Nașul nașelor

Am vorbit vreo două ore cu ea la telefon, disecând firul în patru. Am băgat toate teoriile de muieri posibile despre relații, sensul vieții, scopul căsătoriilor, nevoia aventurilor și al tuturor dorințelor oamenilor. Am întrebat-o de câteva ori ce vrea, iar ea îmi repeta într-una că, nu sunt bărbați de calitate in Oradea. La care, eu îi răspundeam de fiecare dată filosofând că, precis sunt, doar că nu caută ea unde trebuie. Ba, îi mai băgam și dume că-i prea indecisă, că nu știe ce vrea și de aia sigur nu se bagă bărbații serioși în seamă cu ea, că o văd măritată și fără gânduri concrete de divorț. În ping-pong-ul ăsta de teorii muierești, mă sună maică-mea:

– Ce faci?
– Vorbesc cu o prietenă la celălalt telefon?
– Despre ce?
– O sfătuiesc cum să-l înșele pe bărbatu-său.
– Frumos.
– Păi dacă asta vrea? S-a săturat și ea, după 20 de ani de căsnicie.
– Așa puteai să faci și tu.
– La mine a fost altceva, eu nu voiam să rămân măritată cu el. Pe mine mă deranja să trăiesc cu el, deși l-am și înșelat. Dar nu-i ăsta stilul meu. Eu prefer să fiu liberă, decât să înșel.

Închei conversația, și-mi pică fisa că, am colecționat nu de mult de pe Badoo un gagiu din Oradea. M-a aburit tipul la greu și tot mă freacă la cap de fiecare dată când eu îi dădeam eject, considerând posibilitățile lui reale de a fi cu mine în Polonia nule. În schimb tipul se încăpățâna că, vrea să mă cunoască și rămânea tare pe poziții, ba chiar a aruncat texte lacrimogene, cum dragostea nu are frontiere și mi-a zis de câteva ori că ar veni în Polonia să mă cunoască. Și-mi zic, hai să fac un bine oamenilor și să-i combin pe ăștia. Tipul, arăta bine, plăcut la înfățișare, i-a plăcut și ei, așa că-i scriu că, uite care-i treaba: ”am o prietenă în Oradea, care își caută jumătatea. Se plângea ea că nu sunt bărbați OK prin zonă, dar eu i-am zis că ești tu. Eu oricum locuiesc în Polonia și poate vrei să cunoști și tu pe cineva local”.

Și în timp ce vorbeam cu tipa și îi explicam eu cu dăruire, cum să se decidă odată ce vrea, în car, în căruță sau pe jos, că uite i-am și găsit un potențială dragoste, pare serios, nu-i însurat, nu are copii (din declarațiile lui), și ea se se arăta suspicioasă la greu, îl caută pe Facebook, după numele de pe Badoo.

Și, surpriză! Nu-i deschide bine pagina, că și-i pică ochii pe poza tipului îmbrățișându-și cu zel iubita. Iubită, care avea profilul construit din numele lor comun, cu poze romanțate de iubire, cometarii cu cățeluși ce se ling, citate filosofice de la alții putere și inimioare cu baloane roz bombon. Cuplul ideal de oameni, ce respirau doar sudoarea amorului relației, prin toți porii disponibili. Noroc cu o poză a capotei merțanului ruginit, pe care-și făceau veacul două pisici leșinate, că altfel făcea scurt circuit calculatorul de la atâta iubire. Mi-am tras cenușa pe cap, admițând că m-am făcut de cacao, în timp ce ea râdea cu spume, comentând marele amor și demonstrându-mi în practică, cum stă treaba cu bărbații serioși de la Oradea. Ca să nu mai întindem inutil mălaiul, i-am și scris domnului respectiv, nu de alta, dar să nu-și facă speranțe inutile:

”Te-a găsit deja prietena mea. A zis că ești frumos, dar și însurat”

”Nu sunt însurat”.

”Atunci te-a găsit pe tine și pe prietenă-ta”

”Auau.”

”E plin Facebookul cu iubirea voastră. Ce să fac eu acum, mi-am retras recomandarea.”

