Comunicare non-verbală

nick-fewings-ka7REB1AJl4-unsplash

Photo by Nick Fewings on Unsplash

Mi-a luat mult timp până să înțeleg că cea mai utilă formă de comunicare cu un bărbat este comunicarea non-verbală. Până să ajung la această concluzie au durat ani în care mi-am bătut gura degeaba cu explicații, nemulțumiri și doleanțe, ce le-au intrat partenerilor mei pe o ureche, ca să le iasă pe cealaltă. Când s-au văzut strânși cu ușa, unii dintre ei au înaintat cu răspunsurile corecte, predictibile și repetitive pe care mi le-au livrat cu regularitate de fiecare dată când nu au dorit să treacă la fapte. Câteodată, exasperată de lipsa concretului în schimbările lor mult promise, îmi repetam greșeala din condei, elaborând scrisori pline de înțelepciune, presărate cu speranță și apreciate de destinatar pe moment. Ce nu știam eu atunci, era că toate cuvintele sunt menite să fie uitate. Oricum le-aș exprima, verbal sau în scris, urlându-le în gura mare sau șoptindu-le la urechile flămânde ale interlocutorilor, cuvintele mele vor avea impact fix zero.

Am priceput târziu că bărbații sunt firi mult mai sentimentale decât femeile, mai stabile în afecțiune și mai sensibile. Singura problemă este că-i foarte greu să ajungi la sentimentele lor, iar cuvintele cu siguranță nu sunt săgeata care să le penetreze armura dură. În schimb, comunicarea non-verbală, prin acțiune și fapte, este cea mai eficientă armă. Atunci când faci și taci, după ce ți-ai oprit robinetul de la gargară inutilă, încep să observe și mai ales să simtă. Am acceptat cu greu că trebuie să mă abțin de la a-mi irosi energia pe vorbitul în gol  și că lipsa cuvintelor este cea mai eficientă metodă de comunicare, cu cele mai rapide efecte. Cum se comunică non-verbal cu un bărbat? Prin liniște. Nu trebuie să faci de fapt nimic. În limbajul femeilor asta se traduce prin a te abține de la a face absolut orice, o misiune grea și complicată, pentru noi, creaturile expresive.

În tinerețe, când așterneam tăcerea în relația cu partenerul, pentru mine iubirea noastră terminată și îngropată. Pentru el era un impuls la acțiune, ca să mă inunde pe mine cu iubirea lui ce mie nu-mi mai trebuia. Cu vârsta, am dezvoltat gena răbdării, rar posedată de exemplarele feminine în tinerețe, cu siguranță eu nu am avut-o, care m-a ajutat să înțeleg mai bine puterea ignorării. Așa că, am devenit tot mai ocupată.

Când o femeie nu face nimic, este un semnal clar pentru un bărbat că lucrurile nu merg în direcția în care ei îi convine,  și sunt pe cale s-o ia pe un făgaș care lui cu siguranță nu-i va convine. Așa că acționează, dacă îi pasă. Toți bărbații cărora le pasă răspund la liniște și la absență.