România paralelă: burtoșii politici

În copilărie, am asociat imaginea bărbatului burtos, posedând de obicei o fața schimonosită de grăsime, vreo dâră de chelie în creștetului capului și vorba apăsată, cu o persoană importantă. Nu spunea multe, dar exista, iar dacă mai venea și echipat la costum, cravată și cămașă călcată la dungă, cu siguranță trebuia să fie cineva de vază locală. Cu privirea arogantă, era din clubul celor care discutau treburi cu bărbații,  aruncându femeilor un ”ce faci doamna?”, fără a se deranja să mai aștepte răspuns. Oamenii ăștia cu ”greutate”,  purtau între ei o fraternitate masculină, dându-ți mâna apăsat și spunându-și pe porecle: domn primar, domn consilier, vice, pădurar, contabil sau ce altă funcție s-o mai nimeri să umple. Poreclele, purtate cu mândrie, aveau rol în a sublinia importanța lor pe scena socială a orășelului sau comunei în care-și duceau veacul. Mulți dintre ei le purtau cu mândrie și după ce cariera lor lua calea pensionării. Ca fiică de polițist, toată copilăria mea m-am întâlnit cu astfel de specimene, știindu-i după porecle, dându-le sărut-mâna și privindu-i de jos în sus cu distanță, ușor umilă și un fel de respect impus de părinți. Pe atunci, nu m-am gândit prea mult la acești indivizi  cu burta mereu rotundă și proeminentă și nici la rolul lor în viața comunității, la funcția pe care o îndeplinesc și în ce capacitate intelectuală. Erau un fel de cineva, iar cei din jur aplecau capetele și închideau pliscurile la văzul lor. Erau oamenii de vază locali.

În tinerețe, pe când studiam și lucram în politică, am făcut cunoștință cu importanții de la oraș, care spre deosebire de concetățenii lor de la orășel sau sat, nu aveau doar burțile mai mari și titlurile mai pompoase, dar și învârteau mai mulți bani. La oraș, am făcut cunoștință cu domnul senator, deputat sau consilier județean, pe care l-am privit prin același filtru de distanță, umilă și respect impus, dar și cu un ochi mult mai sceptic. Mă formam deja ca om, studiam, gândeam și învățam să mă exprim. Judecam, analizam și trăgeam concluzii, despre toate aceste lichele de vază ale națiunii, adunătură de oportuniști burtoși, cheli, schimonosiți și plini de aere, incapabili de a realiza ceva pe cont propriu, pentru care statul era vaca perfectă de muls, potolindu-le și nevoile financiare și frustrările personale.

E plină România de burtoșii politici când am lăsat-o în urmă cu 15 ani, a căror calitatea de gol intelectual și aroganță tupeistă, le asigură un trai liniștit în sânul unui stat corup și falimentar. O găsesc și am găsit-o la fel.

1.jpg

Între timp, în același stat, după colț, dar într-un loc mai puțin pompos, lipsit de aroganță, mai interesant și sincer, dau din aripioare albinuțe. Ăștia-s de-ai mei :).

2.jpg