”Lucrează în IT?”

”Mai rău, la poliție. Si vezi ca, ți-e ruginita capota la mertan!”

Un român din Londra

M-am uitat la pieptul lui bogat și pentru o clipă m-am imaginat lipită de el. Stătea întins în patul meu cu ochelarii pe nas, doar în chiloții, în timp ce eu mă pregăteam de culcare în patul din camera alăturată. M-am imaginat pentru o secundă îmbrățișată de brațele lui în timp ce îi miroseam parfumul cu buzele umede și moi. Dacă aș fi fost acolo, aș fi închis ochii și l-aș fi lăsat să conducă liber ostilitățile. Sunt convinsă că ar fi fost tandru, foarte delicat în atingeri și onest în săruturi. M-a trecut un fior de dorință.

Dimineața, când i-am dat deșteptarea, ieșind de la duș cu părul ud, fiorul a apărut din nou.
Ne-am îmbrățișat la despărțire și i-am simțit tremurul nervos în tot corpul. Mi-a plăcut, așa că l-am mai îmbrățișat odată. L-am îmbrățișat sincer și deschis, cu plăcere și ambele mâini.

I-am spus că sunt singura gagică pe bicicletă de pe cea mai turistică și aglomerată străduță din centrul vechi. M-a lovit cu accentul lui de la Cluj, familiar și totuși ciudat. Ne-am pus pe vorbă și la un moment dat a încetat să mă mai controlez, dând-o și eu cu accentul meu ardelenesc, dar mai de pe Crișuri, cum ar veni. I-am fost ghid, excelent după părerea lui, în cele trei orașe, pe care le-am luat pe rând.

Am început local, cu orașul vechi, arătându-i ceea ce mi-se părea mie semnificativ de văzut și povestindu-i ce-mi mai aduceam aminte, de când am fost în urmă cu câțiva ani traducătoarea unui ghid la vizita unor turiști români, vorbitori doar de limbă națională. Avea o listă cu ceva locuri găsite pe internet, unele ok, altele doar cu reputația, așa că am selectat cea mai bună parte din ele și ne-am pus în mișcare. Inițial mă gândeam că o să-l abandonez după câteva ore, dar a fost foarte simpatic, inteligent și amuzant așa că, am decis să-l iau cu mine toată ziua și chiar la mine acasă. Nu știam că o să aduc musafiri, așa ca l-am pus să aștepte un pic la ușă, până mi-am strâns lucrurile pe care le lăsasem în dezordine prin cameră. Nu îmi place să primesc musafiri, dacă nu am casa în ordine. Spre seară ne-am întâlnit cu o prietenă de-a mea artistă și am mers la un festival local, ce marca începutul verii. Pe drum, sătulă de mârâielile ei, că am întârziat și am ratat ceva ateliere de făcut coronițe de flori, m-am oprit la niște tufișuri de iasomie și salcie. Le-am vandalizat bine, dar am ieșit de acolo toți trei cu coronițe pe cap. Au ieșit atât de bine că, ne-au oprit vreo 10 oameni la petrecere, ca să ne întrebe de unde le-am cumpărat – idee de afaceri pe anul viitor – coronițe din tufișuri – notat!

A doua zi am fost la plajă și prin orașul cel mai turistic din Polonia. Seara ne-am întins la discuții până la 12:00 noaptea, așa că am vrut să-l dau afară în cel mai ospitalier stil posibil. M-a privit frumos și mi-a zis vreo două despre ospitalitatea mea. Știam că are dreptate, așa că i-am făcut patul frumos și i-am zis să rămână.

M-a surprins când mi-a zis vârsta pe care o are. Arată, se comportă și gândește mult mai matur, foarte echilibrat și inteligent. Are simțul umorului și nu vorbește mult, ceea ce chiar fain pe termen lung, că oricum sunt eu guralivă. Când vorbește, spune treburi cu cap și de la cap la coadă. Mi-a zis câteva chestii foarte mișto, pe care am să le păstrez pentru mine.

A, ne-am cunoscut pe blog. Mi-a scris pur și simplu la adresa de contact.