De mult nu am mai vazut un film asa de bun

In timp ce urmaream filmul asta, am luat telefonul in mana si am bagat cateva delete. Apoi am inceput ma gandesc la informatiile pe care le fac publice pe blogul asta sau pe alte bloguri, unde mai comentez. Am vrut sa fiu anonima, ca sa pot fi sincera. Acum recantaresc politica sinceritatii.

Oare, cati dintre cei ce ajung pe blogul asta, ma numesc curva, doar pentru ca citesc ceva ce nu le convine, ceva ce le gadale frustrarile, ceva ce ii deranjeaza in interiorul lor, la ei, desi eu nu scriu despre ei sau despre vietile lor, eu nici macar nu ii cunosc.

Imi amintesc cum, pe un alt blog, o femeie, mi-a descris blogul „e mai rau ca pe ninfomane”. Ce treaba are ea cu viata mea sexuala, ca nu ma fut cu pizda ei? O alta, a enfazat un articol in care nu foloseam cea mai „fericita” engleza in ceva conversatii de pe Tiner, ca sa-mi demonstreze ca nu cunosc limba, dupa ce am zis ca mi-am scris doctoratul in engleza. Dar asta i-a adus ei satisfactie, sa-mi de-a cu ceva peste nas, s-a simtit ea mai bine, dupa treaba asta.

Nu imi pun stupida intrebare, pe care trebuie totusi sa o mentionez: cati dintre cei care citesc aici, m-ar rani fizic, daca ar avea posibilitatea asta, stiind ca, nu li-se intampla nimic. Si nu doar pe mine, eu nici macar nu am atatia cititori, ci pe bloggari pe care ii citesc zilnic cu patima? Cunosc raspunsul.

Natura umana poseda o ura violenta in ea, iar majoritatea isi rezolva propriile frustrari denigrandu-i si ranindu-i pe altii.