anterior lucrurile era foarte, foarte îngustă.

Premise pentru a doua intalnire

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Când iți dai seama ca nu prea ai ce cauta pe Tinder? Atunci când realiezi că ești mai indisponibilă pentru un partener de relație sau sex decât o călugăriță catolică. Cam așa mă simt eu acum, când tocmai mi-am stabilit o a doua întâlnire de pe Tinder pentru diseară.

Are 41 de ani și singurul motiv pentru care l-am agățat este că posedă un motor și are o vârstă apropiata de „el”. Și, ca o surpriză plăcută, în scris are aceleași dume, pe care le cunosc deja, folosite des de „el”, obiectul afecțiunii mele, de care sunt îndrăgostită nebunește și pe care nu mi-l pot scoate din minte, deși încerc la greu, iar Tinderul este turul meu de forță.

Mai indisponibilă pentru o întâlnire ca în momentul acesta nu știu dacă pot sa fiu, cu o respingere mai mare fata de orice bărbat care m-ar atinge sau m-ar dori. Am o sictireală și lipsă de toleranță în mine pentru oricine altcineva în afara de el.
Aici intră partea aceea cu sfaturile despre cum trebuie să te distrezi, să te simți bine, să cunoști oameni, să faci, să fii, dar mai ales să vrei. Le știu pe toate pe de rost, ba chiar le predic câteodată, le-am și scris cu mana mea mai demult și le-am citit viguros unei altei proaste îndrăgostită lulea de visuri deșarte și speranțe cârpite cu ață albă. Din fericire, mă mai ajută încă memoria, ca să-mi amintesc, cum am plâns pe vremuri după toți fraierii, ca o fraieră și mai mare, ca apoi să-mi pese câtuși de puțin de ei și viețile lor. Nu mai departe de cel de dinainte, după care am vărsat lacrimi amare acum doi ani, când mă suflam în batiste albe la birou și purtam ochelari de soare în fata calculatorului, ca sa nu-mi sperii colegii cu ochii mei roșii și umflați ca două cepe degerate. Un an mai târziu, aveam să-l trimit cu indiferență la psiholog, ca să-și rezolve băiatul singur problemele, căci eu îmi pierdusem cheful să-i ascult nevrozele despre cum nu se simte el iubit de mine.

Tot răul spre bine, o să treacă și întâlnirea asta, iar în caz rău caz mă pilesc ușor.

Începuturi

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

A fost odată ca niciodată, o pizdă plictisită, depresivă și măritată în clasa mijlocie poloneză, ce locuia într-o casă la periferie, cu un soț și un copil. Copilul reușit, dar soțul greșeală fatală. Sărim cu viteza luminii doi ani în timp, pe o canapea verde, dintr-un apartament de două camere situat în centrul gălăgios al unui oraș polonez pitoresc. Aceeași pizdă, doar că de data aceasta divorțată și întinerită (mulțumită psihologilor, sălii de fitness si dermatologului ce i-a prăjit serios moaca), povestește ofticată cu o amica la telefon. Motiv de supărare serios, că gagiu-său focos nu i-a mai scris de câteva zile. O fi distanța mare, dar pe ea a prăjit-o dragostea, deci e  bai mare. Și în timpul gargarei prietenești, realizează tipa că vorba multă nu-i prea de folos, și decide că în loc să-și răcească gură degeaba cu teorii despre bărbații, viață și iubire, mai bine piscălește cu degetele-i fine ecranul tabletei și-și instalează cu succes o aplicație utilă. Tinder-ul, despre care tot a auzit în ultima vreme, se descarcă ademenitor de roșu, iar gagica a încălecat pe-o șa și de aici a început povestea mea.