Firmele poloneze sunt mici regate, guvernate în principal de câte un împărat, de preferință putred de bogat, în general mai puțin frumos și de obicei trecut de tinerețea fragedă. Atunci când își plătește toate taxele, împăratului îi place să fie faimos, se lăfăie prin Forbes și să sfătuiască filosof nărodul, unde să caute câini cu covrigi în coadă. Când însă evită taxele, ca vampirii lumina, devine brusc misterios, ascunzându-se prin ungherele gri ale economiei poloneze și plătind la greau ca să nu-i apară numele prin nici un fel de topuri de milionari ori articole nedorite de prin ziare. Împărații sunt de toate formele și culorile, unii mai vulcanici, alții mai calmi, majoritatea înșelătorii, câțiva bădărani și neciopliți, iar o foarte mică parte manierați și culturali.

Împărații polonezi au, conform tradiției catolice și câte o împărăteasă, consoartă de viață și câteodată de afaceri, împreună cu care au construit regatul și de care nu se pot debarasa, fără să-i înjumătățească visteria. Consoartele sunt cioplite după caracterul și nevoile împăratului, cât și după originea visteriei. Când împăratul beneficiază de un caracterul mai hapsân, despotic și atotștiutor, atunci de obicei consoarta-i mai ”gospodină” din natură, fiind mai mult preocupată de schimbarea dădacelor pentru puradei, tirajul mașinilor cu mulți cai putere, noile lasere din saloanele de înfrumusețare ale ridurilor și tratarea fără de succes a shop-alcoolismului și alcoolismului. Când împăratul e mai moale din fire, ori banii din visteria împărăției au fost înmulțiți pe baza zestrei nevestei, atunci consoarta-i mai înfiptă, și-n regat, și-n împărat și mai ales în supuși, pe care-i spoiește cu tot ce prinde la gură, remarcându-se prin crizele regulate de nervi, servite zilnic și aroganța fără perdea, ce-o ajută să-și crească temporar stima de sine.

Ca în toate împărățiile și în firmele poloneze, nobilimea directorilor și a directorașilor joacă un rol cheie în mânarea frânelor imperiului. Dacă rolul împăraților și a împărăteselor este de-a trona, cel al directorilor și mai ales a directorașilor, este de a suge cât mai mult din avuția imperiului, biciuind sudoare pe frunțile și în mințile angajaților. Directorii și directorașii au năravurile lor și cu cât sunt mai idioți și mai lipsiți de cunoaștere în treburile administrative ale regatului, cu atâta sunt mai nesimțiți, neciopliți, hoți și intriganți. Bătăliile moderne ale nobilimii se dau în mediul online, pe Linkedin, unde se pupă în fund nobilii din regate concurente, prin cuvinte englezești măgulitoare, menite să fie citite și returnate, căci nimic nu-i gratis în basmele reale.
Precum tuturor nobililor polonezi, directorilor le place în primul rând să strălucească, văruindu-se cu multă vopsească galbenă, în speranța că se va metamorfoza în foiță de aur. O altă trăsătură foarte apreciată a lor este că le place să se fălească, să educe nărodul cu viziunile lor tembele și să cadă mereu în picioare, mai ales când genunchii nu le mențin coloana vertebrală lipsă, ori strâmbă la fiecare verigă, de la lingușelile ce i-au stors de vlagă.

Jonglând printre aceste regate falnice, ale acestor împărați mofturoși, conduse de nobili afurisiți și fățarnici, mă afund pe zi ce trece tot mai mult în rolul meu de războinic rebel, cu sabia scoasă din teacă și bocancii însângerați și plini de noroi. Am obosit să mai duc luptele nobililor, spre satisfacția și avuția împăraților, cucerind noi teritorii străine, prin amăgirea partenerilor și păcălirea adversarilor. Sunt sătulă de intrigile curților înșelătoare, de directorii și directorașii perfizi, manipulatori și abuzivi ce-și duc veacul în ele. Am obosit, și de-abia am început munca într-un nou regat, mai haotic, mai dezorganizat și mai plin de pierde vară. Trag aer în piept și tot ce-mi doresc este să mă refugiez în țara nimănui.