Alegeri

Mă întorc din Varșovia cu trenul de 17:30. Părăsesc orașul cu un dram de regret și la o oră mult prea devreme pentru mendrele mele obișnuite, alegând să renunț la o noapte de alcooale și iarbă în compania arabilor pentru o seară liniștită la mine acasă, eventual în compania arhitectului și a prietenilor lui, cu care mă văd tot mai des în ultima vreme.

Duc cu mine remușcarea că am făcut alegerea greșită. Alegerea asta este din ciclul celor pe care oricum le-i potrivi, tot nu face click. Ultima oară când am trecut printr-o situația similară a fost în Berlin. Atunci am avut de ales între Bergheinn și întâlnirea cu un tip de pe Badoo, un farmacist care a venit din Halle două ore cu mașina ca să mă cunoască. I-am propus la modul mai serios decât în glumă, să intrăm în Bergheinn, când am trecut prin fața clădirii, dar a fost prea moale. M-am gândit ulterior cu regret că, l-aș fi putut abandona acolo, la intrare. Dacă nu m-ar fi lovit remușcarea. Remușcarea, care în situațiile acestea este perversă, căci o ai indiferent de alegerea pe care o faci. Este remușcarea inevitabilă, pe care decât să o iei în brațe, ai prefera să te tai dureros în două, ca să poți fi în două locuri în același timp, împăcând-ți și nevoile blânde și pe cele sălbatice, iar pe deasupra și pe ale altora.

Partea proastă în aceste situații, când ambele par bune și în același timp la fel de proaste, este că nici una nu-i ideală, neștiind niciodată, care-i cea corectă. Privind pe termen scurt cea mai bună alegere este de multe ori una, care pe termen lung are toate șansele să fie cea mai proastă. Retrospectiv, farmacistul din Halle a fost simpatic, m-am bucurat de compania lui vreo 4 ore, iar apoi ne-am făcut multe planuri și ne-am scris activ până prin perioada Crăciunului. Atunci i-am refuzat iniția de a petrece sărbătorile împreună în Halle, alegând să le petrec la mine acasă cu arhitectul. M-a mânat comoditatea stabilității, cu un bărbat cu care aveam deja câteva chestii în comun și eram compatibilă sexual, inhibându-mi spiritul de aventură cu un altul, care mă știa cu numele de pe Badoo.

Oricum ar fi, nici o alegere nu mă satisface pe deplin și în curând oboseala îmi va șterge regretele.

Prin Berlin

Am pornit înspre Berlin cu mintea plină, într-un compartiment aproape gol, traversând îngândurată câmpiile Poloniei. Duceam cu mine povara obositoare a câtorva zile în compania unor poloneze grețos de invidioase și proaspetele amintiri ale țării de origine, dezamăgitoare și dezumanizantă.

Am ajuns la Berlin într-o după-amiază însorită și friguroasă, cu un tren întârziat. Până s-au întors gazdele mele acasă am luat la pas zona lor de rezidență, plimbându-mă fără hartă pe străzile liniștite și trotuarele înfrunzite ale orașului. Încă mă mai surprinde aerul polonez al Berlinului, cu apartamente cutie de chibrituri, strategic amplasate în blocuri comuniste înalte. În puținele și friguroasele ore pe care le-am avut la dispoziție am explorat cu răbdare și prea multe gânduri toată zona de la Ostbahnhof până la Berghain. M-am întors să gătesc gazdelor mele și ne-am petrecut seara la discuții filosofico-creative, dezvoltate pe o bază româno-rusească și îmbunătățite cu experiențe poloneze, nemțești, portugheze, spaniole și elvețiene.

A doua zi am petrecut-o în cafenele și magazinele din Mitte în stil posh, verificând concep stores, achiziționând haine extravagante pe stil berlinez și accesorii vesele. Berlinul a fost neprimitor, deși cu soare, la cele 5 grade pe care le-a arătat termometrul am înghețat explorând orașul la pas. Seara, după un vin roșu sec și bun am adormit buștean. Sâmbătă am vizitat cartierul turcesc, unde am fost la cumpărături cu gazdele mele berlineze. Ei și-au făcut plinul cu fructe și legume proaspete pe care le-am achiziționat la jumătate de preț (mult mai ieftine decât în Polonia), iar eu mi-am cumpărat brânză telemea (sper, că nu am reușit prea bine să înțeleg ce era scris în turcește pe cutii) și halva. Spre seară, după ce am învățat să gătesc cartofi dulci de la gazdele mele, ne-am plimbat pe străzile berlineze din partea de est prin buticuri originale și cafenele boho. Am băut vin fiert, ne-am cumpărat bijuterii și am decis să ne întoarcem devreme acasă, ca să mergem a doua zi în Berghain. Doar că, nu am mai ajuns în club.

La multi ani!

Am început anul nou cu Prosecco și furie, iritându-mă inițial de Revelion pe străzile de lângă Moritzplatz, unde am ajuns accidental, printr-o eroare de calcule și gusturi prost înțelese. După ce doi borați tuciulii, din aia de văd pizda numai după căsătorie conform profetului, ne-au aruncat petarde la picioare în semn de la mulți ani, le-am zis gazdelor mele simpatice să ne reorientăm spre cartierul unde locuiesc ei, ca un party acolo sună mult mai tentant decât prin cartierele dubioase ale Berlinului. Nu de alta, dar prefer spiritul din Mitte sau Moabit, unde oamenii au bani și femeile nu umbla cu cârpe pe cap.

În rest Berlinul este foarte mișto, mai ales daca ești student sau la început de carieră. Este un oraș relativ ieftin, cu multe posibilități de muncă, plin de cafenele sic și evenimente colorate, cu spirit hippie peste tot. Este locul ideal pentru tineri, mai ales cu mult timp liber sau cărora le place să mai și tragă pe nas, dar prea modern pentru cei cu sufletul tânăr și stilul de viață mai comod.

Am continuat prima noapte din an la un party dintr-un club cu intrarea plătită (o formă de segregare sociala) și majoritate nemțească. Atmosfera faină din club a fost din păcate stricată, de un turc ce s-a nimerit pe acolo (singurul din încăpere, cu excepția bodyguardului de la intrare), care a venit direct la mine. Nici nu a deschis bine gura să mă informeze că-i place cum miros, ca eu i-am și repetat într-o engleză expediativă not interested, iar mai apoi într-o germană scâlcită mein mann, arătând spre amicul meu. S-a retras, dar nu înainte de a-mi pune mâna scârboasă pe cur, prefăcându-se că vrea să danseze cu mine. Probabil aș fi putut sa-i trag una în bot și să-i chem confratele să-l ia de acolo, dar sunt de mult prea toleranta față de fraierii labagiști care mă ating ”involuntar”, ca multe gagici est europene obișnuite cu maniere de pe maidan. Și poate că, de la asta ni-se trag multe ponoase, că nu prea știm să refuzam nemțește, gălăgios de ofensate, deși prin Berlin nemțoaicele erau în general cuplate cu turci, în timp ce nemții se întrețineau între ei, mulțumindu-se doar să privească orice arătare de cur, cu ochii cat cepele.