Despre sex și inhibare

tongue-394965_1920

Image by Bellezza87 from Pixabay

O discuție de 30 de minute, m-a făcut să realizez cât de inhibată sexual sunt cu adevărat. Nu că, m-aș fi considerat foarte emancipată, dar constrângerile mele mentale au fost de-a dreptul puerile, în contextul în care ador sexul, am nevoie de el și sunt foarte dezinvoltă odată ce ajung în pat (cu anumite persoane), ba chiar am tendințe ușor perverse.

Luând-o cu începutul, trebuie să admit că nu am beneficiat de nici o discuție constructivă în materie de sex întreaga mea adolescență, în care am trăit cu „frica” de a nu fi virgină și sunt amenințarea sindromului „dezvirginatei părăsite”. Exista legenda asta printre adolescentele frumușele ale generației mele că, vine un Făt-Frumos pe cal alb, te fute și te dezvirginează implicit, ca mai apoi să te lase cu ochii miorlăiți în soare și cu mucii în batistă, până la adânci bătrâneți, tristă și dezonorată.

Pe la vreo 16 ani am primit primul meu sfat serios în materie de sex de la o prietenă mai mare cu trei ani și care îmi dorea binele. Mi-a explicat ea frumos, din înțelepciunea populară citire, cum stă treaba cu relațiile, sexul și virginitatea. Atunci când la această vârstă fragedă există un el, prietenul meu, care băiat fiind are nevoie de sex, să nu-i dau, pentru că eu trebuie (cu imperativ!) să rămân virgină. În schimbul mândriei mele nepătate, el, băiatul cu hormonii activi, are voie să viziteze alte exemplare feminine, mai ușuratice. Mi-a explicat convinsă că, asta-i calea cea mai bună și sănătoasă, pentru că doar așa mă voi mărita virgină! Ecuația excludea nevoia mea de sex, o rușine de altfel pentru o fată, și nici nu a consolat-o prea tare pe amica mea, când iubitul ei frumos, cu care își făcea planuri mărețe de măritiș, a lăsat-o pentru o vecină de-a lui mai ușuratică, pe care a luat-o și de nevastă.

În rest, grozav sfat! M-a ajutat și mai mult să mă inhib, simțindu-mă rușinată de propriile nevoie,  iar la beție și în contextul favorabil desfrânării, am ajuns să mă comport ca ultima târfă, dar fără sex. Nu mă culcam cu nici una dintre victimele mele, bărbății pe care îi excitam până se urcau pe pereți, și care m-am fi strâns pe loc gât pe loc, nervoși că-i fraieresc. Ca o gagica miștocară ce eram, cu tupeu și priză, m-am combinam platonic cu o mulțime de băieți, foarte mulți, inutil de mulți, dar nesatisfăcător, pentru că-mi refuzam de fapt mie ceea ce-mi doream.

Pe la 17 ani am ajuns în sfârșit, să mă duc până la capăt. A fost un futai de dezvirginare cu un bărbat de care nu eram îndrăgostită și nici nu-mi prea plăcea în mod deosebit. Am fost bucuroasă că s-a terminat, și sexul, și relația, părăsindu-l cu brio și fericită că am scăpat de sindromul dezvirginatei părăsite. Dar, cum de ceea ce ți-e frică nu scapi, m-am îndrăgostit teribil de al doilea tip cu care m-am futut și nu l-am putut uita până nu am ajuns la facultate și am început o relație mai normală și sexuală cu altcineva. Din educația mea liceală în materie de sex îmi amintesc șocul pe care l-am avut când, la final de bac, am aflat că o colegă urâțică din banca din față este însărcinată, și a mai și decis să păstreze copilul.

Am început să mă educ sexual cu primul prieten adevărat, din facultate, cu care am avut primele orgasme. A fost frumos la început, cât timp eram naivă și nu realizam că el umblă în paralel și pe altele cu pula lui mică și neloială. Către finalul relației eram atât de obișnuită cu faptul că mă înșală, că mi-am dat seama că o face doar pe baza unui zvon, cum că amica unei amice și-ar fi tras-o cu el, iar după tipa a afirmat că nu-i prea dotat în pantaloni. Am știut că-i el, fiind deja eu expertă în mărimea pulii, după ce-i urmasem și eu exemplul.

Cu fostul soț, sexul a fost prost de la început, ulterior s-a mai ameliorat, a avut câteva scăpări bune, ca să se strice total la final. Țin minte și acum prima partidă, când am realizat că nu ne potrivim de fel, fiecare mișcându-se în ritmul lui. La un moment dat mi-am pus creierul pe modul de hibernare și doar am stat acolo, așteptând ca el să termine mișcarea de împingere-ieșire. Pentru că o avea mare, după un timp am început să am ceva orgasme, pe principul dai până plesnește, iar în cele din urmă plesnește cumva. Toată căsătoria a fost o jale sexuală de calibru, în care nevoile mele erau pe Marte (la ăia care vor să se fută), iar posibilitățile lui pe Venus (la cei pe care-i doare capu). După ce am născut, am început dezinhibarea, acceptarea și respectarea nevoilor mele în brațele amantului. Am descoperit alături de el că-mi place să fiu ușor perversă în pat, sexy, senzuală și dezinvoltă. Ador să mă joc, să provoc, să fiu brutală și delicată în același timp, să mușc, să ating, să sărut, să fac de toate. Sunt natural pasională, iar de când mi-am descoperit senzualitatea am primit numai aprecieri. Dar, am reușit să fac asta doar cu persoane cu care am stabilit o conexiune de încredere. Oamenii noi mă inhibă.

