Bavaria

Bavaria e frumoasă, păcat doar că-i locuită 🤪. E gluma standard despre România, dar se potrivește și aici. Poate exagerez, dar cinci minute de stat forțat în ploaie, dictate de o vacă nazistă, mi-au redesenat perspectivele.

Bavaria e frumoasă, ca o pânză nesfârșită, pictată cu dealuri înflorite, munți cu brazii verzi și piscurile înzăpezite. Din Bavaria s-au inspirat mai toți pictorii de peisaje de munte, cu doline romantice, alergate de animale vesele, arate de țărani harnici și împodobite cu castele frumoase.

Bavaria e ordonata, cu reguli stricte, taxe mari și viața pe de o parte liniștita, pe de alta destul de restricționată. In pachetul de clasa mijlocie primești din start acoperirea nevoilor principale: o casă, o masă, o mașină și ieșirile de weekend. Pentru pachetul standard e suficient să tragi la jugul obișnuit al celor 40 de ore săptămânale și sa-l plătești regulat bancă, pentru ca e luat pe credit. Dacă vrei ceva mai mult, lucrurile se complică, pentru că structura socială e construită in așa natură, ca bogății să rămână mereu bogați, iar săracii sa se mulțumească cu minimumul, care e mediu sau mediu plus in jurul lumii. Modelul acesta e construit in asa natura, încât rareori sa-i ambiționeze pe săraci la ceva mai mult. Confortul minim fiind asigurat, majoritatea sunt rareori  dispuși să investească extra pentru probabilitatea unui câștig și mai mare. Spre deosebire de USA unde nu prea ai nimic la start, aici ai baza, plus taxele, care te țin pe loc.

Confortul minim fiind realizabil și la nivel individual, nu doar in pereche, a dus in timp la  crearea unui număr tot mai mare de persoane singure, deoarece după o vârsta, acceptarea unui partener devine tot mai complicată. În lipsa nevoii, voința individuală este tot mai pretențioasă, asa ca Bavaria e plina de bătrâni singuri. Si din păcate, e plina și de bătrâni la volan, pentru ca fără mașină nu prea faci mare lucru pe acolo, nici măcar pana la un magazin decent nu poți sa mergi.

Oamenii au o simpatie unii față de alții, sunt sociali mai ales la nivel superficial, când relațiile păstrează o anumită distanță, desfășurându-se după aranjamente concret stabilite. Dar sunt si excesiv de constrânși de reguli, eliminându-și liberul arbitru pentru a respecta regulile, chiar dacă ele fac rău celor din jur. Din păcate încă mai au moștenirea asta si in Bavaria e mai predominanta.

Am vizitat doua din castelele lui Ludovic al II-le-a. Neuschwanstein, care a inspirat castelul Frumoasei din Pădurea adormită, are o arhitectură de basm cu turnuri semețe și o grotă interioară. Simbolul lui este lebădă, fiind decorat in jurul acestui element, cu mătăsuri albastre, culoare preferată a regelui boem, inteligent și homosexual. Arestat in acest castel, Ludovic a fost pasionat de muzică, arhitectură și regalitatea Franței. Pasiunea lui pentru curtea regală franceză a fost excelent transpusă în palatul Linderhof. Tapetat cu aur, broderii perfect lucrate și porțelanuri germane, la Linderhof își găsesc altarul regii, împreuna reginele si amantele lor. Cu un interior inspirat de Palatul Versailles, Linderhof a fost mai mult o rezidenta privata a regelui singuratic. Cu un personal de 10 servitori, palatul a fost construit pentru a oferi maximul de intimitate regelui nocturn, ce obișnuia să mergător la culcare la 6 dimineața și sa nu se trezească mai devreme de ora 3 după masă.

La Linderhof, pe o ploaie măruntă și rece ne-am adăpostit în fața palatului, sperând să așteptăm cele 5 minute până ne venea rândul la tur, relativ feriți de ploaie. Și în cel mai pur stil nemțesc, o ghida ne-a zis să trecem frumos în ploaie. Eram doar grupul nostru mic la coadă, cu copii si fără umbrele. Au comentat câțiva, iar eu i-am zis direct că e aiurea și inuman ce face, să ne arunce în ploaie pentru cinci minute, abținându-mă cu greu sa nu îi zic că-i pe stil nazist. Rigurozitatea exagerata si inutila mi-a lăsat un gust  scârbos, mai ales in momentul in care tu ca vizitator ești client. Un client care plătește bani grei, preturile la parcare si biletele de intrare fiind extrem de piperate. Pozele sunt interzise, de aceea am făcut puține, in cel mai pur stil românesc.

Tinder in Bavaria

De data asta, nu m-am mai Tinderit eu, ci i-am pasat Tindereala prietenei mele. Recent ieșită dintr-o relație cu multe iluzii și puține concrete, trecută printr-o despărțire buclucașă și încă foarte amorezata de ce ar putut să fie, i-am dat un pas in fund și am trimis-o pe Tinder. Nu am trimis-o ca sa-și găsească viitorul soț acolo, ci ca sa socializeze, sa vorbească cu alții, sa cunoască lumea, sa-și facă o impresie și sa se deschidă noilor posibilități. Impresiile ei, au fost foarte similare cu ale mele, tatuați, gagii cu bustul la expunere și cei fără moaca in poze primind un Unlike fără drept de apel. Eject și atât. In aceeași categorie au intrat și bărboșii nearanjați – știu ca-i moda acum, dar la gagici nu prea merge, poate la gagii, grașii și neîngrijiții.

Apoi a început saga, de unde ești, cu ce te ocupi, ce cauți pe Tinde, ce faci in timpul liber și nelipsitul, hai pe whatsapp sau da-mi numărul tău de telefon. Pana acum a colecționat peste 40 de match-uri și a rămas cu vreo 6 discuții deschise, după eliminarea nedoriților. S-a ales și cu o invitație la întâlnire, urmată clasic de cererile repetate de poze adiționale. Am învățat-o să răspundă direct, cu tupeu și fără prea multe procese inutile de gândire și analiză. I-am explicat ca tipii nu știu ce sa întrebe, de aia o dau cu „ce faci?”, că nu au imaginație și o întreabă abureli standard, iar la faza cu poze in plus i-am zis sa le taie macaroana și atât.

Stilul e similar, unii vor futai, alții o ieșire din singurătate, câțiva speră la jumătatea mult promisă de filmele americane, alții sunt pe acolo accidental, la socializare.

Oricum a prins mișcarea și baga mare. Ea mai citește și descrierile, deci e mai dedicată decât eram eu când ma Tindarem 😝.

Bineînțeles a apărut chestia de vasta, ca am pus-o la 32, mai tânără cu 6 ani, dar ce sa fac eu dacă ei ii plac tinereii și oricum arată de 32 🤪.