Etichetă: gânduri

La mulți ani de pe insulă

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am început noul an pe insulă, în Koh Lanta, dansând pe plajă și admirând artificiile. Nisipul mi-a gâdilat tălpile alături de valurile Mării Andaman.

Am petrecut alături de un grup internațional, polonezi, nemți, portughezi, thailandezi, un cech și un italian, mutați pe insulă temporar, sau doar în trecere, bucură de chill-ul local, vremea bună și mâncarea delicioasă.

Un pic de chill vreau să-mi însușesc și eu în noul an, căci de la o vreme trăiesc într-o tensiune permanentă, pe care mi-o alimentez singură, în doze din ce în ce mai mari, ca un răspuns la stabilitatea pe care o am și lucrurile pozitive care se întâmplă în viața mea.

Mai am mult de săpat, de scormonit și de exersat, și cu cat scormonesc mai mult cu atât parcă sunt tot mai departe de țel.

Mai mult chill în 2024, aceasta este urarea pe care am primit-o, dorința pe care o am și atitudinea pe care vreau să mi-o însușesc 😘.

La mulți ani din Tailanda.

Sertarul meu

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

La ceas de seară, cu lampa aprinsă, mi-a mărturisit că are compartimente, ca niște sertare fictive pentru toate gagicile pe care le întâlnește:

În primul sertar intră cele fără nici o șansă – genul de dat la stânga, dacă le nimerești pe Tinder;

În al doilea sertar intră temporarele – gagicile cu termen de expirare scurt, după un futai sau două;

În al treilea sertar intră cele cu potențial de prietenă, dar se mai gândește, așteptând Paștele cailor să se convingă;

În al patrulea sertar intră cele cu perspective de locuit împreună.

”Și pe mine în care sertar m-ai plasat?”

Călător prin lume

~ Căpşunăriţa ~ 16 comentarii

M-am întors cu energie de la Berlin, înțelegând tot mai bine cine sunt, cine vreau să fiu și ceea ce îmi doresc. Nu am prea avut timp să meditez la viață, căci de dimineață m-au așteptat comenzile, planul de vânzări și următoarele bilete de avion. Călătoresc mult și îmi place. Mă relaxează. Îmi oferă alte perspective, văd lumea cu alți ochi și experimentez lucruri noi. De fiecare dată când ies din cutia mea de confort învăț ceva nou, înțeleg despre mine lucruri și mă formez pentru viitor. Și călătoriile nasole sunt experiențe, pentru că știu ceea ce nu-mi doresc, motivându-mă să merg înainte pe drumul meu. Oamenii care călătoresc mult au o altă viziune asupra vieții, a dorințelor și nevoilor. Am și momente în care mă simt dezrădăcinată, pierdută prin lume, fără un cuib al meu, și totuși fiecare întâlnire cu noul îmi aduce bucurie, în timp ce stagnarea mă deprimă. Călătorind mă regăsesc, sunt curajoasă, creativă și eficientă. Stând pe loc mă pierd pe mine, iau în brațe frica și sunt neproductivă. Încă îmi caut potențialul pentru că știu că sunt departe de el și locurile noi pe care explorez îmi oferă exact asta, răspunsul la căutări.

Deja-vu de scriitor

~ Căpşunăriţa ~ 31 comentarii

Pe vremuri țineam un alt blog, din 2008 până prin 2015, despre viata prin Polonia și alte cacaturi din astea uzuale. Era un blog din ăla mai delicat, pe care îndrugam eu treburile din capul meu mai cu perdea și multă jenă, tot anonim, că deh, nu prea mă simțeam eu nici atunci prea comodă cu faima. Și îmi trece prin minte azi să intru pe acolo, doar ca să găsesc un text scris în 2015, care suna așa:

”Baietilor le place sa construiasca, sa faca poduri peste ape sau drumuri printre stanci. Baietilor le place sa repare, telecomanda cu butoanele nefunctionale, radioul fara semnal sau masina mereu in nevoie. Baietilor le place sa repare, stiu asta de la fratele meu, care atunci cand primea o jucarie, se juca cu ea pana se plictisea, apoi o dezmembra, numai ca sa o reasambleze la loc. Baietilor le place sa repare si femei. Cand isi gasesc una potrivita, o iubesc pana se plictisesc, apoi decid ca trebuie sa o repare, dar nu inainte de a o dezmebra in bucati, nu fizic (desi mai sunt amatori), ci psihic. O fac ferfelita, ca mai apoi sa o reasampleze dupa gustul lor, doar ca rezultatul nu e niciodata cel sconstant, ori pentru ca la finalul reasamblarii isi dau seama ca produsul asamblat de ei e mai slab decat originalul, si intotdeuna e, ori pentru ca nu reusesc sa o asampleze cu totul, si se trudesc mereu sa o termine si sa ii aduca imbunatatiri, in timp ce ea rezita eroic, ceea ce ii angajeaza si mai profund in lupta.”

Am făcut ochii cât cepele. Era același text pe care l-am scris ulterior, doi ani mai târziu într-un plic Word și redactat de mine recent. Acum câteva zile, când nu aveam inspirație de ceva nou Am redactat din nou articolul, doar ca sa îl fac foarte similar cu ceea ce am scris cândva.

Pe lângă uimirea de rigoare, constat că mintea mea e foarte consecventă, în ciuda faptului că aveam impresia că m-am schimbat foarte mult.