Bătaia, această splendidă educație

Spinoasa problemă a educației înțeapă din nou societatea Românească. Predictibil, în mod paradoxal lumea urlă la sângele care se scurge din porii greșiți, defilându-și primitivismul și limitarea cu mândră prostie.

Copii nu sunt o treabă ușoară și niciodată nu au fost, mai ales că în tot sistemul nostru educațional nu există un curs de educare al viitorilor părinți în meseria de a fi părinte. O meserie de când lumea și pământul, dificilă, grea, responsabilă și mai ales cu grave consecințe personale și sociale, dacă treaba nu-i bine făcută. Din păcate este și o meserie cu multe cutume și tradiții greșite transmise cu încăpățânare generațiilor viitoare, înhămând progresul și dezvoltarea societății pe ansamblu. Ne întrebăm de unde există atâta violență pe străzile României curentă, dar ne batem copii cu spume în spatele ușilor închise. Evoluăm prin educație ca profesioniști în diverse meserii, însă în meseria de părinte mulți am rămas în stadiul de grădiniță, unde reproduc instinctiv modele de comportament defecte însușite din moși-strămoși. Și ce-i și mai grav este că nu vrem să evoluăm, să ne depășim condiția, să ne asumăm și să încercăm să oferim copiilor noștri și generațiilor viitoare ceva mai bun. În schimb facem o virtute din a rezista schimbării, pentru că perspectiva asumării ca și părinte este neplăcută. Ne deranjează la stomac să admitem că ne-a durut când ne-au bătut și neînțeles părinții noștri, dar ne afectează și mai greau la imagine să recunoaștem că ne place cu o sete nebună să ne plesnim copii, sub pretextul educației. Îi batem ca să ne simțim noi mai bine cu noi, în spiritul a ceea ce am ales să învăță de la părinții noștri. Sunt rare cazurile prietenilor mei din copilărie pe care nu i-au bătut părinții. Îi batem pentru că avem puterea de-ai rănii fără consecințe. Am întâlnit un mare număr de adulți care scuzau agresiunea părinților din copilărie cu replica ”m-au făcut om”. Suntem prea leneși ca să ne sinchisim măcar să rupem acest model de abuz, să acceptăm că nu a fost corect față de noi ce ni s-a întâmplat, să conștientizăm acest rău și să nu-l perpetuăm mai departe. E mai ușor să dai cu pumnul, decât să înțelegi ce se întâmplă cu copilului tău, să-l determini să vorbească și să găsești soluții pentru agresiunea pe care o are în el.

Plasez mai jos câteva comentarii culese pe de Facebook, această oglindă a României, la cazul copilului de 12 ani, bătut de un adult pe stradă. Din ele, se poate citi clar  primitivismul oamenilor care le-au scris, oameni care nu au nici cea mai vagă idee despre rolul de părinte, iar dacă au acest rol, cum clar nu și-l asumă. Ca părinte ești în primul rând responsabil de siguranța copilului tău, indiferent de faptele acestuia, care oricum sunt o reflexie a educației pe care i-ai dat-o. Ușurința cu care acești comentatori sunt pregătiți să recurgă la violență împotriva unul minor este înspăimântătoare și tristă. România este o țară care refuză să evolueze.

Daca eram in locul mamei baiatului ii mai dadeam vreo doua palme acasa. De altadata să nu mai vandalizeze semnele de circulatie periclitând siguranța oamenilor în trafic si sa nu mai vorbeasca urat! Felicitari ambulantierului pentru spiritul civic si pentru ca luat atitudine!

FĂRĂ SUPĂRARE DAR OMUL ĂSTA MERITĂ PREMIAT. SI EU AM COPII, BĂIEȚI, DAR DACĂ VREUNUL S AR COMPORTA CA UN HULIGAN, L AȘ LASA SA SUPORTE CONSECINȚELE.

Si eu îi rupem urechile, copil needucat de ce a rupt indicatorul rutier, a meritat bătaia!

Dacă era copilul meu îi mai trageam și eu câteva acasă ca drept pedeapsă.

Daca era copilul meu, si facea asa, îmi dădeam șoferului si o bere.

Violența domestică și România, te iubesc!

Îi mai dau o șansă, pentru copil”, spune ea cu ochii roșii și obrajii umflați de la palmele lui aspre. A lovit-o, de un număr deja uitat de ori, peste carnea ce trebuia să pară încă fragedă la vârsta pe care o are. Era o fată frumoasă cândva și poate ar mai fi fost, dacă ar fi avut o altă viață. O viață normală, fără violență, la care are dreptul oricine pe lumea aceasta, în acest moment al existenței noastre ca oameni, când avem acces la educație și nu trebuie să ne omorâm între noi pentru o coajă de pâine. Am evoluat și nu mai trăim în evul mediu, cel puțin teoretic și în anumite locuri ale lumii. România nu este unul dintre acele locuri.

