Bătaia, această splendidă educație

Spinoasa problemă a educației înțeapă din nou societatea Românească. Predictibil, în mod paradoxal lumea urlă la sângele care se scurge din porii greșiți, defilându-și primitivismul și limitarea cu mândră prostie.

Copii nu sunt o treabă ușoară și niciodată nu au fost, mai ales că în tot sistemul nostru educațional nu există un curs de educare al viitorilor părinți în meseria de a fi părinte. O meserie de când lumea și pământul, dificilă, grea, responsabilă și mai ales cu grave consecințe personale și sociale, dacă treaba nu-i bine făcută. Din păcate este și o meserie cu multe cutume și tradiții greșite transmise cu încăpățânare generațiilor viitoare, înhămând progresul și dezvoltarea societății pe ansamblu. Ne întrebăm de unde există atâta violență pe străzile României curentă, dar ne batem copii cu spume în spatele ușilor închise. Evoluăm prin educație ca profesioniști în diverse meserii, însă în meseria de părinte mulți am rămas în stadiul de grădiniță, unde reproduc instinctiv modele de comportament defecte însușite din moși-strămoși. Și ce-i și mai grav este că nu vrem să evoluăm, să ne depășim condiția, să ne asumăm și să încercăm să oferim copiilor noștri și generațiilor viitoare ceva mai bun. În schimb facem o virtute din a rezista schimbării, pentru că perspectiva asumării ca și părinte este neplăcută. Ne deranjează la stomac să admitem că ne-a durut când ne-au bătut și neînțeles părinții noștri, dar ne afectează și mai greau la imagine să recunoaștem că ne place cu o sete nebună să ne plesnim copii, sub pretextul educației. Îi batem ca să ne simțim noi mai bine cu noi, în spiritul a ceea ce am ales să învăță de la părinții noștri. Sunt rare cazurile prietenilor mei din copilărie pe care nu i-au bătut părinții. Îi batem pentru că avem puterea de-ai rănii fără consecințe. Am întâlnit un mare număr de adulți care scuzau agresiunea părinților din copilărie cu replica ”m-au făcut om”. Suntem prea leneși ca să ne sinchisim măcar să rupem acest model de abuz, să acceptăm că nu a fost corect față de noi ce ni s-a întâmplat, să conștientizăm acest rău și să nu-l perpetuăm mai departe. E mai ușor să dai cu pumnul, decât să înțelegi ce se întâmplă cu copilului tău, să-l determini să vorbească și să găsești soluții pentru agresiunea pe care o are în el.

Plasez mai jos câteva comentarii culese pe de Facebook, această oglindă a României, la cazul copilului de 12 ani, bătut de un adult pe stradă. Din ele, se poate citi clar  primitivismul oamenilor care le-au scris, oameni care nu au nici cea mai vagă idee despre rolul de părinte, iar dacă au acest rol, cum clar nu și-l asumă. Ca părinte ești în primul rând responsabil de siguranța copilului tău, indiferent de faptele acestuia, care oricum sunt o reflexie a educației pe care i-ai dat-o. Ușurința cu care acești comentatori sunt pregătiți să recurgă la violență împotriva unul minor este înspăimântătoare și tristă. România este o țară care refuză să evolueze.

Daca eram in locul mamei baiatului ii mai dadeam vreo doua palme acasa. De altadata să nu mai vandalizeze semnele de circulatie periclitând siguranța oamenilor în trafic si sa nu mai vorbeasca urat! Felicitari ambulantierului pentru spiritul civic si pentru ca luat atitudine!

FĂRĂ SUPĂRARE DAR OMUL ĂSTA MERITĂ PREMIAT. SI EU AM COPII, BĂIEȚI, DAR DACĂ VREUNUL S AR COMPORTA CA UN HULIGAN, L AȘ LASA SA SUPORTE CONSECINȚELE.

Si eu îi rupem urechile, copil needucat de ce a rupt indicatorul rutier, a meritat bătaia!

Dacă era copilul meu îi mai trageam și eu câteva acasă ca drept pedeapsă.

Daca era copilul meu, si facea asa, îmi dădeam șoferului si o bere.