Porumbeii și copii lor

pigeon-2332702_1920

Image by Andrew Martin from Pixabay

L-am privit în ochi, iar el și-a așezat buzele doritoare peste gura mea. M-a penetrat delicat cu limba, strângându-mă cu o mână la pieptul lui transpirat și solid. Ne-am cățărat pe stânci ascuțite, ne-am plimbat printre ruinele castelelor poloneze din vremurile de demult și ne-am futut nederanjați în diminețile leneșe. A fost acel weekend în doi pe care l-am petrecut alături, făcând lucruri împreună, povestind mult, râzând, glumind și fiind pur și simplu prezenți și fericiți în moment. Am fost etichetați ca porumbei, fiind luați la pachet, iar pe ușa camerei noastre după numele lui era scris ” și doamna lui”.

Ne-am simțit și ne-am comportat ca un cuplu proaspăt îndrăgostit, eliberat de responsabilități, ciugulindu-ne, pupându-ne și sărutându-ne nestingheriți de geloziile copiilor. Ne-am atins cu pasiune și ne-am plimbat de mână fără să ne atârne cineva la dreapta sau la stânga cu așteptări, pretenții ori nevoi. Am petrecut diminețile în pat, făcând dragoste în loc de mic dejun pentru puștii treziți odată cu cocoșul. Mai presus de toate am început să ne cunoaștem, să discutăm neîntrerupți despre chestii banale sau fapte importante, vorbind deschis și fără ocolișuri prin cuvinte selecte, neperceptibile de urechile celor mici.

Eliberarea de copii a fost fantastică și foarte necesară. Având amândoi câte unul în dotare, fiind pe picior de egalitate la responsabilități și îndatoriri, dar admit că, câteodată și uneori destul de des, mi se cam ia de la complicațiile pe care le aduce un partener cu copil. Nu am înțeles treaba asta și nici nu m-am preocupat prea tare de ea până la relația curentă, deoarece în nici o relație anterioară nu au fost introduși copii în joc, nici de partea mea și nici de partea care mă dorea.

Copii sunt problematici ca bagaj de cărat în noua relație, nu pentru că noul partener trebuie să se ocupe de ei, ei au părinții lor de cele mai multe ori, ci pentru că sunt obositori când încetează să mai fie drăguți. Când o dau pe instabilitate emoțională, probleme de loialitate, gelozii, șantaj și mofturi oricât de zen ai fi, ți-se ia. Apare subit filmul acela cu ”eu ce caut aici”, pe fundalul căruia se aude doar țipetele unui copil nemulțumit. Dacă se mai nimerește și ca stilurile de educație să fie total diferite în cele doua jumătăți de familii care se unesc, ori în viziunea celor două jumătăți dintre care una are copil și alta nu, nu trebuie să citești în stele că relația se cam anunță zbuciumată. Admit că aveam cu totul alte concepții a priorii, cum este și normal, căci pe hârtie totul arată frumos, roz și colorat în creion fin. A posteriorii, realitatea este mult mai dură, mai dificilă și mai greu de gestionat.

Ce gândesc gagicile

Discutie cu o prietenă (din Ardeal, în cazul în care nu-i clar limbajul 😉)

– Cum e?

– Măi, e de treabă tipul.

– Fute bine?

– Baiul e că o are cam mică sau amu până ne obișnuim 😂😂😂.

– 😂😂😂😔😱😰

– Se mișcă bine, îmi place cum. Mă atinge și mă sărută. E atent.

– Păi, să lingă măcar …😋

– De abia după 4 zile am făcut-o. Nu a tras de mine.

– Serios, după atâta timp?

– Eram și pe stop.

– Ei, recuperați voi.

– Am pătat într-o zi cearceaful. S-a pus să-l spele. Ioii, fută-mă zmău.

– Se mai întâmplă.

– Ooo, sper să nu mă atașez.

– Dacă o are mică, nu te atașezi.

– De el. Tot asta repet. Dar e ok cum mă sărută, mă atinge, mă ține lângă el. El tot zice, ești viața mea, te iubesc, îți mănânc sufletul. Dar dacă minte?

– Nu știi, poate spune adevărul.