Iordania din nou

Mă pregătesc de Iordania. Ultima dată am fost acum doi ani. Vremea va fi chiar plăcută, 25 si 12 grade. Va fi un in-out, cu două zile prin aeroporturi și lipsă de somn. Aterizăm în Amman pe Queen Alia, un aeroport nou, spațios și curat. Singurul impediment va fi statul după viză, care data trecută ne-a luat vreo două ore, în miez de noapte.

Ar fi trebuit să-mi încep probioticele, dar am uitat, căci data trecută am făcut o criză urâtă, după ce am mâncat de la un local stradal un fel de ștrudel. M-am simțit atât de rău fizic, că în aeroport, după ce m-am dezorientat total, am ajuns să mă plimb cu fundul pe scările rulante. Arătam ca un homeless de aeroport, cu valiza de mână după mine. Am primit atunci o doză mixtă de medicamente contradictorii, sau așa mi s-a spus, unele pentru diaree și celelalte pentru constipație. Nu am protestat, căci nu aveam putere, am luat ce mi s-a dat cu încredere și fără posibilitatea de a verifica, căci oricum nu puteam citi arabă. În următoarele două zile am mâncat doar pita și am băut doar apă, meniu pe care l-am găsit cel mai delicios și mai ales comestibil, la toate restaurantele selecte pe la care am umblat. La unul mi s-a pus in față accidental, o farfurie de cartofi prăjiți, stropiți cu brânză și trufe. Nici până atunci nu-mi plăceau trufele, dar după faza asta am oroare la mirosul lor.

Între timp, mi-a trimis clientul agenda călătoriei în care, pe lângă vizitele de curtoazie la oameni bogați și  influenți local, a introdus și un program de divertisment, team building cum se spune, adică team-ul nostru cu al lor. S-a gândit să ne facă o surpriză și să ne ducă la Al-Maghtas, dar cum am fost deja cu clientul anterior, i-am sugerat să schimbăm. Eu aș fi mers la Petra, dar cum șeful a fost deja, cade din discuție. Asta e, când am să fiu eu șefă, am să stabilesc eu itinerarul. Până atunci, trebuie să mă împachetez, și ca de obicei, nu prea am chef.

Noi schimbări sau poate doar obiceiuri alterate

Noul an, noi schimbări, și câteva obiceiuri vechi pe care inca le duc cu mine. Am cumpărat Wired in loc de The Economist in aeroport și am dat-o pe vin in loc de suc de mere in avion. Am găsit un parfum misto la duty free, dar am zis sa nu fiu impulsive shopper și sa-l cumpăr de pe net, eventual sa ma mai gândesc dacă chiar mi-l trebuie acum, ca am deschise vreo șase pe acasă. Am rezistat până la Munich, unde l-am găsit mai ieftin, și am dat frâu liber impulsului. A dracu prețurile astea, în țările mai sărace, imaginea luxului e întotdeauna mai scumpă.

M-am împachetat ca de obicei târziu, in stilul deja clasic, pe la doua noapte probând într-o veselie țoale. Am pus mai multe haine, decât aveam nevoie, dar ce sa faci, când valiza e oricum mare și foarte încăpătoare? Devii femeie. Aveam acasa o valiza mai mica, dar era a mea, iar de câțiva ani evit sa călătoresc in interes de serviciu cu valiza personală, cel putin la bagajul de cală. La frecventa călătoriilor valizele se distrug inevitabil și e un cost pe care am chef să- l acopăr, nu la salariul meu cel putin.

In aeroport am intalnit un cunoscut, și pe cunoscutul lui, pe a cărui nevasta de fapt o știam, tipa lucrând cu mine. In mod interesant, după ce tipul mi-a zis cine e nevasta-sa nu m-a prins din prima, pana a început gagiul sa elaboreze … au o românca care lucrează acolo 🤪. Așa ca, am pus-o de un small talk cu băieții, cât timp a întârziat avionul.

Pentru că merg in Italia, am decis sa ma îmbrac sic pe toată durata călătoriei, iar ca o consecință am ajuns să defilez prin aeroport cu cisme înalte, pantaloni din piele mulați pe cur și ochelari de soare pe nas, spre atracția tuturor bărbaților, care mi-au căzut in raza vizuală. Conștientizând privirile lor, in primă fază am avut un boost de încredere, bucurându-mă ca sunt „vizibila”, ca atrag atenția bărbaților, doar trecând pe lângă ei. După câtiva metrii a urmat un moment de oboseala, când am simțit privirile prea grele, prea multe, si prea obositoare. Sătula de atentie am început sa caut niște ochi, care sa ma privească indiferenti si nu lacomi. La final, m-am simțit stânjenită și prea expusă, așa ca m-am deconectat de la atenția celorlalți.

Sunt in drum spre Italia, 3 zile la Bergamo, unde mă așteaptă doi clienți simpatici, șireți și italieni. Pe lângă clienți o sa am parte de soare la 11 grade Celsius, mâncare bună și vin delicios. Partea negativă e un șef morocănos pe cap și puțină muncă.

Când îmi terminam împachetările de dimineața, ma gandeam ironic cum as putea sa fiu o damă de companie, dacă ar fi sa descriu frecvența și destunațiile călătoriilor mele.