În loc de post scriptum: nu recomand nimănui să se mărite virgin sau virgină, ori cu o persoană cu care nu se potrivește sexul. Am trăit pe propria mea ultima variantă și a fost groaznic. Să nu primești afecțiunea sexuală de care ai nevoie și care ți-se potrivește este trist și foarte dureros.

Dezvirginarea mentală

După dezvirginarea mentala a capului meu plin de prostii a urmat o liniște totală. M-a lovit o pace interioară fantastică oferită de chimicalele orgasmului. O eliberarea totală de prejudecați și bagaje emoționale inutile, o liniște sexuală și interioara nemaipomenită. Încep să mă maturizez, să-mi accept corpul și nevoile. Îmi place, mă calmează și mă întărește această stare eliberatoare de prejudecăți.

Treptat încep să înțeleg mai bine care elemente funcționau si care nu în viata mea, cum este așezată societatea în care ne ducem traiul și care sunt răspunsurile la multe dintre întrebările inutile pe care ni-le punem degeaba. Partea ridicolă este că mă consideram o femeie emancipată, modernă și interesantă, când de fapt eram o copilă, îndrăgostită de romanțe și înamorează de vise, în care iubirea si sexul de calitate vin la pachet, când de fapt nu prea au atât de multe lucruri în comun și nu neapărat cu aceeași persoană.

După euforia din capul meu am ajuns cu picioarele pe pământ. L-am mai googlat încă o dată pe domnul misterios, dar acum scriind corect numele și pe al firmei la care lucra. Și surpriză, l-am găsit peste tot, cu poze și nume complet. Deci fără stres ca ar fi vreun psihopat, deși instinctele mele de când l-am cunoscut mă cam avertizează.

Prima întalnire de pe Tinder

karim-manjra-2HRz4UycHp4-unsplash

Photo by Karim MANJRA on Unsplash

Câteva precizări: am recitit acest post cu ocazia reeditării și am realizat că am intrat pe Tinder cu multe judecăți și concepții greșite, create pe baza unor informații incomplete, din auzite și cu o abordare de pizdă proastă recent dată jos din copac. Las postul aici în forma lui, doar editat un pic mai frumos, pentru alți oameni care cred sau au auzit că portalurile online sunt dracu întruchipat și toți care intră pe acolo primesc un pașaport pentru iad.

Prima întâlnire de pe Tinder a fost ca dezvirginarea, nici nașpa rău, dar nici foarte plăcută. Mai degrabă o chestie neutră, care și-a atins scopul, adică să văd cum e din nou în lumea întâlnirilor. Putea sa fie mult mai mișto, însa eu am făcut eu câteva greșeli elementare, tipice începătorilor.
În primul rand abordarea mea a fost greșită, oscilând intre: vai ce tânăr e băiatul 😱, cu tipul e de pe Tinder! 😅 și eu chiar joc tenis cu el? 🤔 hai că pot câștiga meciul, joacă omul cam prost 🙃, ah, cam aiurea că-i de pe Tinder… 🎃, iar set el! 😢, ce pușca mea, pierd aici??? 😬😬😬 trebuie sa-mi schimb vârsta pe Tinder ca altfel o să prind numai  copii 🤣, nu e urat 🤔, punct eu 💪, hai că nu joaca mai bine ca mine, chiar pot câștigă! 💪💪💪 nu prea zâmbește… 😐, e de pe Tinder! 😋 nu e chiar așa tânăr, ce făceam eu oare pe la 26 de ani? 🤔joc tenis cu un tip de pe Tinder, lol!, setul meu 😬, chiar mi-aș pune-o cu asta? hm, 🤔🤔🤔 nu prea cred… 😔 sunt îndrăgostită 😍oricum de altcineva, ce rău servesc! 😰 are sunt toți de pe Tinder ca el…. și am continuat tot așa, până când am pierdut cu 6-3, 6-2. Pot mereu sa zic ca a fost ploaia de vină, dar am jucat prost, cu mintea în vânt și filme proaste în cap.

În al doilea rând am asociat prea mult omul cu aplicația (despre care clar aveam concepții de Radio Șanț), și în loc să mă concentrez pe el ca persoana or pe joc, mă gândeam mereu că-i de pe Tinder (asociat în capul meu foarte negativ), deși și eu eram de pe Tinder! Dacă l-aș fi întâlnit într-o cafenea, nu s-ar fi întâmplat același lucru. Interesant cum am prejudecați legate de aplicația pe care tocmai am instalat-o.

A mai fost și emoția primei întâlniri, cu fluturi în stomac, râs prostesc și aiureală inutilă. Când am început să jucam, zburau mingile din racheta mea în sus de mama focului, iar alte ori nu le vedeam și treceam cu racheta pe lângă ele, eu fiind cu capul in nori. Doar că ramolirea mea nu se datora tipului din fața mea, ci ideei că am o întâlnire de pe Tinder, portal pentru futai.

Și acum părțile bune: omul a fost de treaba, simpatic, cultural, iar eu am mai făcut un pic de sport, căci oricum nu jucasem de mult. Am și câștigat câteva seturi, puține, dar bune, îmi revine backhand-ul și de săptămâna viitoare plănuiesc să reiau jocul regulat.

Concluzii: nu mă pot decide dacă un joc de tenis este sau nu o idee bună la prima întâlnire. Pe de o parte este greu să te concentrezi la jocul propriu zis, având emoții legate de faptul că tocmai cunoști pe cineva nou, pe de alta dacă întâlnirea se dovedește nașpa, măcar faci un pic de sport, deci nu ieși în minus total :).