Copilul expus unui mediu familial abuziv și violent are parte de o copilărie urâtă, abuzivă, instabilă și nefericită, iar pe viitor i-se reduc semnificativ șansele unei existențe normale în viața de adult. Un băiat, având exemplul tatălui, ce-și descarcă furia pe mamă cu pumnii și picioarele, va avea toate motivele și  toate șansele să-și agreseze la maturitate partenera, pentru că acesta este modelul pe care îl învață din fragedă pruncie și cel mai apropiat mod de viață cu care poate să coreleze. Are și șanse ridicate de-ași agresa și mama, pe care va ajunge să o disprețuiască în mod natural, aliindu-se cu cel mai puternic, tatăl, în căutarea lui de a înțelege relațiile interumane și lupta personală pentru supraviețuire. Copii preferă să urmeze exemplul celui puternic, pe care îl urmează instinctiv, ca model de succes. Din păcate cultura bătăii în familie este ereditară.

”Copilul are nevoie și de mamă și de tată”, îți argumentează ea neputința cu basme din folclorul local, în care tatăl părăsit de parteneră, își părăsește la rându-i copii.

Ce nu știe ea și nimeni nu-i spune, este că realitatea și normalitatea sunt paralele cu ceea ce i-se întâmplă, iar modurile în care caută soluționarea problemelor cu care se confruntă sunt cu totul altele, decât ceea ce încercă ea să facă. Soluția, în nici un caz se găsește în mediul în care trăiește, iar principiile după care își ghidează existența familia ei, vecinii de peste drum și întreg satul ce o înconjoară sunt greșite și se trag dintr-un profund primitivism fără aplicare în realitatea curentă. Același primitivism, ce nu concepe ca un tată să se ocupe de propriul copil, chiar dacă este despărțit de mama care i-a născut acel copil.

”De la ce ajungeți la discuțiile astea?” întreabă el imbecil, cu un glas atotștiutor, dar o privire tâmpă, evitată de cameră de luat vederi. O întrebare pe care și-o pune și ea în fiecare zi, de fiecare dată și mereu. O întrebare fără răspuns.

Agresiunea și abuzul nu au nevoie de factori motivaționali externi pentru a lua loc. Motivul agresiunii se află în agresor și în nevoia lui de a-și regla propriile neajunsuri, frustrări, stres sau temeri descărcându-se pe cei care-i sunt la îndemână, persoane mai slabe pe care le abuzează verbal, psihic, financiar, fizic sau sexual. Agresorul va găsi întotdeauna un motiv pentru a-și putea potoli furia, și cu cât victimei îi este mai frică de el și se străduiește mai mult să-i facă pe plac, cu atâta el va fi și mai însetat să-i administreze abuzul. Abuzul altei persoane, bătaia, este un drog. Drogul puterii, ce produce o sete de adrenalina și o nevoie de mai mult.

Singura modalitate prin care abuzatorii pot fi opriți este frica, frica de consecințe sau o violență și mai mare care se poate abate asupra lor. În căutarea lor pentru adrenalină și descărcare, ei nu îți aleg ținte mai puternice, ci mai slabe, victime și nu adversari.

Odată prinsă o astfel de victimă, pentru că ea nu este chiar așa ușor de găsit, agresorul nu-i mai dă drumul, nu vrea să o mai lasă să plece, doar o iubește, pentru că-i sursa lui de drog și alintare a tuturor durerilor sale interioare. Când o călărește cu pumnii și picioarele, pe el nu-l mai doare umilințele de la locul de muncă, frustrările financiare și privirile disprețuitoare pe care le-a citit pe chipul unor necunoscuți. Toate dereglările interioare ale abuzatorului se dezmierdă odată prin pumnii, palmele și injuriile aduse victimei.

Reportajul de la România, te iubesc! este relativ bunicel, dacă omitem partea cu intervievarea alcoolicilor de la sat și insistența cu care reporterii se străduiesc să coreleze alcoolul cu bătaie. Violența domestică nu este condiționată de alcool. Alcoolul este un factor motivațional puternic și duce la violență domestică, însă violența domestică poate lua naștere și se poate dezvoltă și în cuplurile cu abstinență de la alcool. Nu-i nevoie să fii băut ca să-ți bați nevasta, să o înjuri sau să o abuzezi emoțional.